mi-am creat singură întunericul, mi-am creat singură lumina

e linişte. e o după-amiază pentru care am muncit amândoi mult, zile în şir. eşti în sfârşit aici. sunt în sfârşit aici. am închis cartea la pagina 342. lumina orei cinci se strecoară pe sub draperiile negre. existăm doar în această după-amiază. am citit uneori că îţi poate trece tot viitorul prin faţa ochilor. noi avem doar prezentul. e ca şi cum aerul ar fi făcut din linişte. atomi ai unei linişti pe care o poţi atinge. în care te poţi vârî, în care te poţi ascunde, cu care te poţi înveli.

trăim în liniştea aceasta câteva ore.

and the two of us can't be free. we're caught up in a whirlpool, pulled beyond time. somewhere, we were struck by lightning. but not the kind of lightning you can see or hear.
                                                                                      (Kafka on the Shore - Haruki Murakami)

e simplu, nu? da, e simplu. am citit de nenumărate ori că oamenii nu vor, în realitate, să fie liberi. nici eu nu vreau, nu ştiu dacă aş suporta o asemenea greutate. şi unde să alergi cu un dar atât de preţios când în jurul tău toţi ceilalţi construiesc ziduri din ce în ce mai înalte?

lasă asta. prezentul, ai uitat? eşti în sfârşit aici. după-amiaza asta are miros. e o linişte pe care o poţi atinge şi o poţi mirosi. şi parfumul ăsta care intră acum adânc în nări, mi-l voi aminti în următoarele zile, săptămâni, luni. e o linişte care, atunci când dispare, îţi ia toate reperele unei vieţi normale. te trezeşti brusc aruncat în mijlocul unei intersecţii, privind semafoarele, oamenii, chipurile şterse de dincolo de vitrine, măturătorii, maşinile, şi nu mai înţelegi nimic.

am uitat. poate că până la urmă vreau libertatea aia. în definitiv, iubirea miroase a ora cinci.

just pack the universe and let's go

în inimile lor
în inimile urşilor polari
e mereu acelaşi tic tac tic tic tac nesfârşit în care se scriu poezii nesfârşite
despre nopţi stelare şi interplanetare şi nopţi, evident, polare
în care iubirile durează şase luni
timp în care ceilalţi oameni
din cartierele mărginaşe ale new yorkului
îşi caută iubirea prin tomberoane
dacă desparţi cuvântul în silabe o să descoperi
că nici nu mai există
tot aşa cum
peste câţiva ani nici în inimile urşilor polari
nu o să se mai audă niciun tic tac
poate doar un afiş publicitar din new york
o să anunţe un spectacol ieftin de teatru
în care o femeie îmbrăcată în alb
cu urechi de urs polar
o să iubească
pentru doi dolari.

somnul de o mie de ani

aş fi vrut să adorm şi să mă trezesc peste o mie de ani. lucrurile toate să fi fost mai bune, mai frumoase, eu să fi fost altcineva, iar toată starea de rău să fi dispărut pentru totdeauna. câteodată însă, o singură noapte de somn poate face minuni. aşa că acum, oricât mi-aş dori să mă simt mai bine, nu am ce să fac decât să las timpul să treacă. uneori, tocmai lucrurile pe care le faci pentru a avea impresia că nu eşti singur îţi creează un gol şi mai mare.

a venit, iată, şi o vreme a pastilelor luate cu regularitate, cu aceeaşi precizie cu care îţi fixezi uneori ceasul. e ordinea cea mai mare pe care vrei să o faci în tine, începând cu arterele şi până în suflet. prezentul a devenit în sfârşit palpabil, acum că te-ai oprit pentru o clipă să îl priveşti şi să îţi dai seama că nu poţi trăi cu adevărat decât aici, acum.

cu efort şi fără efort trec zilele, cu mai mult efort decât înainte, cu mai multă muncă pe care nu ştii dacă o depui pentru tine sau pentru că aşa e firescul nefiresc. să aşteptăm dimineaţa înainte să redevenim impulsivi şi... oarecum zburdalnici. n-ai îmbătrânit, ai 23 de ani. poţi să greşeşti din toată inima.

inside out

you know how I never make any big plans. just because virtually anything can happen. and this makes life much more easier. if I can avoid being disappointed, be sure I'd choose that. 


soon my life will come to a turning point. I talk about moving to another country for 2 years on a morning when I'm not even ready to leave the apartment. that, of course, might be due to the fact that I went to bed at 4 in the morning and I lost the habit of it a couple of months ago. it feels better. so make sure you sleep enough. to me at least, losing a night means waking up with all my negative thoughts in the morning. with an entire past waking up right next to me. but I let go. I'm not willing to make a mistake. I know, no pain, no gain. but that's just not my life philosophy. I could not live with it. 


but every choice I take has its solid arguments. and I guess so far the biggest accomplishment was to understand that I can love someone with all my heart even if it's aching sometimes, but just to love that someone for who that person is, without trying to keep that person right next to me. just because I know I'm not the right person. Wrong way of thinking? It might. Yet again, no one ever tells us the right path so we have to take responsibility for whatever mistakes we make.


so I still love. it's a good feeling. but except for this love for a single man, someone I also let go a long time ago, I gave up everyone around me, I definitely turned into a wolf. when I meet some of them, I smile. but I never see them as I used to, I no longer put my heart out there, I no longer talk about my feelings, I no longer believe in people you can trust and I no longer have a place in my heart for them. 


of course, there are two friends I have for years now, but time does not matter. but they have been so far wonderful people. and I give back or I try to give back the same amount of care.


and that's pretty much it. many things feel like they're not in the right place, but I no longer try understanding nor fixing them. life, as we know it, will take us all wherever we're meant to be. 

it was good Friday

the concert tonight, ladies and gents, with these guys here, it's been awesome. now have a good night.