02 December 2021

planuri

 

dar din aproape-n aproape. nu prea îmi mai place să-mi fac planuri pe perioade îndelungate de timp, e ceva ce ține de oboseală, de mintea care funcționează doar dacă iau lucrurile pe rând, pas cu pas. amân, de multe ori, zile în șir, să dau un telefon, doar pentru că simt că nu am dispoziția necesară, un strop extra de energie și concentrare pentru a purta o conversație care nu va însemna nimic. ca atunci când suni pe cineva din obligație sau un prieten care, odată cu pandemia, a devenit o simplă cunoștință. să vorbim doar despre temperaturile de afară și cam atât. 

cert e că am totuși planuri pentru noul an. doar că n-am luat nicio pauză pentru a mă gândi la ele, pentru a-mi da seama cum să le organizez mai bine. și azi am avut revelația faptului că va trebui să încep să le îndeplinesc încă din ianuarie, să îmi gestionez timpul și mintea în așa măsură încât să nu mai amân până când am dispoziția necesară, cum fac cu telefoanele. 

sigur că sunt zile și zile, dar cred că pentru cei care au lucrat de acasă în pandemie și care mai cresc și 1, 2, 3, 7 copii atunci lucrurile devin cu atât mai năucitoare pentru mintea ta. lucrurile alea care te inspiră, o plimbare, un film la cinema, o cafea băută în mers cu muzica în căști sunt rare, dispar în pandemie, se risipesc odată cu grijile aproape zilnice, firești, ale maturității. 

firește că nu voi scrie nimic concret despre planurile sau, mai degrabă, despre planul pe care îl am în minte. în ciuda cronicilor de carte pe care le scriu pe laptop, rămân un om dedicat scrisului tipărit, hârtiei, lumii compuse din analog și emoții nedigitalizate. 

am citit peste o sută de cărți anul acesta, cu săptămâni în care nu am citit nimic. scopul e să citesc o sută cincizeci, să vedem dacă pot recupera la capitolul poezie. printre volumele de anul acesta, mi-au rămas în minte "scrum" de veronica ștefăneț, "berlin" de berta szocs, "dactilografa de noapte" de nora iuga și încă un volum de nicolae coande. la capitolul roman au fost mult mai multe care mi-au rămas în minte, printre preferate se numără "clovnul" de iulian ciocan, "hortensia papadat-bengescu: străina" de ana maria sandu, "în umbra ei" de simona antonescu, "din cer au căzut trei mere" de narine abgarian și "big sur" de jack kerouac. ar mai fi câteva, dar ar fi pe locul doi. jurnalul lui matei călinescu, din nou, un preferat. mi-am pregătit stocuri de cărți pe care să le citesc după ce am terminat programul obișnuit de muncă, doar că între cronici e greu să mai strecori și pentru tine un titlu preferat, rămas în așteptare (matei călinescu, javier marias, virginia woolf, ca să dau doar câteva nume). 

mi-e dor de firescul întâlnirilor cu alți oameni, fără grija pandemiei. ce dor, ce dor nebun, par să fi fost într-o altă lume. când ești extrem de sensibil la schimbările mediului, o astfel de izolare te curbează și pe tine un pic, te apleacă întocmai ca pe o salcie care așteaptă cuminte să treacă furtuna. sigur că vor fi mereu unii aventuroși pentru care nimic nu va părea să se schimbe, spre care vei privi cu admirație și ușoară invidie în egală măsură, mix firesc, uman și neutru. 

până la urmă, a vorbi despre unele lucruri înseamnă a le face să se întâmple, nu-i așa? 







26 January 2021

oare îmi pierd inspiraţia dacă mai scriu aici

 am început să scriu din nou. pentru mine, pentru cititorul ideal, dar mai ales pentru cel nevăzut. în primul rând pentru mine. muzica e cel mai bun vin inventat vreodată. clişeic, ieftin, spuneţi-i cum vreţi. dar e în ea o beţie de neegalat. probabil că asta n-ar da bine într-o poezie. mă gândesc azi la oameni care nu mai sunt. care au dispărut cu totul de pe faţa pământului. apoi mă gândesc la senzaţia asta a noastră de permanenţă, continuu între viitor şi trecut, între ceea ce n-am ştiut să fim şi ceea ce n-avem habar cum să ajungem. preţios e timpul acesta pentru mine. timpul scrisului, al recunoaşterii. un timp pe care-mi promit să-l sculptez cu totul altfel. un timp pe care mi-l datorez şi pe care uit să-l extrag. citesc nebuneşte, lacom. pe de o parte, mă privesc şi-mi spun că am crescut. că o viaţă de om se împarte în nenumărate secvenţe. dar am datoria de a şlefui ce e de şlefuit. de a continua ce e de continuat. va urma. 

06 January 2021

e amuzant

 


găsesc în a scrie despre cărţi o plăcere extraordinară. mintea, recunoscătoare pentru exerciţiu, îşi savurează fiecare victorie. retrăiesc în mijlocul cărţilor, în miezul lor în care eşti forţat să pătrunzi atunci când se cere mai mult de la tine, atunci când treci de obişnuinţa lecturii pentru a descoperi mai mult, din ce în ce mai mult. şi, în paralel, alte rânduri se scriu prin caiete, cărţi întregi sau fragmente date uitării, promisiuni făcute altor oameni, acum anihilate. dar ce bucurie să ajungi la vârsta la care eşti înconjurat doar de prieteni care-ţi respectă deciziile strict legate de a scrie sau a nu mai scrie o anume carte. ce bucurie să ştii că, în sfârşit, s-a încheiat fragilitatea imatură a legăturilor "primejdioase". mă văd aproape ca un mic bătrân cu pipă, satisfăcut de teancurile de cărţi din jurul său şi de nepoţii din preajmă. bineînţeles, realitatea ar putea înfăţişa şi o bătrână, dar probabil că, din pasiune pentru Dickens, mă imaginez că sunt el la bătrâneţe. descopăr plăcerea de a da peste autori noi pe care nu i-am citit niciodată până acum. nu vreau să privesc în urmă şi să mă cutremur că în anii trecuţi nu i-am citit pe toţi aceştia. mai e timp, imi spun, dar, în orice caz, nu mai împing listele de lecturi până la vârsta la care, îmi imaginam, ar fi ideal să-i ofer din timpul meu şi lui Proust. printre picături, fragmente de seri, secvenţe de nesomn, la lumina lămpii sau în ibooks, cu nasul vârât sub pilotă, citesc cu o ardoare pe care, îmi amintesc bine, am mai crezut-o pierdută cândva în prima tinereţe. căci, să ne înţelegem, la treizeci şi un pic de ani abia dai cu nasul de viaţă şi încerci să înţelegi cum stau lucrurile. viaţa e compusă din momente suave, din gesturi mici şi frumoase, din acele secunde care întregesc suişurile şi coborâşurile oricărei vieţi. acolo se află esenţa frumosului, în felul în care reuşiţi să strecuraţi un vin de calitate, o ciocolată fină, o cafea fierbinte, o oră matinală, o plăcere nocturnă, o muzică neîntreruptă în cele mai fine boxe din lume, un gângurit de copil, o mânuţă strânsă pe stradă, în soarele amiezii, în timp ce cântaţi, la unison, un elefaaant seee legănaaaa...



30 October 2020

 scrie. fără să priveşti, fără să simţi, fără să înţelegi. fără să vrei să adânceşti prea mult lucrurile. nu ajungi oricum aşa, cu una, cu două, la tot ceea ce contează cu adevărat. la miezul lucrurilor, nu aşa cum poţi ajunge la ele prin scris. pentru asta trebuie să călătoreşti într-o adâncime pe care nu o cunoşti decât dacă vei continua, pentru ÎNTOTDEAUNA, să redescoperi lumea. ce cuvinte. aproape un nonsens dacă n-ar cuprinde, în realitate, atât adevăr. paradoxul a tot ceea ce există. cum spuneam, miezul lucrurilor. esenţa invizibilă, dar conştientă, ca o inimă caldă. 

29 March 2020

Mai puternic ca niciodată

te-aș întreba cu ce semne vii, ce însemne porți,
cine a făcut să vedem noaptea ca pe o biserică netencuită
luminată doar de speranțe și muzică
cine a presărat un destin atât de departe
cine pune la încercare tot ceea ce facem
și noi ne punem la încercare și eu, iată,
fără să știu, el viaje,
și cu ce forță, cu ce hotărăre,
reconstruirea interioară
biserica fortificată cu jazz și o voce
care străbate timpul și viața
când ne aparținem mai mult ca niciodată
el viaje, trebuie să facem și călătoria asta care ne face oameni
oameni la care te uiți și zâmbești și de care te îndrăgostești fără să-i fi cunoscut vreodată
el viaje și nopțile noastre luminate de stele
de lumini dintr-o altă țară
și câte, și câte vor mai veni
el viaje, eu cum nu m-am cunoscut niciodată,
dar cum mi-am dorit dintotdeauna să fiu


With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare