31 May 2008
Ieri
...m-am intalnit intamplator cu oameni pe care nu ii mai vazusem de multa vreme. Ieri am terminat de citit "Prada" si nu am mai rezistat sa citesc si altceva pentru ca la BCU e foarte cald, mai ales cand te bate soarele exact in cap. Ieri am mancat pere cu gust de carton. Ieri am fost felicitata pe strada pentru ca sunt nefumatoare. Ieri mi-a zambit un necunoscut. Ieri am adormit tarziu... si m-am trezit astazi la fel de tarziu. Peste cateva ore plec iar... Nu stiu unde mi-am pierdut timpul, nu il mai gasesc.
Old Friday Night
"... se lasa incetisor in bratele ei, moale si cu ochii inchisi. Se temea, dar in acelasi timp era atras ca de o forta nevazuta. Ii prinse mainile la spate si il saruta apasat...."
Je t'aime, mon pauvre idiot!
Je t'aime, mon pauvre idiot!
29 May 2008
Povestea noastra, a tuturor
Am primit cea mai frumoasa leapsa. :) Multumesc.
Pana acum si-au lasat aici o parte din suflet Zephyranthes, Chaos and Smiles, Vaxaly, Luminile albastre, Lavinia si Baboozduk, cea care m-a onorat si pe mine cu aceasta leapsa minunata.
Regulile jocului sunt simple: citeşte, continuă cu o frază, alege 1 victimă, adaug-o la listă pentru a evita ca aceeaşi persoană să primească leapşa de 2 ori şi dă mai departe.
So far:
Silueta aflată pe vârful lamei tocite care sfâşie marea priveşte pescăruşii dansând pe muzica valurilor ciupite de vânt. Îşi muşcă buzele crăpate şi încearcă să-şi păstreze picioarele într-un dans care să îi ascundă tremurul pe tocul de lemn de cedru al cuţitului. Tremurul se frânge în chipul ei, unde cu groază apusul se naşte înclinat sub lacrimile ploii, aprins de teurgul întunericului. Deşi miile de culori ce joacã dureros în apusul tremurului ei îi întunecã într-o furtunã albastrul ochilor, silueta rãmâne încã dreaptã pe vârful lamei tocite ce strãpunge-n valuri muzica atât de dragã ei. În timp ce în golul fiinţei ei se rup idei care îi brăzdează mintea cu jocuri de imagini, strânge în palmă lama cuţitului pe care sângele o colorează cu un roşu cald ce îi dă de veste că inima încă îi bate şi care îi aduce în colţul ochiului, printre reflecţii de firicele sângerii, o sclipire.
Deodată, întinde braţele spre noapte şi lasă cuţitul să-i cadă; se aude un clinchet, apoi un clipocit scurt de apă. Sângele i se prelinge tomnatic şi fără zăbavă peste degetele lungi şi albe, valsând în surdină cu picurii de ploaie, dar gesturi sigure şi rapide scot cordonul verde al rochiei de stambă şi-l leagă cu toată puterea peste jocul rozaliu din palmă.
Inchise ochii şi strânse lacrima nou-nascutã sub gene; işi muşcã din nou buzele, de data aceasta mai tare, atât de tare incât simţi gustul sãrat al sângelui pe vârful limbii; işi desfãcu braţele ca şi cum noaptea ar fi putut sã ii pãtrundã in suflet, ca şi cum aerul rece ar fi putut sã-i alunge toate gândurile acelea care nu-i mai dãdeau pace... se apropie de margine şi privi in jos, incercând sã descifreze şoaptele pe care numai ea le putea auzi.
Povestea merge mai departe, catre O picatura pentru ca are si ea blog si pentru ca poate sa cheme soarele sau ploaia, dupa cum doreste. :)
Pana acum si-au lasat aici o parte din suflet Zephyranthes, Chaos and Smiles, Vaxaly, Luminile albastre, Lavinia si Baboozduk, cea care m-a onorat si pe mine cu aceasta leapsa minunata.
Regulile jocului sunt simple: citeşte, continuă cu o frază, alege 1 victimă, adaug-o la listă pentru a evita ca aceeaşi persoană să primească leapşa de 2 ori şi dă mai departe.
So far:
Silueta aflată pe vârful lamei tocite care sfâşie marea priveşte pescăruşii dansând pe muzica valurilor ciupite de vânt. Îşi muşcă buzele crăpate şi încearcă să-şi păstreze picioarele într-un dans care să îi ascundă tremurul pe tocul de lemn de cedru al cuţitului. Tremurul se frânge în chipul ei, unde cu groază apusul se naşte înclinat sub lacrimile ploii, aprins de teurgul întunericului. Deşi miile de culori ce joacã dureros în apusul tremurului ei îi întunecã într-o furtunã albastrul ochilor, silueta rãmâne încã dreaptã pe vârful lamei tocite ce strãpunge-n valuri muzica atât de dragã ei. În timp ce în golul fiinţei ei se rup idei care îi brăzdează mintea cu jocuri de imagini, strânge în palmă lama cuţitului pe care sângele o colorează cu un roşu cald ce îi dă de veste că inima încă îi bate şi care îi aduce în colţul ochiului, printre reflecţii de firicele sângerii, o sclipire.
Deodată, întinde braţele spre noapte şi lasă cuţitul să-i cadă; se aude un clinchet, apoi un clipocit scurt de apă. Sângele i se prelinge tomnatic şi fără zăbavă peste degetele lungi şi albe, valsând în surdină cu picurii de ploaie, dar gesturi sigure şi rapide scot cordonul verde al rochiei de stambă şi-l leagă cu toată puterea peste jocul rozaliu din palmă.
Inchise ochii şi strânse lacrima nou-nascutã sub gene; işi muşcã din nou buzele, de data aceasta mai tare, atât de tare incât simţi gustul sãrat al sângelui pe vârful limbii; işi desfãcu braţele ca şi cum noaptea ar fi putut sã ii pãtrundã in suflet, ca şi cum aerul rece ar fi putut sã-i alunge toate gândurile acelea care nu-i mai dãdeau pace... se apropie de margine şi privi in jos, incercând sã descifreze şoaptele pe care numai ea le putea auzi.
Povestea merge mai departe, catre O picatura pentru ca are si ea blog si pentru ca poate sa cheme soarele sau ploaia, dupa cum doreste. :)
28 May 2008
Ma transform
... intr-un urias castron cu lapte si cereale. Cereale la micul dejun, cereale la pranz si lapte la cina. Incep sa vorbesc in culori si in forme de scortisoara. Iti va fi greu sa ma saruti maine dimineata pentru ca vei strange in brate "cocoa puffs".
Je m'en fiche...
Nepasarea te loveste atunci cand te astepti mai putin si, de cele mai multe ori, doare ingrozitor. Sunt pedepsita sa nu-mi pese. O fi bine, o fi rau... on va voir. Nu mai vreau sa ma gandesc la tot ce s-ar putea intampla maine din cauza nepasarii de azi. Nu mai vreau sa ma gandesc la aceasta noapte care se va termina pana la urma. De ce nu pot sa prelungesc cele mai frumoase momente la nesfarsit?! As fi prea egoista, nu? S-ar opri lumea cu totul.
Am invatat sa iubesc singuratatea. Singuratatea aceea pe care am urat-o candva. Cand ramai singur cu gandurile tale, descoperi un altfel de om. Te uiti in oglinda si zaresti un chip strain, un chip pe care il vad si ceilalti in fiecare zi. In timp, ajungi sa te si vezi. Chipul acela strain dispare, iar tu nu iti mai vezi decat ochii atat de senini in fiecare dimineata si te intrebi de ce nu te-ai schimbat. Cand ramai doar cu gandurile tale descoperi un om micut inauntrul tau, descoperi un suflet de care uitasesi inca de pe vremea cand iti placeau ciresele si uitai de tine prin livezi. Descoperi un copil care a imbracat camasa de forta a maturitatii. Nu te mai zbate, e mai rau. Se strange si mai tare. Nimeni nu va veni sa o desfaca si te vor crede nebun daca incerci sa te eliberezi. De-asta iti vor spune: "Maturizeaza-te!". Lasa camasa de forta pe tine. E haina societatii, haina unei lumi normale in care nu ai voie sa fii altfel. Nu ai voie sa iubesti asa cum ai vrea pentru ca te-ar desparti de ceea ce iubesti tu. Nu ai voie sa plangi pentru ca esti slab si atunci pui in pericol specia umana. Nu ai voie sa fii altruist pentru ca supravietuirea e bazata pe egoism. Si cu toate acestea, mai uiti uneori de tine si ii lasi sa te vada asa cum esti. Si tocmai atunci te ranesc. Tocmai atunci cand esti pregatit sa iubesti.
O saruta apasat pe buze si o stranse si mai tare in brate. Isi afunda chipul in parul ei si ii atinse gatul cu fruntea. Ramase asa, in imbratisarea aceea calda, incercand sa isi aduca aminte de ce o iubea. Uitase. Nu-si mai aducea aminte decat ca se cunoscusera cu cateva luni in urma. Nici nu o placuse. Nimic nu il atragea, dar uneori o surprindea privindu-l si ramanea si el tintuit de privirea ei. Nu era urata, doar ca el se gandise tot timpul ca iubirea vietii lui va fi o fata frumoasa, o fata superba care il va iubi pentru totdeauna. Isi daduse apoi seama ca spera sa aiba parte de o poveste, dar el era real. Asa ca se trezi din acest vis frumos si isi indrepta atentia asupra ei. Poate ca ea il iubea in secret, poate ca... Isi mai aducea aminte de mainile ei in parul sau, de primul sarut si de o imbratisare scurta. Apoi ea disparuse mai multe luni de zile. O asteptase. O visase. Ii dorea imbratisarile, vroia sa o aiba langa el, o dorea. Zilele treceau insa si nimic nu parea sa se mai schimbe. Incet-incet, ea devenise o amintire si se temea sa nu o uite de tot. Isi aducea aminte de ochii ei, de felul in care se misca... Si apoi, intr-o zi, in timp ce astepta tramvaiul, cineva il imbratisa. Se intoarse si nu ii veni sa creada. Era ea... mai frumoasa ca niciodata! A invatat treptat sa o iubeasca. Nu credea ca e posibil, dar in fiecare zi era coplesit de iubirea ei. Nu era o iubire care il sufoca, ci una care il completa. Gasise fericirea.
Suvitele de par ii mangaiara usor chipul. Ea se trezise. Se intoarse spre el si il saruta usor. El tresari. Cine era chipul acesta palid cu ochi albastri? Unde erau ochii aceia verzi cu care se obisnuise in fiecare dimineata? Unde era zambetul acela care ii spunea cat de mult il iubeste?
Traia in fiecare dimineata acelasi vis urat. Uita ca ea disparuse cu doi ani in urma. Un accident de masina. Cine s-ar fi gandit?! Nu crezi niciodata ca s-ar putea intampla cuiva cunoscut. De atunci, chipurile erau mereu altele si in fiecare dimineata se trezea cu speranta ca primul lucru pe care il va zari va fi chipul ei.
Am invatat sa iubesc singuratatea. Singuratatea aceea pe care am urat-o candva. Cand ramai singur cu gandurile tale, descoperi un altfel de om. Te uiti in oglinda si zaresti un chip strain, un chip pe care il vad si ceilalti in fiecare zi. In timp, ajungi sa te si vezi. Chipul acela strain dispare, iar tu nu iti mai vezi decat ochii atat de senini in fiecare dimineata si te intrebi de ce nu te-ai schimbat. Cand ramai doar cu gandurile tale descoperi un om micut inauntrul tau, descoperi un suflet de care uitasesi inca de pe vremea cand iti placeau ciresele si uitai de tine prin livezi. Descoperi un copil care a imbracat camasa de forta a maturitatii. Nu te mai zbate, e mai rau. Se strange si mai tare. Nimeni nu va veni sa o desfaca si te vor crede nebun daca incerci sa te eliberezi. De-asta iti vor spune: "Maturizeaza-te!". Lasa camasa de forta pe tine. E haina societatii, haina unei lumi normale in care nu ai voie sa fii altfel. Nu ai voie sa iubesti asa cum ai vrea pentru ca te-ar desparti de ceea ce iubesti tu. Nu ai voie sa plangi pentru ca esti slab si atunci pui in pericol specia umana. Nu ai voie sa fii altruist pentru ca supravietuirea e bazata pe egoism. Si cu toate acestea, mai uiti uneori de tine si ii lasi sa te vada asa cum esti. Si tocmai atunci te ranesc. Tocmai atunci cand esti pregatit sa iubesti.
O saruta apasat pe buze si o stranse si mai tare in brate. Isi afunda chipul in parul ei si ii atinse gatul cu fruntea. Ramase asa, in imbratisarea aceea calda, incercand sa isi aduca aminte de ce o iubea. Uitase. Nu-si mai aducea aminte decat ca se cunoscusera cu cateva luni in urma. Nici nu o placuse. Nimic nu il atragea, dar uneori o surprindea privindu-l si ramanea si el tintuit de privirea ei. Nu era urata, doar ca el se gandise tot timpul ca iubirea vietii lui va fi o fata frumoasa, o fata superba care il va iubi pentru totdeauna. Isi daduse apoi seama ca spera sa aiba parte de o poveste, dar el era real. Asa ca se trezi din acest vis frumos si isi indrepta atentia asupra ei. Poate ca ea il iubea in secret, poate ca... Isi mai aducea aminte de mainile ei in parul sau, de primul sarut si de o imbratisare scurta. Apoi ea disparuse mai multe luni de zile. O asteptase. O visase. Ii dorea imbratisarile, vroia sa o aiba langa el, o dorea. Zilele treceau insa si nimic nu parea sa se mai schimbe. Incet-incet, ea devenise o amintire si se temea sa nu o uite de tot. Isi aducea aminte de ochii ei, de felul in care se misca... Si apoi, intr-o zi, in timp ce astepta tramvaiul, cineva il imbratisa. Se intoarse si nu ii veni sa creada. Era ea... mai frumoasa ca niciodata! A invatat treptat sa o iubeasca. Nu credea ca e posibil, dar in fiecare zi era coplesit de iubirea ei. Nu era o iubire care il sufoca, ci una care il completa. Gasise fericirea.
Suvitele de par ii mangaiara usor chipul. Ea se trezise. Se intoarse spre el si il saruta usor. El tresari. Cine era chipul acesta palid cu ochi albastri? Unde erau ochii aceia verzi cu care se obisnuise in fiecare dimineata? Unde era zambetul acela care ii spunea cat de mult il iubeste?
Traia in fiecare dimineata acelasi vis urat. Uita ca ea disparuse cu doi ani in urma. Un accident de masina. Cine s-ar fi gandit?! Nu crezi niciodata ca s-ar putea intampla cuiva cunoscut. De atunci, chipurile erau mereu altele si in fiecare dimineata se trezea cu speranta ca primul lucru pe care il va zari va fi chipul ei.
Povestea noastra, a tuturor
Am primit cea mai frumoasa leapsa. :) Multumesc.
Pana acum si-au lasat aici o parte din suflet Zephyranthes, Chaos and Smiles, Vaxaly, Luminile albastre, Lavinia si Baboozduk, cea care m-a onorat si pe mine cu aceasta leapsa minunata.
Regulile jocului sunt simple: citeşte, continuă cu o frază, alege 1 victimă, adaug-o la listă pentru a evita ca aceeaşi persoană să primească leapşa de 2 ori şi dă mai departe.
So far:
Silueta aflată pe vârful lamei tocite care sfâşie marea priveşte pescăruşii dansând pe muzica valurilor ciupite de vânt. Îşi muşcă buzele crăpate şi încearcă să-şi păstreze picioarele într-un dans care să îi ascundă tremurul pe tocul de lemn de cedru al cuţitului. Tremurul se frânge în chipul ei, unde cu groază apusul se naşte înclinat sub lacrimile ploii, aprins de teurgul întunericului. Deşi miile de culori ce joacã dureros în apusul tremurului ei îi întunecã într-o furtunã albastrul ochilor, silueta rãmâne încã dreaptã pe vârful lamei tocite ce strãpunge-n valuri muzica atât de dragã ei. În timp ce în golul fiinţei ei se rup idei care îi brăzdează mintea cu jocuri de imagini, strânge în palmă lama cuţitului pe care sângele o colorează cu un roşu cald ce îi dă de veste că inima încă îi bate şi care îi aduce în colţul ochiului, printre reflecţii de firicele sângerii, o sclipire.
Deodată, întinde braţele spre noapte şi lasă cuţitul să-i cadă; se aude un clinchet, apoi un clipocit scurt de apă. Sângele i se prelinge tomnatic şi fără zăbavă peste degetele lungi şi albe, valsând în surdină cu picurii de ploaie, dar gesturi sigure şi rapide scot cordonul verde al rochiei de stambă şi-l leagă cu toată puterea peste jocul rozaliu din palmă.
Inchise ochii şi strânse lacrima nou-nascutã sub gene; işi muşcã din nou buzele, de data aceasta mai tare, atât de tare incât simţi gustul sãrat al sângelui pe vârful limbii; işi desfãcu braţele ca şi cum noaptea ar fi putut sã ii pãtrundã in suflet, ca şi cum aerul rece ar fi putut sã-i alunge toate gândurile acelea care nu-i mai dãdeau pace... se apropie de margine şi privi in jos, incercând sã descifreze şoaptele pe care numai ea le putea auzi.
Pana acum si-au lasat aici o parte din suflet Zephyranthes, Chaos and Smiles, Vaxaly, Luminile albastre, Lavinia si Baboozduk, cea care m-a onorat si pe mine cu aceasta leapsa minunata.
Regulile jocului sunt simple: citeşte, continuă cu o frază, alege 1 victimă, adaug-o la listă pentru a evita ca aceeaşi persoană să primească leapşa de 2 ori şi dă mai departe.
So far:
Silueta aflată pe vârful lamei tocite care sfâşie marea priveşte pescăruşii dansând pe muzica valurilor ciupite de vânt. Îşi muşcă buzele crăpate şi încearcă să-şi păstreze picioarele într-un dans care să îi ascundă tremurul pe tocul de lemn de cedru al cuţitului. Tremurul se frânge în chipul ei, unde cu groază apusul se naşte înclinat sub lacrimile ploii, aprins de teurgul întunericului. Deşi miile de culori ce joacã dureros în apusul tremurului ei îi întunecã într-o furtunã albastrul ochilor, silueta rãmâne încã dreaptã pe vârful lamei tocite ce strãpunge-n valuri muzica atât de dragã ei. În timp ce în golul fiinţei ei se rup idei care îi brăzdează mintea cu jocuri de imagini, strânge în palmă lama cuţitului pe care sângele o colorează cu un roşu cald ce îi dă de veste că inima încă îi bate şi care îi aduce în colţul ochiului, printre reflecţii de firicele sângerii, o sclipire.
Deodată, întinde braţele spre noapte şi lasă cuţitul să-i cadă; se aude un clinchet, apoi un clipocit scurt de apă. Sângele i se prelinge tomnatic şi fără zăbavă peste degetele lungi şi albe, valsând în surdină cu picurii de ploaie, dar gesturi sigure şi rapide scot cordonul verde al rochiei de stambă şi-l leagă cu toată puterea peste jocul rozaliu din palmă.
Inchise ochii şi strânse lacrima nou-nascutã sub gene; işi muşcã din nou buzele, de data aceasta mai tare, atât de tare incât simţi gustul sãrat al sângelui pe vârful limbii; işi desfãcu braţele ca şi cum noaptea ar fi putut sã ii pãtrundã in suflet, ca şi cum aerul rece ar fi putut sã-i alunge toate gândurile acelea care nu-i mai dãdeau pace... se apropie de margine şi privi in jos, incercând sã descifreze şoaptele pe care numai ea le putea auzi.
27 May 2008
...this is it
"Camera e alba si rece. Podeaua e veche, dar lacuita de curand. Lumina patrunde printre draperiile trase de ieri dupa-amiaza. Ei nu ii place lumina. Pe el nu il deranjeaza, dar le lasa asa de dragul ei. Nu stie de ce ea nu vrea sa traga draperiile. Nu stie ca ar vrea sa prelungeasca aceasta noapte la nesfarsit."
26 May 2008
Tu ce crezi?
Asta inseamna iubire?! Sau e doar un devotament fara noima care impiedica simtul ratiunii? E lasitate. As fi o lasa daca m-as bucura atunci cand te-as imbratisa desi as sti ca nu ma iubesti. De fapt, de unde sa stiu? Tu nu spui niciodata nimic. Si mi-e atat de greu sa iti ghicesc privirile... Dar stii cat te pot iubi... Acum simt ca te-as putea iubi toata viata... si m-ai iubi si tu pentru ca te cunosc mai bine decat oricine. Dar ma tem ca ma voi trezi intr-o dimineata fara sa te mai iubesc si atunci o sa fug, iar tu nu vei fi destul de puternic ca sa ma tii langa tine. O sa iau ca pe un semn faptul ca esti singurul care a ramas in inima mea. Dar eu nu cred in semne. Ba da. Astazi da. O sa incerc. Poate a venit timpul sa-mi frangi inima.
24 May 2008
Asa-mi trebuie!
Asa-ti trebuie, Anti, daca descarci filmele de pe net in loc sa te duci la cinema la timp!
La Persepolis chiar nu am avut timp. Timp sa merg la cinema si sa il vad. Mare si frumos cat cerul intr-o zi de vara. Asa ca azi am vrut sa il descarc. And so I did. Am deschis BS Player-ul. Frumos, imagini frumoase... Look, a bird is singing. Wait, nu ar trebui sa se si auda acest trilulilu minunat?
Verifica volumul. Verifica boxele. Verifica... wait, it's just not working! :((
What kind of cruel man a incarcat exact tocmai Persepolis fara sunet?!
Asa-mi trebuie... :(
La Persepolis chiar nu am avut timp. Timp sa merg la cinema si sa il vad. Mare si frumos cat cerul intr-o zi de vara. Asa ca azi am vrut sa il descarc. And so I did. Am deschis BS Player-ul. Frumos, imagini frumoase... Look, a bird is singing. Wait, nu ar trebui sa se si auda acest trilulilu minunat?
Verifica volumul. Verifica boxele. Verifica... wait, it's just not working! :((
What kind of cruel man a incarcat exact tocmai Persepolis fara sunet?!
Asa-mi trebuie... :(
22 May 2008
What's your midnight play?
E leapsa daca vreti voi. Si o poate lua oricine. :p
If I Had You- Parov Stelar... s-a intamplat sa fie tocmai asta... putea fi oricare alta de la Parov (poate si din cauza ca de la 22.00 numai asta am ascultat...). Well, noapte buna si buna dimineata!
Oh, and my morning play: Muse-Starlight. It makes me smile.
If I Had You- Parov Stelar... s-a intamplat sa fie tocmai asta... putea fi oricare alta de la Parov (poate si din cauza ca de la 22.00 numai asta am ascultat...). Well, noapte buna si buna dimineata!
Oh, and my morning play: Muse-Starlight. It makes me smile.
21 May 2008
Maybe you still remember
...because I do... Am crezut ca te pot uita. Am incercat, chiar am incercat. Si stii cum? Gandindu-ma ca intre noi oricum nu ar putea fi niciodata nimic si ascultand cum ceilalti imi spuneau ca asa esti tu... rece, tinand toate secretele in tine. Dar eu vroiam sa te ascult, mai mult decat oricine. Credeam ca te-am uitat, insa si acum as fi in stare sa am grija de tine, sa te ascult pana in zori chiar daca a doua zi as avea cel mai important examen din viata, sa te iubesc asa cum nu te-a iubit nimeni pana acum. Stiu ca asta cauti, iarta-ma pentru ca iti citesc pagini din suflet, dar nu stie nimeni ca vorbesc despre tine. Poate nici tu nu o sa te recunosti. Imi aduc aminte de o noapte frumoasa in care, pentru cateva clipe, te-ai gandit ca ai putea sa ma placi. Ti-am citit asta in priviri, iar mai tarziu, ai cersit iubire. Nu ne-am mai vazut insa un timp asa ca ai uitat ca m-ai fi putut iubi. Pana la urma, partea frumoasa a vietii e ca nu stim ce ne asteapta... Cine stie, poate vom fi impreuna intr-o zi, oricat de tarziu, mai ales acum ca mi-am dat seama ca nu are rost sa incerc sa te uit... Din inima nu poti sa iei bucatele si sa le stergi. Raman toate acolo, arzand mocnit. Si nu stiu de ce, dar cred ca ne vom intalni din nou... A trecut atata timp de cand nu ne-am mai vazut... si totusi, nu te-am uitat.
~scrisoarea uitata a unei necunoscute~
18 May 2008
Casute de turta dulce pentru printesele uitate
Ilustratie din cartea "Printese date uitarii sau necunoscute" de Philippe Lechermeier si Rebecca Dautremer. :)
Asa arata o lume perfecta, o lume a povestilor. Chiar si acum ma minunez in fata unor asemenea imagini si daca as mai fi fost inca micuta, m-as fi minunat si mai mult. Acum nu mai am insa atat de mult timp sa visez ore in sir la printese si casute din turta dulce, desi uneori mi se face dor de povestile preferate si mai ales de ilustratiile preferate. Aveam povesti intregi, povestile mele de data aceasta, tesute pe marginea desenelor din carti. Nu avea importanta ca motanul cel negru se numea Bobita si ca statea toata ziua la soare. In mintea mea el era Bondoc si stia sa citeasca si sa prinda fluturi fara sa ii raneasca. Imi mai aduc aminte de un samovar care alerga un baietel pentru ca acesta din urma refuza cu inversunare sa faca baie. :) Si cat de uimita am fost cand am vazut-o prima oara pe vrajitoarea din "Hansel si Gretel". Si casuta aceea cu ferestrele din zahar, cu peretii din turta dulce si cu aleea presarata cu bombonele... :) era casa pe care mi-o doream cand aveam sa fiu mare. Acum sunt mare si cred ca o casa din ciment e mai buna. Silly me... cea mica avea dreptate. Cu totii am fi mai fericiti daca am trai in casute de turta dulce, daca in jurul lor ar curge rauri de lapte, daca... dar astea sunt povesti...
17 May 2008
Daca as fi un ceainic
Daca as avea puteri magice, m-as transforma intr-un ceainic si m-as muta intr-o
ceainarie unde as asculta toata ziulica povestile oamenilor. Le-as turna ceai fierbinte in cescute si i-as indemna la vorba si as fi fericita, fericita, fericita...
Intr-o ceainarie oamenii nu se cearta niciodata.
In ceainarie te duci cu cel mai bun prieten.
In ceainarie mergi ca sa ii zambesti celuilalt ore in sir.
In ceainarie mergi ca sa il privesti cum te priveste.
In ceainarie se sorb priviri cu aburi de ceai.
In ceainarie iti aduci aminte ca esti inca un copil.
Din ceainarie nu ai mai pleca niciodata.
Daca as fi un ceainic, as ramane acolo, pe raftul de sus, intre pachetul de Japanese Cherry si Sweet Orange si mi-as supraveghea prietenii. In fiecare zi, le-as turna ceai in cescute si i-as indemna la iubire si as fi fericita, fericita, fericita...
De ce in unele dimineti nu mai iubim noi Bucurestiul
Am renuntat la campania "De ce iubim noi Bucurestiul". Adversara ei, aparuta cu un an mai tarziu, iti aduce aminte toate neregulile de care te impiedici in fiecare zi. Sari peste bordurile care sunt inlocuite tot timpul, desi sunt intr-o stare perfecta, si mai-mai sa cazi intr-o groapa facuta in trotuarul abia turnat luna trecuta pentru ca abia acum si-au dat seama ca ar trebui schimbate niste tevi. Uneori se sapa, se scoate pamantul si se inlocuieste cu nisip.(?!)
Azi-dimineata am plecat la 8 din Regie si am ajuns la 10 in Colentina pentru ca in weekend troleul 66 nu circula (pe principiul "suntem inghesuiti in timpul saptamanii, sa ne sufocam si in timpul weekendului!"). Singura speranta ramasese, desigur, tramvaiul 21, dar supriza mare, se lucra la linii. :| Asa ca plimbandu-ma din statie in statie am luat pana la urma 667, singurul mijloc de transport valabil. Ma gandeam ca ar fi dragut sa existe din nou birjari. Va jur, m-as plimba numai cu trasura.
Azi-dimineata am plecat la 8 din Regie si am ajuns la 10 in Colentina pentru ca in weekend troleul 66 nu circula (pe principiul "suntem inghesuiti in timpul saptamanii, sa ne sufocam si in timpul weekendului!"). Singura speranta ramasese, desigur, tramvaiul 21, dar supriza mare, se lucra la linii. :| Asa ca plimbandu-ma din statie in statie am luat pana la urma 667, singurul mijloc de transport valabil. Ma gandeam ca ar fi dragut sa existe din nou birjari. Va jur, m-as plimba numai cu trasura.
15 May 2008
ODA
Ceea ce ne face deosebiti ca oameni, ceea ce ne face sa fim mai presus decat celelalte fiinte este muzica. Muzica aceea care te face sa vibrezi, sa plangi, sa inchizi ochii si sa zambesti, sa ierti, sa uiti de tine, sa mergi mai departe. Muzica e un motiv suficient de mandrie.
14 May 2008
MY 21
Cu ce sa incep eu oare?! Am avut o zi plina si foarte lunga (asta pentru ca m-am trezit la 5.34... si de nervi ca era asa de devreme nu am mai reusit sa adorm...). Se pare insa ca e adevarata zicala despre cei care se trezesc de dimineata... Azi am colindat prin Bucuresti si m-am bucurat de o zi foarte frumoasa. ;) Multumesc tuturor pentru urarile de bine, va doresc si eu tot ce e mai bun si mai frumos! :)
Nu ma simt ca un om major pe plan international. Hmmm, now we can go to London and get drunk. Upiii...
Sa o luam altfel... hmmm... peste 10 minute nu va mai fi ziua mea...
Azi: facultate, inghetata si pranzul cu mama, facultate, creme brule (cu accentele de rigoare, invizibile din motive tehnice) cu doua prietene, premiere concurs Condom-a-porter (I went there to cheer for a friend of mine), prezentare de moda Carmen Secareanu, cocktail de cocos care numai mie mi-a placut, sushi, plimbare pe Victoriei si in final tramvaiul 21.
As fi scris poate mai mult si mai altfel, dar nu-mi vine nimic simpatic in minte. A fost o zi frumoasa, cam asta este ideea. Imi pare insa rau ca nu am mai ajuns la film: Persepolis.
Vineri insa voi merge la "Femeia marii" la TNB. :)
Of, ce post aiurea... mii de scuze, in noaptea asta nu sunt decat un simplu om. Older than yesterday. :)
Nu ma simt ca un om major pe plan international. Hmmm, now we can go to London and get drunk. Upiii...
Sa o luam altfel... hmmm... peste 10 minute nu va mai fi ziua mea...
Azi: facultate, inghetata si pranzul cu mama, facultate, creme brule (cu accentele de rigoare, invizibile din motive tehnice) cu doua prietene, premiere concurs Condom-a-porter (I went there to cheer for a friend of mine), prezentare de moda Carmen Secareanu, cocktail de cocos care numai mie mi-a placut, sushi, plimbare pe Victoriei si in final tramvaiul 21.
As fi scris poate mai mult si mai altfel, dar nu-mi vine nimic simpatic in minte. A fost o zi frumoasa, cam asta este ideea. Imi pare insa rau ca nu am mai ajuns la film: Persepolis.
Vineri insa voi merge la "Femeia marii" la TNB. :)
Of, ce post aiurea... mii de scuze, in noaptea asta nu sunt decat un simplu om. Older than yesterday. :)
13 May 2008
Nimic interesant
Trebuie sa imi fac ordine in muzica. E multa si imprastiata si am observat acum ca am printre multe alte categorii si doua foldere cu acelasi scop, doar ca unul se numeste "primite", iar celalalt "received". Where's the sense in that?! Si mai trebuie sa multumesc unor oameni pentru minunatele piese din aceste doua foldere. :) Nu mai stiu cui si pentru ce piese ar trebui sa multumesc fiecaruia, asa ca va fi un multumesc general.
Si acum o sa credeti ca sunt cea mai nehotarata fiinta din lume: m-am hotarat sa nu mai renunt la modulul respectiv. Sau should I say ca... pe baza argumentelor oferite de toti cei cu care am discutat, am decis sa... Pai uneori sunt toti nebuni si doar noi avem dreptate, dar de data aceasta parca ei aveau dreptate. Oricum, timp pentru ceai se gaseste intotdeauna. :)
Si alte lucruri minunate din lumea lui Verde Ursuz... toate ofertele si colaborarile minunate (sau cel putin aparent minunate) apar atunci cand intru in sesiune sau cand plec acasa pe timpul verii. :)
Altceva... hmmm... am pus ochii pe un Nikon D40 asa ca in curand, sper, o sa imi ocup timpul si cu el.:)
Azi a fost foarte cald. :)
Azi am citit 100 de pagini din "Prada" a lui Zola. :) (As fi citit mai multe, dar din motive de scris mic si inghesuit, trezit la 5.45 si cursuri de la 8, am renuntat si am parasit incinta bibliotecii... mai ales ca la BCU stiti si voi cum e... Se vede tot cerul si parca era prea senin ca sa stau inchisa acolo... )
Cate fete zambitoare pe aici... :)
Da... si maine e ziua mea. :)
:)
P.S.
Acolo in poza este Verde Ursuz. Ma rasfat. Maine o sa fiu mai inteleapta decat azi. :)
11 May 2008
Dupa o saptamana de ploi... patru luni de soare
Stim ca apare intotdeauna soarele. E cert, nu atunci cand am dori si cand ne ploua exact in inima, ci putin mai tarziu, cand ne vom fi linistit un pic.
A plouat toata saptamana. Au fost cateva zile in care am fost suparata din cauza unor prieteni, recunosc. Daca mi-a trecut supararea? Da, insa dezamagirea ramane. Oricum, am ajuns acasa. Acasa ma simt cel mai bine desi uneori nu-mi mai gasesc locul. Bucurestiul ma atrage din nou, nici eu nu stiu de ce. Poate sunt filmele, poate sunt piesele de teatru, poate sunt cladirile vechi (sau ce-a mai ramas din ele), poate sunt oamenii imbracati in zece mii de culori, poate sunt fotografii pe care ii intalnesti la tot pasul, poate sunt studentii de la Arte si galeriile de la Hanul cu tei, poate este ceaiul Japanese Cherry, poate Carturestiul, poate plimbarile tarzii cu tramvaiul, poate ca o sa aflu pana la urma. :)
Am luat si decizia de a-mi usura ultimul an de facultate. Adica anul viitor, anul 3... Urmeaza si masterul, nu va speriati, o sa ma mai prindeti prin Bucuresti vreo 3 ani. :) Oricum, m-am hotarat sa renunt la un modul care ar fi trebuit sa ma ajute sa predau... O alegere facuta "just in case". Mi-am dat insa seama ca acel "just in case" era gresit, ca nu mi-ar placea sa predau si tocmai de aceea nu ar trebui sa incerc. Poate acest "just in case" ii face pe unii sa nu fie profesori buni. :) Iar cu timpul ramas imi voi permite sa ma furisez 2 ore la teatru, la un film sau la o inghetata. Iar dupa licenta... well, mie mi se pare ca abia atunci iti iei viata in maini cu adevarat. Nu vorbesc in general, acesta ar fi doar cazul meu pentru ca pana acum nu am avut timp sa ma angajez. Un post fara o anumita idee, dar poate unii se regasesc. Ma gandeam doar ca totul va fi bine. Si pentru mine, si pentru voi. Pentru toti. :)
07 May 2008
Nu merit atata rautate intr-o singura zi... de fapt, niciodata...
Indepartati-va la cea mai mica greseala... La primul cuvant care v-a ranit... Vor urma si altele. Greseala mea este ca iert. Uite, am ajuns sa consider iertarea o greseala. Ma rog, sa scriu asta, pentru ca nu o cred. E bine sa ierti, dar trebuie sa stii cand sa te opresti. Nu astept pana cand prietenia se transforma in ura, dar uit sa ma indepartez inainte de a pleca fara regrete. Uit sa plec inainte de a deveni o prietenie. Momentele frumoase, secretele, totul dispare atunci cand cineva te raneste... Eu imi astern sufletul pe tava mult prea usor. Si e atat de dureros sa vezi mai apoi cum altii il murdaresc de noroi... Iar lor nu le pasa... prieteni candva, astazi oameni care iti vor spune ca dramatizezi. Nu-mi pasa, nu-mi mai pasa. Nu am in jurul meu decat oameni in care am incredere. Cand imi dau seama ca nu iti mai pot spune ce am in suflet, cand simt ca nu iti mai pot vorbi, ma indepartez. Pur si simplu. Cu regretul ca nu mi-am dat seama mai demult ca iata, va veni si ziua in care ma vei minti in fata. Nici macar nu m-ai privit in ochi. Macar atat cred ca meritam. De fapt, nu merit rautatea nimanui.
Iar tu, oh, si tu... Nu, nici nu mai are rost...
Iar tu, oh, si tu... Nu, nici nu mai are rost...
Subscribe to:
Posts (Atom)
