doi plus un câine

lumina de dinainte de ploaie pătrunde încet printre draperii şi perdele. e aproape seară şi e cald, e-atât de cald... te-ntrebi ce-ai pierdut şi unde anume. te-ai întoarce să cauţi ce-ai pierdut. dacă ai şti unde.

priveşti înapoi în timp ce toate în tine se topesc, în timp ce el citeşte nepăsător lângă tine. aşa l-ai şi vrut: nepăsător. dar puternic.

aţi bea o cafea, dar vă gândiţi că e o oră prea târzie.
-ce citeşti?
-urmuz. după furtună.

de unde are atâta muzică tristă? te-ntrebi şi te întristezi. dar îţi place. să te întristezi din cauza muzicii. începi să te joci cu habarnam câinele. încă nu aţi ales un nume. până atunci, e habarnam pentru că habar n-aveţi.

te gândeşti că tu nu l-ai citit încă pe urmuz.
-şi-i fain?
-urmuz? da.
habarnam se plictiseşte şi pleacă să-mi roadă sandalele.

-n-am putea să-l numim urmuz?
priveşte spre ghemul de blană care îţi molfăie în continuare sandalele.
-habar n-am.

everythins feels strange nowadays

concertul noisettes de aseară a fost extraordinar. ploaia s-a oprit la timp, iar noi am dansat,
şi-am dansat, şi-am dansaaaat...

in drum spre

cum va spuneam, imi place sa ma trezesc dimineata. din motivepecarenulementionezcasanumaenervezdecisuntzenzenzen, astazi m-am trezit la 3, apoi la 5, apoi la 6 si, in sfarsit, la 6.30. pe drumul spre job, pe Calea Victoriei, imi da cineva buna dimineata. familiar ca atitudine, zambitor, dar total necunoscut. se prezinta. as vrea sa ma rasucesc eu pe calcaie, dar jobul e in directia in care merge si tinerelul care nu parea criminal in serie, asa ca am continuat sa impartim acelasi traseu. nu intelege de ce nu vreau sa fac cunostinta cu el. mai stiti cand povesteam despre ce frumos ar fi sa cunoastem oameni pe strada pur si simplu? ei bine, ei bine. sa zicem doar ca intalnirile astea ar trebui sa tina cont de niste reguli. sau nu stiu, cert e ca nu i-am dat numarul de telefon, dar am facut cunostinta. cand a ajuns la sediul politiei, ne-am luat la revedere, el a intrat acolo, eu am mers mai departe.

bună dimineaţa. zâmbitor, dar total necunoscut.

în drum spre casă

am trecut pe la cărtu, era jazz, doar am trecut, fără să rămân, drum lung, mă-ntreb de ce am ocolit atâta, a, uitasem, trecusem şi pe la bcu înainte, e ciudat că deodată ziua ta e atât de plină, oricum, eram puţin nostalgică, tristă, întristată, furioasă, pe mine, da, deşi nimic nu m-a supărat azi, aproape de casă eram, mai aveam zece minute, am zărit doi părinţi, tineri, tatăl ţinea o fetiţă blondă pe umeri, iar ea, fetiţa cu cârlionţi galbeni, ea ţinea un aparat foto dslr, cântărea aproape un kg, dar ea îl ţinea şi făcea poze, da, făcea poze, aşa, de pe umerii tatălui ei, ea făcea poze: clădirilor, copacilor, oamenilor. m-a prins, m-a văzut şi mi-a făcut poză. m-a întrebat cum mă cheamă, am întrebat-o câţi ani are, are trei. are trei ani şi face fotografii de pe umerii tatălui ei. mi-aş dori să pot vedea fotografiile, ce idee minunată. da, acum ştiu că-mi voi purta copilul pe umeri şi-l voi lăsa să facă fotografii clădirilor, copacilor, oamenilor, mie.

ce poze minunate trebuie că a făcut micul fotograf. privea prin obiectiv. un omuleţ de trei ani fotografia lumea aşa cum o vede acum, când e abia la început de drum. mult noroc, scumpa mea, şi mulţumesc pentru zâmbetul pe care mi l-ai dăruit în seara aceasta şi pentru fotografia pe care mi-ai făcut-o.

pauza mea de masa

mie imi place rutina. nu sa ma trezesti de la 5, dar sa ma trezesti de la 7. sa am timp de ceai si de un mic dejun gustos, sanatos si da, aranjat frumos. sa am timp sa-mi linistesc gandurile, sa rasfoiesc putin o carte sau un ziar peste care nu am avut timp sa ma uit ieri. si pe urma, sa cobor in strada. floraresele sa spele trotuarul din fata buchetelor de nuferi abia scosi in aerul proaspat. pentru ca la asta se rezuma totul. la 8 dimineata lumina de afara deja nu mai seamana cu cea de la 7, dar macar inca mai simti ca e dimineata. ca abia iti incepi ziua. nu, nu mai am inspiratie pentru altceva. cred ca-mi amintisem sa va scriu despre Vizuina luminata a lui Blecher, despre cum ultima parte a cartii pare cu totul si cu totul din alta lume, una in care Blecher scria povesti pe care mai apoi le regiza tim burton. stiu, ciudata asociere, dar cum spunea si montaigne, eu spun doar cum vad eu lucrurile, nu cum cred altii ca ar trebui sa fie.

s-aveti o zi frumoasa si sa vi se intample ceva frumos!