as vrea sa pot scrie cu litere invizibile

se poate sa fie si asa. se poate sa ai dreptate. as fi vrut sa imi duc mainile la urechi, sa inchid ochii si sa ma prefac ca nu am auzit cum altcineva a rostit cu voce tare lucrul de care ma tem acum. dar nu aveam cum, aseara erau prea multi oameni acolo, iar noi ne simteam oricum bine, intr-un loc atat de ciudat, nu te-ai astepta sa te simti atat de bine intr-o ceainarie aruncata parca intamplator in pasajul de la metrou. ii spun ceainarie, stiu ca nu e asa, dar noi ne comandam mereu ceai si prajituri asa ca pentru mine este o ceainarie.

mai tarziu ai ajuns si la o concluzie la care, din nou, am tresarit. era un lucru la care ma gandisem si eu, dar pe care nu am vrut sa il iau in calcul. nu ti-am mai spus aseara, dar poate stii deja. simti asta. simti cum iti sunt recunoscatoare pentru ca ma asculti, pentru ca ma cunosti cu toate nevrozele pe care niciodata nu le-am ascuns de tine, pentru ca ai stiut intotdeauna ce sa imi spui si pentru ca stii si acum sa judeci la rece si sa imi dai cele mai bune sfaturi fara sa imi spui lucrurile pe care eu, ca o nebuna ilogica, imi doresc cu disperare sa le aud. nu pot decat sa-ti multumesc si sa-ti mai spun ca simt adesea ca nu fac suficient pentru tine, ca as vrea sa iti pot oferi aceleasi maini pe care mi le intinzi atunci cand iti arunc in brate toate maruntisurile mele care ma macina atat de des, atat de zadarnic.

nu neg ca pentru mine e o usurare faptul ca stii totul despre mine. mi-am pierdut increderea in mine inainte sa o pierd pe cea in oameni. mi-e frica sa nu ii pierd asa cum multi oameni care au impartit cu mine aceleasi fragmente din viata au ales sa plece. mi-e frica sa nu te pierd si pe tine intr-o zi asa ca sa nu te sperii daca o sa te rog, din cand in cand, sa-mi spui tot ce nu-ti place la mine. imi place cum desi nu mai avem timp pentru nimic, ne intalnim totusi sa ne repovestim si sa ne bucuram ca ne descoperim aceleasi ganduri. imi place completarea aceasta pe care astazi nu as mai sti cum sa o gasesc la altcineva. mi se pare ca profit de altruismul tau ori de cate ori iti povestesc despre cum nu ma pot regasi, despre cum viata noastra se imparte in cercuri, despre. vreau sa iti ofer inapoi la fel de mult pe cat imi oferi tu mie, dar uneori nu stiu cum. as vrea sa-mi spui. as vrea ca ceea ce avem acum sa creasca in continuare si sa ramana aceeasi prietenie pe care nu am mai impartit-o niciodata cu nimeni. sa-mi dai voie sa ma pot prezenta la fel de neputincioasa uneori si sa ne intalnim si peste multi, multi ani, la un ceai, ca sa ne auzim din nou gandurile si sa zambim amandoua in fata unei complicitati care mi-e infinit de draga.

tie.