gustul lumii, doamne, când îţi intră frigu-n oase sau adormi citind o carte

te faci mic, mic, dumnezeule, mult prea mic, încât abia îţi mai suporţi nefiinţa când în faţa ta, un scriitor, un om de teatru, un greoi al acestei lumi îţi aruncă în faţă, fără să ştie, netrebnicia de care te faci vinovat în fiecare clipă a vieţii tale în care nu faci nimic. le sorb nemurirea şi plâng atunci când, miloşi, ne iau de mână din mocirla în care, prăfoşi până-n prăsele, ne scufundăm în fiecare zi, înghiţind noroiul comun. şi-mi vine să plâng căci eu niciodată n-aş îndrăzni să vă iau de mână, să vă spun că lumea asta trăieşte prin voi, marii oameni ai teatrului, marii actori. trăieşti degeaba dacă nu înveţi să trăieşti împreună cu alţii, să iubeşti o mie de oameni în viaţa asta, să iubeşti necondiţionat, ani de-a rândul, să uiţi, să ierţi, să închizi capitole, să termini cărţile odată începute, să iei altele la rând, să vezi, să vrei să vezi, să iubeşti, să vrei să iubeşti, să te desparţi, să ai puterea să te desparţi, să pleci, să îţi iei singur biletul, să iubeşti necunoscuţi şi cunoscuţi şi să te iubeşti pe tine şi să te cunoşti mai bine ca niciodată. să ştii cine eşti şi cum ai ajuns aici. şi să te ierţi ori de câte ori nu te iartă alţii. fii om bun pentru că eşti. trăieşte prin oamenii mari, lasă-i să-ţi arate ce frumoşi sunt. statui în viaţă, pe care le îmbrăţişezi şi le aplauzi ore în şir. iubeşte-i acum, enorm şi vicios, cât sunt, cât îţi pot auzi aplauzele. să ştie că suntem aici. e plină lumea de minuni şi-i dureros când le simţi pe toate. te faci mic, mic, pentru că menirea ta e să le spui altora că eşti, că îi vezi, că îi înţelegi. că ştii că ei sunt aici ca să trăiască adevarata viaţă. chinuitoare. nu fericirea simplă, pe care ne-a dat-o nouă un dumnezeu mult prea milostiv. ei îşi îndeplinesc destinul în fiecare zi. zdrobiţi, sunt zdrobiţi de forţa care îi aduce pe scenă şi nimic din ce facem noi n-o să le umple vreodată sufletul suficient de mult. doar cei care cred că nu fac suficient ca să-şi îndeplinească destinul trăiesc cu adevărat.

©verde ursuz

And just a reminder for my other blog:

©micdejundebucuresti.blogspot.com

listen to http://hypem.com/item/1e7hc/Paper+Diamond+-+Can+we+go+up

uneori frigul ne trezeşte cele mai vechi amintiri, în loc să le adoarmă

e aici o stare de bine despre care n-am habar cum sa scriu. nu stiu de unde vine, dar e coplesitoare. ca atunci cand ajungi in varful unui munte, admiri privelistea si-ti reamintesti ca lumea este minunata. apoi te intorci in orasul tau, in casa ta, si uiti. am avut aceeasi stare, doar ca eram acasa si privelistea nu are nimic revelator in ea. asa ca starea asta de bine vine din constiinta unei vieti si a existentei pentru care sunt recunoscatoare. greciful, vorba ioanei. 

Play this:

fericirea nu e in doi, ci in noi

fericirea nu e in doi, ci in noi. doar că e foarte uşor s-o facem să nu mai fie. în ultima vreme, parcă am luat din nou decizii greşite. diferenţa e că acum ştiu că nu are sens să mă plâng şi că ţine numai de mine să schimb ce nu-mi place. dar parcă ai nevoie şi de alţi oameni (de fapt, cu siguranţă ai) să fie lângă tine şi să nu te lase să iei aceste decizii mai puţin bune.

e-atâta frig, se face din ce în ce mai frig. nu-mi place încrâncenarea asta. uneori e greu să iei decizii dure. poate că întotdeauna e greu să iei astfel de decizii. poate că pe termen lung, they leave you empty. pe de altă parte, am văzut cum a nu lua o decizie te poate măcina până la ultima fărâmă din tine. şi-am ales formula asta, în care mai faci curat din când în când printre oameni.

şi dormi mai mult. mi-s dragi unele locuri, cum ar fi cea de-a treia casă (abia acum îmi trece prin minte că există de câteva luni şi-un loc pe care-l pot numi a patra casă deci sunt un om rău dacă abia acum m-am gândit la asta), dar tocmai acele locuri îmi par uneori neprimitoare şi m-aruncă în nişte amintiri pe care credeam că le-am uitat. suntem însă toate trăirile noastre şi locurile, atunci când rămân aceleaşi, contribuie la senzaţia aceea sâcâitoare de deja vu.

aşa că uneori, când ninge de trei zile şi nu-ţi mai simţi degetele de la picioare, când părul îţi miroase a fumul de ţigară al altora, când ţi se strânge un pic inima pentru că n-ai îmbrăţişat destul cu câteva ore mai înainte, când ai revăzut toate chipurile de pe vremea când nici pe-al tău nu-l recunoşteai, nu poţi decât să iei o singură decizie: să mergi la culcare şi să te linişteşti înainte să adormi. dimineţile sunt un miracol and we should always hope for them.

sa vorbim putin despre supa

am niste cai ale mele de a-mi gasi linistea si am niste cai numai ale mele prin care mi-o pierd. si-n ultima vreme, recunosc, s-a cam dus pe apa sambetei. cu pastile, cu nepastile, fara oameni, dar mai ales cu oameni, cu o cantitate de cafea peste limita normala, cu putine ore de somn, cu acele alimente care ma dezgusta, dar pe care le mananc, cu oameni pe care n-as fi vrut sa-i intalnesc la ore fixe, dar pe care ii intalnesti, cu oameni pe care nu vrei sa-i auzi vorbind, dar ii auzi, cu scaune care ti-ai dori sa fie pat comod in care sa-ti recuperezi orele de somn, cu griji pe care nu le doreai, dar le-ai avut, cu mult prea putin timp dimineata, cu gesturi mult prea putin dragastoase si cu o neglijenta de care n-am decat sa ma invinovatesc, uneori cu mici griji din cauza asta, dar foarte mici, incredibil de mici, cu mici accese de furie in ultima vreme, pe fondul tuturor celor de mai sus, dar ce bine ca mai sunt inca pe linia aia in care stiu ca pot renunta oricand la aceste elemente care-mi fac rau, in definitiv, cand altii nu inteleg ca nu am timp pentru durerile pe care ei nu vor sa si le vindece singuri chiar cand tu esti cel care le tine termometrul si le ia temperatura. poate mi-e rau si de la glitch-ul din ultima vreme, muzica te poate face sa-ti fie rau, nu e un lucru nou. mi-e rau si de la unii oameni care nici nu stiu si nici nu vor sa-mi faca rau si ma tem ca nu prea pot sa-i mai las in viata mea pentru ca nu-mi sta-n fire sa ma ingrijorez atata cand dau peste oameni care nu se vor schimba niciodata. sunt doar stari, in definitiv, nimic din ce nu se poate rezolva cu cel putin opt ore de somn si-o masa calda. si-n afara de asta, ca din intamplare, fac cea mai buna supa din lume.

There's this girl, this amazing girl. Stay the same

Ioana este genul acela de om care te transformă până în vârful degetelor şi până în adâncul inimii. Ioana face o simplă cafea să fie elegantă. Ioana te face frumos, şi-n interior, şi-n exterior. Ioana este un om bun, un om cu adevărat bun. Ioana este un om care ştie să ţină la ceilalţi. Ioana este genul acela de om care suferă când alţi oameni nu sunt buni. Îşi ţine promisiunile şi păstrează secretele. Îţi zâmbeşte frumos şi ştie să se bucure cu adevărat. Ştie să vadă dincolo de aparenţe. Te potoleşte atunci când ai nevoie de puţin echilibru. Ioana este un om care te inspiră prin tot ceea ce face, prin ceea ce este, prin felul în care scrie, simte, trăieşte. Ioana este tot ceea ce pare şi este minunată. Ioana este un om pe care ar trebui să-l avem cu toţii în viaţa noastră. Ioana te schimbă în bine şi te face să vrei să fii mai bun. Ioana are un nume frumos şi e frumoasă.

© Ioana - rufflesforbreakfast.ro

Stay the same.:)



Ioana locuieşte aici şi o găsiţi şi aici. E bine să vorbim despre oamenii buni din vieţile noastre. Eu n-am mai făcut asta de mult timp.