31 December 2013

overcome

putere. asta vreau. putere sa fiu mai buna cu mine. mai buna cu ceilalti. putere sa raman tot eu. putere sa pot iubi la fel de mult la infinit. putere sa nu-mi propun sa iubesc mai putin. putere sa pot iubi totul la fel de mult. putere sa nu uit ca pot fi eu insami si ca nu e nimic gresit in a iubi mult, in a oferi totul. putere pentru a nu uita ca schimbarile sunt inevitabile. putere sa nu uit ca pot merge intotdeauna mai departe, ca pot trece peste orice. putere sa raman, putere sa plec. putere atunci cand cei din jurul meu si-o pierd. putere pentru ei, sa le fiu sprijin la nevoie. putere ca sa am incredere ca pot face mult mai multe. putere ca sa nu uit cine sunt. putere ca sa imi dau seama unde am ajuns si de unde am plecat. putere ca sa nu ma intorc. putere ca sa merg intotdeauna inainte. putere ca sa nu uit ca nu exista numai alb si negru, dar ca, pe termen lung, griurile nu fac bine nimanui. putere ca sa gasesc in jurul meu la fel de multe lucruri bune, la fel de multi oameni minunati. putere ca sa fiu tot eu atunci cand nu stiu cum sa reactionez. putere sa reactionez in acord cu mintea si cu inima. putere ca sa aduc mai multa armonie in viata mea. putere ca sa fac schimbarile de care mi-e frica. putere sa spun tot ce simt cand simt. putere ca sa nu-mi mai fie frica. putere ca sa continui sa fiu eu, dar sa nu uit ca mereu e loc de mai bine si sa cresc. putere sa uit, sa iert, sa iubesc, sa o iau de la capat. putere pentru toate momentele in care voi crede ca nu mai pot face un pas. putere ca sa nu renunt. putere ca sa zambesc cand o sa-mi vina sa plang. putere sa plang cand voi incerca sa ma opresc. putere sa cred la infinit. putere sa iubesc la fel de mult. si sa raman, intotdeauna, indragostita de viata si de oameni.

30 December 2013

2013?

anul asta n-a fost despre mine, ci despre oameni. anul asta bunicul cel mai bun din lume a decis sa plece. anul asta n-a fost anul marilor realizari, ci anul in care am cunoscut o multime de oameni minunati. si cred ca a fost si anul in care am invatat multe lucruri noi despre mine. am depasit frici si le-am tras la raspundere pe alea noi. am inteles ca trebuie sa treci prin experiente ca sa cresti, si nu pe langa ele. si-am trait vreo sase luni intr-o indragosteala permanenta. de oameni, de muzica, de lucruri, de sentimentul de a fi pur si simplu indragostit. n-a fost un an usor, dar nici greu. a fost un an la care acum privesc cu drag si-mi spun ca a fost bun.

26 December 2013

love etc. talk about 2013

LE 21-EME shot this

FUCT.com made this
 a wise man recently told me that even a line matters. because in some days I had time for nothing or felt like doing nothing (I do dislike those days). so he told me that even drawing a line, sketching a bit, searching for some inspiration is called work. and I'm talking about the work I do after my 8 hours schedule ends. I think it took me quite a long time to find a balance. well, I did not push myself harder for fear of starting to like less what I now love. I need to draw a line now, thinking about 2013. boy oh boy, such an interesting year. and it's not over yet! some friends proved to be amazing friends. can't describe in words the incredible amount of love that I felt. and given the fact that for the last few months I was feeling pretty in love all the time, I also sorta fell in love. but it's that sort of butterflyish (not a word, I know) excitement, when you just lose your head and just enjoy something a lot. and I enjoyed something a lot. and it felt so amazing that I lost my head, my reason and this huge smile became my new face. can't think of a better daily outfit than that. because when I like something or someone, than I really like something or someone. when I'm not, you'll see that question mark on my face. see? impossible to hide it. however, I learned that some things are better left unspoken. or that, at least, you should stop asking questions at some point. and just live in the moment or go through things. it's a maximum peak that I reached. a happiness peak? it just felt amazing and probably the right thing at the right moment. for sure, in fact, the right thing at the right moment. can't help but smiling about it. so yes, more work. more music (I listen to huge amounts of music, can't tell you. found out that I'm one of the top listeners of hype machine. proud of that), revive an old project, carry on with the actual one and work on my latest discovery. it has to do with me and only me. I do have to listen myself better. but at the end of the day (or year!), I do still believe in the same things: love, laughter, gratefulness, true friends (few!!!) and happiness. let's just say I got so closer to my own true self this year. and maybe recently more than ever. and it felt good, calming even. and again, it made me smile. like when you can actually hug and greet your own self. :)) well, this is a huge amount of honesty right here. I guess I can't nor should I change that about me. because although it can make the wrong people approach you, it will also attract the right people. and trust me on this one, those right people will be AMAZING. at least "my" right people are and I LOVE LOVE LOVE THEM.
Arielle de Pinto made this

mind is tired

can't complain. sau pot? nu-mi dau seama unde as putea sa trag linia intre oboseala si dezorganizare. stiu, stiu mult prea bine, ca o mai buna organizare m-ar ajuta. si imi doresc sa fac asta. si stiu ce m-a ajutat. si stiu pentru ce sa zic multumesc. am avut prea mult timp ca sa ma gandesc exact la ce nu voiam. stiu doar ca la unele lucruri nu voi renunta, chiar daca la unii oameni renunt, am renuntat si voi renunta in continuare. si mai stiu ca atat de multe tin de mine, de cum privesc lucrurile, de cum aleg sa vad o situatie si de cat de bine voi reusi sa nu iau lucrurile personal. am ras, am plans, am zambit. am zambit poate mai mult decat in ultimii ani la un loc. si-am fost, a la longue, fericita. poate n-am muncit suficient, dar n-am stiut cum sa depun mai multe eforturi. de epuizarea aceea trebuie sa scap, de epuizarea care ma facea sa nu-mi doresc decat sa trag aer in piept si sa ma odihnesc apoi. n-am stiut daca era epuizare fizica sau pshica, dar imi dau seama ca fix asta era. o epuizare de care voi reusi sa scap doar printr-un autocontrol drastic. am obosit sa mai vorbesc de planuri. imi doresc, sincer, sa ma afund in munca zi de zi. un exercitiu care sigur imi va prinde bine si care imi va demonstra ceea ce stiu deja, dar cred ca mi-a fost teama sa incerc: numai munca serioasa, organizata, constanta ma va duce unde imi doresc. si acum, inapoi la munca.

24 December 2013

haos, haos

credeam sincer si-am crezut multa vreme in cauza si efect, in reactie si raspuns. asta pana cand vazut si-am simtit ca lucrurile se intampla intr-un haos complet, intr-o dezordine desavarsita si ca tu nu apuci sa te sprijini de ceva fiindca raspunsul a venit fara reactie.

bon. si-atunci principiile si convingerile se tocesc instantaneu, rupi un colt dintr-o credinta si-arunci la cos multe concluzii. din ce era sigur, jumatate se transforma in praf fiindca in realitate e fix asa: doar jumatate din ceea ce crezi ca e sigur este cu adevarat sigur.

pe urma, in mintea ta, departe de vuietul propriilor remuscari, departe de iuresul dezamagirilor pe care ti le-au facut altii cadou in prag de sarbatori, departe de dezamagirea pe care singur ti-ai pus-o pe lista, stii ce ai de facut. stiu ce am de facut si-mi neg mie cea mai buna reactie. o reactie fara raspuns fiindca nu ar afecta pe nimeni, ba chiar m-ar salva pe mine.

insa nu putem fi siguri de nimic, nu-i asa? ajungi pana aici cu scepticismul si ajungi pana aici cu profetiile care se implinesc prin ele insele. felicitari, I am now one of yours. dar nu surprizele neasteptate cred ca supara cel mai tare. ci cele oferite treptat si cumva prevenitor. si asa e, e vina noastra cand ne dam seama de lucruri tarziu, dupa ce, vorba ceea, trecut-au anii...

n-am taria aia. de a spune lucrurile raspicat. de a spune ca doare cand doare. de a spune ca nu-i ok cand nu-i ok. eu plec si gata. impachetez daca e de impachetat. returnez daca e de returnat. sterg amintiri daca trebuie sa sterg amintiri. si plec si nu mai privesc inapoi decat rar, pentru un salut sau poate nici atat.

si mai sunt si momentele in care totul trebuie sa ramana cum este. in care incerc sa ma agat de orice colt mai e stabil. in care nu vreau ca micul univers sa dispara de tot. momentele in care habar n-am in ce sa mai cred in afara de ceea ce am simtit. imagineaza-ti ca esti intr-o camera goala cu peretii albi. nu ai decat sentimentele din inima si acolo sunt singurele cuvinte pe care le poti citi. in rest nu mai exista nimic.

si mai stiu ca unele lucruri nu trebuie spuse. ca poate te vor macina in egala masura si cele spuse, si cele nespuse. si-atunci nu-i bine nicicum si e bine oricum.

retete se gasesc, asta am observat. la tot pasul. fara parafa medicului. sunt gratuite toate. si par sa dea rezultate in teorie, altfel nu ti-ar fi servite asa de usor. trist e ca in realitate nu functioneaza niciuna fiindca diagnosticul e mereu gresit. fiindca e pus de alti pacienti si nu de un doctor. fiindca nu exista un doctor si nu exista un manual pentru viata. existi doar tu, norocos sau nu, sincer sau nu, cu destin sau fara, cu intamplari de tot soiul. in camera aia alba cu peretii goi in care, in momentele in care nu vei mai sti in ce sau in cine sa crezi, vei avea la indemana doar cuvintele scrise in inima si singurele sincere fiindca sunt ale tale si in ele sunt scrise toate durerile si toate fericirile.

fii mai cinic de craciunul asta

si increde-te in mai putini oameni. si asculta-ti mai mult instinctul. si fii mai rezervat. si nu mai crede atat de mult in bunatatea intruchipata. si concentreaza-te mai mult pe oameni care au stiut sa iti fie alaturi si cand ti-a fost bine, si cand ti-a fost rau. si care te-au placut cu bune si cu rele si cu defecte si cu calitati. fii mai cinic de craciunul asta fiindca e mai sanatos si o sa te coste mai putini nervi si mai putina durere de cap si de inima. si fii mai cinic in general. asta nu inseamna ca trebuie sa te transformi intr-un om rau, dar ii inteleg pe oamenii cinici. ajungi sa-i intelegi. ajungi sa intelegi ca oamenii aia au prieteni buni de-o viata si ca, dincolo de cercul lor, cu greu mai lasa pe cineva sa patrunda. si le dai dreptate si toate cele. asa ca, de craciun, fii mai cinic. nu ajungi departe cu bunatatea fara margini, suferi oricum si te transformi si intr-un om slab atunci cand, cel putin in capul tau, esti un om bun. mai bine sa stii ca esti un om cinic si sa iti asumi asta. sa ridici din umeri si sa treci mai departe linistit la gandul ca n-ai descoperit nimic in omul celalalt. mai putine urari fiindca doar jumatate sunt false. m-am speriat vazand ca unii oameni pot sa iti ureze ceva fara sa creada sau sa iti serveasca niste complimente in care nu credeau. mai bine sa iti dea o palma. eu nu credeam, dar se intampla. deci mai bine sa fii cinic si sa arunci cate o filozofie din-asta a unui om care le-a trait si vazut pe toate sau aproape pe toate. mai bine sa nu crezi decat sa crezi. craciunul asta a venit cu un cadou si m-a facut mai cinica. si sper sa-mi fie util in 2014. si sa-ntorc bunatatea pe toate partile inainte s-o iau de buna. cum faci cu ofertele alea "soc si groaza" si 70% reducere. sa fim seriosi.

si mai cinici.

23 December 2013

cu conditia sa

Nimic nu pare mult cand esti indragostit. Cand esti cu adevarat indragostit. La a doua intalnire, pentru cea care avea sa-i devina sotie, Nichita Stanescu s-a intors din drumul catre Cluj: "Mi-am amintit ca la 8 de dimineata trebuia sa fiu in Bucuresti, cu tine".

Suntem astfel inzestrati cu putere, determinare, hotarare. Nimic nu pare prea mult cand suntem indragostiti, cu adevarat indragostiti. Prindem parca puteri nebanuite si gasim in noi rezerve nesfarsite de energie, dar si de iubire.

Oferim tot, riscam tot. Punem un pariu cu noi insine si speram ca o sa-l castigam. Punem pariu si credem ca o sa ne fie bine. Si ca celalalt nu o sa ne raneasca. Ne asumam un risc, aproape pe negandite. Aratati-mi mie un om care isi mai pastreaza in intregime capul limpede atunci cand se indragosteste. Sau atunci cand simte ca o sa-i fie bine. Cand vrea, cand spera. Cand se bucura ca inca simte si ca are cui sa ofere si mai multa iubire.

Pe urma insa, apar fricile. Fricile nemarturisite, fricile pe care nu ni le spunem, in spatele inimilor deschise. Apar si pariul se pierde, legatura se rupe, totul se risipeste. Cumparam din nou un bilet fiindca pare, nu-i asa, de prea multe ori, un joc la loterie. "Cum ti-o fi norocul". Sau cum ti-e scris. Sau cum si cand. Cineva a spus odata ca, dupa orice situatie pe care incearca sa si-o explice, se intreaba ce ar fi putut face sau spune pentru a scoate din celalalt ce e mai bun. Mie mi se pare o responsabilitate prea mare pe care ulterior sa o iei cu tine. Eu cred ca trebuie sa oferim, mai intai, ce e mai bun din noi. Si ce e rau sa lasam deoparte. Sa nu alegem binele nostru in detrimentul altor persoane. Sa gasim acel echilibru care sa ne ajute sa evoluam fara urme care nu se mai pot sterge, fara crapaturi si zgarieturi care inca sa se vada peste ani. Si sa gasim echilibrul asta in noi, fara sa facem reprosuri, fara sa ranim, fara sa oferim ce e mai rau, ce nu face parte din noi decat in masura in care nu vrem sa le indreptam.

Momentele grele de trecut sunt cele pe care nu le intelegem. Dar chiar si acolo, daca suntem sinceri cu noi, ne vom recunoaste o parte din vina. Si e bine sa incercam sa descifram cat la suta e vina noastra, cat trebuie sa ne asumam, cat am gresit. Fara sa ne gandim, mai apoi, ca mai putem rasuci trecutul in vreun fel. Ce putem face, in schimb, este sa fim mai corecti in viitor, fata de noi, fata de celalalt. Mai onesti, mai atenti la cat cerem fara sa oferim.  La motivele care ne fac sa cerem.

Alteori, lucrurile se intampla intr-un fel anume, independent de noi. Si acelea sunt momentele in care, dincolo de vina, dincolo de asumarea responsabilitatii, dincolo de intrebari la care nu gasim raspuns (nu poti sti ce e in mintea unui om cu exceptia cazului in care tu esti omul acela), exista o situatie care, credem sau nu, avea un parcurs al ei, unul pe care noi nu-l prevazusem, dar care exista deja.

Exploziile, artificiile, emotiile ar trebui impartasite in egala masura. Ar trebui inmultite atunci cand exista de ambele parti. Si totul ar trebui sa fie rau, rau curgator.

14 December 2013

inner, inner

lucrurile alea care-mi plac mult si de care am uitat. mici dorinte. multe viniluri, o biblioteca intreaga.multe carti. o consola de dj. multe masinute mici, replici. vin bun. holul pe care mi-l doresc. oamenii astia misto si extraordinari. sa fie tot langa mine. calatorii. sunteti asa de faini ca ma coplesiti. m-am indragostit, m-am dezindragostit. si-s faine toate, fir-ar sa fie. impachetez pentru viena, iubesc din toata inima, m-am indragostit si de mine. :)) greu de explicat, dar e tare bine. indragostiti-va de voi ca sa stiti ca e meritul vostru si ca sa stati pe picioare cand se mai prabusesc lucruri in jur. n-am muncit cat trebuie si cand nu m-am mai concentrat pe ce ar fi trebuit, n-a fost chiar bine. ne-am facut insa planuri, cu liniute si schite pe hartie, cu trimis de e-mail-uri si confirmari. si trecem la fapte fiindca suntem la jumatatea drumului. a fost un an in care, itmp de 6 luni, am investit cam toti banii pe care inainte ii dadeam pe haine sau pe iesiri. si din ianuarie tre sa castig pariul facut cu mine. si ce-o sa mai fie pe langa, sa fie. tot vin oameni noi. cred ca atunci cand stralucim pur si simplu, cand oferim din ceea ce suntem in cel mai sincer mod cu putinta, atragem oameni care ne plac asa cum suntem, dar si oameni care vor pleca de unde au venit cu o parte din energia noastra. sa fim in continuare tot noi, sa fim lumina si iubire, fara resentimente, fara regrete. suntem noi si nu suntem separati de ceilalti oameni. sa zambim si sa pastram increderea si zambetul pe buze. putine lucruri valoreaza cat o imbratisare sincera sau cat o strangere de mana cand simti ca ai vrea sa aluneci, dar totusi cel de langa tine nu te lasa si-ti aminteste ca esti bogat prin cei de langa tine.

13 December 2013

music is life

m-am indragostit de muzica inainte de a ma indragosti de oameni. n-am stiut, de multe ori, cum sa fiu un om mai bun. dar am incercat si am incercat in continuare fiindca singura constanta trebuie sa fie schimbarea. si ar fi bine ca schimbarea aia sa nu se faca in detrimentul altor oameni tot asa cum nu incepem sa scorojim singuri vopseaua de pe pereti si sa lasam urme fara sa vrem sa rezugravim, sa arate totul proaspat si aerisit. n-am stiut sa fiu eu cu adevarat in unele momente, poate in momentele in care mi-a fost cel mai mult frica, dar pe urma am inteles ca cea mai buna varianta a ta e cea in care esti sincer, sincer pana aproape de cele mai mari frici pe care le marturisesti ca se le indrepti si de care ajungi sa nu te mai temi nici tu.

dar e o lupta acolo si nu e una usoara, si e una pe care o duci singur, inconjurat insa de oameni care stiu ca nu esti altfel decat pretinzi ca esti. si nu e zi in care sa nu am incredere ca si maine voi putea face inca un pas inainte, chiar daca uneori sunt atat de mici incat nu ma mai mir cand alti oameni isi pierd rabdarea sau increderea in promisiuni pe care noi am avut incredere sa le facem.

sa avem incredere in noi, in cine suntem si ce putem face si sa avem incredere in ceilalti, in cine sunt si in cine pot face. am cunoscut oameni care au avut incredere in mine cand eu n-aveam si am avut incredere in oameni care credeau ca sunt singuri. am oferit atata incredere cata nu stiam ca pot oferi si le-am experimentat pe toate. am ales binele inaintea raului si am ales sa cred ca viata e fix asa cum o vedem si, mai departe, cum o construim noi.

si-am vazut ca nimic nu ne face mai frumosi decat fericirea interioara si linistea pe care o gasim tot in noi. nu voi scrie despre anul viitor, au fost doar cele mai mari si importante concluzii din ultimii ani. m-au adus aici si ma simt un om norocos. mai am enorm de invatat, dar stiu ca pe mine toate aceste lucruri m-au ajutat. si-as vrea sa impart bucurii, nu intristari.

si-as vrea sa va pot spune ca exista mereu un sens, chiar si atunci cand nu-l gasim. si ca trebuie sa ne zambim noua chiar si cand uitam cum se face. fiindca, mai devreme sau mai tarziu, apar oameni care ne vor zambi si noua si care ne vor aminti de cele mai frumoase emotii.

12 December 2013

talk about being grateful


s-au adunat multe in ultimele zile. griji legate de volumul de munca. nimic imposibil, dar nimicuri pe care, fiindca nu le-am organizat cum trebuie, le-am lasat sa ma apese. am invatat multe despre mine in ultima vreme si sper sa pot fi un om din ce in ce mai bun dupa ultimele lectii si concluzii. am uitat sa fiu recunoscatoare si-am uitat sa va spun ca ma simt un om norocos, din multe puncte de vedere. peste cateva zile plec in viena si pana si faptul ca n-am avut timp sa ma gandesc la asta m-a obosit. o sa fie un bagaj facut in ultimul moment, asa cum nu-mi place sa fac lucrurile, dar asa cum ajung, de multe ori, sa le fac.

am invatat sa fiu mai sincera cu mine, dar merit sa fiu certata. cred ca trebuie sa recunoastem fata de noi cand ne gresim (mi-am inceput ziua cu ciocolata, ca sa ma impac, nu de alta). m-am gandit zilele acestea la bunicul meu, de sfantul nicolae ar fi fost onomastica si m-am intristat gandindu-ma ca atata vreme, prinsa intre munca, atelier si altele, am reusit sa nu ma gandesc la el, asa cum uitam de multe ori sa ne gandim la cei care sunt inca alaturi de noi. m-am gandit la lucruri pe care va trebui sa le fac abia in ianuarie, entuziasmata si tematoare in acelasi timp. fiindca am facut un pariu cu mine si trebuie sa-l castig. fiindca o sa cer de la mine mai mult ca niciodata si fiindca trebuie sa-mi demonstrez ca pot. am vazut ca ma pot autodepasi, nu e indoiala. doar sa-mi amintiti, va rog, cand obosesc, ca singura directie e tot inainte.

si ma mai simt tare recunoscatoare datorita unor intamplari recente despre care n-am stiut cum sa scriu, cum sa povestesc, le-am trait si-atat si-am zambit si inca zambesc. grateful, in orice caz. :)

11 December 2013

change


play this first: http://hypem.com/track/1gaan

sa dansezi la infinit, pe varfuri, alteori sa pasesti apasat, cu toata talpa. sa-ti impingi palmele pe podea, sa sari atingand numai cu varful degetelor dalele de piatra. sa dansezi dincolo de griji, dincolo de realitate, dincolo de lume. sa te rastorni, sa te ridici in aer ca si cum intregul tau corp ar exista numai pe jumatate, sa fii liber ca si cum inima ta nu a fost niciodata plina decat de iubire.

sa inchizi ochii si sa simti ca poti ajunge deasupra tuturor cladirilor din oras si sa le vezi acoperisurile care ascund oameni asezati cuminti la masa si cu capul in maini. sa le zambesti, asa invizibil, si sa le spui ca o sa fie bine.

sa dansezi ore in sir, la nesfarsit sau macar o data pe zi, sa te desprinzi de ce e lumesc si sa mergi pe varfuri in vreme ce esti doar inima impreuna cu toate inimile din lume. sa fii muzica atunci cand te inalti, sa nu fii nimic altceva decat ceea ce ai stiut ca poti sa fii si ce ti-ai dorit sa devii, dar nu ai avut curajul.

sa crezi ca poti si atunci sa te ridici in aer, sa inchizi ochii si sa plutesti. si sa-ti zambesti pana cand nu mai ramane din tine decat un zambet urias care sa-ti straluceasca intotdeauna in ochi. si sa continui sa dansezi chiar si atunci cand trotuarele se umplu de apa si cand pare sa ploua la nesfarsit. sa lasi acelasi cantec sa se auda, sa inchizi din nou ochii si sa-ti spui singur ca o sa fie bine.

iar dansul acesta nesfarsit ii va face si pe oamenii din jur sa prinda curaj, sa se inalte pe varfuri si sa vada dincolo de fereastra. pe cer e un om care danseaza, se rastoarna, se rasuceste in aer si zambeste unei lumi intregi. la infinit.

never ever

sa nu ne temem de drag, sa ne deschidem bratele si sa rostim cu voce tare ca ceea ce simtim e minunat si frumos. sa nu ne imaginam ca lumea e altfel decat asa cum o vedem cu inima atunci cand stim sa privim sincer. si sa zambim oferind mai mult decat ne asteptam sa primim de la ceilalti. atunci oferim cel mai mult. si tot atunci vom primi cel mai mult, chiar daca nu de la o singura persoana intr-un singur moment.

wish all the things grow better, bigger, wonderful.

10 December 2013

you be you



noi suntem tot noi, putem alege sa devenim oameni mai buni sau putem uita de noi si ne putem transforma in urmele pe care experientele mai putin fericite le lasa asupra noastra. mie imi place sa strang tare fericirile in brate si sa stiu ca le folosesc ca sa devin un om mai bun si sa-i ajut astfel pe ceilalti.

n-am inteles decat tarziu cum functioneaza asta cu iubeste-te pe tine ca sa-i poti iubi pe ceilalti. sa-i poti iubi pe ceilalti neconditionat, asta lipseste intotdeauna din fraza asta. fiindca suntem intregi cu iubire, cu incredere si cu tot ce nu ne face niste oameni urati sau care pot dezamagi fiindca nu stiu care e parcursul lor in viata.

si e de munca in toate directiile, eu am de munca, de exemplu, cu mine, iar fiecare om ar trebui sa se priveasca in oglinzi la 360 grade, metaforic vorbind, si sa vada ce ii lipseste, ce parte din el nu e cea mai buna si sa o schimbe.

fiindca doar atunci cand ne cunoastem si stim cine suntem putem fi cu adevarat noi si pentru ceilalti.

09 December 2013

crestem

N-am stiut multa vreme daca exista sau nu un timp al tuturor lucrurilor, insa pe urma unele intamplari te iau prin suprindere si nu-ti mai lasa loc decat pentru zambete. Crestem. Si cred ca toate experientele sunt menite sa ne faca sa intelegem mai multe despre noi chiar daca, in multe momente, mai ales in mijlocul lucrurilor, nu intelegem nimic. Dar crestem. Si pe masura ce ne descoperim reusim sa vedem mult mai bine, sa oferim mult mai mult si sa existam, cumva, dincolo de noi.

Nu stiu cat de ancorati sunteti voi in prezent. La mine e un fel de unica existenta. Trecutul are un rol al lui, bine definit, inteles si oarecum sigilat, iar pe eticheta am scris "Fara regrete". Viitorul e schitat in linii mari si spre el privesc intotdeauna cu entuziasm, stiind ca ascunde lucruri si intamplari extraordinare. I-am lipit si lui o eticheta. "Cu incredere".

Prezentul e un timp al meu in care am invatat sa fiu fericita si, cred, sa ofer mai mult decat cer. Sa descopar ce e mai important in viata si sa stiu ca exista un echilibru in toate. Si mai cred ca atragem ce simtim, ce gandim, ce visam, fara sa mai fim egoisti in legatura cu dorintele noastre. Privesc in urma doar ca sa ma minunez. The more I look back, the more I see miracles a devenit ceva care a capatat inteles. Fiindca prezentul s-a conturat zi de zi, prin cei care au stiut sa-mi faca viata mai frumoasa, iar eu (sper), lor.

Nu cred ca exista directii clare. Cred ca exista o sinceritate a prezentului, a noastra fata de noi, a noastra fata de ceilalti, una atat de importanta incat ne defineste intreaga viata. Si sinceritatea asta ma face sa stiu exact cine sunt fara sa-mi mai pun la indoiala reactiile, deciziile sau alegerile.

Si e bine sa fii tu. E bine sa stii cine esti si ce vrei. Si e bine sa zambesti. Cat mai mult. Cineva spunea ca asta-i cel mai simplu mod de a-ti schimba infatisarea. Mie mi se pare ca e cel mai simplu mod de a-ti schimba inima.

Sa zambesti sincer stiind ca un lucru e cert: crestem. 

05 December 2013

you are strong


Stiu ca pot, iar asta ma face un om mai puternic decat am fost vreodata. Stiu ca totul depinde numai de mine, iar asta nu ma mai sperie. Stiu ca drumul nu trebuie sa fie usor, asa ca sunt pregatita. Stiu ca daca nu suntem iubire nu suntem nimic, si-atunci nu vreau sa fiu nimic altceva. Stiu ca drumul nu e drept, asa ca imi propun sa nu ma incapatanez pe o directie fixa. Stiu ca nu voi fi maine cine sunt azi asa ca imbratisez schimbarea. Stiu ca marea e tot limpede cand cerul e innorat chiar daca nu mai arata la fel. Stiu ca dincolo de nori exista intotdeauna soare asa ca astept mereu sa apara din nou atunci cand nu mai tine de mine sa-l invoc. Stiu ca nu sunt singura si ca sunt singura in acelasi timp, iar asta ma face sa stiu cand sa accept ajutorul si cand nu trebuie sa ma bazez pe asta. Stiu ca mai am enorm de invatat si ca asta ne defineste ca oameni. Stiu ca nu stiu nimic si ca stiu prea putin, iar asta face loc pentru mai mult, pentru tot. Stiu ca m-am schimbat fiindca am fost atenta. Stiu tot ce am invatat din viata si asta ma ajuta sa merg intotdeauna mai departe. Si mai stiu ca fiecare zi e o lectie si ca acum sunt pe drumul cel bun. Si mai stiu ca sunt fericita si ca din asta trebuie sa imi iau toata puterea.

Suntem ceea ce simtim si daca nu suntem iubire, nu suntem nimic


Sa nu fim, asadar, neincredere si sa nu fim rea-vointa. Sa nu fim neintelegere si sa nu fim ura. Sa fim iubire pana la sfarsitul zilelor si sa fim speranta. Sa nu fim frica si sa nu fim invidie. Sa nu fim teama si sa nu fim marul discordiei. Sa nu fim lacomie, sa nu fim minciuna. Sa fim strangere de mana si privire sincera. Sa nu fim razbunare sau resentiment, sa nu fim incapatanare, dar sa fim determinare. Sa fim incredere pana cand invatam sa fim ceea ce ne dorim. Sa fim dorinta si pasiune fara sa fim gelozie. Sa fim intregi, nu doar pe jumatate.

03 December 2013

Pentru tine cum arata fericirea?


La mine, de multe ori, vine din muzica. E tot timpul in interior, dar muzica o lumineaza, nu stiu cum altfel sa explic. Pun alte lucruri acum pe primul plan, fara frica. Cineva spunea odata ca ratiunea trebuie sa primeze, dar cred ca ratiunea ne poate pacali usor daca uitam de etica si daca nu mai ascultam de vocea inimii care ne va spune intotdeauna ce e gresit sau bun. Ne inteapa, e usor. Ne inteapa cand gresim fata de noi, ne inteapa cand gresim fata de ceilalti.

Si fericirea mai vine de la oamenii din jurul meu. Iar cei mai apropiati sunt atat de minunati ca mereu ma mir cum de am avut norocul asta, sa-i am langa mine sau sa ma tina ei langa ei. Si parca ii iubesc din zi in zi si mai mult si toate regasirile noastre, toate intalnirile, momentele infinite pe care le petrecem impreuna sunt cele care ne formeaza viata impreuna cu cele mai frumoase amintiri.

Habar n-am cum ar trebui sa fie lucrurile sau daca ar trebui sa fie in vreun fel anume. Am invatat de la un om pe care il admir mult ca ordinea cea mai buna poate fi si cea mai dezorganizata, important e ca tu sa stii sa te adaptezi si sa nu ai niciun tipar fix in minte.

Stiu in mare ce vreau sa fac, ce trebuie sa continui sa fac, unde imi doresc sa duc unele proiecte. Nu intotdeauna se intampla asa de repede pe cat as vrea sau pe cat si-ar dori alti oameni. M-am intrebat de multe ori daca, in unele perioade, am facut tot ce imi statea in putere. Si am invatat ce e rabdarea atunci cand mi-am dat seama ca nimic facut intr-o goana bolnavicioasa nu are cum sa reziste in timp.

Nu vreau sa dau nimic la o parte pentru un vis pe care, mai tarziu, as ajunge sa-l vad ca motiv al unor sacrificii. Vad oameni care au sacrificat multe si care privesc in urma cu regret. Nu am niciun regret si ca tot ce s-a intamplat pana acum, cu bune si rele, a fost menit sa se intample. Si mai cred in convingerile astea pe care, de multa vreme, nu le mai poate zdruncina nimeni.

Whatever works, ar spune Woody Allen, iar pentru mine astea functioneaza cel mai bine si fara sa cred in bine, fara sa cred ca orice are o solutie si ca viata e asa cum o vedem noi, n-as ajunge nicaieri, n-as misca un deget si as renunta inainte de a incerca vreun lucru.

Asa ca fericirea mea se imparte intre oameni, iubirea de sine, proiectele personale si increderea pe care o am in fiecare noua zi. Pentru tine cum arata fericirea?

02 December 2013

give love

am citit undeva ca ceea ce ne dorim, ceea ce vizualizam, o sa se intample in cele din urma. astazi sunt intr-un loc in care ma vedeam acum ceva vreme. si in prezent continui sa ma vad in alta parte, in alt loc in care imi doresc sa ajung peste ani. e ca si cum te ai pe tine, cel din viitor, in fata ochilor si faci lucruri in prezent pentru a deveni acel om.

nu tine de nimic ce are legatura cu banii, succesul sau renumele. tine doar de un context anume, legat de oameni, de viata pe care deja o traiesc in acest fel benefic si in care iubirea de la oamenii dragi vine in fiecare zi. si ei ma inspira sa fac mai mult si sper ca si eu ii pot inspira uneori.

trebuie sa stim cum sa fim sau cum suntem noi cu adevarat. cum sa fim noi in concordanta cu cine suntem sau cine ne place sa fim acum. fiindca peste un an s-ar putea sa ne placa alte lucruri, sa ne cizelam intr-o anumita directie. e firesc, important e sa stim cine suntem clipa de clipa si sa fim sinceri in tot ce facem, spunem sau gandim. sinceri fata de noi, fata de ceilalti, fata de gusturile pe care ni le cultivam.

si vom descoperi, zi de zi, luna de luna, lucruri noi si ajungem sa fim altii fiindca ne-am transformat. tot noi, dar diferiti.

am tot zambit in ultima vreme, au trecut acum vreo doua saptamani niste nori, dar au trecut, fiindca totul avea o solutie. nimic nu se face intr-o graba naucitoare. eu n-as suporta. sa ma agit peste masura, sa transform totul intr-o epuizare constanta.

si ajung astfel la 2014. stiu ce am de facut mai mult fata de anul asta. iar organizarea va fi cheia.

si, afara, nu stiu daca ati observat sau nu, e o vreme minunata. aici e innorat, innorat a ploaie, de parca-i primavara si acum sta sa ploua. e cald, mai cald decat de obicei si luna asta a inceput mai frumos decat m-as fi asteptat vreodata.

29 November 2013

practice makes it better

sursa
and if practice makes it better, then I wanna practice all the good feelings and unconditional love 'till the end of my days on this Earth.

Nu intelesesem, in tineretea timpurie, ce inseamna cu adevarat iubirea neconditionata. Si a capatat tarziu inca o a doua definitie care, sper eu, o intregeste astazi:

 "Iubire necondiţionată înseamnă o iubire în care actul reciproc de a oferi nu are nicio legătură cu aşteptările, îndeplinirea vreunui aspect după care tânjim sau, mai rău, cu gelozia. E atunci când eşti pe o autostradă emoţională, circuli cu ce viteză vrei tu şi niciun sens nu e blocat." (Andreea Ionescu in acest articol).

E greu, e imposibil. O sa spuneti ca astea sunt basme.

"Să “legi” o persoană de dorinţele tale este exact acel gen de nonetică despre care vorbeam puţin mai sus. Sting are un cântec minunat, care zice aşa: “If you love someone, set them free”. Deci, de invitat în viaţa noastră invităm Iubirea, în forma ei materializată. Partenerul cel mai bun pentru felul în care suntem noi, acum. Tipul de relaţie care este cea mai potrivită pentru binele superior al ambilor participanţi la relaţie. Iubirea, cu I mare, da?"
(Andreea Ionescu, in acelasi frumos articol pe care l-a scris)

Unii vor crede, altii nu. Eu aleg intotdeauna sa cred, sa incerc, sa testez lucruri noi, imprejurari necunoscute. Si sa exersez ceea ce am descoperit ca imi face bine. Sa renunt la autosabotaj. Sa ma iert cand uit si ma autosabotez.




Sunt lucrurile in care cred fiindca, pe masura ce crestem, ne schimbam si ne poate fi mai bine sau mai rau. Si am invatat ce imi face bine si ce nu. Si, renuntand din ce in ce mai mult la teama de a spune nu, intelegand ce e o rana si cum poti sa o vindeci prin relatia ta cu tine, am ajuns aici.


Si cand cineva iti observa stralucirea interioara si iti mai si spune asta, e inca o confirmare a faptului ca lucrurile bune vin din interior, ca ceea ce gandim ajungem sa fim.


Si iubirea, in forma ei neconditionata, e exact relatia de care orice om are nevoie. O iubire care ne elibereaza si care ne face sa inflorim.

28 November 2013

toxic


nu mai vreau sa fac astfel de concesii sau, pe cat posibil, sa le reduc numarul. sa nu mai am parte de mici lovituri doar fiindca, uneori, ne aflam in situatii in care suntem atat de diferiti si refuzam sa ne acceptam diferentele. n-ar trebui sa ne pese, ar trebui sa fim intelegatori. insa uneori pana si privirile dor, dor a ingustimea mintii, a neintelegere, a refuz de a privi dincolo de propria persoana. si alteori sunt priviri care vad prin tine, dincolo de tine si cred ca au inteles totul si ca eticheta pe care au lipit-o de tine va ramane aceeasi pana la sfarsitul vietii.

n-as suporta sa nu ma schimb. sa mai treaca inca un an si eu sa fiu aceeasi. cu acelasi numar de carti citite. cu nimic nou in viata mea. cu niciun loc nou in care sa merg. cu nicio noua descoperire despre mine. fara oameni noi. fara lectii nou invatate. fara sa stiu ca am mai crescut, ca am mai multa incredere in ce pot face si ca am facut mai mult. iar asta e contrariul a ceea ce am fost candva, nu stiu cum lasam zilele sa treaca pe langa mine.

simt ca iubesc enorm acum si poate ca nu e zi sa nu ma simt indragostita. si, daca pot, de ce sa nu ocolesc o situatie care nu va face decat sa ma raneasca? de ce sa stai in calea adversitatilor atunci cand te poti feri? nu asta te face mai puternic, nu sa sorbi otrava pe care altii nu se vor sfii sa ti-o toarne in pahare.

si ii iubesc pe ei, pe oamenii care mi-au aratat ca se poate sa nu dezamagesti si sper ca nici eu nu o sa-i dezamagesc vreodata, o sa am grija.

nu mi-as fi imaginat niciodata ca poti sa te schimbi atat de mult si ca iubirea se poate simti si asa, ca poti sa devii atat de familiar cu niste oameni incat sa simti ca ei fac practic parte din familie, sa iti incante diminetile si sa aveti sute si sute de amintiri impreuna.

e frumoasa viata asta si e bogata prin oamenii bogati sufleteste, nu altfel. nu mai vreau rani si nu mai vreau dezamagiri. si stiu ca vor mai veni, eu stiu ca iert acum mai usor, repede, ma iert pe mine, imi fac noi promisiuni. doar ca nimeni nu vrea sa fie ranit, iar eu ma simt uneori teribil de obosita pentru a trece din nou printr-un astfel de proces de curatare si curatire.

the glow


Fericirea vine din interior, iar asta o sa se vada intotdeauna la exterior. Numai ca pentru a fi fericiti in interior trebuie sa armonizam totul, trebuie sa depunem eforturi in viata reala, sa lucram intens si sa ne depasim limitele. Si avem de lucru si cu sufletul: sa iertam mai mult, sa ne iertam si pe noi si sa ne suparam mai putin, sa iubim, sa iubim neconditionat, sa spunem zambind "Buna dimineata!" si sa facem curat in casa, in viata, in mintea noastra.

Aceasta e o saptamana grea, nu e una usoara. Nu foarte complicata, dar plina si un picut mai grea decat de obicei. Si fara orele de somn pe care mi le-as fi dorit. Si cu un weekend care se anunta plin de munca. Si as vrea mult, tare mult, sa nu mai uit nimic din ce am scris mai sus, sa zambesc mai des, cum imi tot spune unul dintre cei mai dragi prieteni.

Si fiindca tot veni vorba de cei mai dragi, azi este ziua de nastere a prietenei mele dragi de la care am invatat cum se construieste o prietenie de-a lungul timpului, cum se consolideaza si cum sa fiu un om mai bun.

Se spune ca, mai devreme sau mai tarziu, ajungem sa fim cei cinci sau sase oameni cu care ne petrecem cel mai mult timpul. Mai am de completat acest cerc, mai am de invatat, de crescut. Dar pana acum, ce oameni minunati am langa mine si cat m-as bucura sa devin mai mult ca ei, ramanand in acelasi timp tot eu. Frumos mod de a te transforma ca om, nu-i asa? Iata de ce o curatenie periodica in vietile noastre e necesara.

La multi ani, draga mea D.! Sa ai tot ce iti doresti in lumea asta, sa traiesti povesti uimitoare care sa iti aduca astfel cele mai frumoasa amintiri!

26 November 2013

a long time

Vosgesparis: X X X BERLIN | Black Fashion Multi-Label store

                                                                          Lily Kamper


N-o sa mai vorbesc astazi despre ritmul lucrurilor, ci doar despre liniste. Parerile sunt impartite cand vine vorba de ce ar trebui sa faci. Tu crezi una, altii cred alta. Inclin sa cred ca oamenii cu experienta mai multa stiu mai bine. Dar inca nu sunt pregatita sa renunt la tot, sa renunt la zece lucruri ca sa imi ramana unul singur pe care sa-l pot face cel mai bine. Nu e un parcurs firesc sa incerci sa faci in continuare ceea ce iti place? Si simt ca cel mai mult atarna in balanta tot WOLF 25. Momentan, cat pot, atat ii ofer. Si lucrurile bune vor aparea, progresul se va face simtit dupa ce vom parcurge inca o etapa pentru care am muncit cum am stiut noi, cat am putut. Stiu prea bine ca investitiile facute au fost facute cu un risc si tot ce facem are un risc. Dar sanatosi sa fim si sa lucram atat cat ne tin puterile, nu-i asa? Si sa ne bucuram de ce facem si sa depunem eforturi sincere si sa avem grija ca lucrurile sa se desfasoare cinstit fata de noi.

Poate mi-au scapat din vedere unele lucruri, dar ma regrupez. De azi ma gasiti si pe Metropotam unde o sa va povestesc nu doar despre ce-am mai gatit, ci si de ce imi place mie Bucurestiul atat de mult. Iar asta e unul dintre lucrurile la care nu ai cum sa spui nu atunci cand esti intrebat. Eu n-am vrut, nu stiu altii cum ar fi facut.

Sa nu mai visezi si sa treci la actiune e un lucru mare. Adica visezi mai putin si muncesti mai mult. Si rezultatele muncii nu te lasa sa mai visezi foarte mult cu ochii deschisi. Te concentrezi pur si simplu pe munca si rezultatele concrete te duc mai aproape de ceea ce candva doar iti imaginai. Dar nu e o nebunie? Sa ajungi intr-un loc si sa zici ca tot nu e totul suficient de concret? Pe urma, sa fii si mai aproape de ceva, sa mai faci un pas si sa stii ca mai urmeaza inca zece. Si tot asa. Tot mai departe? Asa e parcursul asta? Asa se simt toti cei care isi croiesc un drum prin necunoscut? Un drum pe care nu l-a scris nimeni dinainte pentru ei si pe care nu-l dicteaza nimeni de clipa?

Eu habar n-am, dar suficientul din prezent nu e niciodata suficient si sper ca asta sa fie un stimulent suficient de bun pentru viitor. Sa fie printre motivele care ma vor face intotdeauna sa merg si mai departe si sa vreau si mai mult.

Si exista si linistea, fiindca am spus ca despre ea o sa va scriu. Cand dispare, ma lupt pentru ea. In zilele mai grele, continui sa-mi amintesc ca trec peste inca un hop. Si rabdarea, nesfarsita rabdare. Rabdarea pretioasa care ne va rasplati in cele din urma.

clar ca lumina zilei

totul tine de frica si acum mi-e clar ca lumina zilei. totul tine de greul de care dai si de care ti se face frica fiindca asta inseamna sa te chinuiesti putin, sa lasi mult mai mult de la tine si, da, sa faci niste sacrificii. dar ce sacrifici? niste timp in care oricum nu faceai nimic. asadar, nu e sacrificiu, ci o mai buna gestionare a timpului.

mai apoi sunt fricile care vin din constatarea faptului ca lucrurile nu merg pe roze. dar nimic nu s-a schimbat, daca e sa fim sincer, fata de ultimele luni in care nimic nu s-a miscat atat cat ar fi putut. din nou, timp, decizii, amanari.

asa ca e clar ca lumina zilei ca am gresit mult si ca m-am lasat prada unei rutine naucitoare si unor momente pe care le-am multiplicat fiindca, da, erau savuroase si, in mod cert, de o mie de ori mai placute decat provocarea asta in sine.

teama de noi insine si de ce putem face chiar exista si m-am luptat, se pare, destul de mult cu ea.

25 November 2013

raspunsuri

O sa repostez aici fiindca mi-am gasit partial unele raspunsuri, cred ca cele pe care le cautam in acest moment:


One law of human nature is to want more–more horsepower, more serenity, more intimacy, more money, more power, more life.  But getting more is often an uncomfortable business.  To reach the juiciest apples, we have to climb high, reach out, and risk falling off the ladder.  Such risk taking tends to be uncomfortable–physically, financially, socially, especially emotionally.  We spend a lot of time feeling awkward, inept, out of our element.  Terror and exhilaration dance a reckless tango on our nerves.

Reaching for more takes learning
, and learning makes us feel like children again, with all the excitement, wonder, and fear that spiced our earliest years.  And it’s not what we’re learning, it’s where we’re starting from and how far we’re trying to reach that make the difference.  Learning is relative.  The experience of a paraplegic rediscovering the complexities of walking is as intense as that of a teenager learning to drive, a downhill skier learning to snowboard the half-pipe, a manicurist learning to run their own shop.  What is routine for one is unimaginable success for another.

In learning, we all start from adversity.  We don’t make enough money, can’t stand our job, don’t know enough, can’t climb the mountain.  Adversity may creep into our awareness as dissatisfaction, a natural manifestation of personal growth, or it may be forced on us by accident or catastrophic illness.  Whatever the case, we desire intensely to move from adversity to triumph.  And in moving, we encounter new ideas, learn new skills, acquire new beliefs, adopt new attitudes.  We face down adversity and stretch ourselves toward success.  We improve.

To improve, we must weigh the desired end against the pain of getting there.  No risk, no gain.  If we opt for comfort and ease, we forgo the rewards of accomplishment.  But if we take to heart what professional athletes are taught and “do something every day that scares you a little,” we stretch our boundaries and move into new territory.  We gain in self-confidence, which makes it easier to push back the limits and tackle bigger challenges.  We convert nervous energy–the jitters–into kinetic energy.  We become unstoppable.

Do you have a story about how you took a risk or faced adversity in order to grow?  If so, I’d love for you to share it in the comment forum below.  You never know who you’ll inspire...

Sursa: http://businessnetworking.com/adversity-risk-taking/


+
sa nu te lasi dominat sau stapanit. Sa ai taria sa te tragi inapoi si sa nu renunti la profunzime: fie ca este vorba de oameni, de sentimente, cifre, comportament, de strategie sau masurarea rezultatelor. Daca ramai sincer si profund, nu pierzi niciodata.

- See more at: http://www.femei-in-afaceri.ro/ro/interviuri/interviu-cu-aliz-kosza-business-strategist/#sthash.I50V4JVN.dpuf
 
"Sa nu te lasi dominat sau stapanit. Sa ai taria sa te tragi inapoi si sa nu renunti la profunzime: fie ca este vorba de oameni, de sentimente, cifre, comportament, de strategie sau masurarea rezultatelor. Daca ramai sincer si profund, nu piezi niciodata". (Alis Kosza, articol complet)

+

View yourself as a success, no matter what is happening.

Know your personal weaknesses and deal with them.

Address the influence of fear and anxiety.

Stay immersed in the details of your work.

Have a supportive family.

Participate in a supportive team atmosphere.

Identify with interests outside your work.

Develop core values.

Learn how to be centered.


( Deepak Chopra )


sa nu te lasi dominat sau stapanit. Sa ai taria sa te tragi inapoi si sa nu renunti la profunzime: fie ca este vorba de oameni, de sentimente, cifre, comportament, de strategie sau masurarea rezultatelor. Daca ramai sincer si profund, nu pierzi niciodata.

- See more at: http://www.femei-in-afaceri.ro/ro/interviuri/interviu-cu-aliz-kosza-business-strategist/#sthash.I50V4JVN.dpuf

24 November 2013

sa nu mai

sa nu mai cer? de cate ori nu mi-am promis mie sa nu mai cer? sa ma concentrez pe munca si-atat? sa nu mai sper cand nu e cazul? sa nu mai visez cu ochii deschisi atat de mult? stop dreaming, stop dreaming din "Cimitirul" lui Telespan e cel mai bun sfat pe care l-am primit in ultima vreme. eu spun da cand nu trebuie si nu cui nu trebuie si am in permanenta frica asta ca o sa stric lucrurile si pe urma ele oricum se strica de la sine, unele, fiindca acolo undeva asa era scris sa se intample. credeti in destin?

si fireste ca tot pe mine ajung sa ma supar, e mai usor sa-ti tii promisiunile fata de prieteni decat cele pe care le faci fata de tine si detest tocmai lipsa asta de responsabilitate fata de mine. e obositor, zau ca nu e. trec acum la scris, la scrisul pentru alti oameni, cu zambete puse in loc de virgule, ca sa dea mai bine.

in loc de desert

Cel mai greu e, intr-o dupa-amiaza in care n-ai vrea sa-ti ridici ochii din tavan, sa incepi sa scrii despre lucrurile in care acum nu prea stii daca sa mai crezi. Sa incerci sa scoti din ceata obiecte nedefinite si sa povestesti despre ele. Sa dai raspunsuri pe care te-ai chinuit sa le afli chiar tu in ultima vreme. Si sa stii ca, indiferent de cum te simti, trebuie sa le scrii. Ti se strange stomacul si strangi din dinti. Asa devin un om mai puternic? O sa-mi sara in fata raspunsul ala evident pe care-l ocolesc si de care mi-e frica? Steven Pressfield ar spune ca asta e Rezistenta care incearca sa ma tina pe loc. Asa numeste orice activitate, ganduri sau frici pe care le avem cand facem ceea ce ne place si cand incepem sa nu mai cred, cand gasim scuze, cand ne punem intrebari care nu existau acum un an.

Si vin de-a valma, iar raspunsul pe care-l ghicesc dincolo de randuri nu ma multumeste. Il vad ca pe un sacrificiu sau poate doar asa aleg sa-l vad. De ce trebuie sa fie asa si nu invers? E chinuitoarea marturisire pe care o faci fata de tine ca ai fi putut face mai mult, ca ai fi putut lua alte decizii. E chinuitoarea realitate in care vezi ca nu poti face mai mult, nu acum.

Dar strangi din dinti si incepi sa scrii, pierdut in din ce in ce mai multe detalii si lucruri care nu mai au nicio legatura intre ele. Asta ma face un om mai puternic sau doar unul mai mincinos fata de mine?

anti-eul

exista uneori un om (sunt tot eu, ce ironie) care e tot ce nu as vrea sa fiu. dar sunt tot eu si-atunci nu mai cred in nimic. iese la iveala in momentele in care lucrurile nu mai au nicio directie si iese la iveala dupa zile in care intrebarile "ce-ar fi fost daca?" incep sa se inmulteasca. si acest anti-eu (altcineva si eu in acelasi timp) imi va face mereu mai mult rau decat bine. dupa zile in care depui eforturi si pe urma pur si simplu nu-ti mai pasa si dai cu piciorul la tot ce-ai reusit sa construiesti, anti-eul traieste isi face de cap. e tot ceea ce nu vreau sa fiu si e tot ceea ce incerc sa scot din viata mea, dar uite ca apare si strica tot, pe nepusa masa.

griji marunte care devin mari, griji mari care continua sa fie mari. e mai bine sa fii suparat mereu? asta e o tampenie, nu poti sa torni continuu otrava in tine. dar nici eforturile bune si constiente nu te duc mereu mai departe. nu exista o garantie a lucrurilor, trebuie sa treci prin ele, indiferent daca alegi sa iti fie bine sau nu cand treci prin toate.

multe par dezamagitoare zilele acestea, iar anti-eul m-a dezamagit cel mai mult.

22 November 2013


m-a sunat mama la 8 sa-mi spuna ca ne-a murit o matusa. eu dormeam si mi-a zis sa nu ma sperii ca are sa imi spuna ceva. numai ca te sperii, mai ales dupa ce inveti sa recunosti vestile proaste de la primul alo. si mai ales dupa ce ai mai trecut prin asta tot anul asta si-ti reamintesti, fara sa fi uitat vreo clipa, ca viata trebuie traita acum.

aseara am fost la doua concerte, olafur arnalds care n-a reusit sa ma tina acolo cu trup si suflet, desi mi-as fi dorit, apoi la niste oameni pe care poate nu prea ii ascultati si care se invart cam in zona asta. si-aici am fost cu trup si suflet, ca sa vedeti cum functioneaza lucrurile.

si-n rest, cam atat. nu stiu sa scriu despre mine fiindca mi-e bine si zilele trec intr-un mod foarte frumos despre care habar n-am cum sa scriu. mi-am dat seama ce conteaza, de fapt, si nu-mi doresc niste lucruri care ar putea sa strice tot. sunt lucrurile astea de zi cu zi si am norocul, da, tine si de noroc si de-o minte limpede care sa te ajute sa faci curat, am norocul de lucruri din-astea bune de la oameni buni. griji exista, ca n-ai cum sa nu-ti faci, numai ca sunt constructive si nu exacerbate.

cum spuneam, numai de bine. sa fim sanatosi.

19 November 2013

running

tsolo munkh

uneori - sau poate de cele mai multe ori - trebuie sa te ridici singur. sa te bati pe umar si sa-ti spui ca poti. sa mergi drept inainte, chiar daca e ceata si chiar daca habar n-ai daca ai pornit in directia buna. cand toate lucrurile pe care ti le spuneai par la fel de in ceata, desi sunt pe acelasi drum. cand, desi le repeti, nu mai stralucesc la fel de mult. cand remediu dupa remediu nu mai functioneaza. si-atunci te-ntorci la tine si ai bucuria sa gasesti un om linistit care se poate ridica de unul singur si care indrazneste sa mearga mai departe. e greu sa nu bagi in seama ce spun alti oameni, e greu sa incerci sa mergi drept cand altii se tem pentru tine mai mult decat tine. adica e greu sa te feresti de fricile altora, parca sunt pietre pe care ti le arunca in poala si tu trebuie sa le cari mai departe.

asa ma simt in ultima vreme si nu prea stiu decat cum sa mentin acest echilibru cu mine si sa ma concentrez pe ceea ce, acum ceva vreme, stiam sa fac foarte bine. dar pauza a fost mare, totul s-a imprastiat, iar acum adun si adun, caut, fara sa stiu daca rezultatul va fi asa cum ar trebui sau fara sa stiu daca voi ajunge la vreun rezultat.

dar merg drept inainte fiindca pe loc nu pot sta. e cel mai rau sa stai pe loc. e un loc cald, intotdeauna. te-asezi in pozitie de fetus, te cuibaresti, iti ascunzi chipul intre palme si ramai acolo, la caldura. numai ca peste zece ani te vei trezi tot acolo, in propriul tau cocon, cu regretul de a nu fi mers mai departe, chiar daca paseai direct spre ceata.





15 November 2013

and I don't care

Play this first:

I'm not perfect. God knows I'm far from being perfect. And so are you. Imperfect. I get angry sometimes. Boy, I can get so angry. Upset with other people. Upset with myself. But so do you. And sometimes I'm wrong and won't always admit it. Sure, I'll admit it later when it could be too late. Because sometimes it is too late and it's something we should all keep in mind. But could you tell me you've never been wrong? And you've never lied to yourself even?

We made up perfection. And now we're trying to achieve the impossible. I'm a genuinely loving human being. And so are you. I love the feeling of loving or being in love. And so do you. I care about my family and my friends. I care about strangers. And so do you.

Don't aim for perfection, but work on whatever you wanna change. Just keep in mind that you can always get better, but not perfect. Don't lose sight of what really matters. Love matters. Honesty matters. Family matters. Friends matter.

No one cares about perfection, you know? Because behind every single thing that appears to be perfect, you'll discover not ten, but a hundred little imperfections. So go for the imperfect something in your life. And maybe, just maybe, you could discover something close to harmony: the beauty of an honest and loving life. An imperfect and beautiful one.

14 November 2013

avem timp si n-avem


paler spunea ca avem timp. eu cred ca nu avem. nu pentru ca nu ar exista suficient, ci pentru ca il aruncam pe fereastra. credem ca avem un timp infinit pentru iubire, asa ca amanam totul si alegem sa iubim un pic mai tarziu. n-avem timp sa ne mai platim nici facturile, asa ca le platim la gramada, o data la trei luni. ne traim zilele cu senzatia ca totul poate fi lasat pe a doua zi. dar nu avem timp.

iar momentul prezent, atat de plin, il jertfim unor ganduri care nu duc nicaieri. si in astfel de momente nu mai avem timp pentru nimic. privim catre un trecut pe care poate il regretam sau pe care inca incercam sa-l intelegem. ne copleseste un viitor despre care, in realitate, nu se poate sa avem habar. suntem prinsi intre doua momente care nu mai sunt nicidecum ale noastre.

dar avem timp. aseara am privit, de departe, un om pe care il admir mult. o ea care se lasa in bratele unui el, traindu-si povestea de iubire in prezent, de mai bine de zece ani. si mi-am amintit din nou, tot aseara, fiind alaturi de oameni minunati, ce miracol imens e clipa de fata.

lupt sa-mi fac timp. sa eliberez prezentul de tot ceea ce nu ar trebui sa se afle aici. de intamplari, de oameni, de conflicte inutile, de situatii tensionate. o gradina pe care o napadesc buruienile si crengile uscate, daca nu esti atent.


imi scriu ca trebuie sa ajung in anticariat. imi notez ca trebuie sa merg sa rezolv un lucru marunt. fiindca si eu, uneori, poate mult prea des in ultima vreme, uit sa-mi acord din prezent atat cat ar trebui. si asta e metoda mea de ancorare. imi amintesc, prin scris, ca avem timp si n-avem.

13 November 2013

iar happy





m-am trezit cu sentimentul ca totul e bine. asta dupa ce ziua de ieri s-a incheiat cu un vin fiert intr-o companie de nota 10+. am trecut in revista niste oameni si niste concluzii. si concluzia finala a fost ca deciziile de pana acum sunt bune si corecte, ca oamenii pe care ii iubesc sunt putini si e bine asa, fiindca ii poti iubi mai mult si ai timp pentru ei si ca s-au schimbat atat de multe in bine incat asta te face sa vezi lucrurile mult mai clar. sau cel putin sa ai mai putina rabdare in unele contexte, spre binele tau. si mai stiu si ca am de lucru cu mine, dar ca acest context imi prieste.

sunt niste limite pe care nu le pot depasi. ma opresc inainte de a ajunge la epuizare. nu lucrez noaptea. mai ales ca trebuie sa mentii un echilibru intre munca (si aici ma refer doar la ce inseamna atelierul pentru mine) si viata personala.

dar da, weekend-urile s-au dus, din punctul asta de vedere. inseamna munca, dar serile sunt alaturi de familia numarul 2, formata din oameni extraordinari. si tare mi-as dori sa-i am langa mine si peste zece ani. lucrurile sunt cum trebuie sa fie. si-mi promit (nu pentru prima data, recunosc) sa nu mai cer ce nu mi se cuvine.

11 November 2013

Ordine-n dezordine III

  “For after all, the best thing one can do when it is raining is let it rain.” - Henry Wadsworth

 

 Sunt multe lucruri pe care tot habar n-am cum sa le gestionez. Si ma gandesc intens la ele in loc sa imi concentrez atentia asupra lucrurilor pe care chiar le pot controla si pe care ar trebui sa le fac. Si desi acum ma supar rar pe alti oameni, sunt momente in care ma supar cel mai mult pe mine si cred ca nu e bine nicidecum. Ma supar ca nu ascult eu de mine, iar asta e o neintelegere pentru care nu am momentan nicio solutie. Fiindca as vrea sa ma ascult dupa ce imi repet la infinit cum nu e bine si de ce e gresit asa. Pe urma fac exact pe dos si de-aici conflictul. Mereu mi se pare ca am irosit atata energie doar ca sa ajung intr-un punct in care sa constat ca n-am invatat mare lucru din ce mi-am predat.

Si poate ca la fel de deranjant e ca nu stiu ce strica echilibrul asta, poate ca asa se reoranduiesc toate, prin astfel de momente in care eu ma supar rau pe mine. numai ca nu vreau. am descoperit ca perseverenta e singura care iti aduce rezultate asa ca nu renunt si continui, in ciuda acestor momente care par doar niste mici pauze din care sigur o sa am ce invata pana la urma. si simplul fapt ca le analizez acum e o dovada.

poate sunt doar mici nemultumiri care se-aduna si fac poc. asa cum am auzit ca plang uneori copiii mici fara sa stie de ce. poate ca de dimineata s-au opintit sa deschida un sertar si n-au putut, s-au speriat de trecerea in goana a pisicii si n-au apucat sa planga fiindca mama i-a luat in brate. poate ca si noi ne suparam cu intarziere. fiindca, in mod cert, nu crestem mari cu adevarat niciodata.

07 November 2013

white magic

www.silviagrav.berta.me


azi am vazut cum functioneaza universul daca esti in armonie deplina cu tine. am zambit. i-am facut pe alti oameni sa zambeasca. totul sincer. s-au schimbat multe contexte doar fiindca am trait totul cu bucuria deplina de a trai. de a fi. am iubit cu inima si cu mintea tot. am simtit totul pana in adancul sufletului. am inteles cum functioneaza magia invizibila. am presimtit ca o sa se intample ceva ce nu se intampla in fiecare zi. apoi a sunat telefonul direct din paris. iar asta nu se intampla in fiecare zi. si-am reunit prieteni la un pahar de vin fiert. si n-a fost ora sa nu zambesc si sa ma simt si mai indragostita de tot. magic, I tell you.

luv






you may be poor, but music is free

eu zic sa crezi in tine

fa ceea ce trebuie facut. hraneste-te, nu manca doar ca sa mananci. iubeste sincer de dragul de a iubi fiindca nimic nu e mai frumos pe lume. ajuta nu ca sa fii ajutat ci fiindca o sa vezi ca ti se schimba intreaga viata. in bine. nu cere fiindca nimic nu ti se cuvine de-a gata. invata sa oferi neconditionat si-ti promit ca vei primi inzecit. zambeste cu gura pana la urechi atunci cand e soare si zambeste cand ploua fiindca, omule, poti sa simti ploaia! priveste cerul cand e senin si priveste cerul cand e innorat si bucura-te ca il poti vedea. nu crede in cine iti spune ca fericirea nu exista si nu te teme sa simti cel mai mare entuziasm pe care l-ai simtit vreodata. fiindca zi de zi, zi dupa zi, daca te bucuri de lucrurile marunte, vei vedea ca a trecut o luna, apoi un an, apoi mai multi si tu ai dus o viata fericita. lasa-i pe altii sa propovaduiasca tristetea, tu propovaduieste fericirea. spune-le celor pe care ii iubesti ca ii iubesti si ca sunt extraordinari si multumeste-le celor carora trebuie sa le multumesti. imparte bucuria si sentimentele frumoase fiindca nu te costa nimic, dar pretuiesc enorm. si iubeste muzica, asculta cu inima si o sa vezi cum te schimba cu totul. invata sa zambesti fara motiv fiindca motivele pe care acum poate nu le vezi sunt intotdeauna in tine si exista si soarele e un motiv suficient sau faptul ca respiri. fii recunoscator si numara lucrurile pentru care trebuie sa spui multumesc, ai deja mai mult decat iti trebuie. te las cu asta:


06 November 2013

it's really all about music, love and mindfulness







prieteniile, pe masura ce

pe masura ce inaintez in varsta, cu unii oameni imi pierd rabdarea mult mai repede. in schimb, pe unii ii iubesc si mai mult. eu renunt la incapatanare si-mi cer iertare mai repede. ei ma farmeca zi de zi si-mi reamintesc ca pe lume exista relatii sanatoase, frumoase, ronde si rotunde, dar mai ales politicoase.

prieteniile astea asa de bune pentru inima, dureri de cap, batai de ochi si alte cele se servesc ba cu supa fierbinte, ba cu ceai si povesti sub cine stie ce copac prin cine stie ce parc sau curte, ba cu vin prin cine stie ce balcon sau etaj. ba o prajitura pe care o impartim pe jumatate, ba cu intalniri la care ne trezim ca am adus fiecare cate ceva pentru celalalt. prieteniile astea frumoase se scalda in lumina galbena de toamna sau la adapostul noptii de vara. abia astept sa vina zapada si sa vad cum prieteniile astea nu ingheata, ci stiu sa se bulgareasca fara sa zgarie.

unde mai pui ca atunci cand unul din membrii de vaza ai acestor cercuri diplomatico-prietenesti se scufunda in oala cu melancolie, sarim de pe unde ne invartim si-l tragem de maini si de picioare pana cand ne-am asigurat ca nu se ineaca si uita ca noi n-am plecat nicaieri. mai stim insa si ca, daca avem pofta sa ne retragem in cazematele noastre, ei toti vor fi acolo cand decidem sa revenim la lumina.

nu prea stiu cum sa le mai descriu, sunt bune si frumoase si sunt aici si se impart pe zile, uneori pe ore si parca-ti vine de multe ori sa tragi cu dintii de ele sau sa musti pe oricine ar incerca sa distruga cercul atat de armonios.

04 November 2013

dreams



e o mare placere in a te schimba. in a vedea ca devii o versiune mai buna a ta. in a-ti oferi mai mult timp, mai multa incredere, mai multa iubire si grija. si m-am concentrat mult pe alte lucruri care tin de lumea exterioara. e drept ca cea mai mare parte din energia interioara m-a ajutat sa schimb imprejurarile si sa fiu astazi in locuri si contexte pe care nici nu mi le-as fi imaginat acum un an. e un progres care ma face sa zambesc in orice moment.

si fiindca toate au un timp al lor, acum e timpul pentru mine. timpul pe care l-am alocat unor schimbari prin care habar n-aveam cum sa trec, dar am trecut, mi-l rezerv acum mie. fiindca daca faci niste pasi si esti la jumatatea drumului, o sa vrei sa faci si mai multi. si de data asta vreau sa fie mai mari, mai indrazneti. cu si mai multa incredere si cu urechile inchise fiindca vocea noastra, vocea inimii, e adesea cea mai buna dintre toate si cea mai inteleapta.

si-acum e timpul sa maresc armonia pe care am descoperit-o, sa profit de ea si sa ma pot felicita si pentru aceasta schimbare care tine de mine si nu doar pentru cea care are legatura cu imprejurarile actuale. si stiu ca atunci voi putea face si mai multa.

imi doresc sa devin unul dintre acei oameni care sa ii inspire pe ceilalti. dintr-un singur motiv: daca nu as fi intalnit oameni care sa ma inspire, pe care sa ii admir si care sa ma motiveze, sa imi dea incredere, nu mi-as fi urmat visul.

admirati, iubiti si aveti incredere. sunt sentimente care va pot duce departe de tot.

02 November 2013

better place

ma tem ca oamenii uita. de asta m-am temut cred cel mai des. ca uitam cand ne e bine, dar ne amintim intotdeauna de cand ne-a fost rau. si fiindca uitam cand si cum ne-a fost bine, nu ne mai ramane decat raul asupra caruia sa ne concentram. numai ca eu nu uit binele si-am invatat sa-l rasucesc pe toate partile si sa-l retraiesc ca sa-mi ajunga o mie de ani. ma gandeam azi ca timpul trece si nici nu ne mai dam seama cum ne schimbam. si mi se parea c-am intinerit. asa ma simt. in a better, much better place.

am inceput azi din nou sa lucrez in argint. cu teama. m-am trezit cu emotii, de parca urma sa dau un examen. stiu ca nu le pasa multora de povestirea asta in concret, insa trebuie sa mi-o spun. si nu-mi place ce-am facut. numai ca procesul de creatie incepe de la o idee, pe parcurs au loc accidente, lucruri neprevazute, si rezultatul nu e mereu cel pe care ti-l imaginai. am tras adanc aer in piept cand am intrat in atelier. eu, aici, gata sa lucrez? nu prea-mi vine sa cred si totusi cred enorm. acum sunt inca in perioada in care mintea mi-e doar acolo, planurile trebuie sa fie respectate, ajustate, perfectionate. si e minunat, e o munca extraordinara. am atat de multe de invatat, de reinvatat, de imbunatatit. si le fac pe toate in paralel, cu multa incredere.

si-mi doresc ca in jur sa fie totul bine si frumos. am gasit in mine o armonie faina de tot pe care n-o mai las sa-mi scape. mine all mine, but I'll share it as well.

01 November 2013

profetiile care se implinesc prin ele

am prins eu niste frici de care nu stiu cum sa ma dezbar. adica stiu, acum ca le-am identificat si-am inteles ce-i cu ele. si cred ca zambitul asta mult ajuta. ceea ce credem ca o sa se intample se va intampla. si cred ca de-asta ne e mai usor sa credem intr-o forta mai mare decat noi. cerem ceea ce noi nu credem, de fapt, ca am putea primi. cel putin, nu datorita noua insine si nu prin fortele noastre.

dar e gresit. fiindca primim cam ce ne imaginam si ce credem ca putem construi. si nu e de primit, cat de reusit. fiindca nu ni se cuvine, in fond, nimic de-a gata. de ce sa credem ca meritam avere daca nu am muncit pentru ea? de ce sa invidiem faima altora daca noi nu am facut nimic cu viata noastra?

toti oamenii aceia la care ne uitam sunt acolo dintr-un singur motiv: au indraznit. fiindca la asta se rezuma totul. au indraznit, au crezut, au facut. nu si-au pus o mie de intrebari, poate ca s-au intrebat dupa, poate ca si-au regretat unele decizii, dar au ales sa traiasca asa, mult mai aprig, mult mai in bataia vanturilor si cu mult mai multe emotii pe ora decat cei mai multi locuitori ai planetei.

si-mi place curajul asta si cum m-am reindragostit de viata, cum am descoperit ca pot face atat de multe lucruri si cum inima e cea catre trebuie ascultata dincolo de niste pre-conditii ale societatii. rupi niste bariere, cazi la invoiala cu tine si gasesti un echilibru.

sunt Taur, iar asta ma face sa simt, de obicei, totul la extrem: atat emotiile negative, cat si emotiile pozitive. si incerc sa le dozez cat mai bine, sa raman pe linia aia in care stiu ca sunt doar plusuri si minusuri si ca totul, de fapt, e in echilibru.

asa cum cred ca mecanismul invizibil al lumii o sa ne ramana intotdeauna de neinteles doar fiindca nici nu ne e dat sa-l cunoastem.

adevaruri

"Cea mai profunda frica a noastra nu este ca suntem nepotriviti. Cea mai profunda frica este ca suntem puternici peste masura. Este lumina noastra care ne sperie, si nu intunericul. Ne intrebam: Cine sunt eu sa fiu minunat, extraordinar, talentat, fabulos? De fapt, cine esti tu sa nu fii asa?" - Marianne Williamson


31 October 2013

simple things

azi am descoperit simple romania si am retrait momente din locuri la fel de frumoase. ne reintoarcem, dupa o viata in care acumulam, alergam, strangem, fara sa stim nici noi de ce sau pentru cine, la cele mai simple lucruri. cred tare mult ca in locuri precum Maramures oamenii inca nu au uitat ce e mai presus de lucrurile materiale. iar asta se vede din acea simplitate pe care noi acum o cautam, sufocati de o viata mult prea aglomerata.





simpleromania.com

una-alta

parca am locuit intr-un dovleac luna asta. suntem in 31 si se incheie una dintre cele mai frumoase luni pe care le-am trait vreodata. pare mult? exagerez? nu. a fost minunata fiindca am trait-o intr-o liniste aproape deplina, inconjurata de oameni extraordinari. au fost "de vina" si lumina asta de toamna si vremea frumoasa de afara, mica excursie la sibiu, micile-marile realizari, diminetile petrecute alaturi de niste prieteni inca noi, inca proaspeti intr-o poveste care mai ca se scrie singura.

si o spun fiindca las lucrurile sa se desfasoare in voia lor, fac doar acei pasi pe care stiu ca ii pot face si ma retrag din orice loc sau context in care simt ca energia mea se consuma fara sens. e o incrancenare de-a mea mai veche, o incapatanare pe care acum o educ si n-o mai las sa-si faca de cap.

ai crede ca inveti multe cand treci prin momente de suparare. insa, cel putin pentru mine, adevarul e cu totul altul: am invatat multe in aceasta luna in care am vazut totul mult mai limpede, in care am inteles cat de urias poate fi putinul pe care credem ca il avem uneori. si ca nu suntem niciodata singuri.

si-am mai inteles si ca intotdeauna e bine sa ne analizam reactiile in relatia cu alti oameni pentru a nu judeca gresit si pentru a nu uita, asa cum am citit astazi, ca suntem toti oameni in devenire si ca, intr-adevar, nimeni nu e perfect.

si-mi place cum lucrurile pot merge intr-o directie a lor, in timp ce eu aleg un drum pe care nu te vei poticni de niciun fel de incrancenare.

30 October 2013

cover

foam dome in USA



un buton mic pe care apas, in interiorul meu, si gata, se face liniste. nu ai de ce sa stai in fata furtunii daca ai unde te adaposti. si nu toate furtunile te fac un om mai puternic, unele te naucesc si-atata. te fac mai firav si te fac sa te pui, cu totul, sub semnul indoielii. si-atunci faci pauza, si liniste, si tot.

29 October 2013

just keep on shooting 'cause I don't feel the blow






25 October 2013

lungul nasului

What you take for granted, someone else is praying for.  
 
Am zile in care energia mea pare sa vrea sa ma tarasca inapoi in pat. S-a risipit putin din acel sentiment pe care il comparam cu lumina galbena de octombrie. Asta fiindca am dormit putin, fiindca nu m-am organizat cum trebuie, fiindca m-am enervat cand nu era cazul. Iar astea mi se citesc astazi pe chip si-mi tin ochii intredeschisi, cat sa vad cat mai e pana cand voi putea sa ma retrag in pat cu niste supa calda. Asa functionez. La intervale mai mari de timp, bateriile par sa aiba nevoie de o reincarcare insa. Ceva e totusi diferit de data asta. Mi-am dat seama ca realitatea pe care o traim ne prieste mai mult decat cea pe care o construim in mijlocul alteia deja construite de altcineva. Mi-au priit, asadar, niste zile in care totul a fost armonie, gandurile mele au fost mai linistite ca niciodata, iar eu am trait undeva intre realitate si visare. Imi spun mereu ca e bine cum e acum, ca nu trebuie sa-mi agat eforturile de un scop anume, ca doar munca ma va aduce mai aproape de ceea ce stiu ca intr-o zi va exista. N-am renuntat insa la vechea dilema: putem face mai mult? Si daca da, cu ce cost? Ce sacrificam?

Nu sunt omul care sa dea la schimb prezentul pe un viitor care nu ne e garantat de nimeni. Da, cred ca orice se poate implini, dar pentru asta trebuie sa stim sa fim prezenti aici fara sa ajungem peste ani sa spunem ca am sacrificat cine stie ce. Dar oamenii uita asa ca, mai stii?

Cred mult ca mai degraba locul sfinteste omul. Asa ca asta caut, caut locul, locul deja creat, realitatea deja aproape de aceasta armonie pe care o regasesc numai in unele contexte, pe langa cea pe care am invatat sa o port cu mine zi de zi.

Imi faceam ieri griji degeaba. Ma rog, financiare. Asta pana cand, dupa vreo 15 minute in care sub linie totalul avea un mare minus in fata, mi-am dat seama cat de mult gresesc. Am crezut ca am mereu grija sa nu uit ca astfel de lucruri nu ar trebui luate de-a gata si n-ar trebui sa credem ca ni se cuvin, pur si simplu. Dar uite ca ieri, sub presiunea unei alte nopti dormite numai pe jumatate, am uitat si eu de mine si mi-am facut astfel de griji. Mi-a fost rusine ca ma suparau tocmai astfel de ganduri. Mi-a fost rusine ca, fie si numai pentru o clipa, uitasem ca am deja tot ce imi trebuie, mai mult decat necesar, dar oricum suficient pentru a face mai departe un pas. Nu mare, nu marimea pasului conteaza, ci faptul ca il poti face. Si era totul acolo, cu o casa, masa si niste bani pe care nu-i primeai cand ai fi vrut tu, iar asta ma supara.

Nu mi-am mai vazut de lungul nasului si-am uitat ca altii nu au casa. Nu vorbesc de mancare, de acces la informatii si la educatie, incep prin a spune ca alti oameni nu au nici macar o casa. Si nu au familie si nu au pe nimeni.

Asa ca azi imi vad de lungul nasului si sper sa nu mai uit asta vreodata. Merg sa dorm, sigur ma voi trezi cu ganduri mai... odihnite.

24 October 2013

zile si...

James Todorov

www.stylezeitgeist.com

Violaine Ulmer gallery window
Sunt zile in care n-as vrea sa vorbesc cu nimeni. Zile in care sa nu cobor din pat, sa ma ascund sub paturi, sa dorm, sa beau multe ceaiuri, sa apuc sa vad un film cap-coada, sa citesc, sa nu stiu ce am de facut maine, sa nu stiu unde trebuie sa ajung, ce trebuie sa fac, sa nu stiu ca munca va incepe la 8 si va continua pana tarziu, spre seara. In astfel de zile ma deranjeaza mai mult decat de obicei zgomtele prea puternice, sunetele prea stridente, vocile inutil pitigaiate, rasetele mult prea ascutite.

Ma simt, in astfel de zile, mai putin eu si parca si inspiratia e mai putina. Pot sa zambesc frumos si sa imi vad de ale mele, dorindu-mi in tot acest timp sa fiu in alta parte. Sunt zile in care drumurile din punctul X pana in punctul Y ma obosesc peste masura, mai mult ideea decat drumul in sine.

Dar astfel de zile sunt rare, asa ca le privesc doar ca pe niste pauze (pe care, iata, nu apuc sa le iau decat pe sferturi si poate nici atat) de care am nevoie din cand in cand.  Intr-o astfel de zi as vrea, daca as putea, sa nu raspund la telefon si sa nu vorbesc cu nimeni. Doar o zi in care nimeni sa nu ma intrebe ce fac, dar toata lumea sa stie ca sunt bine si ca vreau doar sa ma odihnesc putin. Sa fie liniste si sa ma pot bucura de o zi in care marele univers sa devina mic si sa se restranga un pic doar in jurul meu, doar o zi in care sa traiesc in aceasta irealitate imediata, cum ar numi-o Blecher. Poate ar trebui sa-l recitesc, cum de l-am uitat tocmai pe unul dintre preferatii mei?

evident, astfel de zile se ivesc si atunci cand raman in urma cu somnul, cand in loc de joi cred ca e inca marti si cand mi se pare ca nu mai am timp pentru nimic cand, in realitate, eu sunt cea care se misca mult mai incet.

23 October 2013

am inima in trei case



Daca ai o casa, esti un om norocos. Asta fiindca altii nu au nici atat sau au avut si au pierdut-o. Daca ai doua case, poti sa te consideri un om care are deja mai mult decat ii trebuie. Daca ai inima in trei case, nu te simti deja binecuvantat?

22 October 2013

tove lo - out of mind




e toamna si...

... cine are dreptate intr-o poveste care pare ca se repeta si, totusi, nu e deloc aceeasi? mi se pare ca adesea suntem purtati de muzica, nu de actiuni constiente, nu de noi insine si ca ne trezim imbatati de o stare, nu de fapte concrete. sau poate doar asa sunt eu, habar n-am. traiesc poate un pic prea mult in prezent, nu mi-as fi imaginat ca o sa zic asta. ancorata intr-un prezent cu margini mici inspre trecut, dar maricele inspre viitor.

si acum am ajuns din nou in acea etapa in care schitele se fac si se refac, in care arunc foaie dupa foaie, imi duc palmele la tample, inchid ochii si incerc sa imi imaginez ceva ce inca nu exista. nu trebuie sa existe. nu vreau sa vad ceva ce a mai fost deja facut. am sansa de a crea ceva chiar unic. nu o copie. chiar daca in mintea mea se vor aduna idei deja lansate. linii deja trasate.

rezultatul va fi unul unic, va fi mereu concluzia acestor zbateri si procedee pe care nu le inteleg, carora nu le dau de cap, care ma macina si pe care le iubesc in egala masura. si scrisul, scrisul e o parte prea mare din mine ca sa pot renunta vreodata la el. ma tine in priza, ma tine alerta, poate in legatura, poate prea in legatura cu mine uneori. dar e ceea ce ma tine aici, aproape de cine stiu ca sunt in contexte in care nici n-ai spune ca sunt eu. si poate ca nici eu nu vreau sa uit de cine sunt in unele ore si-atunci am nevoie de blogul asta ca de apa. sau de un caiet. sau de gandurile mele pe care sa le pot insirui ca intr-o postare. acum adorm cu o imagine in minte si ma trezesc cu aceeasi.

ce sa mai adaug, ce sa mai sterg? e a mea realitatea asta, eu o traiesc? ii acord prea multa atentie acestui vis inca in stare semi-latenta, inca la un pas mic aproape de punctul culminant in care eforturile noastre vor fi rasplatite printr-o prima piesa finalizata? ale noastre si ale atator oameni care au crezut in noi. in mine. in ceva ce nici nu exista inca la vremea aceea. de la o zi la alta, nici nu avem cum sa stim daca lucrurile sunt bune, daca luam deciziile corecte. poate ca avem cu totii un destin, poate ca intr-adevar exista lucruri scrise, menite, pentru fiecare dintre noi. si poate ca ni se intampla toate sau numai unele in functie de ce gandim in anumite momente. nu e asta karma? nu stiu cum sa le asez in ordine sau daca sa cred in astfel de miscari ale universului. voi cum le vedeti?

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare