19 October 2018

îmi verific paşii

scriu fără facebook care să îmi sufle în ceafă. e bine, e tare bine. iei lumea în palme şi lumea te culcuşeşte în ea atunci când nu-ţi aminteşte cum şi cât poate să te doară. te loveşti altfel de lume atunci când ramâi doar tu cu simţurile tale nealterate şi fără întrebări trimise de un algoritm creat de necunoscuţi. vieţile noastre sunt mărunte şi ne prinde tare bine un software care să ne facă să ne simţim un pic mai mari decât suntem. dar încearcă să trăieşti puţin fără facebook ca să redescoperi cine eşti, de fapt, ce-ţi place să faci şi cum îţi petreci timpul tu cu tine. fiecare vârstă vine cu provocările ei, dar mi se pare că facebook doar pune un pansament peste toate. pentru cei care au fost cândva pe-aici şi care nu mai ştiu nimic de verde ursuz: acum trei ani l-am cunoscut pe cel care îmi este astăzi soţ şi de care sunt în continuare la fel de îndrăgostită. fericirea vine şi din iubirea celuilalt şi din recunoştinţă. avem o fetiţă de opt luni. am o fetiţă de opt luni. o iubesc cu tot sufletul şi ea este inima mea. uneori o privesc şi îmi dau lacrimile fiindcă e un miracol să o am în viaţa mea. şi regret orice final de zi în care uit să fiu recunoscătoare pentru ea. viaţa ta e mai plină fără să dai scroll prin vieţile altora, îţi promit. e mult mai interesant să-ţi vezi de ale tale fără să-ţi întinzi la uscat rufele pe gardul vecin. cam ăsta e facebook, nu?
nu am mai citit aproape deloc în ultimele două luni de zile şi-mi lipseşte. dar am devorat în august trei cărţi de amy tan, sper că asta se pune. cam 1500 de pagini dintr-un foc. iar acum am vreo cinci cărţi începute şi peste douăzeci cumpărate şi necitite. dar revine cheful şi o să am puţin mai mult timp din nou ca să citesc.
cum e acasă? cum e în concediu de maternitate? e bine. e splendid. te obişnuieşti uşor cu netrezitul dimineaţa.  de fapt, încă te trezeşti dimineaţă, dar nu mai trebuie să te îmbraci şi să ieşi afară. :)) şi asta sigur face diferenţa.
revelaţii? câteva, dar cred că mi-am dat seama că mai am de lucru cu mine ca să fiu un om mai puternic şi mai curajos. şi mai ştiu că am lângă mine oamenii care mă susţin pentru a fi un astfel de om, mai sănătos din aceste puncte de vedere. sunt calităţi pe care trebuie să le câştigi, muşchi pe care trebuie să-i antrenezi. nu e toată viaţa noastră o lecţie continuă? nu despre asta e viaţa noastră de oameni?
dacă mai sunteţi pe aici, hai-hui, daţi un semn. ştiţi voi, ca pe vremuri. când nu era facebook.

28 May 2018

locuri în care să fii tu

citesc, scriu (mai pe scurt), beau cafele decofeinizate (surprinzător de bune, surprinzător de cu acelaşi efect pentru mine - niciunul, cum nici cafeaua normală nu avea). înfulec în aceste zile cărţile una după alta, mânată de o foame de lectură şi-o plăcere a cititului deopotrivă. mi-era dor. dar acest citit e mai cumpătat şi mai exersat în acelaşi timp. poate că pauza asta inevitabilă a făcut să devin un cititor mai atent şi mai puţin grăbit. zilele acestea, "spulberatic" de anca vieru. un roman care ştie să te surprindă, să te-apropie de personaje, să te facă să crezi că te poţi îndepărta de ele şi, pe nepregătite, să îţi dai seama că eşti cucerit. lecţie de "aşa da" şi acum am pus pe listă şi "felii de lămâie". am scurtat lista de bookfest cu mai multe titluri cumpărate săptămâna trecută. ieşisem din casă doar pentru o revistă şi dilema veche, dar paşii m-au purtat o staţie de metrou mai departe, până la o librărie din care am ieşit cu mai mulţi autori români. şi mă încântă alegerile făcute. duminică la bookfest lansez "memoria corpurilor", cel de-al doilea roman al meu. l-am început pe al treilea, încet, cu grijă. cu o atenţie care n-ar fi existat fără aceste două prime cărţi. sunt convinsă de asta. nici nu visam cred cu adevărat la asta când scriam de două-trei ori pe zi pe acest blog. pe atunci pe când oamenii încă mai citeau avid bloguri, când primele pagini pe care le deschideai dimineaţa ca să le savurezi la cafea erau de blogspot şi nu de facebook. dar mi se pare că, uşor-uşor, revenim. ne întoarcem atenţia spre lucrurile care ne reţin mai mult rădarea. ne răzvrătim şi nu mai credem în statistile care spun că nu suntem capabili să citim mai mult de trei minute un text sau că atenţia noastră trenuie captivată în primele şapte secunde. nu, nu mai cred nici eu în astfel de lucruri. redescopăr însemnătatea timpului, îmi iau fiica în braţe şi respir fiecare minut alături de ea.

03 February 2018

de an nou

revenim la lucruri concrete, lucruri care rămân aici, nu dispar în niciun feed, nu se distrug sub  imanenta propăşire a unor gânduri fără absolut nicio însemnătate. cuz that's feizbuc, u know. plăcerea de a te juca după pofta inimii cu literele, de a schimba şi reaşeza ordinea cuvintelor. un joc de cuburi, jocul preferat de cuburi. singurul ceas pe care-l privim e cel din colţul ecranului - ştii tu, ceasul ăla care-ţi arată ora exactă doar din patruşcinci în patruşcinci de minute. era să spun citeam, dar de fapt auzeam zilele trecute cum cineva spunea că anul nou începe din februarie şi aşa şi la mine, de data asta, îmi zic că, da, anul nou începe din februarie, de-aia nici nu mi-am mai făcut liste, rezoluţii, aştept, zâmbesc. şi, pe lângă asta, feisbuc nu mai ce era, ce ar fi putut să fie sau ce n-a fost, de fapt, niciodată. un loc pe care să-l croieşti după chipul şi asemănarea ta când, în VR - virtual reality - era această oglindă care te păcălea, ştii tu, oglindă, oglinjoară şi like, like, like. şi nici nu e un spaţiu cu perdele de mătase şi draperii de catifea, ori eu asta vreau, perdele de mătase şi draperii de catifea şi o lumină aurie, galbenă ca mierea, dulce ca o gutuie cu adevărat coaptă. am terminat în sfârşit de citit "Lucrări în verde", spun în sfârşit, dar am citit-o în trei zile, sper că Pepe Oscu e mândră de mine chiar dacă m-a uitat.
With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare