confesiuni

spun secrete. pe ale mele. le deşir fără milă, de parcă n-aş şti ce efect vor avea toate acestea asupra mea. dacă privesc în urmă, înţeleg prea puţin. şi, oricum, dintr-o oboseală care mi-a devenit specifică, nu vreau să mai aflu niciun răspuns, nu vreau să mai înţeleg nimic. să vrei să înţelegi trecutul, să analizezi mărunt întâmplările, toate astea funcţionează o vreme. ce-mi pasă mie că cineva nu mai răspunde azi la un simplu salut. ce-mi pasă mie că cineva a simţit sau a crezut un lucru despre mine. sau că-l crede sau că-l simte în continuare. nu-mi mai pasă. şi e mare lucru să descoperi că poţi exista şi aşa, în afara acestor dureri care înainte-ţi aparţineau fiindcă le lăsai şi cărora acum nu le mai dai voie să se apropie. aşa e firesc să exişti, să înţelegi cum te poţi menţine întreg, ca fiinţă. îmi amintesc că m-a uimit întotdeauna felul unora de a se ţine deoparte de realităţi care se petreceau la nici doi paşi de ei. ori asta însemna că se ţineau departe şi de cei mai apropiaţi oameni care aleseseră să le fie prieteni. dar mi-a luat ani şi multe experienţe ca să pricep. iar timpul devine mai preţios. nu-l mai jertfeşti. nu-l mai dăruieşti. tu vii pe primul plan, după ani în care ai fost pe ultimul. tu te întrebi fără nicio milă ce-ţi iese ţie la afacerea asta, înţelegând prin asta nu înjositorul câştig material de care am ajuns să fim înnebuniţi ca naţie, ci acel aport imaterial şi care ţine de intelect de care te vei bucura mai departe şi pe care-l vei putea purta mai departe, tot mai departe, până la finalul vieţii. voi fi eu un om mai bun dacă fac asta? şi, mai important, sunt eu un om mai rău dacă nu fac asta pentru tine? iată întrebările esenţiale după care ajungi să te ghidezi după ce, vreme îndelungată, nici nu ţi-a trecut prin cap să le rosteşti. am deşirat aici un secret, un far, un ghid, poate şi un îndemn. către mine, mai nou, catre mine.

şi adaug, recitind, că doar trecutul istoric trebuie obligatoriu, cercetat, învaţat, înteles, pentru a nu înainta săvârşind masacru după masacru.

no picture is needed

Universul mi-a oferit aseara, pe tava, ceea ce cu doua zile inainte spuneam ca vreau. Iar eu i-am raspuns: "Multumesc, nu acum". Suntem croiti dintr-un material care va continua sa fie plin de mistere pana la sfarsitul vietii.

Plec din Bucuresti intr-un weekend care se anunta plin de evenimente. Plec, poate gasesc raspunsuri. Dar plec si muncesc in continuare. Plec cu o minte deloc odihnita, dar stiind ca stiu tot ce trebuie sa stiu pentru a continua, pentru a merge mai departe.

Plec stiind ca pot sa uit si ca pot face sa-mi fie mai bine. Plec sa primesc o imbratisare calda si sincera, unica pe lume. Plec cu dor, ma intorc cu asteptari si bucurie. O agenda noua, schite noi, planuri. In lista sunt trecute intalniri, interviuri, proiecte. Azi predau o parte dintr-un proiect, pana ma urc in tren. Azi raspund la e-mail-uri.

Ma descurc bine cu scrisul, cu astfel de lucruri. Imi amintesc de o vreme in care ma descurcam mai bine cu mine. Nu imi dau seama nici acum unde anume am gresit. Nu-mi amintesc, ce pacat ca nu am scris, ce faceam atunci ca sa-mi fie bine.

Dar merg mai departe, nu am o alternativa. Poate sa-l las putin pe Ionesco deoparte, prea imi citeste in suflet.

Nu e secunda sa nu ma apese amintirea unor intamplari pe care le-am pus pe primul plan, dandu-ma la o parte. N-am vazut ca ridic ziduri de netrecut intre mine si celalalt. Si le-am construit atat de bine ca niciunul n-a mai stiut sa treaca dincolo.

Asa se croiesc, uneori, despartirile, cand o poveste nici macar n-a apucat sa fie scrisa. Cu ce ma hranesc? Cu cerneala, iata. Ma gandesc la dragul meu prieten care acum lucreaza. Ma gandesc la buna mea prietena care acum viseaza. Ma gandesc ca lucrurile sunt asa dintr-un motiv anume.

Ma gandesc la Shameless Maya pe care am descoperit-o seara trecuta si care ma distreaza teribil. Si-a facut un plan bun. Daca as fi "shameless" - ea foloseste termenul in sens de "neinfricat", mi-as lua un caine, nu m-as mai abate de la decizii, as face zi de zi lucruri de care ma tem, fara sa mai tin cont de judecata altor oameni.

Incet, le fac. Stiu insa ca cel mai usor si concret lucrurile se fac pe negandite. Spui "da" cand teama iti sufla la ureche sa spui "nu". Magic happens.

o magie

Linda Vachon

Totem by Antoaneta Abadzhieva

Patrick George

arta de a fi, arta de a trai in prezent, arta de a exista acum, aici. de dimineata, ascult vocea unei prietene la radio romania cultural. imi insenineaza primele ore. ascult muzica si dansez prin casa, desculta. asa s-a incheiat seara si asa incepe dimineata. prin dans. zambesc trecatorilor si drumul imi ia o ora. ma intreb unde se grabesc toti atat de tare. m-am grabit si eu, multi ani, spre nicaieri. e dureroasa graba, ne sufoca timpul. iar timpul nu ne e inamic, ci prieten. si merg incet, ma mir ca unii claxoneaza si nu obosesc sau nu se satura sa fie tot timpul stresati, nervosi, epuizati emotional, fizic si psihic. ajung la birou si primesc flori. un buchet mare, in culori minunate, potrivite cu sandalele mele in contrastul nebunului. le-am primit fiindca am zambit soarelui sau fiindca mi-am zambit mie? am venit pe stradute linistite, am ocolit multa parte din aglomeratia de zi cu zi. mereu se schimba cate ceva. azi e o zi magica, e o zi perfecta, frumoasa, superba. e o zi de toamna-primavara. simtiti?

Listele

listele sunt bune. stiu ce am de facut, e mult de munca. dar incerc sa nu ma gandesc la ce va fi, doar la ceea ce este acum. sa fac acum sa fie bine. azi am primit o veste mai putin buna. e prima oara, in cei trei ani de cand m-am mutat in casa noua, pe care am cumparat-o, cand imi dau seama ca vreau sa o vand. ca pot locui si in alta parte, ca nu ma leaga nimic de locul acela. ca amintirile le poti lua cu tine. ca in casa asta in trei ani am suferit de doua ori. ca, in rest, a fost bine, caldut, dar nu extraordinar. ca schimbarea e buna si ca o vreau, de asta mi-am dat seama azi cand ideea de a vinde casa peste fix doi ani a ajuns sa ma bucure. daca pot sa o iau de la capat in alta parte? da, pot. fiindca in alta parte uneori chiar e mai bine. si cand in jurul tau nu se schimba unele lucruri, e bine sa pleci tu. fiindca uneori locul schimba omul, si nu intotdeauna invers. nu stiu daca voi fi alt om in alta parte, dar stiu ca vreau sa-ncerc. am facut multe lucruri care au pornit de la un singur gand. acum vreau o casa mai veche, mai luminoasa, cu pereti mai inalti, pentru o biblioteca mare. imi pot gasi locul oriunde fiindca am inteles un adevar mare, acum cativa ani. as vrea sa-mi mai gasesc si curajul de... ei bine, iata ca pentru asta inca nu am curaj. rabdare. ca poate asa o sa trec si marea.

acum

intr-o zi mi-am dat seama ca e chiar simplu sa privesti altfel multe dintre lucrurile care ti se intampla. sa intorci totul la 180 de grade ca niciodata. si-atunci m-am eliberat. de multe. e greu acum sa explic - si nici nu cred ca as vrea - de ce rutina asta e buna si de ce mi-e necesara. si nici nu sunt datoare nimanui.

zambesc sub un cer de vara, zambesc la adapostul noptii. si sunt multumita. si merg pe acelasi drum in continuare in care e obligatoriu sa ma descopar, sa ma educ, sa ma "reeditez", cum a scris cineva talentat si drag. fiindca poti. sa mai stergi, sa ajustezi, sa schimbi ce vrei tu la tine. ce nu-ti place. sau sa faci mai mult din ce-ti place.

Si partea buna e ca nu mai explici nimic. Ma joc. E o joaca totul. Sau totul trebuie facut in joaca si, totodata, cu seriozitate. Zambesc si-mi pare bine ca am pastrat multe experiente numai pentru mine. Cu picioarele in prezent fiindca in afara de ceva ce-am scris la inceput de an, nu stiu sa-mi fac planuri. Am zis sa fac lucrurile de care mi-e frica. Si am facut. Am incercat. Am si incetat. Toate sunt experiente necesare si, cele mai multe, bune.

Orice se poate intampla, orice. Bucuria spontaneitatii, sa-i zicem. Poate ca nu m-am plimbat suficient vara asta. Dar mai e, totusi, putin din august. Poate ca jumatatea asta trebuie petrecuta sub stele. Am vazut cum se reconstruiesc lucruri in jurul meu doar pentru ca eu m-am schimbat. Am vazut cum se face ordine, cum se face liniste. Am inteles cum se construieste increderea. Caramida cu caramida, pas cu pas. Nu cer, las sa mi se intample. Traiesc altfel, ca atunci cand bati cu degetele ritmul muzicii. Fiindca asa e mai bine, asa mi-e mie mai bine. Si-avem intotdeauna marele drept sa facem sa ne fie bine. Sa nu uitati.

Cea mai frumoasa zi

E in fiecare zi. Mi-e rusine acum de momentele in care am simtit ca nu pot face nimic desi puteam face, ca si acum, atat de mult. In care am crezut ca am prea putin desi aveam deja mai mult decat imi trebuie. Citesc despre oameni care spun ca nu se tem si ca stiu ca atata vreme cat pot munci, totul o sa fie bine. Si stiu ca sunt un alt om de o perioada de timp. Ca parca o data la cativa ani ne dam seama ca ceva in noi a devenit complet, ca am reusit sa atingem acea treapta catre care am tot mers, ani de-a randul. Si-a fost multa munca, si-a fost nevoie de intelegere, de ascultare, de rabdare, dar cel mai mult de iubire pe care mi-am oferit-o mie. Dar sunt un om norocos fiindca in anii acestia niste oameni exceptionali mi-au dat voie sa-i cunosc si-au ramas in viata mea.

Ascult mai mult si trimit egoul intr-un colt ori de cate ori ii aud vocea. Imi amintesc de ce e mai important "Sa fii fericit sau sa ai dreptate (chiar si cand nu ai!, as adauga)?" si nu uit ca sunt lucruri diferite. Cum sa faci rau unui om daca intelegi ca e parte din tine, ca tocmai aceasta convingere ca suntem separati ne-a facut, de-a lungul timpului, sa ne facem atata rau, sa ducem razboaie, sa credem ca suntem separati, inegali, cu drepturi mai multe sau cu drepturi mai putine.

Cea mai frumoasa zi e in fiecare zi si cand ploua, cum bine a scris Mihail Siskin, "e o frumoasa zi cu ploaie". Cele mai frumoase sentimente sunt cele pe care inveti sa le oferi tu altora alaturi de cele pe care le primesti. Cea mai mare liniste e cea prin care nu iti mai lasi egoul sa strige ca ai fost ranit sau nedreptatit. Cea mai mare realizare e sa fii mut in fata celui care striga la tine si sa intelegi ca supararea lui nu te poate atinge.

Cea mai frumoasa zi e astazi si vreau ca toate zilele sa fie la fel de frumoase. Daca suntem lumina, ce nevoie avem de colturi de umbra sub care sa ne retragem? De ce sa ne simtim raniti in orgoliu cand cineva ne face un repros? Sa intelegem si sa nu uitam ca exista tot atatea puncte de vedere cati oameni exista.

Cea mai frumoasa zi e astazi si-n fiecare zi.

white magic

www.silviagrav.berta.me

azi am vazut cum functioneaza universul daca esti in armonie deplina cu tine. am zambit. i-am facut pe alti oameni sa zambeasca. totul sincer. s-au schimbat multe contexte doar fiindca am trait totul cu bucuria deplina de a trai. de a fi. am iubit cu inima si cu mintea tot. am simtit totul pana in adancul sufletului. am inteles cum functioneaza magia invizibila. am presimtit ca o sa se intample ceva ce nu se intampla in fiecare zi. apoi a sunat telefonul direct din paris. iar asta nu se intampla in fiecare zi. si-am reunit prieteni la un pahar de vin fiert. si n-a fost ora sa nu zambesc si sa ma simt si mai indragostita de tot. magic, I tell you.

una-alta

parca am locuit intr-un dovleac luna asta. suntem in 31 si se incheie una dintre cele mai frumoase luni pe care le-am trait vreodata. pare mult? exagerez? nu. a fost minunata fiindca am trait-o intr-o liniste aproape deplina, inconjurata de oameni extraordinari. au fost "de vina" si lumina asta de toamna si vremea frumoasa de afara, mica excursie la sibiu, micile-marile realizari, diminetile petrecute alaturi de niste prieteni inca noi, inca proaspeti intr-o poveste care mai ca se scrie singura.

si o spun fiindca las lucrurile sa se desfasoare in voia lor, fac doar acei pasi pe care stiu ca ii pot face si ma retrag din orice loc sau context in care simt ca energia mea se consuma fara sens. e o incrancenare de-a mea mai veche, o incapatanare pe care acum o educ si n-o mai las sa-si faca de cap.

ai crede ca inveti multe cand treci prin momente de suparare. insa, cel putin pentru mine, adevarul e cu totul altul: am invatat multe in aceasta luna in care am vazut totul mult mai limpede, in care am inteles cat de urias poate fi putinul pe care credem ca il avem uneori. si ca nu suntem niciodata singuri.

si-am mai inteles si ca intotdeauna e bine sa ne analizam reactiile in relatia cu alti oameni pentru a nu judeca gresit si pentru a nu uita, asa cum am citit astazi, ca suntem toti oameni in devenire si ca, intr-adevar, nimeni nu e perfect.

si-mi place cum lucrurile pot merge intr-o directie a lor, in timp ce eu aleg un drum pe care nu te vei poticni de niciun fel de incrancenare.

de continuat

undeva, pe pat, o rochie neagră pe care nici nu-mi mai amintesc cu ce ocazie am purtat-o deşi zace acolo de vreo trei zile. îngrămădite pe o jumătate de canapea, haine sub care se ascund cărţi, chei, bonuri şi, cel mai probabil, facturi neplătite. o masă dezgolită pe care încă nu s-a aglomerat nimic. un sumo mic de cauciuc priveşte înfuriat la ceaşca de lut în care a mai rămas puţină cafea rece. două sertare deschise din care dezordinea iese prin câteva mâneci şi lucruri vizibil îngrămădite. pe jos, cabluri nenumărate, trase în cele mai nepotrivite direcţii, încâlcite parcă în mod voit şi prelungite de-a lungul camerei. păşesc adesea pe vârfuri, podeaua e o capcană vie. un pick-up, cu un vinil scos din cutie. plante mari, de care mă mir zi de zi cum de au rezistat alături de mine. e aproape reconfortant să ştii că poţi creşte o plantă. aici sunt multe. treisprezece. lămâi, cactuşi, un ficus, busuioc, lemongrass, orhidee şi altele al căror nume îl uit în fiecare zi. şi cărţi, aproape toate citite.

ori că rămân fără cafea, ori că rămân fără cărţi, senzaţia e tot pe-acolo. că ceva s-a terminat. că trebuie să existe şi nu mai e. dar e un haos controlat acum. îl joc pe degete. cam ce-am de gând să fac şi cu mine într-o zi.

joaca de-a noi. cea mai mare putere pe care o poate avea omul e să-şi dea seama de puterea pe care o are. în primă fază, o să vrei să fugi de tine, să nu crezi că poţi face toate aceste lucruri. mai târziu, mai cu frică, mai în serios, vezi că se poate. joaca de-a noi.

am umplut golul

play this first:

Uneori parca nici nu mai sunt aici. E greu de explicat. E ca si cum as fi ajuns mai departe decat mi-am propus vreodata. Te-ndragostesti vreodata de muzica intr-atat incat sa simti ca te vindeca? Iti zambesti vreodata atat de mult incat sa simti ca inima ta abia mai are loc in piept? Eu da. De un milion de ori pe zi. Daca adun zilele, o sa-mi dea cu plus. Daca pun la cap amintirile, o sa-mi dea o viata traita, iubita. Daca pun cap la cap zambetele, o sa-mi dea un om fericit. Un om implinit. Beata, nebuna, cu dubla personalitate, cu capul in nori? Nu stiu un om mai fricos si mai timid. Dar le-am luat si le-am facut sa-mi foloseasca. Din frica se naste curajul. O calci in picioare in timp ce iti tremura genunchii. Si pe urma-ti trece. Mergi mai apasat, zambesti mai des. Si, zi dupa zi, ce sa vezi, un om nou. Iubitor de oameni.

mătuşa din bucureşti, strada hristo botev

iubesc oraşul ăsta. e greu de explicat. mulţi ani l-am urât, dar asta era din cauza mea. nefericit poţi fi oriunde, până la urmă. la fel de bine, bucureştiul poate să ţi se pară unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume. acum ninge şi-mi trec prin minte, pe fugă, toate ninsorile trăite aici, adesea cu repeziciune, mereu cu alte privelişti parcă sub fereastră. e o joacă, viaţa asta. ne construim treptat, prin oameni, locuri, decizii. dar cel mai mult ne construim când privim în noi. am ştiut dintotdeauna că azi o să fiu cine sunt acum. din nou, e greu de explicat chiar dacă o simplă propoziţie pare suficientă, definitorie. am devenit mătuşa din bucureşti, imagine pe care ani de-a rândul am păstrat-o în amintire, după primele sosiri aici. iar acum, deşi poate părea imposibil, redescopăr un bucureşti interbelic de care mă îndrăgostesc pe zi ce trece.

ea avea mereu bomboane în casă. poate încă mai are. le ţinea pe o măsuţă, aproape de canapea. eu iubeam dulciurile, încă de pe atunci. eram un copil, cui nu-i plac dulciurile la vârsta aceea? eram însă un copil timid, îndrăzneam rar să iau câte o bomboană. mi-a rămas însă în minte imaginea aceea, a bombonierei de sticlă care lucea uşor în lumina galbenă a unui lampadar ascuns între pene uriaşe de păun şi statuia de bronz a unui pescar chinez.

de-a lungul vieţii, multe dintre aceste imagini sunt şi cele care ne formează. descoperim în ele afinităţi care ne suprind plăcut, completări duioase ale omului pe care îl devenim. take comfort in rituals. am devenit un om al tabieturilor. dar de câtă dezorganizare a fost nevoie pentru a ajunge aici. de cât haos pentru a înţelege cât de mult îmi place, în realitate, ordinea.

nu las astăzi pe nimeni să-mi pună la îndoială fiinţa. şi dac-ar fi să dau un sfat, ca cel mai important peste ani, acesta ar fi. siguranţa ta, certitudinea că îţi place de tine ca om trebuie să fie un zid de netrecut pentru cei care se vor îndoi întotdeauna de ei. da, plec urechea la ce cred că ar trebui schimbat, îmbunătăţit. dar nu mă mai las, de multă vreme, "încurcată" de probleme false, exterioare.

e un tot, un cerc bine definit. ştii cine eşti, ce vrei, de ce e viaţa ta aşa cum e. eşti mulţumit, eşti liniştit. ştii de ce trecutul era într-un fel, de ce prezentul e aşa cum e. şi te bucuri că azi găseşti plăcere în atât de multe lucruri.

even brighter than the moon

spre ce alergăm când totul e deja aici? ce iubire căutăm în zadar dacă nu ne uităm mai întâi în noi? cui vrem să zâmbim dacă nu ne zâmbim mai întâi nouă?

ce motive să mai căutăm dacă nu găsim unul suficient în fiecare dimineaţă pe care o trăim şi-n fiecare zi pe care o începem, plină de nou, de posibilităţi, de tot ce n-am făcut cu o zi în urmă?

ce motivare vrem dacă nu vedem în fiecare clipă o nouă şansă, o nouă oportunitate de a face tot ce ne dorim?

pe ce munte vrem să urcăm dacă noi nu ne urnim nici până la poalele celui mai jos deal?


şi nu-ţi cere nimeni nimic. nu-ţi cere nimeni iubirea perfectă, nu-ţi cere nimeni să ajungi în vârful muntelui. relaxează-te. iubeşte. iubeşte-te. şi vei ajunge cel mai departe fără să fi ştiut că ai învăţat deja să mergi.

In fata magazinului bijutierului - Karol Wojtyla

Carol Woytila - In fata magazinului bijutierului
    
  Asculta  mai multe  audio   traditionala


"Piesa de tinerete a lui Karol Wojtyla, cunoscut de cei mai multi ca Papa Ioan Paul al II-lea, In fata magazinului bijutierului este o suita de monologuri tulburatoare despre iubire. Personajele care rostesc aceste monologuri se cunosc, interactioneaza uneori, schimba idei, dar fiecare vede si intelege altfel iubirea. Vocile lor vin, revin si se completeaza, schimba perspectivele in mod suprinzator, evolueaza sub ochii nostri; marturisirile lor se impletesc armonios ca intr-o fuga de Bach, un echilibru perfect se formeaza in auzul nostru, un echilibru dinamic ce se inalta si ne inalta spre o alta intelegere. Dramaturgic vorvind, piesa aceasta este o bijuterie; ca montare radiofonica, e o capodopera. Fata de toate piesele ascultate aici, piesa aceasta se deosebeste in mod izbitor, este altceva." *Sursa
Distributie: Valeria Seciu, Dana Dogaru, Ana Ciontea, George Constantin, Ovidiu Iuliu Moldovan, Emil Hossu, Adrian Pintea, Dan Condurache

Regia:  Constanting Dinischiotu

Inregistrare din anul 1991.

ce n-am stiut in ianuarie, dar stiu in octombrie

n-am stiut niciodata pana anul asta, cat de des poti sa plangi de fericire si cat de usor pot sa iti dea lacrimile cand esti coplesit de bine si de toti oamenii buni care apar in viata ta. m-am transformat parca intr-un om si mai timid cand cunoaste prima data oameni, dar e bine asa, mototol sau nu, macar sa stiu ca am in mine iubire cat pentru inca o suta de vieti.

in ianuarie nu stiam ca poti sa te ridici pur si simplu dintr-un pat in care am ras in cateva luni mai mult ca niciodata si sa nu te mai intorci, sa-ti bei cafeaua la 7 dimineata singura gandindu-te ca celalalt a ramas acolo si sa nu ti se mai faca dor niciodata. si-n ianuarie am mai descoperit ca ti se pot prescrie 42 de pastile intr-o singura saptamana si ca mersul prin spitale te face sa simti pe umeri greutatea unei lumi intregi.

in ianuarie inca nu stiam bine ce inseamna sa fii la casa ta si ma bucuram de primele facturi venite in sfarsit pe numele meu.

am aflat, cand s-a mai incalzit afara, cum te poti indragosti cand nu-ti lasi timp de gandire si ca unde nu-i cap, vai de inima. si tot cand era cald afara am aflat ca orice pare un sfarsit teribil e un inceput mult mai bun.

am invatat ca e bine sa iertam, dar ca e sanatos sa nu uitam. am trait cele mai frumoase dimineti, cele mai pline seri si cele mai productive zile. in mai am inceput sa trasez un arc si-l prelungesc si-acum si creste.

in august am aflat ca oameni care te cunosc de multa vreme te pot abandona intr-o clipa, insa oameni care te cunosc de doua zile cred in tine si se bucura pentru tine cu o sinceritate care te face sa vrei sa ii faci mandri, chiar daca ii cunosti de doar 48 de ore.

prin septembrie mi s-a confirmat din nou ca oamenii vin si pleaca si ca e bine sa ramai intreg fara sa te imparti intre prezent si trecut. am mai inteles ca uneori cele mai importante explicatii sunt cele pe care ti le dai tot tie fiindca intre oameni se pot ridica ziduri insurmontabile, in mod paradoxal dintr-o limba comuna.

in octombrie, inca din primele zile, am simtit cum mintea mea a inceput sa alerge permanent si sa treaca la nesfarsit peste o lista de pe care n-am mai apucat sa tai nimic in ultima vreme. dar ce nu stiam in ianuarie si stiu prea bine acum e ca numai rabdarea si disciplina te pot duce mai aproape de cine ai inceput deja sa fii, dar inca nu esti.

in ianuarie habar n-aveam ca o sa vina octombrie asa de repede si ca in noiembrie o sa se implineasca fix un an de cand m-am mutat in casa cu cea mai draga bucatarie din lume si-n casa mea. si nici nu credeam ca exista un timp al tuturor lucrurilor, dar acum stiu asta si cand nu se intampla ceva, imi spun ca asa trebuia sa fie.

si daca mi-ai fi spus acum doi ani ca astazi o sa fiu aici, ti-as fi spus ca abia pe la treizeci de ani s-ar putea sa imi indeplinesc aceste dorinte. in ianuarie nu stiam cat de des poti fi recunoscator intr-un singur an. in octombrie stiu ca sunt recunoscatoare in fiecare dimineata pentru viata pe care o umplu cei mai frumosi si mai dragi oameni. si pentru fiecare dimineata si pentru fiecare pas pe care-l fac. in octombrie, azi, sunt coplesita de recunostinta.

fitzpleasure or life as we know it

nu te opri ca să înţelegi toate motivele din lume. sau opreşte-te ca să înţelegi toate motivele din lume. plimbă-ţi vinul puţin pe vârful limbii înainte să-l bei. lasă-l să-ţi spună că eşti frumoasă în o mie de feluri şi lasă-l să se bucure de fiecare părticică din corpul tău. şi tu, bucură-te de fiecare părticică din corpul lui. cere tot. oferă tot. nu cere nimic. aşteaptă-te la nimic. pierde-te în ce vrei tu, doar să-ţi fie bine.

opreşte-te ca să înţelegi pentru ce ne-a fost dată viaţa asta. sau nu-ţi mai explica nimic, dar fă să-ţi fie bine. write drunk, don't edit sober, dont't edit at all. pierde-te în muzică, în noapte, în drumuri, în prieteni, în necunoscuţi, în cele mai tari băuturi din lume, în orice vrei tu, dar fă să-ţi fie bine şi rămâi întreg. nu te opri să te întrebi pentru ce ne-a fost dată viaţa asta, dar trăieşte-o din plin pentru că s-ar putea să fie singura pe care să ne-o amintim.

fă să-ţi fie bine şi creşti. şi nu lăsa pe nimeni să ia nimic din tine. şi nu crede, cercetează. şi fă-ţi chip cioplit după ce vrei tu, atâta timp cât mâine eşti un om mai bun. simte totul din plin: muzică, tăcere, sex. bucură-te de tot ce ţi-a dat viaţa sau de ce ai luat singur de la ea, dar înţelege că nu ni se cuvine nimic.

uită de cine ai fost ieri, trăieşte azi.

fitzpleasure, fir-ar să fie.  

Work. What I do, I preach

Lucrurile se asaza mereu asa cum ar putea sa-ti fie mai bine, dar pentru asta trebuie sa ai ochii larg deschisi, cum recent mi-a spus cineva, si inima sincera cu tine. De necunoscut mi-a fost intotdeauna frica. Mai apoi a inceput sa-mi fie frica tocmai de teama asta. Ca nu faceam suficient, ca nu ajungeam acolo unde ravneam, ca intuiam o directie, dar ca nu o ghiceam. Adevarul e ca ma stapanea teama. Dar stii ce se intampla cand incepi sa spargi bariere? Ti se dezvaluie misterele lumii. In fiecare zi in care inveti ceva nou te aduce mai aproape de tine. Din zi in zi par sa existe din ce in ce mai putine mistere, legate de ce faci tu si legate de cum esti tu. Si pe urma incepi sa intelegi lumea mai bine si sa ii intelegi si pe ceilalti mai bine.

Munca este bratara de aur. Dar straluceste cu adevarat atunci cand o impletesti cu pasiunea. Cand stii ca esti pe drumul cel bun si cand vrei sa ajungi mai departe, cand nu ti se mai face frica pentru ca teama de necunoscut s-a transformat intr-o provocare continua.

Mai inveti, pe parcurs, sa fii mai putin aspru cu tine si sa ai rabdare. Iar acestea sunt lectii esentiale in viata pe care le folosesti zi de zi si care te ajuta sa te feresti de multe suparari. Vei invata sa ai rabdare cu oamenii, vei intelege ca dincolo de un chip exista un suflet si ca ai mereu de ales intre a te implica intr-un conflict sau de a merge mai departe.

Cuprins de un drum numai al tau, fascinat de ceea ce viata iti ofera atunci cand incepi sa o traiesti cu inima plina, vei alege sa mergi mai departe, fara regrete. Ma mai speria si timpul. Timpul care trecea pe langa mine, zi dupa zi. Orele care pareau ca se pierd in cel mai neproductiv mod. Si chiar asa era.

Dar am transformat, din nou, frica asta in actiune. "Sa-mi fie rusine", mi-am spus, "ca nu am mai multa vointa". Asa ca acum o zi are 25 de ore si, cu mai multa organizare, va ajunge sa aiba 26 de ore. Am fost intrebata in gluma cum am reusit asta, dar eu am raspuns cat se poate de serios: "E simplu, am mai adaugat una pentru somn".

Am gasit un echilibru in momentul in care am inteles ca traiesti din plin cand iti doresti sa cresti de la o zi la alta. Cand te autoeduci sa devii mai puternic si cand iti amintesti ca ai de ales in fiecare secunda si ca, in afara de propria persoana, nimic nu te tine pe loc, nimic nu te tine acolo unde esti, nimic nu te face nefericit.

Munca. Un munte de sarcini pe care ti le asezi intr-o lista si pe care incepi sa le tai. Si te bucuri cand le tai pentru ca ai mai indeplinit un obiectiv, ai mai facut un pas. Nu oftezi usurat pentru ca ai mai terminat o pedeapsa istovitoare. Esti liber sa alegi si esti suficient de puternic sa cresti.

Putem fi suficient de slabi incat sa ne doboare cea mai mica adiere sau putem alege sa devenim din ce in ce mai puternici incat, la o furtuna neasteptata, sa-i putem sprijini noi pe ceilalti. Nimic nu vine din exterior daca in interiorul nostru nu schimbam ceva. Trec multe pe langa noi doar pentru ca alegem sa nu le vedem.

Suntem liberi chiar si cand muncim, daca alegem sa traim inzecit.(

Stay, don't close your eyes

H&M for fall

rings I made @ WOLF 25

Am numarat, pana acum, patru saptamani in care am invatat cat de mult inseamna sa ai in jurul tau oameni care scot ce-i mai bun din tine. Nu crestem singuri, crestem prin oamenii de langa noi. Si-n jurul meu s-au apropiat, brusc, oameni care parca au zambit din prima zi de viata. Si chiar asta cred ca au facut. Pentru ca e in firea lor sa fie oameni sinceri si frumosi si buni. Si ma inspira, toti oamenii acestia, mai mult ca niciodata. Am ametit, pentru prima oara, de la o schimbare care s-a petrecut la timpul ei. Mi-am dat seama cat de important e sa ma detasez si mai mult de ce ne raneste uneori si cat de important e sa ramanem in continuare la fel de sinceri cu noi si la fel de buni. Azi a intrat in birou o persoana pe care nu o mai vazusem de foarte mult timp. I-am admirat cu totii aparitia, stralucea. Slabise, intr-adevar, dar stralucirea aceea venea din altceva. Si-apoi a adaugat: M-am indragostit. O femeie de aproape 40 de ani, intinerita cu 5 ani, ca prin farmec. Nu, nu prin farmec, prin iubire.

Cineva care a inteles ca frumosul din interior ajunge sa se vada la exterior. Ca linistea si armonia sterg riduri si vindeca rani. Ca uneori zaresti oameni pe strada dupa care intorci privirea pentru ca te atrag tocmai prin acest fel al lor de-a fi. Oameni care cred in oameni.

Am invatat sa imi reorientez multe ganduri si sa renunt brusc la multe obiceiuri negative. Unde inainte aveam tendinta sa judec sau sa nu am rabdare sa inteleg, acum privesc cu grija si-mi spun ca nu stiu povestea niciunui om si ca este important sa ne uitam doar catre drumul nostru. Am invatat cat de important si cat de bine este sa privesti numai partea buna a lucrurilor. Si cat de bine este sa fii recunoscator pentru tot ce ai acum, aici.

Cand esti mare

play this first:




Iti zambesti in oglinda, tie. Cand esti mare inveti ca nu intotdeauna o sa fie cineva langa tine cand esti bolnav. Ca vor fi astfel de momente. Dar cand esti mare inveti sa te bucuri de toate, de iubire si de singuratate deopotriva. Cand esti mare nu mai pleci urechea la orice si nu te mai opresti sa asculti cuvintele care nu ti-ar aduce nimic bun. Cand esti mare cauti binele si-nveti sa-l cresti. Intelegi ca exista si rele pe lume si ca esti dator sa fii pregatit pentru tot. Fiindca viata e un dar de care trebuie sa ai grija. Pentru ca ti-a fost data, iar mai departe trebuie sa te descurci singur.

Cand esti mare, nu-ti mai plangi de mila. Incepe sa-ti fie rusine, te scuturi de problemele care nu ti se mai par acum probleme si mergi mai departe. Cand esti mare te desprinzi mai usor de oameni, ierti, uiti, intelegi, asculti, zambesti.

Cand esti mare te impaci mai usor cu ranchiuna unora si resentimentele altora. Te detasezi si zambesti. Cand esti mare nu te mai simti inconfortabil fiindca iti afisezi fericirea langa cei care, dintr-un motiv sau altul, n-o vor accepta.

Cand esti mare diseci intre prietenii si le spui sincer ca ii iubesti si ca ti-e dor de ei. Cand esti mare iti sunt clare toate sentimentele si stii unde le investesti, ti le asumi si nu le regreti. Pentru ca asta face diferenta intre fericire si nefericire, tristete si intelegere, intre a merge mai departe si resentimente: asumarea deciziilor. Cand esti mare iti asumi deciziile, responsabilitatile si consecintele actiunilor tale. Cand esti mare intelegi ca o singura joaca nu iti mai este permisa: cea cu sentimentele oamenilor.

Cand esti mare intelegi ca timpul cerne tot: carti, prietenii, muzica. Iti construiesti o biblioteca si-ti faci liste. Iti platesti singur facturile si-ti pierzi rabdarea numai atunci cand mai e cazul.

Cand esti mare obosesti uneori fiindca ai crescut. Si-atunci te faci din nou mic fiindca atunci cand esti mare ai si puterea asta. Doar cand esti mic si vrei sa cresti brusc nu se poate.

Cand esti mare, ai mai multa rabdare si vezi lectii in tot, in toti si-n toate. Cand esti mare stii insa sa fii si mic. Sa te alinti, sa te rasfeti, sa te mangai singur si sa-ti pui palma sub obraz adormind ca atunci cand erai mic. Cand esti mic adormi uneori cu lacrimile pe obraz. Dar dimineata te trezesti zambind odata cu soarele. Cand esti mare adormi uneori cu lacrimile pe obraz. Si doar copilul care inca esti, cel care va sta cu tine toata viata, te poate ajuta sa te trezesti din nou zambind odata cu soarele.

Zambeste azi, odata cu soarele. Esti mare si esti mic.

te-ai îndrăgostit vreodată de un om, şi nu de o idee?

 

Eu, da. De două ori. De iubit, am iubit o singură dată. N-am irosit nici cuvintele, nici sentimentele. Când te îndrăgosteşti de un om, şi nu de o idee, descoperi cele mai frumoase lucruri într-o singură fiinţă. Îi înveţi ticurile, fără să-ţi dai seama. Te transformi chiar tu, fără să-ţi dai seama. Când te îndrăgosteşti, devii un om mai bun. Când înţelegi iubirea necondiţionată, devii un om liber. 

Când te îndrăgosteşti de un om, şi nu de o idee, vei şti, atunci când totul se termină, să nu judeci omul şi să nu începi să-l urăşti. Vei şti cum să nu ai regrete, cum să nu învinuieşti, vei şti cum să înţelegi. De-aici, libertatea, liniştea. Când te îndrăgosteşti de o Idee, vei învinui omul pentru că nu a corespuns Ideii.

Omul din spatele ideii va fi întotdeauna perfect. Ideea pe care o cauţi îi va face pe toţi oamenii să pară insuficienţi. Când te îndrăgosteşti de un om, şi nu de o idee, descoperi că cele mai frumoase sentimente se trăiesc prin lucrurile simple. Când îi oferi celuilalt ceva şi împarţi bucuria. Când împarţi grijile. Când ai încredere, cu toată fiinţa ta. Ideea, în schimb, fiecare alta în funcţie de om, este o amânare a fericirii prezente. E ceva ce-ţi desenezi în aer, îl înrămezi în minte unde subconştientul tău ştie că nu va ajunge niciodată, de frică: "Când voi găsi asta, voi fi fericit".


În căutarea unui ideal în mod parţial inconştient fixat atât de departe, începi să dormi liniştit. Ideea se va concretiza într-o zi, îţi spui, poate chiar îţi va bate la uşă. De multe ori, par să vină. Oameni care, cel puţin în aparenţă, s-ar potrivi Ideii. Dar sunt scoşi, mai devreme sau mai târziu, din tipar. Nimeni, niciodată, nu va ajunge să stea în acea ramă doar dacă nu alegeţi să daţi tabloul jos.


Omul de care te îndrăgosteşti nu se va potrivi cu nimic fiindcă niciodată n-a existat Ideea. Se va potrivi însă cu tine, cu stările tale dintr-un moment, cu o oră, cu o cafea, cu o mângâiere. Sau poate nu se va potrivi deloc cu stările tale, cu cine eşti, însă neavând o Idee a omului, veţi rămâne acolo.

Contrar a ceea ce am putea crede, Ideea nu e fixată în cap, ci in inimă. Nu din minte ne scoatem cel mai greu durerile trecute, ci din ceea ce pulsează fără să se bucure de uitare. Omul, nu Ideea, te va învăţa cine eşti tu şi va descoperi cine este el.

Trecutul ajunge să facă răni pentru că nu renunţăm la Idee. Când eşti liber şi înţelegi de unde vine, de fapt, fericirea continuă, renunţi aproape imediat la oamenii care, nesiguri de ceea ce cred că îşi doresc (aici intervine Ideea), vor deveni nesiguri că te vor în vieţile lor. Ştii că există drumuri şi drumuri, iar pe drumul tău libertatea ta trebuie să fie completă.

Nimic nu e întâmplător numai fiindcă din toate întâmplările ar trebui să învăţăm câte o lecţie şi să ne definim şi mai mult, ca Oameni. Iar o lecţie pe care o înveţi numai de unul singur e că unde nu-i cap, vai de inimă.

 

what to ask from people

does this make you sick? does happiness make you sick? very well then. I can only hope one day it will finally make you feel better. ask people to be honest with themselves because this is the only way they will be honest with you. ask people to love themselves and ask people to fulfil their dreams and make them believe it CAN be done. ask people to love the nights, don't ask people to love you. ask people to love music and share your music with them. ask people to love the time they spend alone and they'll understand why you sometimes meet nobody at all. ask people to believe in their own path and they'll no longer judge yours. ask people to focus on them and never imitate. ask people to believe in what they can do and never question why others are whey they are. ask people to get stronger for them because one day they'll be stronger for others. but do ask people to know better. and ask people to know why they are where they are. remind them nothing is a present in this life and that it is only natural to work hard for what we want. ask people to remember time is infinite but the only time we have is now. ask people to live every minute being grateful. and be grateful for the people you have in your life. no matter what to ask from people, ask them for their own good.