cum miroase toamna

iti scriu ca sa intelegi. ca sa vezi, daca vrei sa vii vreodata prin bucuresti sau daca locuiesti deja aici, ca toamna poate fi unul dintre cele mai fermecatoare anotimpuri. fiindca aici toamna, chiar daca se dezvaluie mai greu, stie sa te farmece pentru totdeauna. poate sa te si supere, teribil, daca nu intelegi ca trebuie sa iubesti ploaia. ma gandesc ca multe nu s-au schimbat. nu ne indepartam cu mult de locurile care ne-au devenit, de-a lungul timpului, dragi. daca avem noroc, pastram in vietile noastre si oameni pe care ii stim de multa vreme. poate ca norocul asta e, sa cresti alaturi de oameni dragi. sa iti stii anotimpurile pe de rost, sa te poti bucura de chipurile blande si de zambetele sincere pe care le-ai intalnit si toamna trecuta. sa mananci o supa crema cu unul dintre cei mai buni prieteni. sa teseti, impreuna, planuri si vise noi. si, odata cu nota, sa stiti amandoi ca o sa fie bine.

un fel de credit

Imi sunt datoare, pana la varsta asta, cu cateva lucruri esentiale:

- o iertare pe care nu mi-am acordat-o in totalitate
- o iubire pe care nu am stiut sa mi-o ofer inca din adolescenta
- un rasfat pe care il invat abia acum, zi de zi
- o incredere mai mare
- niste riscuri pe care nu mi le-am asumat
- o schimbare pe care am tot amanat-o
- un timp pe care l-am oferit altora in loc sa mi-l ofer mie
- uitare
- convingerea ca pot fi altcineva in alta parte
- increderea ca voi reusi
- iubirea fata de mine pentru a intelege si primi iubirea din alta parte
- educarea in aceasta directie de descoperire a sinelui
- proiectele abandonate fara un motiv
- un timp pe care sa nu-l mai impart, o vreme, cu nimeni

abbadon

azi ar putea fi joi si, totusi, e miercuri, e ora trei, de ce nu insa si patru, de ce nu insa prea devreme sau prea tarziu cand ar putea, de fapt, sa se petreaca totul acum? azi as putea fi aici, si totusi, nu sunt, azi as putea fi in alta parte, dar nu sunt nicicum, as putea fi si as putea sa nu fiu, mintea mea ar putea sa fie odihnita si nu e, ochii mei ar putea privi larg deschisi si nu sunt, eu nu sunt, eu nu cred ca sunt, eu nu inteleg nimic. nu se face liniste si parca nici nu-mi pasa desi spre liniste tind si mi-e frica sa nu ma pierd in neliniste asa ca nu stiu nimic, nu fac nimic, indraznesc si nu indraznesc, obosesc, apoi o iau de la capat. multumesc si nemultumesc, as putea fi fericita azi, dar nu sunt, as putea fi trista azi, de ce nu si maine, as putea zambi insa ca acum doua veri sau nu, nu-mi amintesc si-mi amintesc, nu pricep si nu pricep, oare altcineva intelege mai mult, cu siguranta. de ce spui multumesc si pleci. degeaba spui multumesc si ramai. sunt doua borcane cu dulceata in frigider, doua, nici mai mult, nici mai putin, a plouat si ar fi putut sa nu ploua, nimic nu pare sa aiba sens cand totul e mai plin de inteles ca niciodata, mi-a fost frig, dar ar fi putut sa nu-mi fie, la metrou n-am fost eu in timp ce tocmai eu am mers patru statii cu metroul fiindca a plouat cand ar fi putut sa nu ploua. nu vad nimic dincolo de suflet, azi nu vad nimic dincolo de oase, de mai bine de douazeci de ore am alergie, mi-a fost rau si ar fi putut sa nu-mi fie, am dormit si as fi putut sa raman treaza, as fi putut sa citesc, sa incep si sa termin textul, dau totul la schimb pe un documentar cu brancusi fiindca e brancusi si a existat si ar fi putut sa nu existe, dar ce bine ca a fost, nu inteleg, nu ma inteleg, nu te inteleg, nu inteleg nimic in vreme ce inteleg totul perfect, abator industries e un sound cel putin straniu, dar imi plac, trebuie sa-i vezi live, ce intelegem noi din asta, absolut nimic, fiindca azi e miercuri, dar ar fi putut sa fie marti.

stii ce ai de facut

asa mi-a spus si ii dau dreptate. stiu si nu stiu. ma tem ca as putea reusi. nu sunt libera. nu ma simt libera. ma tin eu captiva bine de tot. fiindca trecutul poate fi lant greu. am rupt zale, dar mai sunt. asta pare o ultima treapta si e cu atat mai greu de urcat. si azi, uite, azi as fi vrut iar sa raman in pat, abia am ajuns pana aici, dupa o noapte de somn-nesomn, parul lung rasucit pe perna in toate directiile, emil mladin de la 2.30 pana la 3.30, vise, iar somn, o alarma pe care am ascultat-o in stare de veghe, gandindu-ma ca "e chiar frumos cantecul asta" pana am adormit la loc. you're not here, I'm not here, no one is here. ce fac aici? ce fac eu aici, in momentul asta? si ce as putea face altceva, in alta parte? cum arata viitorul? exista asa ceva, cu adevarat? o definitie? nu, exista doar prezentul.

am obosit. da, stiu ce am de facut, dar voi fi eu cine vreau sa fiu in alta parte? hai, inca o treapta. asta e eliberarea. dar uite ca azi am actionat de parca n-as fi fost eu. obiceiurile bune inca se tin de mana cu cele rele. eu inca pastrez din mine persoana pe care am incercat sa o las in urma. si, din afara, putini oameni pricep. prea putini. mie mi se pare ca esti indragostita de tine, mi-a spus. I'm not there yet, I'm not there. ma tem de momentul acela desi momentul acela imi va face cel mai bine.

I'm not here, I'm not there, I'm nowhere. but I am.

neatentii mici. luc bondy. la fereastra.

in unele zile as vrea sa pot rasfoi pagini vechi pe care sa le istorisesc aici. scriam mai bine, dar nu vedeam la fel de clar. curgeau altfel cuvintele, dar intelegeam mai putin si ma temeam mai mult. iar linistea, linistea lipsea. acum il citesc pe luc bondy. aseara, la lumina slaba a lampii, ghemuita pe un colt de canapea, o canapea care nu ma imbie deloc, notam, la fiecare jumatate de pagina, un nume, o referinta. despre amaraciunea singuratatii scrie acest regizor care s-a jucat mult cu ideea, sper ca nu si convingerea ca, in 2014, meseria de regizor de teatru va fi una uitata. citesc noaptea si dimineata uit. eu am 27 de ani, luc bondy are 66 si pare sa-si aminteasca mai bine decat mine chiar daca, scrie el, uita tot, motiv pentru care nu mai citeste nimic. de la fereastra priveste spre copiii din parc sau spre linistea din parcul unde ar fi trebuit sa se joace copiii. pe cei plecati din viata unui sexagenar ajungi sa-i vezi altfel. sa iti aminteste de detalii pe care, atunci cand traiau, nu le observai. nu te fascinau asa cum te minunezi acum, cand nu mai sunt.

nu e o toamna a unor inceputuri noi, ci o toamna de prelungire a unor senzatii si intelesuri, convingeri si decizii. in fine, despre orice ar fi, un lucru e cert: e toamna.