pastiche gone bad. esterhazy.

(1)
exista un barbat. ma iubeste. il urasc. imi spune ca vrea sa ne casatorim. il lovesc cu ce nimeresc, uneori il zgarii cu mainile goale, nu fac niciodata mai multa cafea ca sa bea si el. cateodata sufera ca un caine si pleaca doua zile intregi. nu stiu unde se duce. nici nu vreau sa aflu. pe urma se intoarce si imi spune ca nu poate sa traiasca fara mine. dimineata imi aduce flori, la pranz imi aduce flori, seara imi aduce o cutie cu ciocolata. arunc florile, pastrez ciocolata, dar nu uit sa ii amintesc cat il urasc pentru toata ciocolata pe care mi-o aduce. el ma iubeste si imi aduce o cutie si in seara urmatoare.

(2)
exista un barbat. ma uraste. il iubesc. imi place sa il vad dimineata cum isi pregateste costumul, cum uita sa isi puna ceasul, dar niciodata butonii. ii pregatesc micul dejun, pranzul, cina, desertul. tranteste usa de fiecare data cand pleaca. esti o ticaloasa, imi spune, dar nu pleaca de langa mine. ma uraste pentru ca nu ma iubeste. te-ai ingrasat, imi spune si eu alerg in baie, 46,5 kilograme, ca si acum o luna. nu mai mananc nimic doua zile. se enerveaza cand vede ca fac asta. atunci imi imaginez ca ma iubeste, dar ma ia de mana si ma duce in dormitor unde imi spune ca ma uraste, dar ca a trecut prea mult timp ca sa mai poata pleca de langa mine.

(3)
exista un barbat. ma iubeste. il iubesc. ne iubim la 6 dimineata, inainte sa ne bem cafeaua.

(4)
exista un barbat. il urasc. ma uraste.

credeai că. (a se citi pe nerăsuflate)

am dispărut cu totul, că m-au înghiţit nelămuririle, că nu mai ştiu nici eu de mine şi că am uitat întâmplător că ne cunoaştem, că fereastra s-a spart atunci când ai uitat să închizi uşa şi s-a făcut curent, fir-ar ea de fereastră, nu de ea îmi pasă, ci de tine, aşa mi-ai spus şi credeai că am dispărut cu totul, că m-au înghiţit întrebările la care nu ai reuşit să-mi dai niciun răspuns niciodată, dar vezi, tu, nesăbuită mai eşti, te-am iertat de fiecare dată, aşa mi-ai zis şi m-ai făcut să mă simt nelalocul meu şi-a nimănui când îmi atârnam un braţ de gâtul tău şi îţi turnam cafea în ceaşca din prea multă iubire pentru tine, şi-mi uitam dimineţile prin buzunarele jachetelor tale pe care tu le uitai uneori la mine şi atunci ne întorceam unul la celălalt şi făceam schimb de haine şi de cuvinte, dar vezi tu, fir-ar să fie, de când s-a spart fereastra din cauza curentului, nimic nu a mai fost la fel, iar tu crezi şi acum că am dispărut cu totul şi că m-au înghiţit nelămuririle.

switching back to coffee, are we?

I'm afraid I might.

v-am spus ca imi doresc sa imi deschid o ceainarie? v-am spus.
v-am spus ce cred eu despre iubire? v-am spus. v-am spus si de cate ori m-am razgandit in privinta a ceea ce cred eu despre iubire? v-am spus.

nu pot sa scriu fara un ceai, o prajitura, un cantec. fara un loc al meu in care sa ma simt cat de cat bine. iar fiecare loc ma inspira in mod diferit. as vrea sa va povestesc in cel mai frumos mod cum mi s-a facut dor de toamna, de noiembrie, mai precis, cum mi-e dor de cafea, cum mi-e dor de copacii ingalbeniti si de saptamanile in care nu vezi soarele zile in sir, e doar frig si miroase a croissant si ceai aburind. imi lipsesc unele amintiri, iar prezentul nu imi ofera mai nimic. asa ca lucrurile marunte, din fiecare zi, imi construiesc o liniste de care uitasem si pe care o ridicam in slavi odata cu euforia produsa de principiile budiste pe care le incalc in fiecare zi si in fiecare zi incerc sa ma schimb si sa muncesc din greu pentru a-mi gasi linistea interioara de care se bucura o multime de oameni in intreaga lume. iar asta nu tine, daca vreti, nici macar de budism, sa spunem ca discipolii doar ne amintesc de ceva care ar fi trebuit sa fie un lucru firesc.

scriam insa de bucuriile marunte: in vreme ce in iubire se pare ca nu pot sa fac compromisuri si stiu, din pacate sau din fericire, exact ceea ce imi doresc sau ce nu imi doresc, in viata de zi cu zi lucrurile frumoase sunt marunte, dar semnificative: un ceai verde in fiecare dimineata, un mic dejun pe cat mai sanatos posibil peste care nu sar niciodata, cateva articole din New Yorker, cateva din Dilema care insa nici acum nu ma atrage atat de mult in versiunea online pe cat cred ca ar trebui, cateva pagini din blogul Maurei cu care incerc sa ajung la zi, din pacate nu suficient de mult timp acordat lecturii unor carti care se ingramadesc in fiecare zi din ce in ce mai multe in biblioteca recent achizitionata, o cina pregatita tarziu la care incerc sa renunt si cateva parti dintr-un film ales la intamplare deoarece in timpul saptamanii nu am niciodata timp sa vad un film intreg.

being a veggie also changed a lot and it was one of the best decisions I ever took. which reminds me I should buy some broccoli. I'm far from being a good veggie cook, there are so many recipes I must learn and I haven't in these past few months, but I'm sure I'll get better.

un alt lucru la care nu am renuntat este Verde Ursuz. :) cum altfel? mai nou, as some of you already know, I'm working on this. and I was also happy to go to an interview with Cosmin Bumbut, one of my favourite Romanian photographers, together with Vlad Birdu, in order to see whether I can write for Punctum. Sadly, by the time they called to let me know they picked me, I had already accepted the present job. But I still hope that I can lend a hand at some point in the future. :)

also, I wrote for this magazine: http://plm-mag.com/ and I hope I'll still write in a future number. Bet I didn't tell you about this. why I bring it all now? because I want to work on my portfolio as a freelance writer. told you, things must be done because they don't fall from the sky. not for me, at least. and I often have this feeling that I actually did nothing. All I know is that I want to write. And get better. Now I'm just playing so it's high time I grew up.

                         

still here? good, then you must have a lot of time to spare, just like me. or you're terribly bored. yes, just like me. asa ca sunt cateva lucruri de care s-ar parea ca am reusit sa ma tin. cred ca toti ar trebui sa ne amintim, atunci cand simtim ca nu am realizat mare lucru, ca exista totusi realizari care inseamna ceva. nu inseamna ca trebuie sa ne multumim cu ele, dar ar trebui sa ne ajute sa realizam mult mai mult.

and that leaf you're seeing in the photo, my favourite kind of leaf in the whole wide world. I believe this is a perfect representation of autumn. what else, what else. oh, I have a list of old movies I plan on seeing. perhaps I should start this weekend. also, I think I'll be making macaroons:

now I'm so bored with this all that I gonna quickly click "Publish" before I change my mind. :)

but before I go, o intrebare: care sunt lucrurile marunte care voua va fac o zi mai frumoasa?


and aaaaall the photos were taken from my favourite site: http://www.weheartit.com/.

încerc să înţeleg, vă jur

aş prefera să mi se spună că n-am avut dreptate, că lucrurile stau exact pe dos atunci când eu le văd mai clar ca lumina zilei. dar nu-i aşa, iar când situaţia este exact cum ţi-ai imaginat-o, nu poţi decât să mergi mai departe. a mai trecut o zi.
frumos ar fi să fie măcar o dată invers, să-mi fie înşelate aşteptările, iar eu să răsuflu uşurată: nu sunt mama omida. cel puţin, de data asta n-am fost. aşa să-mi zic şi să mă bucur că n-am mai ghicit viitorul.
şi tot nu mi-aţi răspuns la o întrebare: cât ţine de noi să facem lucrurile să se întâmple şi cât ţine de hazard sau destin? de fapt, ţine vreun pic de noi? când lucrurile stagnează deşi tu te mişti, mai are vreun rost să mergi drept înainte sau e mai bine să mergi la întâmplare, ştiind că s-ar putea oricând să te împiedici?

semne de buna purtare

la incheietura mainii drepte, acolo unde apesi uneori ca sa vezi cum ti se umfla vena, a inceput sa se formeze o pata mica, maronie, o bulina de piele netezita din cauza mainii care se sprijina mereu pe marginea biroului. semn ca stau prea mult cu mouse-ul in mana, dau prea multe click-uri intr-o zi, prea multi de copy si paste si insert link si upload si save as.

semne de buna purtare, semn ca fac ce mi se spune, semn ca uneori uit sa imi intind mainile si sa ma joc de-a pianul prin aer, sa le las sa deseneze cercuri si nori si planuri marete. semn ca uneori ma concentrez prea mult si uit ca ar trebui sa-mi pese de maini, de degete, de cercuri si de planuri marete.


foto: weheartit.com

micile

duminicile au mereu un iz de copilărie, o impresie de "în realitate n-am plecat niciodată", un parfum de "întotdeauna acasă o să mă simt copil, oricât de mare voi fi crescut".

nu m-am împăcat nici acum cu acest sentiment. mă sperie şi mă întristează în egală măsură. uneori aproape mă sufocă. cum să te obişnuieşti cu sentimentul că nu s-a schimbat nimic? şi mi-e drag şi dor, în acelaşi timp, de copilul care ar fi putut să facă atât de multe.

o călătorie cu trenul mă va arunca în doar câteva ore în inima Bucureştiul murdar şi încins. Copilul o să rămână acasă, o să mă aştepte într-o altă duminică, poate va fi toamnă până atunci. În zgomot şi printre mii de necunoscuţi, obosesc adesea, dar mă simt bine. Nu am timp să mă mai gândesc la copilul care ar fi putut să facă atât de multe. Între atâţia necunoscuţi, îmi pierd definiţia şi, cel mai sănătos, renunţ să o mai caut.

duminicile vor avea întotdeauna o mână puternică de care se vor folosi ca să te întoarcă în timp. de duminici mă tem aşa cum mă tem de zilele de luni. duminicile sunt mereu un sfârşit melancolic şi obositor de săptămână, iar zilele de luni sunt mereu doar triste începuturi ale unor săptămâni gri.

ain't gonna keep on doing the same things

săptămâna aceasta o să fiu the yes girl. şi-o să fac toate lucrurile pe care în mod normal nu le fac pentru că nu am suficient curaj. şi dacă se schimbă ceva, I'll just keep on doing that. I know for sure that when you don't do things, no things happen.

what's your Sunday resolution?

Eu ştiu că nu-s tocmai mulţumită de ce se întâmplă acum şi că vreau mai mult. Asta înseamnă că va trebui să depun mai mult efort. Nimic nu pică direct din cer, din dreapta sau din stânga. Unless you're darn lucky. And I'm not.

nimic mic-mic

azi mi-am lasat parul desprins si n-a zis nimeni nimic, nimic, nimic.
azi am scris un e-mail lung in care nu spuneam nimic, nimic, nimic.
azi am tot incercat sa fac un newsletter, dar inca nu am scris nimic, nimic, nimic.
dimineata eram stapanita de un entuziasm din care acum n-a mai ramas nimic, nimic, nimic.
azi niste oameni s-au enervat, iar eu n-am zis nimic, nimic, nimic.
ma gandesc sa plec departe, dar deocamdata nu fac nimic, nimic, nimic.
azi credeam ca se vor intampla lucruri frumoase, dar nu s-a intamplat nimic, nimic, nimic.
e in ordine, putem sa povestim, nu mai simt nimic, nimic, nimic.
mi-as dori sa imi scrieti mult, dar uneori nu-mi scrieti nimic, nimic, nimic.

mi-as dori sa va scriu frumos, dar nimic frumos nu iese din nimic.

see how I run

Uneori crezi că ai ales un drum. Şi ai perechea ta de pantofi preferată, sunt nişte pantofi cu care ţi-a fost întotdeauna uşor să mergi. Aşa că nu te mai descalţi decât atunci când ajungi acasă, când eşti din nou în siguranţă. Şi a doua zi o iei de la capăt şi pe urmă te plângi că nimic nu se schimbă. Poate dacă ai merge desculţă, te-ai răni, te-ai zgâria, ţi-ai pune un plasture şi până la urmă ţi-ar trece. Dar ai simţi durerea şi plăcerea de a vedea că nu o să-ţi rămână cicatrice. Ai simţi.

mă-ntreb ce spuneam atunci când scriam că sunt un om. bine că mai avem eticheta, nu?

poate ar trebui să fac puţină ordine printre oameni şi sertare.

I could fly a zillion miles with you. Or not.

Asculta KCRW la 00:08. Îşi făcuse două ceşti de ceai, una cu ceai verde, alta cu ceai roşu. Doar aşa, ca să fie sigură că nu scrie din nou mizerii. Yusuf Islam începu să-i cânte de dor. Asta-i lipsea. Chiar, ce-i lipsea? Îi era somn, dar ceaiul verde, cu infuzorul uitat zece minute în cană, avea să-i redea energia. Nu şi ce-i lipsea. I se terminase totuşi ceaiul verde. Şi banii, îi putea număra dintr-o privire. Ieri s-au dus pe o carte, dar ce vânzător simpatic şi zâmbitor. Îşi aminti că şi ultima dată fusese foarte amabil cu ea. Îi plăcuse încă de atunci. Dar el zâmbeşte tuturor. Oare? Poate la un moment dat oboseşte, nu are cum să zâmbească toată ziua. Să-l invite la o cafea. O, Doamne. Să-l invite la o cafea? Asta înseamnă să nu mai calce niciodată prin librărie în caz că refuză. Librăria sau librarul? Alege.

Lokua Kanza îi cânta şi mai de dor. Ce oră o fi la americani acum? Îi fu prea lene să calculeze. Cu siguranţă zi, se gândi. Altfel nu ar fi fost muzica aceasta. Nimic nu o mai inspiră. Să nu uite de ceai. Ori e prea amar, ori prea rece. N-are curaj, oricum. Sigur nu are curaj. Ar trebui să pună un pariu stupid cu cineva. Aşa funcţionează, ce ambiţie de copil. Ba nu, o să meargă din nou acolo şi dacă el o să fie la fel de amabil, o să-l invite la o cafea. Asta doar dacă o să-i stea bine părul în ziua respectivă. Ei, nu lui. El cu siguranţă arată bine la orice oră şi în orice zi. M.I.A cu Rye Rye la KWRC. Fata asta e peste tot.

Puţin SATC ca să trăiască în NY pentru 40 de minute, dar ca să adoarmă cu capul pe o pernă din Bucureşti.

o fi bine, o fi rau?

nu stiu nici eu pe ce lume sunt. uneori am impresia ca stiu exact ce vreau, alteori simt ca habar nu am. in ceea ce priveste viata profesionala, imi doresc sa invat si mai mult. manager de produs? sunt la inceput, ma descurc. copywriter? am vazut ca pot si ca e o munca placuta. vreau mai mult, vreau sa invat si sa descopar ceva care sa se imbine perfect cu dorinta de a scrie. pana acum, copywritingul pare sa fie unica optiune. iar de traducerile de carte nu pot sa uit pentru ca ma pasioneaza. cum imi dau seama ca imi plac la nebunie daca inca nu am tradus nicio carte? first off, ar fi minunata limba engleza si multitudinea de traduceri facute in facultate. si apoi, pentru ca ma bantuie. pentru ca visez la asa ceva. lucrurile care nu-ti ies din cap sunt cele pentru care ai fost facut. asa cred, altfel nu-mi explic de ce am renuntat la atat de multe lucruri in cautarea unuia care se pare ca m-a insotit in permanent. am obosit, dupa ce imi scriu editorialul merg sa ma intalnesc cu un blogger.

şi totul e

ca şi cum nimic n-a existat.
niciodată.
ca şi cum nimeni n-a plecat,
ca şi cum nimeni nu a trântit uşa,
ca şi cum nimeni nu s-a lovit,
iar în cădere,
şi-a frânt inima.
şi totul e
ca şi cum nimeni n-a iubit,
ca şi cum nimeni n-a lenevit într-o dimineaţă,
ca şi cum nimeni nu a spus
"hai să mai stăm în pat. e duminică."
şi totul e
ca şi cum nimic n-a existat.
ca şi cum uşa aceea nu s-a deschis niciodată
şi nicio pereche de pantofi negri
n-a rămas la intrare.
şi totul e
ca şi cum cineva
a inventat
toate poveştile de iubire din lume,
iar altcineva ţi le-a povestit pe toate
într-o singură seară.
aşa că acum
totul e şi totuşi nu e.

dezamăgiri mari şi vrute, şi nevrute

te dezamăgesc oamenii, în primul rând. apoi cafeaua servită de un chelner ţâfnos, ziarul îndoit la colţuri, pantofii care te rod, cămaşa agăţată în clanţa uşii, clanţa uşii care ţi-a făcut o gaură în cămaşă, ea pentru că nu te mai iubeşte, el pentru că nu te mai iubeşte, ea pentru că nu te-a iubit niciodată, el pentru că nu te-a iubit niciodată, ea pentru că nici nu ştie că exişti, el pentru că nici nu ştie că exişti şi tu acolo, mic şi dezamăgit.

aiurea-n tramvai, îmi zic

nu înţeleg nimic,
îmi spun.
şi chiar de-aş înţelege,
m-aş cutremura.
îmi mai aprind o ţigară
şi renunţ.
să ne trăim viaţa aşa cum este,
chiar şi atunci când nu e decât un gol
imens
şi-un întuneric şi-o tristeţe.
să ne trăim viaţa exact aşa cum este.
erau nebuni filozofii, îmi zic.
doar psihologii îi mai întrec astăzi prin nebunie.
îmi mai aprind o ţigară.
sunt un om rău.
şi gelos.
cu nevroze.
cu nebunii ascunse bine
ivite în cele mai nepotrivite momente.
totuşi, să ne trăim viaţa aşa cum este.
nu, să o schimbăm, să o întoarcem pe partea cealaltă
ca pe o haină ponosită.
aşa cum face un biet sărman
când nu mai are de niciunde.
să ne întoarcem viaţa pe dos
şi să mergem mai departe.

în ţara pinguinilor cu ochelari de vedere

în ţara pinguinilor cu ochelari de vedere e mereu răcoare şi ai mereu la îndemână un ceai cu gheaţă. fotolii mari şi verzi sunt înfipte în pământul plin de pietre vechi şi înţelepte. pe fiecare fotoliu găseşti câte un pinguin cu o carte în  mână. îşi beau cu toţii ceaiurile cu gheaţă şi se adâncesc şi mai mult în lectură. în ţara pinguinilor cu ochelari nu ai voie să îţi duci problemele, nici măcar gândurile. grănicerul pinguin o să se uite la tine şi o să îţi spună că eşti trist pentru că nu gândeşti ca un pinguin şi cu greu o să te lase să intri. uneori îi poţi mitui cu o îngheţată şi un zâmbet.
este însă obligatoriu să îţi aduci şi tu perechea ta de ochelari şi o carte.

foto: I love doodle's Photostream on Flickr.

ochelari de soare

 mi-am tuns ieri bretonul cât să îmi intre în ochi. fix cât să văd clar, dar puţin în ceaţă. să mă uit la oameni şi să-i văd pe toţi la fel, din când în când întrerupţi de linii verticale. oameni în pijamale albe cu dungi roşiatice. oameni cu cearcăne ca nişte dungi lungi, ca nişte fire din bretonul cuiva. şi oamenii aceştia în pijamale ale căror dungi se mişcă odată cu tine sunt nişte oameni care nu se supără niciodată şi nu merg niciodată prea repede ca să nu îşi piardă dungile. ori de câte ori iau un pahar în mână, dungile se prelungesc şi pe el şi atunci ei beau încet de tot ca să nu sperie dungile.
uneori însă dungile decid să plece singure şi să brăzdeze cerul cu linii roşiatice, fără să se mai uite la oameni.

Lucruri ciudate. Mărunte, dar ciudate.

În unele dimineţi sau zile nu mă recunosc. Mă uit în oglindă şi mă strâmb. Mă întreb cine e acolo şi ce face cu faţa mea. În unele zile sau dimineţi îmi doresc să fiu altcineva. Ultima oară am hotărât să fiu altcineva pentru restul vieţii. A fost o decizie înţeleaptă, nu regret. 


Am ajuns la cafenea. Mi-am vopsit părul în dimineaţa aceasta, iar acum îl urăsc. Într-o zi plină de hotărâri bune, am luat una greşită. Şi tot din cauză pentru că altcineva-ul în care am decis să mă transform şi-a dorit să arate altfel. Acum trebuie să îmi aleg să fiu cineva care să nu îşi mai dorească să se schimbe. Personality disorder. Asta înseamnă că va trebui să-mi vopsesc iar părul. 


S-a instalat în mine, ca la ea acasă, o lene de care nu mai scap. Lenea de a ieşi din casă (ca prin vis am ajuns aici, prin soare şi abia m-am târât), lenea de a ieşi seara, lenea de a cunoaşte alţi oameni, lenea de a zâmbi, lenea de a face mişcare, lenea de a lua decizii care să-mi facă totuşi bine, lenea de a gândi înainte de a scrie, lenea de a flirta, lenea de a mă ţine de hotărârile pe care le iau în scurtele momente în care nu mi-e lene. De parcă nu era de-ajuns, mi-e lene până şi de toată lenea asta. 


Am tradus un paragraf, dacă vă întrebaţi. Cineva m-a întrebat dacă merg în seara aceasta la shorts up. Nu. Mi-e lene. Vă imaginaţi poate că e o lene care stă doar în firea unei pisici. Ei bine, nu. O pisică, oricât de leneşă, dacă ar vedea un şoarece, ar ţâşni imediat şi l-ar prinde. Eu l-aş lăsa să îşi vadă mai departe de ale lui. Mă întorc la tradus. Deşi mi-e lene. Dar cum mi-e lene şi să mai scriu aici, o decizie trebuie luată. Da. Cu greu.

Saturday alone

Last night I had a very pleasant time with a friend. Although we met up for a coffee, we then decided to go have dinner in a different place then the coffee shop and so we talked for hours. This morning I got up weirdishly early for a Saturday and began cleaning the apartment. I had lunch and now I just decided to go again at the coffee shop and start working on my translation.

The only problem is that outside everything's literally melting and on the top of it, I'd have to carry my laptop with me and because it's such an old pal, it's quite heavy but still hanging on. Now, since I'm also not a big fan of working inside the house (I can almost never focus my attention on working), my going out will have to ignore the heat from the streets. Also, I get veeery sleepy whenever I try writing/reading too much while staying inside.

All in all, it's been a pretty nice day so far. And it's far from ending, isn't it? So now I have some stuff to do and then off I go. I leave with a very great band, enjoy it and have a pleasant day!

Interviu

Aproapealb stie sa puna intrebari bune. Sper doar ca raspunsurile mele vor fi pe masura lor.

Cum te simti acum ca esti semi-persoana publica? :)
Semi-persoana publica e mult spus. Sunt doar inca un blogger care poate isi iubeste blogul mai mult decat ar trebui. As spune ca ma simt la fel, doar ca blogul (/bloggingul) mi-a schimbat mult stilul de viata si de gandire. Cea mai mare bucurie o am atunci cand primesc un e-mail de la o persoana complet necunoscuta care imi spune ca i-am adus zambetul pe buze in ziua respectiva. Mai sunt, desigur, si prietenii mei care imi citesc blogul, dar cu ei e deja alta poveste. :)



Ti se pare vreodata ca impartasesti prea mult unor oameni necunoscuti?

Mai mereu. Dar nu ma uit niciodata inapoi. Asa sunt eu, impulsiva. Si singurele dati in care mi-a parut rau ca am fost cu mult prea sincera au fost cele in care oamenii au profitat de acest lucru. Dar unor astfel de oameni nu ai ce sa le faci, asa ca ii pui deoparte intr-o cutiuta a oamenilor pe care nu vrei sa ii mai lasi sa te supere si mergi mai departe. La urma urmei, lumea e plina de oameni frumosi. Iar sinceritatea e ceva care tine de caracterul unui om. E sau nu e. Nu are zile in care decide sa se manifeste sau nu.

 Te-ai intalnit cu multe persoane pe care le-ai cunoscut doar prin blog?

Multe persoane nu au fost. S-ar putea chiar sa le pot numara pe degete. Dar de fiecare data au fost oameni interesanti, asta e clar. Cu unul dintre ei mai sunt prietena si astazi, si noi ne-am cunoscut acum 3 ani. In rest, mai sunt oameni cu care ma vad din cand in cand, dar nu foarte des. Vara trecuta l-am cunoscut pe Hain, iar recent am cunoscut-o pe Lumi Cris cu care m-am intalnit deja de doua ori si cu care sper ca o sa ma intalnesc din nou. Cred ca mai mult decat ce poti invata din carti, poti sa inveti de la oameni.



Ce e scrisul pentru tine? (Desi la intrebarea asta imi amintesc ca ai raspuns oarecum intr-un post Why blog, dar poti sumariza :P.)

Un fel de Coldrex pe care il iei atunci cand esti racit. Lasand gluma, scrisul e o parte importanta din mine pe care trebuie sa o educ si sa o perfectionez. Daca nu as mai fi atat de dezorganizata, as reusi. But I'm working on it.

Care este blogul tau favorit de citit?

Imi place ca dupa 4 ani de zile, am acelasi raspuns la intrebarea asta: Mintea de ceai. Mai am inca doua care-mi plac mult de tot si pe care trebuie sa le mentionez: Luc si Zenobia. Mintea de ceai ramane insa blogul pe care il vizitez in fiecare zi, din tinerete, iata. Talking about a true stalker!



Cat timp crezi ca vei mai continua sa scrii pe blogul acesta?
Daca Dumnezeu (sper ca nu se astepta nimeni sa zic Buddha :p) o sa vrea sa ma ajute sa mai pot scrie si la 80 de ani, atunci o sa scriu si atunci. Pun pariu ca blogspot va putea suporta o arhiva de o viata pana atunci!


De ce e ursuz verdele?
Nimeni nu e fericit tot timpul. Asa ca verdele, o culoare de care ma simt legata in mod inexplicabil, devine uneori ursuz. Dar e un "ursuz" caracteristic mie care nu-mi da voie sa-i supar si pe cei din jurul meu.

preview

Vă invit la micul dejun.

ochiuri de sârmă

să lăsăm deci ţânţarii
să muşte din noi
ca şi cum ne-ar iubi
la infinit.
să lăsăm deci noaptea
să intre pe fereastră
odată cu ţânţarii
purtători de iubire.
şi să lăsăm cerşetorul
de la colţ de stradă
să ne spună
ce să facem cu viaţa.

is it really about us?

cand nu reusim sa obtinem ceea ce ne propunem, este doar din cauza noastra? cand stim daca trebuie sa dam vina pe factorii din afara sau doar pe propriul nostru fel de a fi?

ieri, intr-o discutie, in timp ce cautam in minte argumente, m-am oprit sa ma intreb daca nu cumva interlocutorul meu avea dreptate. si totusi, sa fie doar vina noastra? m-am bucurat sa vad ca maura kelly gandeste ca mine. ca eu gandesc ca ea. dar nu m-am putut opri sa nu ma gandesc: nu cumva e grav?

este posibil sa treci prin viata fara sa cunosti un om langa care sa vrei sa ramai? pentru ca mie mi se pare in continuare ca este un lucru nu doar posibil, ci si foarte probabil. pe o harta a procentelor de oameni singuri, in unele zone din statele unite sunt cu pana la 90.000 de femei mai multe decat barbati, iar in alte zone acelasi numar fabulos este valabil pentru barbati. cati dintre acestia isi vor gasi pe cineva? 10.000 si-ar putea gasi pe cineva din alt stat. cum ramane cu ceilalti?

oricum ar fi, oamenii intotdeauna vor judeca. trebuie sa fie ceva in neregula cu ea. mie mi se pare ca nu e neaparat nevoie sa fii prea pretentios ca sa ramai singur. ca e posibil sa intalnesti 100 de oameni, dar abia al 101-lea sa fie un om cu care sa ai ceva in comun si sa simti ca ai putea sa ramai langa el pentru totdeauna sau macar sa te implici intr-o relatie care sa devina serioasa. sunt absolut convinsa ca maura, de exemplu, este o tipa fenomenala. poate prea interesanta si prea inteligenta, cine stie? am zis "prea", vedeti? Nu ea e "prea", ci altii au fost poate "mai putin" sau "prea putin".

nu am cum sa cred ca tine numai de noi. ce tine de noi inseamna sa stim sa iubim, sa respectam, sa comunicam, sa stim ce vrem. cum se poate obtine altceva? simplu, lasi de la tine. mult, suficient de mult incat sa-l faci pe celalalt sa ramana acolo. cum iti dai seama ca nu vrei luna de pe cer? cand scrii pe o hartie cum vrei sa fie omul pe care sa-l iubesti din toata inima. cand vezi ca nu ai cerut sa aiba ochi care sa isi schimbe culoarea de la o zi la alta, zece maini si un IQ de geniu. cand vezi ca desi ai cerut sinceritate, e greu de gasit.

care mai este atunci problema si a cui este "vina"?

Eseu despre amortire

"In unele zile iti amorteste o mana, in altele, un picior. Se intampla insa uneori, rar, dar se intampla, sa iti amorteasca sufletul. Si-atunci nu mai poti sa simti, sa scrii, sa gandesti. Doare ceva parca, dar ai amortit atat de tare incat nu te poti concentra suficient de mult incat sa vezi ce este. Sa vezi de ce simti ca ai un gol imens in tine."

Mai beau putina apa si ma asez mai confortabil in scaun. Imi dreg vocea din interior si ma pregatesc sa scriu. In sala, cateva scaune ramase goale. Au venit prea multi, azi au venit prea multi. Nu le vad chipurile, e aproape intuneric in sala, dar imi dau seama ca e aproape plina.

In primul rand, as vrea sa va spun ca nu iubesc pe nimeni. Nu, nu e bine. Or sa creada ca n-am iubit pe nimeni. Dar n-am iubit pe nimeni.

"Dar ai fost iubita!"

Cine a strigat asta? Ah, intunericul asta nesuferit. Imi duc mana la ochi si incerc sa ii raspund asa ca incep sa scriu: "Da, am fost iubita." Mai iau o gura de apa. O gura de aer apoi. Toti oamenii astia care au venit astazi aici sunt prea multi. Ce-or fi cautand? Eu n-as fi venit. Ma gandesc chiar sa plec si sa ii las in intuneric. Dar au venit pentru mine. Sa inventez, da, sa inventez. Nu, nu merge.

Nu iubesc pe nimeni acum. In acelasi timp, iubesc din toata inima. V-ati prins? Niste aiuriti, ca si mine, asta sunt. Imi pare bine ca nu ii vad, la urma urmei.

pretty much clueless

omul inteligent din mine ma trage de maneca si imi arata tot felul de lucruri. ma uit in directia opusa. ba ii mai si dau cate un bobarnac din cand in cand, poate-poate se potoleste si ma lasa in voia omului nepasator si nebun.

omul inteligent din mine face analize si scheme si vine cu bratele pline de foi si mi le arata. i le iau repede fara sa ma uit peste ele si le arunc pe fereastra. privesc apoi in jur, poate-poate o sa apara din vreun colt omul nepasator si nebun.

omul inteligent din mine ma tine treaza pana la 2 si imi tine prelegeri alternate cu dureri de cap. imi afund capul in perna si incep sa repet tabla inmultirii cu 7 de mai multe ori pana adorm. omul nebun si nepasator din mine se trezeste trei ore mai tarziu, la 5 dimineata si incepe sa faca fotografii.

stie ca peste cateva ore o sa fie la munca si o sa caste si o sa scrie pe blog despre cum nu a dormit, dar nu-i pasa. omul nebun si nepasator il invinge rar pe omul inteligent din mine. omul inteligent din mine tinde sa fie adesea plictisitor si enervant din cauza ca imi impune reguli si-mi interzice multe idei traznite. omul inteligent il sufoca adesea pe omul nebun si nepasator.

omul inteligent din mine imi spune ca cel mai bine ar fi sa existe un echilibru, doar ca omul nebun nu pare sa fie suficient de puternic. oftez si ma intreb daca ar trebui sa-l cred pe cuvant.

photos: here.

lazy after all

as I'm restraining myself from any suspicious form of artificial food (and please, do remember that I've been a chocolate addict), I ended up buying a ginormous pack of cereal biscuits and some tasteless diet yogurth (tastes like water with a drop of milk). so after counting how many calories I will allow myself today, I put the bag aside after eating almost half of its content. But since I also had a peach after it, let's say I had an almost healthy brunch.

it bothers me that I am so lazy sometimes in the morning that even if my alarm wakes me up at 7, I stay in bed until 8 or so and then I realize I've no time left for preparing something fancy for the other blog, taking the photos and eating the food, let alone mixing together some yogurth and cereals. and of course, no time for tea (I made no tea yesterday morning nor today so you can get a picture of my disoriented wake-up call).

it also bothers me when I see that some BIO products are ridiculously expensive in some supermarkets just because they are bio and not full of artificial flavours. We're paying extra-money for things our grandparents got for free straight from their vegetable gardens.

it's so weird that only a year ago I would eat chocolate, all sorts of biscuits, candies, chips, burgers and all and now all I can get from an entire food store is a pack of natural corn flakes. however, I do not complain, I just think it's weird and I'm sometimes still craving for some sweets I used to enjoy a lot.

as today is rather quiet at work, I'm enjoying two of my favorite blogs and waiting for the end of the working schedule so I can go and meet a dear friend who just come back from a short holiday. yesterday I went to the park to meet some other friends. I find it unusual that while I enjoy sitting on the grass and reading a book or having a picnic, I dislike walking around like so many other people do. so yes, walks in the park are not for me.

I'm currently reading some plays written by Llosa and then I'm probably gonna be reading Updike's Villages.

n-am nimic de zis, dar am 900 de postari

luati-mi un interviu.

multi-tasking, I am

de fapt, nu chiar. am scris doua posturi pana acum. mi-am trimis un e-mail: "So, Self, you did a lot today". mi-am imaginat ca locuiesc deja in Viena, ca apartamentul e aproape de stephansplatz si ca e noiembrie.
apoi am scris asta, tot despre mine.

So, Self, you did a lot today.

ai mai crescut un pic.

te-ai privit in oglinda azi-dimineata si ti-ai spus

"sunt marele intelept. ursuz, dar intelept."

si-ai fugit repede pe scari, in jos,

ca sa nu te razgandesti.

apoi mi-am dat seama ca nu e o zi buna pentru scris, dar eu mai am un editorial si un newsletter de facut.

in unele zile ar trebui sa ploua si-atat.

no more posts in English, I promise.

at least until... uhm... let's say Friday?
Yesterday I spent 4 hours at Starbucks with a dear friend, that kind of person that you know you'd get along even in 20 years just because you're both sincere persons, open-minded and darn talkative. and today, while being at work and craving for the yummy chocolate cream from yesterday's afternoon, I only managed to get an Italian cappucino which tricked my stomach into believing that I actually drank something close to a hot chocolate.

but this is not what about today's topic is going to be. as I was reading (yet again, yet of course) Maura's blog and drinking that weird cappucino, it got me thinking (yet again, yet of course) about the huge differences between our way of thinking, acting, living and theirs. The American people. Which I adore for many things.

Now, putting aside things like the way of thinking and acting in a lot of different situations, what I envy the most is the fab life they're having out there. Just imagine: riding your bike without being chased by ten dogs at a time, having a lot of great places (teahouses, coffeshops, bakeries) where you could go and enjoy breakfast or brunch, all very fancy looking, but not with those arogant-posh-snob prices that we have here, a lot of awesome bookshops were a 300 pages novel doesn't cost you 10% of your salary, great market places, great shops, great parks, great sidewalks, great everything. I'm not saying there are no flaws, but here, when I look around, I can't see the good things because of the so many flaws (and I so do not wanna talk anymore about the insanely huge amount of things which make me want to leave the country in a couple of years).

so yes, as I said before, life is elsewhere. but I also wanted to ask for your opinion, to know how do you see/like your life in your towns? and what do you do to change that? and would you have the courage to leave and move to another country? what would be the hardest thing to leave behind?

comments will be appreciated.


very offtopic: I finished Julian's book. I do not recommend it at all, it probably short-circuited
lots of neurons in my brain just because of being
way too bored and angered while reading it
and trying to finish it faster.


don't forget to comment! :)

how my browser looks like

yep, it's filled with flowers.

I'm good at shopping.

the most useless stuff. but did I mention I'm good at it? Each time it rains I'm wearing sandals or sneakers. Either way, my feet get soaked every single time so by the time I get home I can actually squeeze buckets of water of whatever I'm wearing. So I decided to go and buy some flat leather shoes as I don't want to be conditioned by rain and wear heels every time it's cloudy.


I went to Ikea first, just because I thought it would be some sort of blasphemy to get in the area and not stopping by. And, of course, since I said I'm good at shopping, I instantly spotted items I didn't need. However, my mind didn't seem to share the same opinion: "you absolutely need some more plates! aaawww, and look at that bowl, isn't that cute? you just HAVE to buy it! and forks!!! you need more forks and spoons and knives, take those, they come in a set! and that green candle, it goes with the... plates! uuu, nice bed sheet, don't you think?" Yes, I absolutely handed my wallet to my psycho shoppaholic dwarf I had inside my head and kept thinking that I still had money left on my credit card. Oh, also bought a bottle opener because although we're having wine quite often, we always open the bottle with a knife. pretty nerdy, indeed.

later on, as I was feeling rather good (the tiredness hadn't yet stricken) about myself and the world in general, I texted an old acquaintance to meet me up for a beer. As things got wild again in the shopping center (this time me, not the midget, deciding that I need some stuff), I ended up buying pants instead of shoes, translucent (?! :-??) compact powder (when you enter sephora, you're doomed) instead of shoes, another white tee instead of shoes and by some miracle I stopped there when I realized I could no longer carry the ikea stuff and keep on buying things. also, since this is not NY, my credit card has a limit attached to it (darn, I say!).

by the time I got home, I was dead tired. I threw away the bags and lied on the bed, almost falling asleep (oh, did I mention I'm 80?). and by a perfect timing, a text message announced me that the beer had been postponed for a concert. and now, happy that I can get some rest and no longer leaving the house (I walked miles today, I did), I'm so tired that I can't even go to the kitchen, make some tea and eat some delicious salad which of course I should first make.

although a friend will go out later, the old lady inside of me will stay at home. and finish julian barnes with his excruciatingly boring novel "love etc.". I know Dreamer wanted to know how I feel about this book. Well, sweetie, it's killing me with every page but I want to finish it because I'm a masochist. however, a friend told me that I should see the movie. I will, just because this book gives me the impression that someone made a movie, a rather mediocre, yet enjoyable one, and then somebody else (let's name him julian barnes) wrote a bad book after seeing the movie.

I have maura's blog to finish reading, my dinner salad to make and eat, my tea to drink, my new pants to try on again (we all do that, I wonder why...) and hopefully a good night sleep.

did I mention I completely forgot to buy food?!

Living Flirtatiously

I fell in love with Maura Kelly's Living Flirtatiously Blog. You can google that or check marieclaire.com and you'll most definitely find it since you managed to find my blog (imagine that!). She's 35 and she's pretty much like me or I'm pretty much like her. She's writing things that we almost never have the guts to spill out. About fears, love, men. I adore her and her writing.

Although she's a true inspiration, I believe my little stories about flirting in real life, about falling in love and being attracted only to douchebags would be misunderstood simply because our way of thinking is fairly different then theirs. And this is not a cliche, it's a fact.

But besides that, I wanted to tell you about things one should not do on a Friday night. Because I've pretty much gave up going out in the club for the last few months (this decision was actually taken when I decided to become a veggie, but that's just a strange coincidence), I decided to enjoy this evening by reading and watching some more SATC. That, in my new geeky way of living, also meant that I'll get to sleep a little more and be able to enjoy the rest of the weekend with some dear friends. But let's get back to the idea I should not have had tonight: I decided to make some soup. At 11pm. There went my sleep, my 2 SATC episodes and my novel that I was trying to finish.

The weirdest thing is that I had no intention of cooking tonight, but then hunger or boredom, haven't decided yet, strike when you least expect. So driven by an acute laziness, I put all the ingredients in the pot and abandoned them on the calor gas. Now, any person who made at least an omlette in her life, knows that this is not a proper way to make a soup. Let's say it would not have been such a big problem hadn't I completely absolutely entirely forgot about it. So yes, when struk by a lightning I ran into the kitchen, the quantity of soup had diminished dramatically.

After adding some more water and waiting for it to boil some more, it turned out to be a yummy midnight soup. Of course, the soup might be terrible and I might be too sleepy to notice it, but now it just doesn't matter.

So enjoy the blog, live flirtatiously if you feel like it and don't make any soups at 11pm!

într-o seară de vineri. rem.

îl întâlneşti pe Mircea Cărtărescu pe stradă, îi dai bună seara, uiţi să zâmbeşti de emoţie (ai una dintre cărţile lui în geantă), dar el îţi răspunde şi zâmbeşte în locul tău. Peste aproximativ două ore, termini de citit REM în ceainăria Cărtureşti. Mi-a plăcut Bucureştiul în seara aceasta, mai puţin cerşetorii-copii cărora le spun mereu că nu am mărunţi, iar ei insistă până semaforul se face verde, eu traversez, iar ei îşi caută altă ţintă.

smooth-sailing, honey

nimic nu e complicat in dragoste.

-crezi?

-sunt convinsa. lucrurile le complicam noi. asa, cand ne plictisim. cand ni se face rau de prea multa dragoste.

-exista astfel de oameni?

-s-ar putea. sau poate incep sa nu mai iubeasca si atunci li se face rau.

foto: aici.

iubibil, iubibilă

se pare, după ultimele statistici, că sunt iubibilă şi picky-picky. cum ele nu merg împreună, iar cei care au spus asta au un weltanschauung complet diferit, aleg doar să fiu iubibilă. Iar cei care mă văd picky-picky se mulţumesc în general cu mai puţin sperând că viitorul le va aduce ceva mai mult.

foto: aici.

when I make plans, I make plans

nu-mi mai trece de viena si nici nu o sa-mi treaca vreodata. mai ales ca e musai sa ma mut acolo pentru totdeauna. mai am insa in plan paris si londra cat mai curand posibil, ca sa nu ma gandesc pe urma ca poate mi-ar fi placut mai mult parisul sau vreo provincie plina de verdeata din partea de nord a angliei. in rest, in afara de cehia si portugalia, nu ma pot gandi acum la o alta tara care sa ma atraga si pe care sa vreau sa o vizitez in viitorul apropiat. a, stai, ar mai fi norvegia si finlanda, but my oh my, tare-i frigut pe la ei si eu am tremurat deja de frig in germania si-n austria de cateva ori.

pe de alta parte, parca-parca imi revine curiozitatea aceea legata de"viata ne rezerva cele mai frumoase surprize". s-ar putea sa fie doar teama de a ma aventura intr-o schimbare atat de importanta, mai stii? poate mi-ar fi mai usor daca as considera ca nu e such a big deal, but it is, isn't it?

o sa mai dureze insa un timp. mai sunt aici lucruri de pus la cale, facut curat prin viata, crescut profesional un picut (ca doar sunt abia la inceput si abia intuiesc directia spre care ar trebui sa pornesc) si cam atat.

momentan am insa un dor de o plecare scurta si de-o plimbare prin ringul vienez pe care nu ma las pana nu-l invat ca-n palma.

Dar asta ramane intre noi

ca ploua, ca nu ploua, ca uneori imi uit umbrela, ca de fiecare data cand o iau cu mine e soare.
ca acum ca am cam terminat ce aveam de facut, numar picaturile de ploaie si ma gandesc ca trebuie sa ii cumpar morcovi lui tanase.
ca mi-e somn, dar ca nimeni nu trebuie sa ma vada cum casc in spatele monitorului.
ca mi-am propus ca dupa ce ajung acasa, dau o fuga la angst (imi place sa-mi fac cumparaturile la angstul din spatele blocului, mai ales sambata dimineata cand batranelele cochete isi cumpara patrunjel si portocale), apoi trec la traducerea unei carti (iar primele pagini vor fi trimise unor edituri in speranta ca vor vrea sa publice cartea sau sa vina cu o alta oferta).
ca atunci cand nu mai am timp, incep sa fac si mai multe lucruri (vezi dorinta inca puternica de a traduce carti pe langa job).
ca mananc prea mult zahar si nu ar trebui, acum ca tata are diabet.
ca iarasi m-am incaltat cu sandalele si afara ploua, dar in tenisi oricum intra apa asa ca mi-e totuna, iar zi de tocuri nu era nicicum.
ca inca imi doresc sa deschid o ceainarie.
ca ieri am cumparat flori galbene de la un batranel.
ca azi-dimineata am avut timp sa imi beau ceaiul, chiar si asa, pe fuga.
ca azi-noapte te-am visat pentru prima data, dar imi erai aproape strain si desi stiam cine esti, nu simteam nimic pentru tine.
ca lucrurile sunt aranjate si alandala in acelasi timp.
ca astept sa se intample ceva minunat.
ca in patru ani de zile inca nu am descoperit o ceainarie in care sa ma simt mai bine decat ma simt in carturesti.
ca-mi place tare mult teatrul lui visniec si ca julian barnes nu-mi place deloc.
ca azi am cam terminat ce aveam de facut asa ca va scriu voua si mie, in acelasi timp.
dar asta ramane intre noi.


foto: aici.

It's done. Please share and add this to your blogroll

Mic dejun de Bucuresti. One of the 2 photo projects I was talking about has just started.

des choses ennuyeuses

o să se facă luni peste câteva minute. oficial. neoficial o să dorm până mâine dimineaţă. mă tem de zilele de luni pentru că de vineri până duminică uit ce ar trebui să fac luni. să redevin un om serios?

am găsit ceva interesant într-o carte foarte neinteresantă. ne gândim din ce în ce mai mult să mâncăm legume eco, dar vă imaginaţi nişte fiinţe umane ecologice? mâine o să fie luni. e azi? e deja azi? dacă e deja luni, atunci poate ar trebui să merg la culcare. şi mâine dimineaţă o să ştiu ce am de făcut pentru că toate vor avea gust de luni. până şi noi, cu nefericirile adunate peste zi.

there are some remedies worse than the disease

they say the clock on your right is one hour late. well, I'm always a few hours behind. what's time when we start measuring it?

he says I suffer from delusion

prin colţul ferestrei, în stânga, se vede o parte din ateneu. l-au luminat, acum că e seară. ai fi vrut să ieşi la un ceai, să citeşti o femeie, l-ai plimbat toată ziua pe peter esterhazy cu tine. asculţi sidsel din nou. te cutremură vocea ei. ne cutremurăm amândoi, dar pentru tine înseamnă altceva, ceva ce eu nu o să înţeleg niciodată. aşa mi-ai spus. ai vrut să rămânem în casă în seara aceasta, aşa că am rămas. mâine o să pleci, dar numai puţin. două zile. îţi privesc mâinile şi-ţi spun că ai slăbit. tu nu mă crezi. îmi spui că vrei să dispari. că vrei să devii mică-mică de tot. te strâng şi mai tare în braţe. nu-ţi înţeleg nebunia, dar o ascult. o iau şi pe ea în braţe, odată cu tine. pe mâna dreaptă ai două semne mici, te-ai ars în timp ce scoteai o prăjitură din cuptor. ţi s-au subţiat şi buzele. iar nu mă crezi şi-mi spui că găteşti pentru mine. mă amuzi aşa cum te joci de-a iubita. aşa cum te transformi chiar dacă dimineaţa eşti din nou tu. ţi se face dor până seara. mă-ntreb cum erai acum câţiva ani. de ce te temeai pe atunci. cum îţi erau dimineţile de duminică şi cum îţi erau serile. mă-ntreb ce citeai şi cum iubeai. îmi citeşti gândurile şi-mi răspunzi, pe rând, la toate întrebările. îmi spui că ţi-e bine acum, cu mine, neştiut de nimeni. ne amuzăm de propriile minciuni şi secrete şi ne împărţim aceeaşi privelişte către colţul de ateneu.

cum unele zile

in dimineata aceasta incepu sa citeasca Rem. Terminase Visul lui Cartarescu acum cateva zile si visase urat. fara nicio legatura cu Mendebilul descris de Mirciosul din care astazi a ramas doar Mir. Doar?



se gandea ca astazi o ia de la capat. un alt ruj, poate. isi privi in oglinda parul incurcat. il lasa asa. in unele dimineti se trezea mai devreme ca sa citeasca. seara insemna doar o cina luata la 9. dar seara insemna si o analiza dura a gandurilor din ziua respectiva. o condamnare a lasitatii, a naivitatii si a iubirii din ziua respectiva.

in unele dimineti se trezea mai devreme ca sa aiba timp pentru micul dejun si pentru cateva pagini. nu o sa mai aiba timp sa termine de citit nimic. auzise cum cineva ii spunea ca isi doreste sa se intample altceva. altceva?

seara nu mai avea timp de nimic si se gandea doar ca maine dimineata ar putea sa isi schimbe rujul. in rest, nimic nu avea sa se schimbe. in dimineata aceasta, pana si drumul a fost la fel, plin de aceleasi frunze udate de ploaia de ieri. sau poate si ploaia din dimineata aceasta era tot cea din ziua trecuta. doar eu m-am schimbat putin. am un alt ruj.