prieteniile, pe masura ce

pe masura ce inaintez in varsta, cu unii oameni imi pierd rabdarea mult mai repede. in schimb, pe unii ii iubesc si mai mult. eu renunt la incapatanare si-mi cer iertare mai repede. ei ma farmeca zi de zi si-mi reamintesc ca pe lume exista relatii sanatoase, frumoase, ronde si rotunde, dar mai ales politicoase.

prieteniile astea asa de bune pentru inima, dureri de cap, batai de ochi si alte cele se servesc ba cu supa fierbinte, ba cu ceai si povesti sub cine stie ce copac prin cine stie ce parc sau curte, ba cu vin prin cine stie ce balcon sau etaj. ba o prajitura pe care o impartim pe jumatate, ba cu intalniri la care ne trezim ca am adus fiecare cate ceva pentru celalalt. prieteniile astea frumoase se scalda in lumina galbena de toamna sau la adapostul noptii de vara. abia astept sa vina zapada si sa vad cum prieteniile astea nu ingheata, ci stiu sa se bulgareasca fara sa zgarie.

unde mai pui ca atunci cand unul din membrii de vaza ai acestor cercuri diplomatico-prietenesti se scufunda in oala cu melancolie, sarim de pe unde ne invartim si-l tragem de maini si de picioare pana cand ne-am asigurat ca nu se ineaca si uita ca noi n-am plecat nicaieri. mai stim insa si ca, daca avem pofta sa ne retragem in cazematele noastre, ei toti vor fi acolo cand decidem sa revenim la lumina.

nu prea stiu cum sa le mai descriu, sunt bune si frumoase si sunt aici si se impart pe zile, uneori pe ore si parca-ti vine de multe ori sa tragi cu dintii de ele sau sa musti pe oricine ar incerca sa distruga cercul atat de armonios.

dreams

e o mare placere in a te schimba. in a vedea ca devii o versiune mai buna a ta. in a-ti oferi mai mult timp, mai multa incredere, mai multa iubire si grija. si m-am concentrat mult pe alte lucruri care tin de lumea exterioara. e drept ca cea mai mare parte din energia interioara m-a ajutat sa schimb imprejurarile si sa fiu astazi in locuri si contexte pe care nici nu mi le-as fi imaginat acum un an. e un progres care ma face sa zambesc in orice moment.

si fiindca toate au un timp al lor, acum e timpul pentru mine. timpul pe care l-am alocat unor schimbari prin care habar n-aveam cum sa trec, dar am trecut, mi-l rezerv acum mie. fiindca daca faci niste pasi si esti la jumatatea drumului, o sa vrei sa faci si mai multi. si de data asta vreau sa fie mai mari, mai indrazneti. cu si mai multa incredere si cu urechile inchise fiindca vocea noastra, vocea inimii, e adesea cea mai buna dintre toate si cea mai inteleapta.

si-acum e timpul sa maresc armonia pe care am descoperit-o, sa profit de ea si sa ma pot felicita si pentru aceasta schimbare care tine de mine si nu doar pentru cea care are legatura cu imprejurarile actuale. si stiu ca atunci voi putea face si mai multa.

imi doresc sa devin unul dintre acei oameni care sa ii inspire pe ceilalti. dintr-un singur motiv: daca nu as fi intalnit oameni care sa ma inspire, pe care sa ii admir si care sa ma motiveze, sa imi dea incredere, nu mi-as fi urmat visul.

admirati, iubiti si aveti incredere. sunt sentimente care va pot duce departe de tot.

better place

ma tem ca oamenii uita. de asta m-am temut cred cel mai des. ca uitam cand ne e bine, dar ne amintim intotdeauna de cand ne-a fost rau. si fiindca uitam cand si cum ne-a fost bine, nu ne mai ramane decat raul asupra caruia sa ne concentram. numai ca eu nu uit binele si-am invatat sa-l rasucesc pe toate partile si sa-l retraiesc ca sa-mi ajunga o mie de ani. ma gandeam azi ca timpul trece si nici nu ne mai dam seama cum ne schimbam. si mi se parea c-am intinerit. asa ma simt. in a better, much better place.

am inceput azi din nou sa lucrez in argint. cu teama. m-am trezit cu emotii, de parca urma sa dau un examen. stiu ca nu le pasa multora de povestirea asta in concret, insa trebuie sa mi-o spun. si nu-mi place ce-am facut. numai ca procesul de creatie incepe de la o idee, pe parcurs au loc accidente, lucruri neprevazute, si rezultatul nu e mereu cel pe care ti-l imaginai. am tras adanc aer in piept cand am intrat in atelier. eu, aici, gata sa lucrez? nu prea-mi vine sa cred si totusi cred enorm. acum sunt inca in perioada in care mintea mi-e doar acolo, planurile trebuie sa fie respectate, ajustate, perfectionate. si e minunat, e o munca extraordinara. am atat de multe de invatat, de reinvatat, de imbunatatit. si le fac pe toate in paralel, cu multa incredere.

si-mi doresc ca in jur sa fie totul bine si frumos. am gasit in mine o armonie faina de tot pe care n-o mai las sa-mi scape. mine all mine, but I'll share it as well.

profetiile care se implinesc prin ele

am prins eu niste frici de care nu stiu cum sa ma dezbar. adica stiu, acum ca le-am identificat si-am inteles ce-i cu ele. si cred ca zambitul asta mult ajuta. ceea ce credem ca o sa se intample se va intampla. si cred ca de-asta ne e mai usor sa credem intr-o forta mai mare decat noi. cerem ceea ce noi nu credem, de fapt, ca am putea primi. cel putin, nu datorita noua insine si nu prin fortele noastre.

dar e gresit. fiindca primim cam ce ne imaginam si ce credem ca putem construi. si nu e de primit, cat de reusit. fiindca nu ni se cuvine, in fond, nimic de-a gata. de ce sa credem ca meritam avere daca nu am muncit pentru ea? de ce sa invidiem faima altora daca noi nu am facut nimic cu viata noastra?

toti oamenii aceia la care ne uitam sunt acolo dintr-un singur motiv: au indraznit. fiindca la asta se rezuma totul. au indraznit, au crezut, au facut. nu si-au pus o mie de intrebari, poate ca s-au intrebat dupa, poate ca si-au regretat unele decizii, dar au ales sa traiasca asa, mult mai aprig, mult mai in bataia vanturilor si cu mult mai multe emotii pe ora decat cei mai multi locuitori ai planetei.

si-mi place curajul asta si cum m-am reindragostit de viata, cum am descoperit ca pot face atat de multe lucruri si cum inima e cea catre trebuie ascultata dincolo de niste pre-conditii ale societatii. rupi niste bariere, cazi la invoiala cu tine si gasesti un echilibru.

sunt Taur, iar asta ma face sa simt, de obicei, totul la extrem: atat emotiile negative, cat si emotiile pozitive. si incerc sa le dozez cat mai bine, sa raman pe linia aia in care stiu ca sunt doar plusuri si minusuri si ca totul, de fapt, e in echilibru.

asa cum cred ca mecanismul invizibil al lumii o sa ne ramana intotdeauna de neinteles doar fiindca nici nu ne e dat sa-l cunoastem.

adevaruri

"Cea mai profunda frica a noastra nu este ca suntem nepotriviti. Cea mai profunda frica este ca suntem puternici peste masura. Este lumina noastra care ne sperie, si nu intunericul. Ne intrebam: Cine sunt eu sa fiu minunat, extraordinar, talentat, fabulos? De fapt, cine esti tu sa nu fii asa?" - Marianne Williamson