need to feel cozy

sursa

aici, acum

am redescoperit recent blogu lu' otrava si m-am bucurat sa vad ca binele inca atrage mult bine, ca oamenii tot la iubire se intorc si ca poti oferi cu incredere fericire fiindca nu toti oamenii te acuza ca esti cu capul in nori sau fals. sa iubesc sincer, asa am invatat si asa fac si acum, ofer fara sa cer inapoi si fara sa cred ca altcineva e dator sa-mi ofere ceva doar fiindca eu am oferit. de ce altceva sufera oamenii din dragoste? fiindca oferim in speranta ca o sa primim si, cand nu primim, suferim. sa oferim altfel, chiar daca oferim si pentru noi, sa ne bucuram de ceea ce ne oferim noua si altora, iubire sincera, o mana de ajutor, o privire, un gand bun, o cina, o prajitura pe care am luat-o cu noi cu gandul la el sau la ea stiind ca sigur o sa-i placa.

da, realitatea e ca la tot pasul o sa avem parte si de concluzii noi si ca o sa avem poate de-a lungul timpului un numar mic de oameni langa noi, dar cei care vor fi acolo vor fi si cei mai buni fiindca cine e prieten cu toti oamenii nu e prieten cu nimeni.

m-am scuturat cu ani in urma de acest fel egoist de a oferi si de a cere, o revelatie care de atunci mi-a schimbat viata in bine si m-a eliberat, oricat de zanatec ar continua sa sune pentru multi altii. nimic nu e imposibil daca te asculti cu adevarat. sigur ca mai suferi, sigur ca treci prin experiente ca toti oamenii, dar privesti in urma zambind, recunoscator pentru tot, stiind ca ai avut parte de lectii, nu de esecuri, stiind ca totul s-a intamplat fiindca asa trebuia si ca nimeni nu e vinovat de nimic.

si ce oameni am azi langa mine... parca visez, dar nu vreau sa uit ca e, de fapt, realitatea si ca trebuie sa multumesc mereu pentru ei si pentru prezent.

shoulda coulda

verde ursuz

cine mai e verde ursuz, ma intreb. si nu stiu sa-mi raspund. fiindca intre cine eram acum 7 ani si cine sunt acum e o distanta mare. poate ca cei care ma stiu de-atata vreme ar putea sa-mi spuna. nu suport sa nu ma schimb. imi displace ideea de a sti ca lucrurile au ramas la fel. multa vreme acesta a fost motivul care ma facea sa nu pot sta in casa in care am copilarit mai mult de trei zile. simteam ca timpul a stat pe loc, ca eu nu realizasem nimic, ca eram acelasi copil, aceeasi adolescenta, aceeasi studenta.

dar am crescut. acum pot sta acolo, pot privi cum toamna isi face loc printre locurile in care ma jucam, alergam visam. alaturi de un catel si un bunic care acum nu mai sunt. s-au stins amandoi mult prea repede pentru mine si, la rastimpuri, imi amintesc, iar asta inca ma zdruncina. nu te poti impaca neaparat cu unele lucruri. raman acolo, mici dureri, peste care iti treci mana, ca sa te intepe mai putin.

dar eu, eul de acum, sunt aici. intr-un oras din care aleg sa vad mereu partile frumoase chiar daca serile in zona in care locuiesc sunt adesea o imagine clara a unui bucuresti care inca nu are o directie si care inca nu si-a educat locuitorii.

acum pot fi oriunde, pot locui oriunde. atata vreme cat inca mai construiesc un vis, atata vreme cat stiu ca muncesc pentru ceea ce imi place. e o realizare suficienta. suficienta cat sa nu stiu ca nu mai sunt adolescenta de altadata.

lost a self

poti sa fii in conexiune cu tine, sa te cunosti, sa intelegi unde te afli intr-un moment, ce vrei, cine esti, in ce punct ai ajuns si de unde ai plecat. cat de mult te bucuri si cat suferi. ce ai de gand sa mai faci. mie mi se pare ca am uitat sa mai fiu cine stiam ca sunt acum un an si ceva. e foarte greu de explicat, daca nu chiar imposibil. si tare ma tem ca doar memoria imi joaca feste si ca acum un an si ceva credeam la fel, ca am pierdut pe undeva o legatura la fel de importanta.

parca m-au schimbat locurile, nici eu nu stiu. totul acasa, de exemplu, e despre mine, dar eu simt ca exista mai putina atentie din partea mea catre ceea ce stiu ca sunt. suna un pic paradoxal, dar nu e. poate e doar o senzatie data de o alergatura continua. sau poate doar un sentiment de dor de cine reusisem sa fiu la un moment dat. da, asta este. tanjesc dupa un "eu" din trecut desi n-ar trebui, dar sper, chiar sper, ca asta nu ma face sa dau la o parte nimic din ce am acum. si chiar cred asta.

poate ca inca nu m-am desprins de acel sine, poate inca nu inteleg in ce fel ma transforma toata aceasta experienta. dar n-as vrea sa uit de mine, chiar n-as vrea.

luv'er

an out-of-body experience would be and has been to watch you sleep. I always found it peaceful. that because you could sleep like that, deep, profound. I guess I fell in love with the way you slept, as well. 

and then, the way you hugged me. strong, I liked it I loved it how I could sleep on your arm. loved it. morning. oh, how I loved it. 

and then there's that silence two people share. the perfect silence, occasionally interrupted by each other's heart beats. and I'd say I'm not romantic at all. hell I'm not. making coffee for you each morning, now that's something romantic, knowing you'd be awake in a few minutes. loved that as well.
 
but most of it, most of it all, I loved it how you'd look through the shelves. pick that and that and that. borrow them all, read them hungrily and bring them back, asking for more. and bring me yours and growing together.
 
and then there's you, so not caring, so not wanting to read. we made our own schedules. couldn't believe you're the same person yet two people at the same time. 

yet again, it's been a while since I wrote fiction. 

lover.