exerciţiu de sinceritate, număr necunoscut

am terminat de citit "Cad castane din castani", colecţie de "scrisorete" adunate de-a lungul anilor de Emil Brumaru şi Veronica D. Niculescu. de m-ar fi primit, aş fi rămas pentru totdeauna să locuiesc în carte. redescopăr locuinţa din Bucureşti într-o altă lumină. dar tot nu-i pot aduna, fiindcă nu ştiu cum şi de pe unde, acelaşi farmec şi aceeaşi melancolie a gândurilor. poate doar dorinţa mea de a fi singură din nou, de a mă regăsi mai puţin printre oameni, de a petrece mult mai mult timp citind să se regăsească în paginile care m-au însoţit pe drumul către Braşov şi, mai apoi, către cel înapoi aici.

to be or not to be

La vie est une chance,	saisis-la.
La vie est beauté,	admire-la.
La vie est béatitude,	savoure-la.
La vie est un rêve,	fais-en une réalité.
La vie est un défi,	fais-lui face.
La vie est un devoir,	accomplis-le.
La vie est un jeu,	joue-le.
La vie est précieuse,	prends-en soin.
La vie est une richesse,	conserve-la.
La vie est amour,	jouis-en.
La vie est un mystère,	perce-le.
La vie est promesse,	remplis-la.
La vie est tristesse,	surmonte-la.
La vie est un hymne,	chante-le.
La vie est un combat,	accepte-le.
La vie est une tragédie,	prends-la à bras-le-corps.
La vie est une aventure,	ose-la.
La vie est bonheur,	mérite-le.
La vie est la vie,	défends-la.

Mère Teresa

gap

ce distanta intre cine eram atunci si cine sunt acum. ai dreptate, au trecut trei ani, iar eu nu-mi amintesc nimic. gasesc sens in singuratate, inteleg ce inutil mi-am petrecut mult timp si cat am irosit alungand raspunsurile si facand loc altor intrebari. si daca ma intrebi acum incotro, nu am, din nou, niciun raspuns. probabil ca in trecut nu te poti intoarce, chiar daca uneori intamplari din trecut se rostogolesc in prezent, te invaluie si te obliga sa le faci fata. e adevarat ca nu trebuie sa privesti spre trecut, insa uneori acesta te prinde din urma. nu uit suficient, nu uit suficient de bine. as vrea sa uit tot ce am descoperit si inteles ca sa pot redescoperi din nou totul, de data asta, altfel. poate ca lumea se vede altfel dupa ce sufletul tau a inteles unele experiente si le-a pastrat doar emotiile, fara concluzii. sau poate nu, poate ca se vede doar ca un lucru lipsit de sens. ca un drum pe care mergi si stii incotro te duce si ai ales sa nu mai sari de bucurie la fiecare pas. ai simtit frica acum ceva vreme si nu te mai paraseste. ai vazut ca nu poti alerga asa cum sperai asa ca acum abia mai indraznesti sa faci unii pasi. nu vrei sa te lasi doborat, dar te sperie gandul ca si asta tine de tine. inca o lista scrisa in singuratate, sa fie insa cea mai buna si sa fie ultima. si nu mai vorbesti cu nimeni despre nimic fiindca ai povestit. si nici nu te mai entuziasmezi de prezenta unor oameni si nici nu le mai spui asta. creezi, fiindca ceea ce esti nu poate exista decat in singuratate, iata unde era sa ma pierd. in multime.

two photos, one December, my Christmas

tot

tot ce ai stiut ca esti, dispare. nu te mai gandesti la ce crezi ca esti acum, ci doar la ceea ce poti deveni. uiti tot ce stii despre tine. uiti tot ce crezi despre tine. ii uiti pe toti cei pe care i-ai iubit. ii uiti pe toti cei care te-au iubit. uiti locurile in care ai stat. stergi tot, uiti ce s-a intamplat ieri sau ce ai spus acum doua zile. uiti fiindca trecutul iti arata ca multe lucruri se pot repeta, ca si intamplarile pot ajunge din nou in viata ta printr-un cerc caruia i-ai dat voie sa se roteasca. si constati ca n-ai invatat nimic, nicio lectie. sau poate ca asta e lectia, acest gol urias spre care privesti acum. tu vrei din 30 de zile 30 de zile doar pentru tine acum. si nu mai vrei telefoane si nu mai vrei zambete si intrebari si propozitii care nu-si au rostul si care nu mai spun nimic in afara de ceea ce a existat candva. zero energie si cate un vis complicat pe seara. datoria ta e sa te faci bine si sa faci bine. datoria ta e sa mergi din nou descult pe iarba, datoria ta e sa te uiti la soare in fiecare zi, datoria ta e sa pleci. acest vis care acum ti s-a infipt in inima, acest vis pe care il porti cu tine, aceasta imagine cu tine intr-o camasa alba, bucurandu-te de acelasi soare. e dimineata, e racoare, e primavara, iar noi suntem desculti pe iarba stropita de roua. si auzi primavara in jur, ii simti freamatul, ii simti caldura timida care iti atinge bratele. si simti iubirea si ai aceasta imagine cu tine in minte si acum nu mai stii ce sa faci. energie zero, dar te-ai mai inecat si in trecut. te privesti in oglinda si incerci sa intelegi sau incerci sa nu mai intelegi nimic. nu esti doar tu, exista o intreaga lume. nu esti chiar tu, e sufletul tau dincolo de tine. te-ai agatat la nesfarsit de lucruri, fapte si oameni si scrisul te tine de mana. singurul, intotdeauna.