overcome

putere. asta vreau. putere sa fiu mai buna cu mine. mai buna cu ceilalti. putere sa raman tot eu. putere sa pot iubi la fel de mult la infinit. putere sa nu-mi propun sa iubesc mai putin. putere sa pot iubi totul la fel de mult. putere sa nu uit ca pot fi eu insami si ca nu e nimic gresit in a iubi mult, in a oferi totul. putere pentru a nu uita ca schimbarile sunt inevitabile. putere sa nu uit ca pot merge intotdeauna mai departe, ca pot trece peste orice. putere sa raman, putere sa plec. putere atunci cand cei din jurul meu si-o pierd. putere pentru ei, sa le fiu sprijin la nevoie. putere ca sa am incredere ca pot face mult mai multe. putere ca sa nu uit cine sunt. putere ca sa imi dau seama unde am ajuns si de unde am plecat. putere ca sa nu ma intorc. putere ca sa merg intotdeauna inainte. putere ca sa nu uit ca nu exista numai alb si negru, dar ca, pe termen lung, griurile nu fac bine nimanui. putere ca sa gasesc in jurul meu la fel de multe lucruri bune, la fel de multi oameni minunati. putere ca sa fiu tot eu atunci cand nu stiu cum sa reactionez. putere sa reactionez in acord cu mintea si cu inima. putere ca sa aduc mai multa armonie in viata mea. putere ca sa fac schimbarile de care mi-e frica. putere sa spun tot ce simt cand simt. putere ca sa nu-mi mai fie frica. putere ca sa continui sa fiu eu, dar sa nu uit ca mereu e loc de mai bine si sa cresc. putere sa uit, sa iert, sa iubesc, sa o iau de la capat. putere pentru toate momentele in care voi crede ca nu mai pot face un pas. putere ca sa nu renunt. putere ca sa zambesc cand o sa-mi vina sa plang. putere sa plang cand voi incerca sa ma opresc. putere sa cred la infinit. putere sa iubesc la fel de mult. si sa raman, intotdeauna, indragostita de viata si de oameni.

2013?

anul asta n-a fost despre mine, ci despre oameni. anul asta bunicul cel mai bun din lume a decis sa plece. anul asta n-a fost anul marilor realizari, ci anul in care am cunoscut o multime de oameni minunati. si cred ca a fost si anul in care am invatat multe lucruri noi despre mine. am depasit frici si le-am tras la raspundere pe alea noi. am inteles ca trebuie sa treci prin experiente ca sa cresti, si nu pe langa ele. si-am trait vreo sase luni intr-o indragosteala permanenta. de oameni, de muzica, de lucruri, de sentimentul de a fi pur si simplu indragostit. n-a fost un an usor, dar nici greu. a fost un an la care acum privesc cu drag si-mi spun ca a fost bun.

love etc. talk about 2013

LE 21-EME shot this



FUCT.com made this

 a wise man recently told me that even a line matters. because in some days I had time for nothing or felt like doing nothing (I do dislike those days). so he told me that even drawing a line, sketching a bit, searching for some inspiration is called work. and I'm talking about the work I do after my 8 hours schedule ends. I think it took me quite a long time to find a balance. well, I did not push myself harder for fear of starting to like less what I now love. I need to draw a line now, thinking about 2013. boy oh boy, such an interesting year. and it's not over yet! some friends proved to be amazing friends. can't describe in words the incredible amount of love that I felt. and given the fact that for the last few months I was feeling pretty in love all the time, I also sorta fell in love. but it's that sort of butterflyish (not a word, I know) excitement, when you just lose your head and just enjoy something a lot. and I enjoyed something a lot. and it felt so amazing that I lost my head, my reason and this huge smile became my new face. can't think of a better daily outfit than that. because when I like something or someone, than I really like something or someone. when I'm not, you'll see that question mark on my face. see? impossible to hide it. however, I learned that some things are better left unspoken. or that, at least, you should stop asking questions at some point. and just live in the moment or go through things. it's a maximum peak that I reached. a happiness peak? it just felt amazing and probably the right thing at the right moment. for sure, in fact, the right thing at the right moment. can't help but smiling about it. so yes, more work. more music (I listen to huge amounts of music, can't tell you. found out that I'm one of the top listeners of hype machine. proud of that), revive an old project, carry on with the actual one and work on my latest discovery. it has to do with me and only me. I do have to listen myself better. but at the end of the day (or year!), I do still believe in the same things: love, laughter, gratefulness, true friends (few!!!) and happiness. let's just say I got so closer to my own true self this year. and maybe recently more than ever. and it felt good, calming even. and again, it made me smile. like when you can actually hug and greet your own self. :)) well, this is a huge amount of honesty right here. I guess I can't nor should I change that about me. because although it can make the wrong people approach you, it will also attract the right people. and trust me on this one, those right people will be AMAZING. at least "my" right people are and I LOVE LOVE LOVE THEM.

Arielle de Pinto made this

mind is tired

can't complain. sau pot? nu-mi dau seama unde as putea sa trag linia intre oboseala si dezorganizare. stiu, stiu mult prea bine, ca o mai buna organizare m-ar ajuta. si imi doresc sa fac asta. si stiu ce m-a ajutat. si stiu pentru ce sa zic multumesc. am avut prea mult timp ca sa ma gandesc exact la ce nu voiam. stiu doar ca la unele lucruri nu voi renunta, chiar daca la unii oameni renunt, am renuntat si voi renunta in continuare. si mai stiu ca atat de multe tin de mine, de cum privesc lucrurile, de cum aleg sa vad o situatie si de cat de bine voi reusi sa nu iau lucrurile personal. am ras, am plans, am zambit. am zambit poate mai mult decat in ultimii ani la un loc. si-am fost, a la longue, fericita. poate n-am muncit suficient, dar n-am stiut cum sa depun mai multe eforturi. de epuizarea aceea trebuie sa scap, de epuizarea care ma facea sa nu-mi doresc decat sa trag aer in piept si sa ma odihnesc apoi. n-am stiut daca era epuizare fizica sau pshica, dar imi dau seama ca fix asta era. o epuizare de care voi reusi sa scap doar printr-un autocontrol drastic. am obosit sa mai vorbesc de planuri. imi doresc, sincer, sa ma afund in munca zi de zi. un exercitiu care sigur imi va prinde bine si care imi va demonstra ceea ce stiu deja, dar cred ca mi-a fost teama sa incerc: numai munca serioasa, organizata, constanta ma va duce unde imi doresc. si acum, inapoi la munca.

haos, haos

credeam sincer si-am crezut multa vreme in cauza si efect, in reactie si raspuns. asta pana cand vazut si-am simtit ca lucrurile se intampla intr-un haos complet, intr-o dezordine desavarsita si ca tu nu apuci sa te sprijini de ceva fiindca raspunsul a venit fara reactie.

bon. si-atunci principiile si convingerile se tocesc instantaneu, rupi un colt dintr-o credinta si-arunci la cos multe concluzii. din ce era sigur, jumatate se transforma in praf fiindca in realitate e fix asa: doar jumatate din ceea ce crezi ca e sigur este cu adevarat sigur.

pe urma, in mintea ta, departe de vuietul propriilor remuscari, departe de iuresul dezamagirilor pe care ti le-au facut altii cadou in prag de sarbatori, departe de dezamagirea pe care singur ti-ai pus-o pe lista, stii ce ai de facut. stiu ce am de facut si-mi neg mie cea mai buna reactie. o reactie fara raspuns fiindca nu ar afecta pe nimeni, ba chiar m-ar salva pe mine.

insa nu putem fi siguri de nimic, nu-i asa? ajungi pana aici cu scepticismul si ajungi pana aici cu profetiile care se implinesc prin ele insele. felicitari, I am now one of yours. dar nu surprizele neasteptate cred ca supara cel mai tare. ci cele oferite treptat si cumva prevenitor. si asa e, e vina noastra cand ne dam seama de lucruri tarziu, dupa ce, vorba ceea, trecut-au anii...

n-am taria aia. de a spune lucrurile raspicat. de a spune ca doare cand doare. de a spune ca nu-i ok cand nu-i ok. eu plec si gata. impachetez daca e de impachetat. returnez daca e de returnat. sterg amintiri daca trebuie sa sterg amintiri. si plec si nu mai privesc inapoi decat rar, pentru un salut sau poate nici atat.

si mai sunt si momentele in care totul trebuie sa ramana cum este. in care incerc sa ma agat de orice colt mai e stabil. in care nu vreau ca micul univers sa dispara de tot. momentele in care habar n-am in ce sa mai cred in afara de ceea ce am simtit. imagineaza-ti ca esti intr-o camera goala cu peretii albi. nu ai decat sentimentele din inima si acolo sunt singurele cuvinte pe care le poti citi. in rest nu mai exista nimic.

si mai stiu ca unele lucruri nu trebuie spuse. ca poate te vor macina in egala masura si cele spuse, si cele nespuse. si-atunci nu-i bine nicicum si e bine oricum.

retete se gasesc, asta am observat. la tot pasul. fara parafa medicului. sunt gratuite toate. si par sa dea rezultate in teorie, altfel nu ti-ar fi servite asa de usor. trist e ca in realitate nu functioneaza niciuna fiindca diagnosticul e mereu gresit. fiindca e pus de alti pacienti si nu de un doctor. fiindca nu exista un doctor si nu exista un manual pentru viata. existi doar tu, norocos sau nu, sincer sau nu, cu destin sau fara, cu intamplari de tot soiul. in camera aia alba cu peretii goi in care, in momentele in care nu vei mai sti in ce sau in cine sa crezi, vei avea la indemana doar cuvintele scrise in inima si singurele sincere fiindca sunt ale tale si in ele sunt scrise toate durerile si toate fericirile.

fii mai cinic de craciunul asta

si increde-te in mai putini oameni. si asculta-ti mai mult instinctul. si fii mai rezervat. si nu mai crede atat de mult in bunatatea intruchipata. si concentreaza-te mai mult pe oameni care au stiut sa iti fie alaturi si cand ti-a fost bine, si cand ti-a fost rau. si care te-au placut cu bune si cu rele si cu defecte si cu calitati. fii mai cinic de craciunul asta fiindca e mai sanatos si o sa te coste mai putini nervi si mai putina durere de cap si de inima. si fii mai cinic in general. asta nu inseamna ca trebuie sa te transformi intr-un om rau, dar ii inteleg pe oamenii cinici. ajungi sa-i intelegi. ajungi sa intelegi ca oamenii aia au prieteni buni de-o viata si ca, dincolo de cercul lor, cu greu mai lasa pe cineva sa patrunda. si le dai dreptate si toate cele. asa ca, de craciun, fii mai cinic. nu ajungi departe cu bunatatea fara margini, suferi oricum si te transformi si intr-un om slab atunci cand, cel putin in capul tau, esti un om bun. mai bine sa stii ca esti un om cinic si sa iti asumi asta. sa ridici din umeri si sa treci mai departe linistit la gandul ca n-ai descoperit nimic in omul celalalt. mai putine urari fiindca doar jumatate sunt false. m-am speriat vazand ca unii oameni pot sa iti ureze ceva fara sa creada sau sa iti serveasca niste complimente in care nu credeau. mai bine sa iti dea o palma. eu nu credeam, dar se intampla. deci mai bine sa fii cinic si sa arunci cate o filozofie din-asta a unui om care le-a trait si vazut pe toate sau aproape pe toate. mai bine sa nu crezi decat sa crezi. craciunul asta a venit cu un cadou si m-a facut mai cinica. si sper sa-mi fie util in 2014. si sa-ntorc bunatatea pe toate partile inainte s-o iau de buna. cum faci cu ofertele alea "soc si groaza" si 70% reducere. sa fim seriosi.

si mai cinici.

cu conditia sa

Nimic nu pare mult cand esti indragostit. Cand esti cu adevarat indragostit. La a doua intalnire, pentru cea care avea sa-i devina sotie, Nichita Stanescu s-a intors din drumul catre Cluj: "Mi-am amintit ca la 8 de dimineata trebuia sa fiu in Bucuresti, cu tine".

Suntem astfel inzestrati cu putere, determinare, hotarare. Nimic nu pare prea mult cand suntem indragostiti, cu adevarat indragostiti. Prindem parca puteri nebanuite si gasim in noi rezerve nesfarsite de energie, dar si de iubire.

Oferim tot, riscam tot. Punem un pariu cu noi insine si speram ca o sa-l castigam. Punem pariu si credem ca o sa ne fie bine. Si ca celalalt nu o sa ne raneasca. Ne asumam un risc, aproape pe negandite. Aratati-mi mie un om care isi mai pastreaza in intregime capul limpede atunci cand se indragosteste. Sau atunci cand simte ca o sa-i fie bine. Cand vrea, cand spera. Cand se bucura ca inca simte si ca are cui sa ofere si mai multa iubire.

Pe urma insa, apar fricile. Fricile nemarturisite, fricile pe care nu ni le spunem, in spatele inimilor deschise. Apar si pariul se pierde, legatura se rupe, totul se risipeste. Cumparam din nou un bilet fiindca pare, nu-i asa, de prea multe ori, un joc la loterie. "Cum ti-o fi norocul". Sau cum ti-e scris. Sau cum si cand. Cineva a spus odata ca, dupa orice situatie pe care incearca sa si-o explice, se intreaba ce ar fi putut face sau spune pentru a scoate din celalalt ce e mai bun. Mie mi se pare o responsabilitate prea mare pe care ulterior sa o iei cu tine. Eu cred ca trebuie sa oferim, mai intai, ce e mai bun din noi. Si ce e rau sa lasam deoparte. Sa nu alegem binele nostru in detrimentul altor persoane. Sa gasim acel echilibru care sa ne ajute sa evoluam fara urme care nu se mai pot sterge, fara crapaturi si zgarieturi care inca sa se vada peste ani. Si sa gasim echilibrul asta in noi, fara sa facem reprosuri, fara sa ranim, fara sa oferim ce e mai rau, ce nu face parte din noi decat in masura in care nu vrem sa le indreptam.

Momentele grele de trecut sunt cele pe care nu le intelegem. Dar chiar si acolo, daca suntem sinceri cu noi, ne vom recunoaste o parte din vina. Si e bine sa incercam sa descifram cat la suta e vina noastra, cat trebuie sa ne asumam, cat am gresit. Fara sa ne gandim, mai apoi, ca mai putem rasuci trecutul in vreun fel. Ce putem face, in schimb, este sa fim mai corecti in viitor, fata de noi, fata de celalalt. Mai onesti, mai atenti la cat cerem fara sa oferim.  La motivele care ne fac sa cerem.

Alteori, lucrurile se intampla intr-un fel anume, independent de noi. Si acelea sunt momentele in care, dincolo de vina, dincolo de asumarea responsabilitatii, dincolo de intrebari la care nu gasim raspuns (nu poti sti ce e in mintea unui om cu exceptia cazului in care tu esti omul acela), exista o situatie care, credem sau nu, avea un parcurs al ei, unul pe care noi nu-l prevazusem, dar care exista deja.

Exploziile, artificiile, emotiile ar trebui impartasite in egala masura. Ar trebui inmultite atunci cand exista de ambele parti. Si totul ar trebui sa fie rau, rau curgator.

inner, inner

lucrurile alea care-mi plac mult si de care am uitat. mici dorinte. multe viniluri, o biblioteca intreaga.multe carti. o consola de dj. multe masinute mici, replici. vin bun. holul pe care mi-l doresc. oamenii astia misto si extraordinari. sa fie tot langa mine. calatorii. sunteti asa de faini ca ma coplesiti. m-am indragostit, m-am dezindragostit. si-s faine toate, fir-ar sa fie. impachetez pentru viena, iubesc din toata inima, m-am indragostit si de mine. :)) greu de explicat, dar e tare bine. indragostiti-va de voi ca sa stiti ca e meritul vostru si ca sa stati pe picioare cand se mai prabusesc lucruri in jur. n-am muncit cat trebuie si cand nu m-am mai concentrat pe ce ar fi trebuit, n-a fost chiar bine. ne-am facut insa planuri, cu liniute si schite pe hartie, cu trimis de e-mail-uri si confirmari. si trecem la fapte fiindca suntem la jumatatea drumului. a fost un an in care, itmp de 6 luni, am investit cam toti banii pe care inainte ii dadeam pe haine sau pe iesiri. si din ianuarie tre sa castig pariul facut cu mine. si ce-o sa mai fie pe langa, sa fie. tot vin oameni noi. cred ca atunci cand stralucim pur si simplu, cand oferim din ceea ce suntem in cel mai sincer mod cu putinta, atragem oameni care ne plac asa cum suntem, dar si oameni care vor pleca de unde au venit cu o parte din energia noastra. sa fim in continuare tot noi, sa fim lumina si iubire, fara resentimente, fara regrete. suntem noi si nu suntem separati de ceilalti oameni. sa zambim si sa pastram increderea si zambetul pe buze. putine lucruri valoreaza cat o imbratisare sincera sau cat o strangere de mana cand simti ca ai vrea sa aluneci, dar totusi cel de langa tine nu te lasa si-ti aminteste ca esti bogat prin cei de langa tine.

music is life

m-am indragostit de muzica inainte de a ma indragosti de oameni. n-am stiut, de multe ori, cum sa fiu un om mai bun. dar am incercat si am incercat in continuare fiindca singura constanta trebuie sa fie schimbarea. si ar fi bine ca schimbarea aia sa nu se faca in detrimentul altor oameni tot asa cum nu incepem sa scorojim singuri vopseaua de pe pereti si sa lasam urme fara sa vrem sa rezugravim, sa arate totul proaspat si aerisit. n-am stiut sa fiu eu cu adevarat in unele momente, poate in momentele in care mi-a fost cel mai mult frica, dar pe urma am inteles ca cea mai buna varianta a ta e cea in care esti sincer, sincer pana aproape de cele mai mari frici pe care le marturisesti ca se le indrepti si de care ajungi sa nu te mai temi nici tu.

dar e o lupta acolo si nu e una usoara, si e una pe care o duci singur, inconjurat insa de oameni care stiu ca nu esti altfel decat pretinzi ca esti. si nu e zi in care sa nu am incredere ca si maine voi putea face inca un pas inainte, chiar daca uneori sunt atat de mici incat nu ma mai mir cand alti oameni isi pierd rabdarea sau increderea in promisiuni pe care noi am avut incredere sa le facem.

sa avem incredere in noi, in cine suntem si ce putem face si sa avem incredere in ceilalti, in cine sunt si in cine pot face. am cunoscut oameni care au avut incredere in mine cand eu n-aveam si am avut incredere in oameni care credeau ca sunt singuri. am oferit atata incredere cata nu stiam ca pot oferi si le-am experimentat pe toate. am ales binele inaintea raului si am ales sa cred ca viata e fix asa cum o vedem si, mai departe, cum o construim noi.

si-am vazut ca nimic nu ne face mai frumosi decat fericirea interioara si linistea pe care o gasim tot in noi. nu voi scrie despre anul viitor, au fost doar cele mai mari si importante concluzii din ultimii ani. m-au adus aici si ma simt un om norocos. mai am enorm de invatat, dar stiu ca pe mine toate aceste lucruri m-au ajutat. si-as vrea sa impart bucurii, nu intristari.

si-as vrea sa va pot spune ca exista mereu un sens, chiar si atunci cand nu-l gasim. si ca trebuie sa ne zambim noua chiar si cand uitam cum se face. fiindca, mai devreme sau mai tarziu, apar oameni care ne vor zambi si noua si care ne vor aminti de cele mai frumoase emotii.

talk about being grateful

s-au adunat multe in ultimele zile. griji legate de volumul de munca. nimic imposibil, dar nimicuri pe care, fiindca nu le-am organizat cum trebuie, le-am lasat sa ma apese. am invatat multe despre mine in ultima vreme si sper sa pot fi un om din ce in ce mai bun dupa ultimele lectii si concluzii. am uitat sa fiu recunoscatoare si-am uitat sa va spun ca ma simt un om norocos, din multe puncte de vedere. peste cateva zile plec in viena si pana si faptul ca n-am avut timp sa ma gandesc la asta m-a obosit. o sa fie un bagaj facut in ultimul moment, asa cum nu-mi place sa fac lucrurile, dar asa cum ajung, de multe ori, sa le fac.

am invatat sa fiu mai sincera cu mine, dar merit sa fiu certata. cred ca trebuie sa recunoastem fata de noi cand ne gresim (mi-am inceput ziua cu ciocolata, ca sa ma impac, nu de alta). m-am gandit zilele acestea la bunicul meu, de sfantul nicolae ar fi fost onomastica si m-am intristat gandindu-ma ca atata vreme, prinsa intre munca, atelier si altele, am reusit sa nu ma gandesc la el, asa cum uitam de multe ori sa ne gandim la cei care sunt inca alaturi de noi. m-am gandit la lucruri pe care va trebui sa le fac abia in ianuarie, entuziasmata si tematoare in acelasi timp. fiindca am facut un pariu cu mine si trebuie sa-l castig. fiindca o sa cer de la mine mai mult ca niciodata si fiindca trebuie sa-mi demonstrez ca pot. am vazut ca ma pot autodepasi, nu e indoiala. doar sa-mi amintiti, va rog, cand obosesc, ca singura directie e tot inainte.

si ma mai simt tare recunoscatoare datorita unor intamplari recente despre care n-am stiut cum sa scriu, cum sa povestesc, le-am trait si-atat si-am zambit si inca zambesc. grateful, in orice caz. :)

change

play this first: http://hypem.com/track/1gaan

sa dansezi la infinit, pe varfuri, alteori sa pasesti apasat, cu toata talpa. sa-ti impingi palmele pe podea, sa sari atingand numai cu varful degetelor dalele de piatra. sa dansezi dincolo de griji, dincolo de realitate, dincolo de lume. sa te rastorni, sa te ridici in aer ca si cum intregul tau corp ar exista numai pe jumatate, sa fii liber ca si cum inima ta nu a fost niciodata plina decat de iubire.

sa inchizi ochii si sa simti ca poti ajunge deasupra tuturor cladirilor din oras si sa le vezi acoperisurile care ascund oameni asezati cuminti la masa si cu capul in maini. sa le zambesti, asa invizibil, si sa le spui ca o sa fie bine.

sa dansezi ore in sir, la nesfarsit sau macar o data pe zi, sa te desprinzi de ce e lumesc si sa mergi pe varfuri in vreme ce esti doar inima impreuna cu toate inimile din lume. sa fii muzica atunci cand te inalti, sa nu fii nimic altceva decat ceea ce ai stiut ca poti sa fii si ce ti-ai dorit sa devii, dar nu ai avut curajul.

sa crezi ca poti si atunci sa te ridici in aer, sa inchizi ochii si sa plutesti. si sa-ti zambesti pana cand nu mai ramane din tine decat un zambet urias care sa-ti straluceasca intotdeauna in ochi. si sa continui sa dansezi chiar si atunci cand trotuarele se umplu de apa si cand pare sa ploua la nesfarsit. sa lasi acelasi cantec sa se auda, sa inchizi din nou ochii si sa-ti spui singur ca o sa fie bine.

iar dansul acesta nesfarsit ii va face si pe oamenii din jur sa prinda curaj, sa se inalte pe varfuri si sa vada dincolo de fereastra. pe cer e un om care danseaza, se rastoarna, se rasuceste in aer si zambeste unei lumi intregi. la infinit.

never ever

sa nu ne temem de drag, sa ne deschidem bratele si sa rostim cu voce tare ca ceea ce simtim e minunat si frumos. sa nu ne imaginam ca lumea e altfel decat asa cum o vedem cu inima atunci cand stim sa privim sincer. si sa zambim oferind mai mult decat ne asteptam sa primim de la ceilalti. atunci oferim cel mai mult. si tot atunci vom primi cel mai mult, chiar daca nu de la o singura persoana intr-un singur moment.

wish all the things grow better, bigger, wonderful.

you be you

noi suntem tot noi, putem alege sa devenim oameni mai buni sau putem uita de noi si ne putem transforma in urmele pe care experientele mai putin fericite le lasa asupra noastra. mie imi place sa strang tare fericirile in brate si sa stiu ca le folosesc ca sa devin un om mai bun si sa-i ajut astfel pe ceilalti.

n-am inteles decat tarziu cum functioneaza asta cu iubeste-te pe tine ca sa-i poti iubi pe ceilalti. sa-i poti iubi pe ceilalti neconditionat, asta lipseste intotdeauna din fraza asta. fiindca suntem intregi cu iubire, cu incredere si cu tot ce nu ne face niste oameni urati sau care pot dezamagi fiindca nu stiu care e parcursul lor in viata.

si e de munca in toate directiile, eu am de munca, de exemplu, cu mine, iar fiecare om ar trebui sa se priveasca in oglinzi la 360 grade, metaforic vorbind, si sa vada ce ii lipseste, ce parte din el nu e cea mai buna si sa o schimbe.

fiindca doar atunci cand ne cunoastem si stim cine suntem putem fi cu adevarat noi si pentru ceilalti.

crestem

N-am stiut multa vreme daca exista sau nu un timp al tuturor lucrurilor, insa pe urma unele intamplari te iau prin suprindere si nu-ti mai lasa loc decat pentru zambete. Crestem. Si cred ca toate experientele sunt menite sa ne faca sa intelegem mai multe despre noi chiar daca, in multe momente, mai ales in mijlocul lucrurilor, nu intelegem nimic. Dar crestem. Si pe masura ce ne descoperim reusim sa vedem mult mai bine, sa oferim mult mai mult si sa existam, cumva, dincolo de noi.

Nu stiu cat de ancorati sunteti voi in prezent. La mine e un fel de unica existenta. Trecutul are un rol al lui, bine definit, inteles si oarecum sigilat, iar pe eticheta am scris "Fara regrete". Viitorul e schitat in linii mari si spre el privesc intotdeauna cu entuziasm, stiind ca ascunde lucruri si intamplari extraordinare. I-am lipit si lui o eticheta. "Cu incredere".

Prezentul e un timp al meu in care am invatat sa fiu fericita si, cred, sa ofer mai mult decat cer. Sa descopar ce e mai important in viata si sa stiu ca exista un echilibru in toate. Si mai cred ca atragem ce simtim, ce gandim, ce visam, fara sa mai fim egoisti in legatura cu dorintele noastre. Privesc in urma doar ca sa ma minunez. The more I look back, the more I see miracles a devenit ceva care a capatat inteles. Fiindca prezentul s-a conturat zi de zi, prin cei care au stiut sa-mi faca viata mai frumoasa, iar eu (sper), lor.

Nu cred ca exista directii clare. Cred ca exista o sinceritate a prezentului, a noastra fata de noi, a noastra fata de ceilalti, una atat de importanta incat ne defineste intreaga viata. Si sinceritatea asta ma face sa stiu exact cine sunt fara sa-mi mai pun la indoiala reactiile, deciziile sau alegerile.

Si e bine sa fii tu. E bine sa stii cine esti si ce vrei. Si e bine sa zambesti. Cat mai mult. Cineva spunea ca asta-i cel mai simplu mod de a-ti schimba infatisarea. Mie mi se pare ca e cel mai simplu mod de a-ti schimba inima.

Sa zambesti sincer stiind ca un lucru e cert: crestem. 

you are strong

Stiu ca pot, iar asta ma face un om mai puternic decat am fost vreodata. Stiu ca totul depinde numai de mine, iar asta nu ma mai sperie. Stiu ca drumul nu trebuie sa fie usor, asa ca sunt pregatita. Stiu ca daca nu suntem iubire nu suntem nimic, si-atunci nu vreau sa fiu nimic altceva. Stiu ca drumul nu e drept, asa ca imi propun sa nu ma incapatanez pe o directie fixa. Stiu ca nu voi fi maine cine sunt azi asa ca imbratisez schimbarea. Stiu ca marea e tot limpede cand cerul e innorat chiar daca nu mai arata la fel. Stiu ca dincolo de nori exista intotdeauna soare asa ca astept mereu sa apara din nou atunci cand nu mai tine de mine sa-l invoc. Stiu ca nu sunt singura si ca sunt singura in acelasi timp, iar asta ma face sa stiu cand sa accept ajutorul si cand nu trebuie sa ma bazez pe asta. Stiu ca mai am enorm de invatat si ca asta ne defineste ca oameni. Stiu ca nu stiu nimic si ca stiu prea putin, iar asta face loc pentru mai mult, pentru tot. Stiu ca m-am schimbat fiindca am fost atenta. Stiu tot ce am invatat din viata si asta ma ajuta sa merg intotdeauna mai departe. Si mai stiu ca fiecare zi e o lectie si ca acum sunt pe drumul cel bun. Si mai stiu ca sunt fericita si ca din asta trebuie sa imi iau toata puterea.

Suntem ceea ce simtim si daca nu suntem iubire, nu suntem nimic

Sa nu fim, asadar, neincredere si sa nu fim rea-vointa. Sa nu fim neintelegere si sa nu fim ura. Sa fim iubire pana la sfarsitul zilelor si sa fim speranta. Sa nu fim frica si sa nu fim invidie. Sa nu fim teama si sa nu fim marul discordiei. Sa nu fim lacomie, sa nu fim minciuna. Sa fim strangere de mana si privire sincera. Sa nu fim razbunare sau resentiment, sa nu fim incapatanare, dar sa fim determinare. Sa fim incredere pana cand invatam sa fim ceea ce ne dorim. Sa fim dorinta si pasiune fara sa fim gelozie. Sa fim intregi, nu doar pe jumatate.

Pentru tine cum arata fericirea?

La mine, de multe ori, vine din muzica. E tot timpul in interior, dar muzica o lumineaza, nu stiu cum altfel sa explic. Pun alte lucruri acum pe primul plan, fara frica. Cineva spunea odata ca ratiunea trebuie sa primeze, dar cred ca ratiunea ne poate pacali usor daca uitam de etica si daca nu mai ascultam de vocea inimii care ne va spune intotdeauna ce e gresit sau bun. Ne inteapa, e usor. Ne inteapa cand gresim fata de noi, ne inteapa cand gresim fata de ceilalti.

Si fericirea mai vine de la oamenii din jurul meu. Iar cei mai apropiati sunt atat de minunati ca mereu ma mir cum de am avut norocul asta, sa-i am langa mine sau sa ma tina ei langa ei. Si parca ii iubesc din zi in zi si mai mult si toate regasirile noastre, toate intalnirile, momentele infinite pe care le petrecem impreuna sunt cele care ne formeaza viata impreuna cu cele mai frumoase amintiri.

Habar n-am cum ar trebui sa fie lucrurile sau daca ar trebui sa fie in vreun fel anume. Am invatat de la un om pe care il admir mult ca ordinea cea mai buna poate fi si cea mai dezorganizata, important e ca tu sa stii sa te adaptezi si sa nu ai niciun tipar fix in minte.

Stiu in mare ce vreau sa fac, ce trebuie sa continui sa fac, unde imi doresc sa duc unele proiecte. Nu intotdeauna se intampla asa de repede pe cat as vrea sau pe cat si-ar dori alti oameni. M-am intrebat de multe ori daca, in unele perioade, am facut tot ce imi statea in putere. Si am invatat ce e rabdarea atunci cand mi-am dat seama ca nimic facut intr-o goana bolnavicioasa nu are cum sa reziste in timp.

Nu vreau sa dau nimic la o parte pentru un vis pe care, mai tarziu, as ajunge sa-l vad ca motiv al unor sacrificii. Vad oameni care au sacrificat multe si care privesc in urma cu regret. Nu am niciun regret si ca tot ce s-a intamplat pana acum, cu bune si rele, a fost menit sa se intample. Si mai cred in convingerile astea pe care, de multa vreme, nu le mai poate zdruncina nimeni.

Whatever works, ar spune Woody Allen, iar pentru mine astea functioneaza cel mai bine si fara sa cred in bine, fara sa cred ca orice are o solutie si ca viata e asa cum o vedem noi, n-as ajunge nicaieri, n-as misca un deget si as renunta inainte de a incerca vreun lucru.

Asa ca fericirea mea se imparte intre oameni, iubirea de sine, proiectele personale si increderea pe care o am in fiecare noua zi. Pentru tine cum arata fericirea?

give love

am citit undeva ca ceea ce ne dorim, ceea ce vizualizam, o sa se intample in cele din urma. astazi sunt intr-un loc in care ma vedeam acum ceva vreme. si in prezent continui sa ma vad in alta parte, in alt loc in care imi doresc sa ajung peste ani. e ca si cum te ai pe tine, cel din viitor, in fata ochilor si faci lucruri in prezent pentru a deveni acel om.

nu tine de nimic ce are legatura cu banii, succesul sau renumele. tine doar de un context anume, legat de oameni, de viata pe care deja o traiesc in acest fel benefic si in care iubirea de la oamenii dragi vine in fiecare zi. si ei ma inspira sa fac mai mult si sper ca si eu ii pot inspira uneori.

trebuie sa stim cum sa fim sau cum suntem noi cu adevarat. cum sa fim noi in concordanta cu cine suntem sau cine ne place sa fim acum. fiindca peste un an s-ar putea sa ne placa alte lucruri, sa ne cizelam intr-o anumita directie. e firesc, important e sa stim cine suntem clipa de clipa si sa fim sinceri in tot ce facem, spunem sau gandim. sinceri fata de noi, fata de ceilalti, fata de gusturile pe care ni le cultivam.

si vom descoperi, zi de zi, luna de luna, lucruri noi si ajungem sa fim altii fiindca ne-am transformat. tot noi, dar diferiti.

am tot zambit in ultima vreme, au trecut acum vreo doua saptamani niste nori, dar au trecut, fiindca totul avea o solutie. nimic nu se face intr-o graba naucitoare. eu n-as suporta. sa ma agit peste masura, sa transform totul intr-o epuizare constanta.

si ajung astfel la 2014. stiu ce am de facut mai mult fata de anul asta. iar organizarea va fi cheia.

si, afara, nu stiu daca ati observat sau nu, e o vreme minunata. aici e innorat, innorat a ploaie, de parca-i primavara si acum sta sa ploua. e cald, mai cald decat de obicei si luna asta a inceput mai frumos decat m-as fi asteptat vreodata.