Ningea in luna lui noiembrie...

As fi vrut sa te cunosc cu doi ani in urma... As fi vrut sa cresc alaturi de tine, sa te cunosc incet si cu rabdare. Acum timpul trece mult prea repede, iar rabdare cred ca nu am avut niciodata. Si ce copii am fi fost acum doi ani! Si ce frumoasa ni s-ar fi parut prima ninsoare si frunzele galbene strivite pe trotuare... Ni s-ar fi parut frumos sa inghetam amandoi asteptand un autobuz... orice autobuz care ne-ar fi dus apoi in linistea serii... acasa.
Cu mana inghetata pe un ziar, imi indreptai pasii spre banca rece si roasa de vreme. Un singur om mai astepta in statie la ora asta tarzie. Un individ inalt,cu o jacheta neagra si un fular verde care nu ii lasa decat ochii stralucitori sa priveasca in noapte. Imi amintesc ca avea ochi frumosi, cu gene lungi si negre... Se oprise in dreptul bancii nestiind daca sa se aseze sau nu. Cand m-am apropiat, s-a asezat pe banca. Nu stiam cat e ceasul, il uitasem acasa, iar cand imi uit ceasul, uit si de mine. M-am asezat langa el... Imi inghetasera mainile si incercam acum sa mi le incalzesc indesandu-le cat mai adanc in buzunare.
-Ma vei ierta vreodata? rupse linistea noptii strainul meu cu ochi frumosi...
Plangeam in mine. Cat asteptasem aceasta intrebare, cat tanjisem dupa vocea lui... numai orgoliul ma facuse sa il tin atata vreme departe de mine.
-As fi vrut sa te cunosc cu doi ani in urma...
-Nu mai conteaza... Acum suntem aici, nu? Eu sunt aici... si daca ma lasi, o sa raman...
Si in linistea noptii, un fulg se aseza linistit pe banca... Apoi altii ii urmara, iar un sarut pecetlui un juramant facut a doua oara:"-Tu esti a mea, prea scumpa domnisoara... "