sunt jumătate aici, poate doar un sfert. restul a rămas acasă, dincolo de draperiile care acopereau ceaţa liniştitoare a dimineţii. sunt jumătate aici, poate doar un sfert. restul a rămas acasă, la 7.30 dimineaţa, în faţa ziarului, în faţa ceaiului, în faţa unei ultime felii din tarta pregătită ieri. am luat cu mine însă toată iubirea pe care am simţit-o atunci când am deschis ochii. e luni, dar luni n-a mai contat.
deciziile bune te eliberează. aşa ştii că sunt bune. îţi aduci din nou aminte de tine şi te recunoşti. aproape că uitasem. un om strângea frunzele galbene căzute în dâmboviţa. nici nu ştiam că cineva face lucrul ăsta. zâmbea. aduna frunze de pe suprafaţa apei şi zâmbea. mi s-a strâns un pic inima: nu vrei să facem schimb?
şi-atunci ştii din nou că ai luat decizia bună. ştii că nu acum nu fugi de greu, că poate niciodată nu ai fugit de greu, ci doar atunci când inima ta striga să o eliberezi pentru că nu mai poate respira. acum, ai certitudinea că nu fugi de greu. că nu fugi de nimic. că ai încetat de mult să alergi, acum doar aştepţi. nu e nici renunţare, e înţelegere. trăieşti şi iubeşti necondiţionat. cel mai bine e când ţi se umple inima de iubire.