ce-o fi cu mine şi cu ceaiul?

iubire veche şi alimentată periodic, asta e. v-am povestit despre rulourile cu dovleac? ei, asta e o îndrăgosteală mai recentă. între o durere de spate şi o oboseală de om bătrân, îmi mai pregătesc un ceai. al şaselea pe ziua de azi. două dimineaţa, unul la prânz şi două seara. şi fiecare diferit, iar abia acesta este unul de răsfăţ. îmi ţin ochii pe jumătate deschişi şi număr paginile care mi-au mai rămas de citit. ehehe, mai sunt. să le scurtăm în seara aceasta printr-o lectură ceva mai lungă. mai puţine cuvinte aici, mai multe sub perne şi flori.

despre zambetele care pot schimba lumea

nu lumea intreaga, ci doar lumea lui. sau a ei.

nu prea mai stiu cum functioneaza pentru ca nu am mai zambit de mult prea mult timp. dar astazi zambesc din nou si-mi vine sa plang de bucurie. zambesc din inima si chiar daca nu stiu ca totul va fi bine, cred asta. sunt bine acum. zambesc si nu ma gandesc la ziua de maine.

si mai stiu si unde ma aflu:
"Give up trying to avoid mistakes. – The only mistake that can truly hurt you is choosing to do nothing simply because you’re too scared to make a mistake."

Asa ca o sa incep sa fac multe greseli. O sa fac toate greselile de care am fugit pana acum. Si nu o sa ma mai tem si chiar daca o sa primesc raspunsuri pe care nu mi le doresc, o sa stiu ca am fost sincera cu mine cu adevarat si o sa zambesc in continuare. O sa vad lucrurile mai clar. Hai sa facem greseli. Incepem acum? :)

Mi-s dragi tare mult unii oameni. Si mi-e tare drag unul dintre ei pe care il admir, dar nu i-am spus asta niciodata. Si-o sa-i spun, ca sa stie. Si mintea mea, cu pitici marunti si tematori, se gandeste ca va interpreta gresit si va fugi. Sa fuga. Eu tot o sa il admir pentru ceea ce este, pentru inima lui, pentru modul in care isi traieste fiecare zi, pentru felul in care zambeste altor oameni, pentru cum isi bea cafeaua dimineata sau la pranz, nici macar nu stiu. Dar il admir cunoscandu-l doar pe jumatate, si iata, s-ar putea sa gresesc in privinta lui, dar nu-i nimic, doar am zis ca de azi facem greseli. Asa ca te admir pana la proba contrarie de care nu voi tine cont, alegand sa gresesc in continuare.

Ce sa fie, ce sa fie? Afara e innorat, iar eu zambesc asa cum nu stiam ca pot. Nu e nimic. Starea mea de bine vine din nimic. Ba nu, vine din suflet. Dintr-un adanc in care lucrurile inca se misca haotic, dar din care incepe sa iasa la iveala, putin cate putin, o ordine benefica pe care am crescut-o singura.

O sa ajung oriunde. Da, oriunde, nu intr-un loc anume. Si-o sa-mi fie bine, cu nebuniile mele, cu flori, cu suportul de umbrele, cu presse-papierul, cu ursii de plumb, cu usile de lemn, cu ferestrele mari, cu ceaiurile, cu peretii ascunsi de carti pana-n tavan.

E iubire? E iubire.
  

despre ursul presse-papiers

priorităţile mele au fost întotdeauna stabilite în cele mai ciudate moduri. ca şi cum de la o secundă la alta eram când cel mai responsabil om din lume, când cel mai inconştient şi cu capul în nori. în dimineaţa aceasta, bunăoară, m-am trezit la 6.30, dar nu am reuşit nici acum să plec de acasă. nu o să ajung în redacţie la ora la care mi-am propus, dar pentru că am luat cafeaua virtuală cu S. aflată acum peste nişte ţări, n-a mai contat că azi-noapte, înainte să adorm, îmi planificasem altă orânduire a lucrurilor.

am şi observat (da, da, observ lucruri în permanenţă, o să-mi crească o lupă direct din ochiul drept), de altfel, că atunci când îmi fac astfel de planuri măreţe, intervin tot felul de alte întâmplări, de cele mai multe ori mai bune decât cele pe care le schiţasem eu cu puţin timp în urmă (v-am spus că planuri mari pentru viitor nu-mi mai fac de ceva vreme). 

iar ursul ăla, pe post de presse-papiers (românescul prespapier  n-are nimic savuros), e ceva ce mi-ar plăcea la nebunie să primesc de ziua mea. nu că-mi fac încă de pe acum lista de dorinţe, mai ales că până atunci o să găsesc cu siguranţă ceva asemănător şi am şi ochit, de ceva vreme, un anticariat în care, dacă lucrurile nu vor fi nejustificat de scumpe, am mari şanse să găsesc o astfel de minune. 

vă mai spun că am nişte planuri de dereticat prin încăpere, că o să trăiesc în cea mai fină ordine, precum o pseudo-aristocrato-burghezo-pisicesco-domniţă cu rochii puse bine la păstrare pentru încă o lună de vreme nelămurită. 

dar despre toate acestea, în povestiri viitoare.

into my neck, into my chest

                         

why am I here?


you forgot so soon. too soon. now I look and don't understand. every trace on your face. I don't recognize. I don't remember. but anyways, today trees blossomed. out of the grey instead of the blue. it rained and there were blossomed trees everywhere.
what if I never get there? what do I do now? how do I get there? I forgot about my journey, my every day step. I wish I had the time to do this in a proper manner. and faster. but it takes such a long time. with ups and downs, with so many wounds and bad days. it will be over at some point, but how can I bring that ending closer? go to bed now. maybe tomorrow you'll remember the journey. sleep tight.

this music grows inside your heart

                         
you cover time. I am listening to the most beautiful song in the world. reach out for no one, cry out for no one. the night has covered the walls around, but not the people. I can still hear them squirming on the streets, in their tiny houses, with their tiny hearts. stop fidgeting.

I have never in my life felt more like a wolf as I am now. only silence and night bring me peace. only the absence of others. as if I could spend the rest of my life listening to one single song, reading all the books in the world. on the shore.

we're prisoners of our own society, a cage we built ever since we acknowledged reason. but instead of enlightenment, we plunged into darkness.

you cover time.