I won't cry

Vreau noaptea aceea inapoi. Sa nu se mai termine. Sa nu se mai faca dimineata. Niciodata. Vreau sa raman captiva in imbratisarea aceea atat de stransa si atat de sincera.
Sau asa credeam. Am crezut ca va tine la nesfarsit. Cum poti uita ce ai simtit atunci ? Se poate insa. Uitarea ne-a fost data fara sa putem alege ce anume sa uitam si ce nu.

« O stranse la piept atat de puternic incat ai fi crezut ca nu o sa ii mai dea niciodata drumul. Iar ea asta isi dorea : sa nu il mai lase sa plece. Ii saruta ochii inchisi si isi plimba mana prin parul lui. Era fericita. El parea fericit, insa ea nu vedea. Simtea imbratisarea aceea calda si buzele acela moi, simtea obrazul fin care i se apropia de buze, simtea mainile acelea care ii cuprinsesera mijlocul, simtea ca noaptea aceea va tine la nesfarsit. Apoi l-a privit cum doarme. Nu credea ca el este acolo, ca este real. Dimineata si toata ziua a retrait clipele acelea. A impartit entuziasmul sau cu o prietena. In zilele urmatoare nu si-l putea scoate din minte. I se facuse dor de el. Inca mai era fericita. Apoi a inceput sa aiba indoieli. Si-a dat seama ca se indragostise. Se bucura. Ceva mai tarziu, isi dadu seama ca el nu era indragostit de ea. Se intrista. Isi dadu seama ca se transformase in fiinta aceea slaba si indragostita, in fiinta aceea de care fugise de atatea ori. Iar acum, ea insasi devenise una. Ar fi facut orice pentru el daca ar fi stiut ca este iubita. Daca ar fi stiut ca el ar fi vrut macar sa incerce sa o cunoasca, sa o iubeasca. Nu mai era fericita. Zi dupa zi, se intrista si mai mult. Suferea cand il vedea pentru ca acum fiecare gest al sau ii transmitea altceva. A primit ce isi dorise. Vrusese sa fie ignorata cate doua zile, dorise sa i se faca dor, dar uitase sa mentioneze ceva : vroia sa fie iubita la randul ei. Ghinion. Nu de data aceasta. Nu cu el. Se trezi ca este incapabila sa ia o decizie de una singura. Vroia sa se indeparteze de el, acum cat inca nu se implicase prea mult, vroia sa creada ca merita mai mult. Vroia flori. Vroia iubire. Si nimeni nu intelegea ca il vroia pe el. Stia ca nu va fi fericita. Stia ca nu va merge. Stia ca urma sa se tarasca inapoi cu inima sfasiata. Un lucru nu intelegea : oare cum putea sa stea langa ea fara sa ii pese de ea ? Cum putea sa se prefaca atat de bine ? Si cum de in alte momente uita complet de ea ? Nu era obisnuita cu asa ceva. Nu stia ce sa faca : sa fuga sau sa ramana ? Prietenii mai apropiati i-au spus sa o ia la fuga. Dar nu se clinti. Ramase acolo, in bataia vantului, asteptand un semn. Si astepta. Inca mai asteapta. »

Ba n-o sa fie bine...

... unde este semnul acela? Ceea ce s-a intamplat ieri nu a fost un semn. Sau asa se schimba lucrurile in viata? Prin aceste intamplari stranii, prin aceste incidente care ne strica planurile de la o zi la alta si pe care le urasc atat de mult?
Si uite ce nu imi mai place.... Prefer adevarul si ii prefer pe oamenii care isi deschid sufletul in fata altor oameni chiar daca asa risca sa fie raniti. Pentru ca asa sunt si eu. Si o sa sufar din cauza asta. Nu, stai, sufar deja. Nu-i nimic, nu e prima data, dar nu inteleg de ce unora le este greu sa spuna ce simt? E un post care probabil o sa dispara... sau poate nu, nu stiu, nu-mi pasa in acest moment. Uite, e o bucata veritabila de "verde ursuz". Enjoy it!
P.S.
Pentru cele mai frumoase cuvinte de iubire trebuie sa lupti, nu sa speri ca le vei primi pentru simplul fapt ca existi.

Mai da-mi un semn

Am primit ce mi-am dorit. Nu am avut grija ce imi doresc, credeam ca asta vreau, dar acum... oare chiar asta imi doresc?! Da-mi un semn... nu iti cer sa imi trimiti tot planul acela (because I know you have one), ci doar un semn... sau un sfat ascuns intr-un semn. Da, asta caut: un sfat. Si de unde sa primesc cel mai bun sfat daca nu de la cea mai mare inaltime? ;)) Stiu ca cer in fiecare zi si mai mereu uit sa multumesc, dar sunt recunoscatoare in sinea mea si macar atata stiu: ca poti citi in inimile oamenilor. Si de-asta nu imi fac griji daca intr-o zi uit sa spun "multumesc" cu voce tare. M-ai auzit oricum.
Dar ce sa fac acum? Am cerut atatea sfaturi incat nu mi-am mai auzit propriile ganduri. Cea mai buna intrebare ar fi: dar eu, eu ce vreau?...
Si stiu ce vreau... tocmai asta e problema. Sa ma duc cu valul... sa ma duc cu ambele valuri sau doar cu cel pe care se poate face si surf?!
Asa ca am nevoie de un sfat-semn. Unul mare pentru ca eu sunt Nepriceputeanu si ma prind greu cand e vorba de mesaje si indicii ascunse. Poti sa imi spui direct ce sa fac. Send a messenger. Send another one. Just send me the right way. Stiu ca nu e corect (si poate nici frumos) sa cer asa ceva, dar mai sunt momente in viata oamenilor in care ajutorul trebuie sa vina si din alta parte. Eu asa simt acum... Oricat de multe sfaturi as primi de la cei din jurul meu, tot nu reusesc sa iau o hotarare. Au contraire, ceata se face si mai groasa. :(
Un semn, un sfat, o raza.

Houston, we have a problem!

Gandim prea mult.

Socul

Ceea ce veti citi in continuare s-ar putea sa va socheze. Pentru linistea mea sufleteasca, sper insa ca socul nu va fi foarte mare. Donc, les filles. Nu suntem perfecte. Trebuie sa stiti ca dimineata ne trezim ciufulite si cu cearcane. Pielea noastra are pori si uneori ne bronzam cu dungi. Nu avem genele de 5 cm si nici dimensiuni de fotomodel. Si uneori nu vrem decat iubire.
Les mecs.... mais quoi dire?! Ils sont parfaits, n'est-ce pas???


P.S.
Nici macar furioasa nu mai pot sa fiu. Acum inteleg cum poti sa uiti de orgoliu si sa uiti de tine. Nu. Nu. Nu. Doar eu. Doar eu pana ma vei convinge sa-ti fac loc.

It's high time we left

Dar eu nu vreau. Vreau noaptea aceea inapoi. Atat. Sa o traiesc la nesfarsit. Nu vreau alte zile, nu vreau alte intalniri stricate de lumina zilei, de ceilalti oameni, de zgomot, de pisici.

Nepriceputeanu

Nu pricep. Pur si simplu. Nu inteleg, ce vrei sa fac?! Nu inteleg cum reusesti tu. Nu inteleg de unde atata fals, de unde atata prefacatorie (ce cuvant urat!), de unde atata nepasare. Si vreau si eu. Vreau si eu sa fiu la fel, vreau si eu sa pot sa nu simt. (ce urat ca vreau sa devin o ignoranta!) Dar uite, aici este problema. Nu pot. Nu pot sa te mint, dar mai ales nu pot sa ma mint. Si totusi, reusesc sa ma amagesc. Macar atat, nu? Dar numai atat. Oricum, si amagirea asta vine tot din ideea ca speranta moare ultima. Uneori chiar speram ca moare ultima sau poate ca nu o sa moara niciodata (exista si astfel de optimisti!).
Nu a murit speranta, dar s-a pierdut ceva. Nu stiu ce... stiu doar ca imi pare rau ca nu mai exista, desi poate e cel mai bine. Si daca acolo sus nu s-a urzit un plan special pentru mine, inseamna ca depinde de mine sa fac unul mai bun. Inseamna ca de data asta... n-a fost sa fie.
Intr-o buna zi o sa devin si eu lenesa si nu o sa mai caut.

Cine esti? Opreste-ma inainte sa cad.

"Bratele i s-au desprins incetisor in timp ce ea inca il mai tinea cu putere la piept. Calde, si totusi atat de reci... Cuvintele se izbeau de un perete gros de ciment. Se ciocneau, crude si crunte si se intorceau lovind-o in inima. Tacerea lui ii sfasia inima. Cuvintele acelea, pe care el i le sorbise candva de pe buze, se pierdeau acum in zgomotul strazii. Oameni, mii de oameni fericiti. Atat mai vedea. Si ea acolo, mica si singura, in mijlocul ei. Iar el, in fata ei, cu un chip care nu ii spunea nimic, doar cu o privire care o durea si un zambet care o facea sa simta ca se va prabusi. Stia ca daca se va prabusi, el va pleca. Asa ca ramase acolo, in fata lui, ca o statuie, privind in jos. Isi dadu seama ca ochii i se umplusera de lacrimi. Nu acum. Nu aici. Nu.
De ce plangea? De ce nu putea sa se abtina? Ochii ei incercau sa ii smulga din suflet sentimentul acela de iubire pe care il regasise, dar care acum ii era rapit din nou. Lacrimile acelea care ii udau acum obrajii erau plini cu iubirea pentru el. O iubire care il facuse si pe el candva sa ii sarute obrajii. O iubire pe care ea o crezuse vesnica. Iubirea insa nu exista. Iubirea nu e decat un atasament fata de o alta fiinta umana. Uneori, te atasezi mult de celalalt si el de tine. Doi lenesi care nu mai vor sa caute. Doi lenesi care se lasa unul in bratele celuilalt si noaptea viseaza ca si-au gasit sufletul pereche.
-Ai grija de tine...
Isi inghiti un strigat de furie, de teama, de disperare, nici ea nu mai stia. Vroia sa il loveasca si sa il imbratiseze. Sa il urasca si sa il iubeasca. Sa ii dea o palma si sa il sarute cu patima. Vroia sa nu il mai vada niciodata si sa fie pentru totdeauna impreuna."

They will never remember this day. Unii simt. Altii au uitat. Altii abia acum invata sa simta. Tu cine esti?

I.will.change.I.am.changing.I.will.disappear.

In noapte, un inger isi plangea aripile frante:

I can hardly wait
Until I fall asleep
Tomorrow I'll throw away
Everything I keep

The days I tried to cage
Had already escaped
The months I tried to save
Were wasted anyway.

Nimic. Vorbe aruncate in vant. Fara lacrimi. Doar un suspin usor. Asa e viata.
-Asa e viata, ii sopti el.
-Nu, asa e cosmarul cel mai mare.
-Nu, se mai intampla.
-Nu tuturor. Nu mereu. Se intampla insa. Mie mi se intampla. Mereu.
-A inceput sa ploua, spuse nepasator apropiindu-se de fereastra.
-Da, ploua. Ploua atat de tare...
Inima ei se transformase in ploaie. A lui in gheata. Asa e viata. Doar un suspin usor. Fara lacrimi. Vorbe aruncate in vant. Nimic.

Iar ingerul se transformase in demon. In noapte, cantecul sau rasuna in continuare.
Death to your concern
Death to my return
Death to my hometowm
Death to your regret
Death to my respect
Death to my hometown...


(Versuri Logh-Death to my hometown)

Scared. Very scared. Angry. Hiding it. Sad. Hiding it again. Then happy. Then sad. Then sick.
De ce uneori copiii din noi uita sa mai creasca? Si de ce nu putem lungi la nesfarsit momentele acelea de pura fericire? Fericirea aceea care iti inunda trupul, iti incanta simturile, te inalta pana aproape de cer?
Cum se face ca totul dispare incetul cu incetul... ca amintirea devine atat de stearsa incat incepi sa crezi ca nu e a ta, ca altcineva a trait-o si ca apoi ti-a povestit-o tie. Cum se face ca entuziasmul dispare si il inlocuieste teama?
Un drum. Ai pornit. Nu te opri. O sa cazi si o sa te zgarii in genunchiul drept. Si ce daca?! Au mai cazut si altii. Te ridici. Mergi mai departe. Ramai cu fericirea aceea, inchizi ochii si retraiesti fiecare clipa. Cu atat ai mai ramas.

Un tramvai numit speranta....

I was six and he was five... He would always win the fight...
.... when I grew up I called him 'mine'... He would always laugh and say:
"Remember when we used to play..."
Bang bang... I shot you down...
Bang bang... that awful sound...
Bang bang... I hit the ground...

Un tramvai numit "speranta". 21. 16. 5. Nu mai conteaza. Un tramvai care sa nu ajunga niciodata la capat. Un tramvai care sa nu opreasca in statie. Un tramvai din care sa nu coboare nimeni. Un tramvai-fantoma care sa se plimbe la nesfarsit pe strazile pustii de la miezul noptii. In spate, pe ultimul scaun doi oameni au devenit unul. Aceeasi inima. Aceleasi ganduri. Tic-tac... tic-tac... la unison. Tic-tac...tic-tac... ritmul perfect, ritmul acela pe care il cauti toata viata si nu il gasesti niciodata. Un tramvai care sa nu iti dea voie sa gandesti. Sa nu te lase sa iti fie frica. Un tramvai care sa te salveze. Sa te tina captiv si tu sa nu mai vrei sa cobori. Tramvaiul acesta nu opreste insa niciodata in statie. Atunci... atunci... tu cum ai putea sa te urci in el?

GREEN FAIR

Iata ca se va face iarasi un targ in Green Hours. :)
Va asteptam pe 28 si pe 29 iunie.
Intrarea libera

Pentru cei care isi mai amintesc de povestea fetitei care il luase pe "Nu" in brate.

Dimineata nu ma trezea si nu ma saruta timid cu ochii pe jumatate inchisi. Nu ramanea langa mine cu rasuflarea abia simtita, cate doua ceasuri. Nu lasa niciodata usa inchisa si nu uita niciodata sa isi ia umbrela. Nu am vazut-o niciodata fara rochia ei care nu era rosie si care nu ii venea niciodata cum nu trebuia si ea niciodata nu tragea de ea ca sa nu o faca se se aseze umerii aceia pe care nu i-am sarutat in nici macar o noapte. Nu ma privea pe furis cand nu scriam la masina de scris si cand nu pierdeam orele pana tarziu in noapte. Nu se ducea in pat ca sa nu adoarma fara mine. Nu ramanea langa mine si nu imi spunea "noapte buna" si nici nu ma saruta cand nu se aseza cu genunchii stransi pe fotoliul care nu era nici mare si nici negru si nu se afla in dreapta biroului meu. Nu stingea lumina in camera si nu aprindea lampa ca sa nu ma vada cum nu adorm cu capul pe birou. Nu era niciodata tarziu pentru ea si niciodata nu ma va iubi asa cum nici eu nu am iubit-o pe ea.

Read My Mind

"It's funny how you breakdown waiting for some sign..."
De atat e nevoie. De o piesa. De muzica. Ma inalta. Zambesc. My favorite cup is back together. There are no broken pieces. Cum de am uitat de iarba si de nori? Cum de am uitat de prieteni, de soare, de inghetata, de cartile pe care nu le pot lasa din mana, de ceaiul de portocale, de romanul fara sfarsit si fara inceput, de masina de scris, de tramvaiul preferat, de gandurile de la 1 noaptea, de Noapte, de Travka, de mine?
Sunt eu. Eu sunt. Nu o sa ma schimb. Nimeni nu trebuie sa se schimbe pentru nimeni. Schimbarea inseamna de cele mai multe ori o masca pe care de la o vreme nu o vei mai putea purta pentru ca va deveni din ce in ce mai grea.
Vietile celor mai multi dintre noi se preling in acelasi ritm monoton, doar in aparenta zdruncinat de marile evenimente care ar trebui sa ne schimbe viata, dar care o lasa la fel de goala. Ceva ne va lipsi intotdeauna. Altceva ne lipseste doar cativa ani. Apoi se iveste de dimineata sau la pranz sau poate chiar seara si tie nu iti vine sa crezi ca e adevarat. Si nu o sa crezi vreodata. O sa te temi toata viata ca se va termina asa cum a inceput. Uneori, chiar asa se intampla si atunci iti spui cu o satisfactie amara: "Stiam eu!".
Alteori esti fericit pana la capat si atunci nu iti mai pasa de ceilalti. Oamenii sunt de doua feluri: cei singuri si fericiti si cei nefericiti si singuri.

How come...

Maybe I deserve it. By the way, zambetdrag, I feel like you feel you know me. If you do really know me and we've met more than once, than I think I know who you might be and in that case... :) If not, and we have only met once... well, there must have been a reason for that, don't you think? OK, that probably sounded mean and shallow. That's exactly how I am not.
Anyhoo, getting back to my weirdish imaginary issues. As I was saying... Maybe I deserve it. My grandma would say it is fate, I would say it is just my bad luck and my mum would most definitely say that I am wrong and that it is only in my head. But is it trully in my head? What if this is fate playing tricks to me? What if God has no plans for me? What if I don't like those plans? Hmm... I should come up with my own schema. But again... everything seems to remain intact, always the same story, always the same thoughts, always the same mornings.
I have even decided that there is no reason to be scared anymore. And there is no reason to hope. Nothing good will come out of this. I am a fool, I know. I am taking this way too serious.
And now, getting back to you, whoever you may be, have you ever smiled at me? Because if you didn't, you don't know me.

And so it begins...

Tomorrow. A new day. On the edge of a breakdown. Oh no, I am not like that. But the pain became physical. Hooks in me, you say?! You're probably right. And it will end soon. I hope. I feel sick. Perhaps I am sick. It's midnight. I should be sleeping but all I can think about is you breaking my heart and smashing my soul. Don't you dare... Sometimes I forgive because I forget. Silly, right?! But when something leaves visible traces behind, I cannot forget nor forget.
Let's sleep now. Hush... all the insignificant cold words are to be said in the morning. Tears. A favourite mug broken. A hug. A closed door.
Why did you have to break my favorite cup?
And so it begins...

Tic-tac... tic-tac

My heart goes like this. Louder and louder. Faster and faster. I'm no longer able to realize how time flies away. I eat music at breakfast. Unfortunately, I don't have enough time to do the same thing at lunch nor at dinner. But it is ok, something good should come up from all this. But I know that at the end of the week I will be free. I will be smiling, I'll be counting clouds and listening to my breakfast music. Tic-tac... tic-tac... I'll finally be able to turn it off and postpone it. We'll be dancing 'till the morning. We'll live a dream, but we will wake up happy.
Only 6 days. I can do this. I am strong enough. I think. I hope. I am. I have made it so far, right? I can go on and I will. I always find beauty in life. I know what makes me happy. There are many things. I still feel that childish joy when everything goes on like I planned it or when somebody surprises me with a plush teddybear. I am still a child. When I get hurt, I hate being a kid, the pain is too big for me and I can't take it, but when I live like nobody else, I know that in this world of grown-ups, I'll stay forever with my Peter Pan.
Tic-tac... tic-tac... Faster and faster. And I can't stop this smile. 6 days. Then everything will end and I will rewrite my own story.

Falling is easy

... getting back there is the hard part.
Am crezut ca de data asta voi reusi... fara lacrimi, fara suspine, fara senzatia de rau, am crezut ca voi trece mai usor peste toate. Nepasarea nu era insa decat in aparenta. In fata unei probleme ivite pe neasteptate, crezand ca toata munca a fost in zadar, ca toate datele au fost pierdute, am cedat usor. Nici nu mi-am dat seama cand au inceput sa curga lacrimile. Nici nu mi-am dat seama ca loveam tastatura si ca imi uram calculatorul. Nici nu mi-am dat seama ca in numai doi ani m-am schimbat atat de mult in rau. Nici nu mi-am dat seama ca poate am facut greseala vietii. Stiu insa ca nu am curajul sa merg mai departe.
Falling is so easy...

Baginski-Fallen Art

"Fallen Art" ramane preferatul meu.

Baginski-The Cathedral

IX (am ajuns la X, dar prefer sa nu mai postez tot)

"Nu am crezut niciodata ca te poti pacali singur, ca poti crede cu adevarat ca iubesti pe cineva doar pentru ca ai nevoie de iubire. Si cand iti dai seama de adevar, inima iti e deja franta. Asa cum nu am crezut niciodata ca poti iubi doi oameni in acelasi timp, ca ii poti dori pe amandoi la fel de mult si ca iti poti frange gatul usor pentru ca nu il poti avea decat pe unul.
Ma privea fix, asteptand probabil un raspuns mai normal decat primul, un raspuns valabil, un cuvant care sa ii usureze sufletul.
-Trebuie sa plec, i-am spus brusc luandu-mi geanta si haina de pe scaun.
A ramas nemiscat, uimit de reactia mea. Nu era singurul. O voce in capul meu imi spargea timpanele : “Ramai langa el! Unde pleci? De cine fugi ? »
De ce fugeam, mai bine zis. Fugeam de o iubire care nu putea exista. Fugeam de un nou inceput, de un al doilea inceput. Ma apropiasem de usa si mai aveam doi pasi pana la iesire cand m-a prins de mana.
-Nu poti sa fii asa… De ce fugi ?
Nu vroiam sa il privesc. Ochii lui verzi rugatori imi stergeau memoria. In acele momente nimic nu mai exista pentru mine.
-De ce nu te uiti la mine ? Te-am suparat chiar atat de tare ? Nu am vrut, sa stii. Am crezut ca e mai bine sa iti spun si… si mi s-a parut ca si tu simti la fel.
-Ti s-a parut !
-Ela, fii sincera. Nu imi sfasia inima doar pentru ca ti-e teama. Trebuie sa te gandesti si la mine. Mi-a fost greu sa iti spun ce simt. Acum e randul tau, iar faptul ca vrei sa pleci nu e un raspuns.
Pentru altii ar fi insemnat ca nu poate fi nimic intre noi. Nu insa si pentru el. El imi citea gandurile. Poate ca asta era un alt motiv pentru care ma feream de privirea lui. M-am intors totusi si l-am privit in ochi.
-Te plac. Esti multumit acum? Crezi ca acum totul se va rezolva ? Eu sunt cu altcineva. Stii asta.
-Da, dar… nu stiu daca ar trebui sa iti spun asta, in orice caz nu eu ar trebui sa iti spun. Il stiu pe Matei. Il stiu inainte ca el sa te cunoasca pe tine.
-Nu inteleg, nu mi-a zis nimic, v-ati si vazut la teatru, dar…
Imi aduceam aminte de reactia lui Matei de la repetitii. Se cunosteau. Andrei spunea adevarul. Dar de ce nu imi spusese ?
-De ce nu mi-a spus ? De ce nu mi-ai spus mai devreme ?
-Nu stiu… nu mi s-a parut ca ar conta, dar apoi mi-am dat seama ca simt ceva pentru tine si stiam ca ar fi o greseala sa nu iti spun. Desi la fel de bine ar putea sa fie o greseala enorma sa iti spun.
-Nu inteleg la ce te referi. Sunteti prieteni sau simple cunostinte Prieteni nu cred ca sunteti, dar ceva tot s-a intamplat, nu ? Ceva care v-a facut sa nu va mai vorbiti.
-Mai bine iti spune Matei. Uite, intreaba-l. Nu o sa te minta. Il cunosc suficient de mult incat sa te asigur ca iti va spune tot daca il intrebi.
Ne-am despartit apasati de ganduri grele. Am construit zeci de ipoteze, dar cea mai probabila era aceea conform careia Andrei ii furase iubita lui Matei, iar acum povestea se repeta. Am ajuns acasa, Matei citea, dar cand ma vazu lasa cartea deoparte si ma saruta incetisor fara sa spuna nimic. Apoi, dupa un moment in care ma imbratisa strans, se duse langa fereastra si sopti :
-Iarta-ma.
-Ce s-a intamplat ?
-Iarta-ma, Ela. Promiti ca ma ierti ? Iarta-ma, te rog. Nu vreau sa te pierd si de aceea trebuie sa imi promiti ca ma vei ierta.
-Dar… ce s-a intamplat ?
-Stiu ca ai vorbit azi cu Andrei. Stiu ca te place si ca te-a pus sa alegi intre mine si el.
Tremuram. Era ca in liceu cand imi era teama sa prezint o lucrare in fata clasei. Imi pierise vocea si imi era frica. Nu stiu de ce, ma simteam vinovata si imi venea sa intru in pamant in fata acestui om care ma iubea enorm si care imi cerea iertare.
-Nu, tu trebuie sa ma ierti. E adevarat ca am vorbit, dar nu se pune problema de ales. Te iubesc, stii prea bine.
Ce ticaloase sunt uneori femeile ! Ii spusesem lui Andrei ca il plac. Si ce nemernici sunt uneori barbatii ! Chiar acum doi dintre ei imi sfasiau inima."
(cap.IX, fragment)

Crow's Song of Himself -Ted Hughes

When God hammered Crow
He made gold
When God roasted Crow in the sun
He made diamond
When God crushed Crow under weights
He made alcohol
When God tore Crow to pieces
He made money
When God blew Crow up
He made day
When God hung Crow on a tree
He made fruit
When God buried Crow in the earth
He made man
When God tried to chop Crow in two
He made woman
When God said: 'You win, Crow,'
He made the Redeemer.

When God went off in despair
Crow stropped his beak and started in on the two thieves.