e amuzant

 

găsesc în a scrie despre cărţi o plăcere extraordinară. mintea, recunoscătoare pentru exerciţiu, îşi savurează fiecare victorie. retrăiesc în mijlocul cărţilor, în miezul lor în care eşti forţat să pătrunzi atunci când se cere mai mult de la tine, atunci când treci de obişnuinţa lecturii pentru a descoperi mai mult, din ce în ce mai mult. şi, în paralel, alte rânduri se scriu prin caiete, cărţi întregi sau fragmente date uitării, promisiuni făcute altor oameni, acum anihilate. dar ce bucurie să ajungi la vârsta la care eşti înconjurat doar de prieteni care-ţi respectă deciziile strict legate de a scrie sau a nu mai scrie o anume carte. ce bucurie să ştii că, în sfârşit, s-a încheiat fragilitatea imatură a legăturilor "primejdioase". mă văd aproape ca un mic bătrân cu pipă, satisfăcut de teancurile de cărţi din jurul său şi de nepoţii din preajmă. bineînţeles, realitatea ar putea înfăţişa şi o bătrână, dar probabil că, din pasiune pentru Dickens, mă imaginez că sunt el la bătrâneţe. descopăr plăcerea de a da peste autori noi pe care nu i-am citit niciodată până acum. nu vreau să privesc în urmă şi să mă cutremur că în anii trecuţi nu i-am citit pe toţi aceştia. mai e timp, imi spun, dar, în orice caz, nu mai împing listele de lecturi până la vârsta la care, îmi imaginam, ar fi ideal să-i ofer din timpul meu şi lui Proust. printre picături, fragmente de seri, secvenţe de nesomn, la lumina lămpii sau în ibooks, cu nasul vârât sub pilotă, citesc cu o ardoare pe care, îmi amintesc bine, am mai crezut-o pierdută cândva în prima tinereţe. căci, să ne înţelegem, la treizeci şi un pic de ani abia dai cu nasul de viaţă şi încerci să înţelegi cum stau lucrurile. viaţa e compusă din momente suave, din gesturi mici şi frumoase, din acele secunde care întregesc suişurile şi coborâşurile oricărei vieţi. acolo se află esenţa frumosului, în felul în care reuşiţi să strecuraţi un vin de calitate, o ciocolată fină, o cafea fierbinte, o oră matinală, o plăcere nocturnă, o muzică neîntreruptă în cele mai fine boxe din lume, un gângurit de copil, o mânuţă strânsă pe stradă, în soarele amiezii, în timp ce cântaţi, la unison, un elefaaant seee legănaaaa...

duminici mici

e aproape zece dimineata si ne pregatim sa plecam la ikea. dar, mai intai, trebuie sa te adorm. asta daca o sa vrei. afara pare tare frumos. va fi, probabil, si foarte cald. se aud tot felul de pasari. uneori pare ca locuim in mijlocul unui parc, atat de frumos canta. insa e doar o parcare in care inca mai rezista cativa copaci. ti-as promite ca vom avea o casa cu o curte plina de copaci, dar mai sigur e sa-ti promit ca vom planta hortensii. multe. lucrez la asta. si va fi o casa cu muuulta lumina, cu ferestre mari. un vis concret, de la care nu trebuie sa ma mai abat. incepem de azi, cu pasi marunti. sa nu crezi ca nu sunt cu urechile ciulite. caut oferte, fac calcule. dar inca nu apare. o voi simti, o sa simt casa aceea asa cum am simtit multe altele, asa cum am stiut raspunsul si nu m-am inselat.

acum inca pare racoare. am terminat de citit "Poveste pentru Maria", ultima carte scrisa de Ioana Baldea Constantinescu. e a treia, sper ca-i vor urma si altele. e atat de frumoasa cartea. nu seamana cu nimic din ce am mai citit pana acum. o voi reciti, trebuie s-o recitesc, sa imbrac parti din ea ca pe propria-mi piele. sa raman macar cu un buzunar de invataminte. de linisti. de momente senine. e tare frumoasa, ti-o voi citi si tie cand mai cresti. e un dar minunat pe care Ioana l-a facut fetitei sale si izvoraste dintr-o iubire tare frumoasa. 

voi va jucati in dormitor, nu prea ademeniti somnul. va jucati cu baloane, eu am terminat cele cateva pagini din carte pe care mi le pastrasem ca pe un desert bun in dimineata aceasta, la cafea. doar ca mi-am baut cafeaua impreuna cu tine, cu banana, iaurtul si feliile de orez expandat care, printr-o minune si mirare, tie iti plac foarte mult (nu au niciun gust, sunt ca apa). dar bebelusii trebuie sa manance si multe cereale asa ca rontai cand expandate de orez (si integral), cand de quinoa, cand de multicereale. dar divaghez.

inca beau cafea fara cofeina. m-am obisnuit asa. ocazional, Flat White, rar de tot Caramel Macchiato. de cand ne-am intors de la Roma, dormi toata noaptea. rar te mai trezesti, doar daca auzi parchetul scartaind prea tare sau motanul dand concerte ocazionale si fara sa i le fi cerut nimeni. ce frumos a fost la Roma. si cate stradute pietruite am strabatut. si cate cafele am baut dimineata si cate plimbari am facut. ai dormit exemplar in carucior, dimineata la 10 si amiaza la 14, asta la un an si trei luni, ceva care ma ingrijorase, ca poate nu o sa dormi, ca poate o sa te plimbam toata ziua prin orasul etern si nu vei putea adormi. dar ai dormit... ca un bebelus. inclusiv in autobuzele (am luat doar doua, sunt mai vechi decat cele de la noi) in care geamurile zbarnaiau din toate incheiturile. ce aventura!

ma apropii de finalul textului si vin sa te adorm. ceva imi spune insa ca nu vei adormi prea curand. poate in masina, caci la ikea sigur nu o sa ti se mai faca somn. prea multe de vazut. faci cu mana trecatorilor, dar nu tuturor. alegi chipuri din multime, adesea sunt fete tinere. le zambesti si le faci cu mana, iar ele iti zambesc si iti fac cu mana. un an si patru luni.

spui mama, tata, apa, pa-pa si, de ieri, "da", dupa ce arati cu degetul catre obiectul pe care il vrei si eu te intreb daca asta vrei. un an si cinci luni.

dimineata te ador (si-n fiecare minut dupa) cand esti lipicioasa si ma pupi si scoti limba in semn de salut universal si apoi incerci sa ne trezesti pe fiecare cu cate o palma zdravana pe frunte sau unde nimeresti. vin acum sa te adorm. ai trei baloane in patut, inca nu ai spart niciunul desi iti place sa faci pe monstruletul si sa-ti infigi dintii si nasul in ele. ai un fel haios de a fi si imi pare ca esti constienta de asta. dintotdeauna ai stiut sa ma faci sa rad, poate chiar mai bine decat am stiut eu sa te amuz pe tine. abia astept urmatoarea noastra calatorie impreuna, inclusiv asta stii, cand plecam in vacanta. si-ti place sa calatoresti cu noi. si noua, cu tine.

ziua în care a imitat că vorbeşte la telefon

sigur că mi-e dragă mai ceva ca ochii din cap. şi încerc, în acelaşi timp, să fiu obiectivă, ca să pot să o ajut, cel puţin când va mai creşte, acolo unde va fi nevoie. însă, până atunci, eu sunt cioara şi ea e puiul şi azi, la un an şi două luni, m-a imitat când vorbeam la telefon: tocmai răspunsesem, iar ea a luat telefonul ei galben de jucărie, şi l-a dus la ureche şi a început să strige: "daaaa, daaa!". pe un ton serios, ai fi zis că e chiar enervată că interlocutorul nu-i răspunde. ne-am amuzat teribil şi, în acelaşi timp, m-am bucurat să văd că se prinde deja de astfel de lucruri. asta ca doar câteva minute mai târziu, când se plimba prin casă (musai să se plimbe cu câte un obiect în mână), a luat balsamul de buze şi a început să se dea cu el (avea capacul pus) fiindcă mă văzuse pe mine dându-mă cu el, dar cu zile în urmă, nici nu ştiu când. înregistrează tot, nici nu-mi dau seama. cred că abia acum încep să-mi dau seama. sigur că trimite pupici, face cu mâna în semne de la revedere, dar cred că deja sunt fireşti pentru vârsta aceasta, deşi fragedă, ştiu. tot sunt uimită şi bucuroasă şi tot mi se par cele mai frumoase gesturi şi bezelele ei cele mai dulci.

in other news, de dimineaţă am condus până la kaufland, ne-am luat ciocolată faină pentru paşte, am mers la poştă, s-a dormit de prânz căci somn de dimineaţă n-a fost să fie din motive de food shopping, iar la amiază am făcut pâine cu leurdă. trei pâini, ca să fiu mai exactă. bună, cred că-i nemaipomenită cu unt. cel mai mult mi-a plăcut că a ieşit exact consistenţa potrivită, crustă crocantă şi nu foarte groasă, rumenită bine, culoare faină, aerată, crescută şi făcută şi la mijloc. a mâncat şi ea, iar asta e mereu o mare bucurie.

am început să citesc "În spatele blocului" de Mara Wagner (vă invit să-i citiţi şi blogul, scrie minunat). eu am găsit cartea în format fizic la librăria Eminescu (au şi site), pe alte librării online nu am reuşit să o mai găsesc. e o carte tare faină, sunt la jumătate, dar am îndrăgit-o de la primele pagini. am aşteptat mult să o citesc, era pe un wishlist care se prelungea la infinit, dar cred că şi cărţile, la fel ca şi oamenii, ajung la tine la momentul potrivit. m-a dus înapoi în copilărie, pe când aveam vreo 12-14 ani, în tot acel interval în care eşti încă un copil şi, totuşi, simţi că te îndrepţi spre ceva mai serios, spre un tărâm necunoscut care te sperie şi te atrage în egală măsură. fermecătoare momente în carte, emoţii pe care aproape că le uitasem sau nu mi le mai aminteam ca atunci, iar Mara reuşeşte cu o precizie de invidiat să repună în scenă totul, să te facă să simţi că ai din nou vârsta aceea şi nu, nu e obligatoriu să fi crescut în comunism ca să rezonezi cu romanul. o să vă placă, e pur şi simplu fermecătoare.

închei fiindcă se apropie miezul nopţii şi tare-aş vrea să mai strecor puţin netflix până când voi auzi că mă strigă cineva "mama".