Toţi, dar absolut toţi copiii vecinilor sunt graşi

Domnişoara Nepriceputeanu nu se pricepe la multe lucruri. De multe ori se înţeapă cu acul atunci când coase nasturii ursului de pluş pe care tot ea i-a desprins din greşeală. Uneori trebuie să pună apă de mai multe ori ca să facă ceai pentru că uită de ea şi apa se transformă în vapori şugubeţi care fug la joacă afară, iar ea se miră de fiecare dată cum de nu mai este apă acolo. Când face prăjituri pentru toţi, dar absolut toţi copiii din vecini, domnişoara Nepriceputeanu uită să pună glazura de ciocolată aşa că o ia de la capăt şi îi cheamă iar pe copii să le dea prăjituri, de data aceasta cu glazură. Toţi, dar absolut toţi copiii vecinilor sunt graşi. Uneori încearcă să citească, dar se înconjoară de fiecare dată cu romane şi volume de poezii şi uită ce a început şi ce trebuia să termine de citit. În mintea ei, Don Quijote era însoţit la drum de Motanul Încălţat, iar Sancho a salvat-o pe Frumoasa din Pădurea Adormită. Mai demult, dar tare demult, domnişoara Nepriceputeanu a încercat să iubească. Şi a iubit, dar într-o zi l-a strâns în braţe atât de tare, încât băiatul care o iubea pe domnişoara Nepriceputeanu s-a speriat şi a fugit. De atunci, domnişoara Nepriceputeanu nu a mai strâns în braţe pe nimeni, de teamă să nu dispară. Copiii vin la uşă, iau prăjiturile şi o sărută pe obraz. Uneori stau şi la ceai, dar părinţilor le e teamă ca nu cumva domnişoara Nepriceputeanu să înceapă să ţină prea mult la ei şi să vrea să îi strângă în braţe.