M-ai reindragostit

Iau pauza de la ce credeam ca e important fiindca nimic din acele lucruri nu era ce-mi trebuia. Vezi tu, uneori sapam scorburi adanci in care ne ingropam cu totul ca sa uitam de altii, insa in realitate nu reusim decat sa uitam de noi.

Mi-a luat luni bune sa-mi regasesc linistea si-o imbratisez acum cu toata inima si-o las sa-mi inunde simturile de parca niciodata n-am respirat nimic altceva in afara de iubire. Si dansez, dansez din nou in fiecare zi, dimineata mai sprintena, noaptea doar pe varfuri, dar dansez ca si cum n-am stiut niciodata sa pasesc pur si simplu, ca orice om.

M-ai reindragostit si nici nu stii. De viata, de mine, de cine habar nu mai aveam ca sunt. Fiindca uneori greul ne pare mai greu decat este si daca nici noi nu ne mai suntem punct de sprijin, nu mai avem nimic. Simt ca am totul acum desi mi se pare ca totul se reduce la a oferi, nu la a detine.


Pornesc in directii precise, dar cu totul altele, despre care nu soptesc insa nimic nimanui, poate doar tie, in vreo seara, la vreun pahar intarziat de vin.

Nu mai am nicio indoiala ca omul intinereste pe masura ce traieste. Iar tu ai miros de soare, esti primavara si nici nu stii.

start from scratch

What I have is a lot. What I have is beautiful. Si tot ce am, am luat de drept. Nu m-am mai gandit sa fiu recunoascatoare pentru fiecare zi, sa ma trezesc odata cu rasaritul (e drept ca nu l-am mai vazut de mult), sa mai incerc sa fac ceva ca sa ies din rutina care ma apasa si care ma ingreuna de la o zi la alta. Am pus atata presiune pe mine de-ai fi zis ca lucrez pentru trei sefi, iar deasupra lor eram tot eu, cel mai aspru dintre cei mai aspri.

Si-acum, of, acum as vrea sa-ti spun ca e in ordine sa faci cativa pasi inapoi, sa lasi lucrurile chiar in voia lor, sa te bucuri de prezent si-atat fiindca n-ai habar de ce o sa fie maine. Nu-s facuta sa lucrez altfel si nu toti oamenii sunt capabili de lucruri marete. Nu zic ca renunt la ceva, dar nu mai am in fata ochilor acel obiectiv, ca un magar condus de un morcov legat chiar de spatele lui. Vreau sa pot vedea si in laturi fiindca eu nu sunt definita doar de acel obiectiv.

Sa cresc in mai multe directii, cum va fi sa fie. De multe luni n-am mai fost multumita sau fericita, am ranit oameni, iar alti oameni m-au ranit pe mine. Si cel mai mare regret asta ar fi, sa fiu un om care sa ajunga dezamagit de viata. Ori eu nu vreau asta, imi plac oamenii si-mi plac toate bucuriile vietii de zi cu zi.

Si-am revenit, iata. Mi-a luat ceva, dar sunt din nou cat se poate de indragostita de viata.

cum arata primavara asta

de la ploi, de la atatea ploi, intre mine si-o batrana care se vaita ba de-un sold, ba de-o durere in mana dreapta nu mai e nicio diferenta. si tot de la ploi, de la atatea ploi, incepusem sa renunt la din ce in ce mai multe lucruri si, recunosc, la din ce in ce mai multi oameni.

pauzele acestea insa, de la lucruri, aventuri si oameni, ne prind uneori cel mai bine. cautam sa facem liniste si, pe buna dreptate, doar cand ramanem singuri ne putem auzi si asculta cu adevarat.

uita insa de imaginea de mai sus. imagineaza-ti azi un om reindragostit iremediabil de tot ce exista. si sa stii ca mi-a luat niste luni bune sa ma intorc la prezentul asta care incepuse sa fie mult prea aspru. si nu mai am, cel putin pentru moment, nevoie decat sa stiu ca sunt iarasi eu, ca e ok sa nu am niciun plan, ca e minunat sa poti face mai multe lucruri, chiar daca nu la un nivel uimitor, ci doar la unul care sa ii bucure pe alti oameni si pe tine in acelasi timp.

sa nu continui intr-un mediu care te raneste. cu riscul de a ramane singur, alege sa ramai singur fiindca doar asa poti merge mai departe, poti creste, poti fi OK cu tine. si n-am fost niciodata cel mai sociabil om din lume si nici n-o sa devin.

amintire matinală - Mircea Ivănescu

îndată după ce treceam colțul, grădina se deschidea
într-o parte părăginită, înecată, chiar vara devreme, de ierburi,
și mergeam un timp de-a lungul gardului - nici
nu voiam să privesc dincolo - știam că-i o casă înaltă,
cu balcoane înguste. se auzea pianul zvâcnind
într-un fel de țipete scurte, fără ecou, sfărâmându-se
în aerul fără umbre, al dimineții. dacă mă opream
o clipă, cu spatele întors spre grilajul porții - să nu mai văd
nici grădina, cu ierburi crescându-mi spre ochi -
aș fi putut asculta - țipetele acelea căpătând viață
- o viață cu înțeles, ca într-o carte. atunci am mers mai departe
întotdeauna. acuma, casa asta e numai o amintire,
despre unele dimineți, în care, într-o vară cu o grădină tulbure
se cânta sonata în do minor. când mai trec, rar, pe aici
mi se pare totul livresc- adică, nu? - mincinos.

(Poesii nouă, 1982) - Mircea Ivănescu

Mircea Ivănescu

Mircea Ivănescu

Mircea Ivănescu

Mircea Ivănescu

un lucru

Cele mai multe lucrări de marketing îţi vor spune să te orientezi către o singură direcţie fiindcă e cel mai bine ca oamenii să te recunoască drept lider în domeniu. Pe urmă citeşti şi mai mult şi dai peste Trout care-ţi spune că tocmai dorinţa de creştere a companiilor e şi cea care le omoară. Sunt o mie una de teorii şi toţi au dreptate în vreme ce toată lumea greşeşte. În cele din urmă, tu vei şti cel mai bine care ţi-e drumul dacă nu te mai temi că nu mergi într-o direcţie anume.

Direcţia asta sau, mai bine zis, dorinţa de a avea o direcţie m-a făcut să greşesc de multe ori în ultima vreme. Mi-am îndeplinit, rând pe rând, vise. Le-am încercat, le-am testat, le-am transformat în realitate. Când le trăieşti însă, când eşti în miezul lor, lucrurile sunt cu totul altfel şi-atunci poţi ajunge să te întrebi dacă asta este ceea ce îţi doreşti în continuare.

Am fost cu mine aspră cum n-am fost niciodată şi nu mi-am mai îngăduit multe lucruri. Or ritmul ăsta de viaţă nu e pentru mine, am obosit cumplit să fac să meargă lucrurile în atâtea direcţii. Şi-acum le las deoparte, pun pauză la ceea ce pare important, dar nu e.

Revin la mine şi-ncetinesc ritmul care nu m-a apropiat de fericire, ci m-a îndepărtat de cine ştiam că sunt. E dureros să te pui sub lupă, dar cred că e mai sănătos. Mai bine să vindec acum nişte zgârieturi decât să încerc mai târziu să acopăr o rană mult prea mare.

Şi-n rest, uite, deja concluziile astea, făcute publice, îmi sună bine. Nu mă sperie, ci mă bucură. Sunt bucuroasă că mi-am demonstrat că pot face mai mult decât credeam. Dar acum e timpul pentru o linişte frumoasă şi, cel mai important, sănătoasă. Pentru o viaţă în prezent fără prea multe programări şi direcţii. Pentru munca făcută bine, pentru relaţiile trăite acum, pentru paharele de vin băute sub un cer de vară, senin dacă se opresc şi ploile din ultima vreme.

O să te critice întotdeauna oamenii din afară şi puţini sunt cei care te văd cu-adevărat. Înveţi că numai dacă eşti tu cu adevărat aduci lângă tine oamenii potriviţi, oamenii care nu te vor răni atunci când  nu vei corespunde unui ideal pe care-l aveau în minte.

Şi muzică, e timpul să ne lăsăm inundaţi.