30 April 2013

there's chinese food in the fridge for you



you think too much about it.


Of course I think too much about it. I wish I thought less about it. About everything. About so many things. But in order to do that, I'd have to rip half of the heart out of my chest. And who would I be then? Not quite me, that's for sure. I don't know how to be different. Different as in thinking less about it. Those things. Those people. Those to-do-lists. That everything. It would mean to care less. And do what? We're never protected. We're never safe. There is never an order, there is only chaos. To try and change who you are, who you truly are, just because this, you imagine, might make you feel better, is equal to taking pills just so that you forget a part of who you are.

But you are a whole, an entity. And yes, you think too much about it. And it's making you angry. Sometimes you feel you might explode. Might, as in a probability, you know. Perhaps, you will. However, it's not something you'd like to happen to you.

I put everything on a second place. The only thing important these days is that simple black coffee I drink every morning around 6.30 am. But that's it. There's nothing more about that. There is the morning light that goes with it, the filtered almost orange daylight. And there's nothing more about it. You leave everything behind these days. As if forgeting a part of what your life is. As if nothing is important. And nothing is important.

What can they do? What could they do about it? It's almost as if you are somewhere else while in front of these people who don't know anything about you. Talk about social alienation. You don't have to be in front of the computer in order to become this alienated. Sometimes all it takes are people who just are not willing to become more than what they have already become at some point in their lives.

Funny how nobody will understand this. Funny how I don't care. I guess there are things I don't care so much about.

29 April 2013

m-am incruntat azi

un milion de ore, intre o cafea si-un ceai verde. apoi am dat se asa ceva (e minunat, e minunat!), dupa ce nimic nu se intampla pe Facebook. Si mi-am zis ca si fata asta (e minunata!), cu siguranta, are zile rele, numai ca ea lasa baloane antidepresive pe strazi si, sigur, daca as fi gasit unul, l-as fi luat si i-as fi multumit fiindca intre o cafea si un ceai verde, si ea cred ca se incrunta, dar zambeste in acelasi timp.

26 April 2013

ready for whatever

you are strong. you are ready for whatever.

cred ca cel mai bine e sa las mereu mai multe zile sa treaca inainte sa iau o decizie majora. orice decizie majora. azi vad totul intr-o lumina mult mai buna. m-am regasit in fapte, oameni, locuri, intamplari. daca intr-o zi uiti ca esti totul pe drumul cel bun, uiti complet de drum si uiti sa nu te mai incrunti multe ore bune din zi, o sa ajungi cu siguranta din nou la tine. doar ca trebuie sa astepti o vreme.

totul e in ordine. totul e bine. nu mereu, nu in fiecare zi. nici nu s-ar putea sa fie asa. nici nu ne-am mai bucura daca nu am fi si tristi uneori. dar azi, azi totul e bine. azi multe sunt in ordine desi sunt in cea mai mare dezordine. azi intre ordine si dezordine nu mai e nicio diferenta.

sunt lucruri pe care le pot face. lucruri care ma fac pe mine sa fiu eu. amintiri pe care le am numai eu. sunt lucruri care pe tine te fac sa fii tu. amintiri pe care le ai numai tu. asa ca niciodata nu vom putea privi lumea la fel, cu aceiasi ochi. si e firesc sa fie asa. si e bine ca e asa. si nici amintirile noastre nu sunt aceleasi. ni le-am impartit, ni le-am separat. amintirile unei vieti, impartite la doi straini. fiecare a luat ce a vrut, ce a vazut, ce a vrut sau doar ce a stiut sa vada. normal ca nu avem cum sa avem aceleasi amintiri. aceleasi pareri. aceleasi concluzii.

dupa-amiezile noastre sunt impartite. cu siguranta, cantece diferite. lumini diferite. poate uneori, aceleasi ore. oricum, tu sigur ascultai muzica mai tare. sau mai incet? habar n-am. n-am nicio amintire exacta ca sa stiu. am numai amintirile mele din care am luat doar ce am vrut.

am invatat, nu stiu cand, sa nu-mi fie dor. nu mi se face dor de povesti incheiate. niciodata. robotel. dar e bine ca e asa.

and now I'm ready for whatever.

25 April 2013

doar o stare sau... this is it?

ma cunosc prea bine ca sa stiu ca atunci cand incolteste o idee de acest fel, va continua sa creasca si sa creasca pana cand o sa spun ca e de ajuns. numai ca acum e prima etapa in care parca trebuie sa pun prea multe lucruri in balanta. si atata haos n-am mai cunoscut de mult. si nu stiu ce e mai bine. nu-mi aud nici inima dincolo de vocea ratiunii care ma sacaie. da, ma sacaie fiindca eu cred ca uneori ratiunea trece dincolo de ce e etic. si mai cred ca alteori inima pierde fiindca e prea fricoasa. si acum am o voce a ratiunii pe care nu vreau s-o ascult si o inima prea fricoasa. doi factori cu care nu prea pot sa ma inarmez si sa plec la drum, nu-i asa?

sfaturi? cred ca un singur om pe lume ar sti ce sa-mi spuna. numai ca stiu deja raspunsul. doar ca nu stiu daca are dreptate.

pana la urma, tine de asumarea responsabilitatii. fiindca daca ceva nu-ti prieste, daca simti ca nu ai crescut suficient, iti asumi responsabilitatea pentru schimbare. e ceva mai complicat de-atat? sigur, procesul e complicat in sine. dar se spune ca ce nu te omoara te face mai puternic. si asta sigur nu o sa ma omoare. si I'm stepping out my comfort zone bla bla.

numai ca nu stiu daca e cea mai buna motivatie. uf, of, uf. impresii, pareri?

19 April 2013

uite ca...



... luciditatea vine cand te astepti mai putin. si atunci cand ai nevoie de ea. fix inainte sa crezi ca o sa sari prin tavan de fericire, te potolesti.

ia stai putin, intai sa sarim parleazul si pe urma poti sa sari cat vrei. si poate nici atunci. fiindca emotiile alea care se aduna ghemotoc si-apoi o iau la vale si aduna tot in cale n-au fost bune mai niciodata. bune, sigur, cat sa te faca sa zambesti pe moment si sa simti ca, per total, ai trait o saptamana buna, o luna buna, un an bun. numai ca dupa orice emotie puternica de fericire, echilibrul si-a urmat cursul si-ai primit imediat o palma.

poftim! numai ca o sa te mai bucuri la fel de mult de nenumarate ori inainte sa prinzi luciditatea de-un picior si s-o tii langa tine. fiindca doar atunci inveti sa faci mai putine greseli, sa vezi mai bine, sa simti mai obiectiv (da, se poate), sa pui totul la rece si sa iti potolesti bataile inimii cu un pahar zdravan de apa.

nu numai fericirile nauce te aduc aici. de fapt, nu ele, ci dezamagirile crunte care vin dupa. cat de cu capul in nori sa fii sa nu te-nveti minte in cele din urma? cand stii ca asa functioneaza lucrurile, incepi sa alegi echilibrul ala.

evident, o sa simti la inceput ca-ti jertfesti fericirea, ca e dreptul tau sa zburzi cat vrei si sa uiti de toate. numai ca dreptul tau sau, de fapt, responsabilitatea ta e sa faci lucrurile cu mintea clara si cu entuziasmul in doze mici, cat sa fii acolo cu inima fara sa nu mai auzi ce-ti striga ratiunea.

nu zic ca am atins inca acel echilibru. unde mai pui ca-s superstitioasa din cale-afara cand vine vorba de un SINGUR lucru: ori de cate ori m-am bucurat ENORM de ceva ce urma sa se intample si-am povestit si pe urma nu s-a mai intamplat.

si cand se intampla si presimti ca acum ca ai povestit se duce totul de rapa, stii ca, de fapt, universul a rearanjat totul ca sa-ti traiesti tu realitatea imaginata si temuta. e tot un fel de creanga pe care ti-o tai singur de sub picioare. numai ca important e sa stii ca tu esti responsabil pentru toate acestea.

deci paharul cu apa rece functioneaza in multe privinte. te bucuri mai... onest. mai inteligent. mai cand e cazul. mai ca un om matur. mai... nu stiu. mai cat sa faci sa-ti fie bine.

18 April 2013

intrerupem alergatul dupa cai verzi ca sa


argh

normal ca atunci cand ma supar, cel mai mult ma supar pe mine. asa fac toti oamenii, fie cand ii supara altcineva, fie cand se supara singuri din motive numai de ei stiute. azi ma supar fiindca stiu ce resurse zac in mine, iar eu ma zbat prea putin sau mai deloc. si mi-a intrat in cap ca trebuie sa respiri ceea ce vrei sa faci, altfel nu vei ajunge niciunde. asa ca n-o respir suficient si-mi scrasnesc dintii de ciuda. ce motiv stupid sa te plangi, nu-i asa? get your business together si treci la treaba. da, numai ca mai exista si factorii x, y, z etc.

si credeti-ma pe cuvant ca am uitat al doilea motiv in timp ce-l scriam pe primul. dar poate e mai bine asa. am visat azi-noapte ca cineva m-a intrebat cati ani am si mi-a zis: 45? implinesc 26 in mai putin de o luna, multumesc.

o fi si asta ceva, sa zicem, desi n-am legat niciodata implinirile de varsta, nu exista niciun plan cu pana la varsta asta trebuie sa fac toate astea. am bifat multe, dar s-au intamplat intr-o ordine dezordine a lor si nu m-a deranjat, am invatat destul de repede ca e mai bine sa se intample asa.


ok, poate ca mai multa organizare m-ar ajuta, poate ca ar trebui sa merg cu listele lipite de mine ca sa bifez toate acele "o sa"-uri. ideea e ca exista un element care ma incurca acum teribil si sunt convinsa ca nu vad padurea din cauza copacilor. uite si al doilea motiv. ha, mare bucurie.

dar se spune ca nemultumitului i se ia darul. oricum, in curand, pe ecrane, ceva frumos la care am lucrat destul de mult (nu suficient, ca am lasat loc de mai bine). si poate o fi si frica aia de dinaintea unui pas. ca nu degeaba mi-am zis singura johnny panic. I can panic very well sometimes.

uf. s-auzim de bine!

play this whenever.


today I know

that




our friendship ends here.



17 April 2013

and so I'm Crying Wolf again



© verde ursuz, cluj, aprilie 2013
uneori trebuie sa vad lumea prin ochii altor oameni ca sa-mi reamintesc frumusetea care exista si aici. m-am intors din Cluj la un Bucuresti in care cu greu am mai putut accepta ceva. graba oamenilor, nepasarea lor, vopseaua scorojita servita pe post de look modern, mobilierul rupt din locuri care se doresc cool, delasarea generala a oamenilor fata de ei, fata de ceilalti, fata de locuri.

si n-am stiut, in afara de faptul ca acceptasem faptul ca nu ma pot muta chiar azi in cluj, cum sa accept din nou toate astea. m-am indarjit poate mai mult, mi-am promis sa spun ceva de fiecare data cand scrumiera se umple si nu o schimba nimeni. asta fiindca vii dintr-un loc in care scrumiera se schimba de cinci ori in jumatate de ora, zambetele sunt la tot pasul, locurile te imbie sa razi cu toata inima si timpul sta in loc.

nu prea stiu cum sa ma reindragostesc de Bucuresti. pentru prima oara in viata mea, nu m-am bucurat ca am ajuns acasa. n-am regasit nimic fiindca ma regasisem in alta parte.

16 April 2013

tot

am trăit cu inima
tot frumosul
toate iubirile
dezîndrăgostirile
fiecare linguriţă de cafea
am trăit cu inima
dimineţile
nopţile
paharele noastre de vin
etajele
5, 6, 7
acoperişurile
stelele
se spune că trebuie să te uiţi după stele
mai ales când cerul e cel mai negru
aşa cum trebuie să aştepţi un curcubeu
când plouă
am trăit cu inima
tot
şi trăiesc
şi iubesc

09 April 2013

The Undermining of the Self

 "We aspire for a knowledge truly knowing,
 for a power truly powerful,
 for a love that truly loves."
                              
                              Mirra Alfassa (The Mother) qtd. in Kelly Cutrone's If You Have To Cry, Go Outside


You are here. You made it. You throw away your jeans on the floor. You'll pick them up later. Whenever-you-want-later. This is the place where you walk barefoot, measuring your steps to the kitchen. Where all the mistakes are to be forgiven, where all second chances are to be seen like necessities. This is where you weigh yourself every now and then, where you are you and where they are elsewhere. Wherever-they-want-elsewhere. You meditate upon a world which offers you all the chances. Not just one, not just a second chance, but all the chances. In the world.

You have to know you are worthy of your path. You look around and you're not yet quite sure if the inner voice reflects the outside. But you are here. And you made it. You made some part of it. This is where you control chaos and order at the same time. This where you know the hours. You know how the room will look when it's three o'clock. You know how noisy it will get around six in the evening.

You celebrate it. Because every now and then, you remind yourself that you are here. You have everything you need to go everywhere you want. And this is something you would tell anyone, yet very few people say it back. The world gives you all the chances. But you could say no to every one of them. It is not up to the world for you to succeed in anything. It is up to you what you do with the chances you are given. So, what do you do?

This is where you are allowed to want and not want at the same time. This is not just an apartment, this is your life.

keep that thought in mind

                                                         when in anger, we see nothing.


am trecut, in ultima vreme, prin aceleasi stari. stari pe care mi le recunosc si de care ma tem in egala masura. poate nu le stiu in totalitate cauzele sau poate le stiu si le reneg. poate doar astept sa treaca, asa cum las multe altele sa intample si sa isi desfasoare parcursul firesc.

numai ca, in aceasta curgere a timpului, uit de mine. imi spun ca fac mai mult, dar nu fac suficient. sinele, in anumite privinte, pare adancit in spatele unor lucruri atat de superficiale, atat de banale, dar daunatoare, incat singurul lucru de care sunt constienta e ca imi fac rau in mod voit. e lupta mea, pe care o duc de ani. si desi am urcat doar cateva trepte, mai sunt multe, multe.

rau ne facem cu totii fie prin ce facem, fie prin ce nu facem. ne facem rau uneori si de la prima ora cand ne trezim deja suparati. ne facem rau cand nu avem suficienta grija de noi, ne facem rau cand nu ne pasa suficient de cei de care ar trebui sa ne pese.

ne facem rau cand ne ingropam sinele doar ca sa ne bucuram de lucruri triviale. mi se face efectiv rau. nu e vorba de vointa, ci de ascultarea, de descoperirea sinelui. de a-ti urma vocea interioara, de a deveni cine stii ca esti sau ca vrei sa fii. intinzi mainile tot catre tine, zi de zi si te indepartezi in egala masura. nu stiu ce ma tine inca la aceasta distanta. nu stiu de ce distanta nu se ingusteaza. dar am speranta. ca lucrul, ca tot ceea ce fac atunci cand nu am grija ca distanta sa ramana aceeasi, ma schimba, ma face sa reusesc sa micsorez distanta fara sa mai fac imediat pasi inapoi.

se poate sa ne fie frica de noi insine, de faptul ca am putea primi, dintr-o data, o atentie pe care credem ca n-am putea-o suporta? se poate sa ne sabotam singuri de teama ca nu suntem inca pregatiti sa incepem, in fond, o noua viata?

multe s-au intors cu susul in jos. am obosit teribil in timp ce unele lucruri s-au asezat. e o zi in care nu pot face niciun plan. si nu stiu daca vreau sa spun: "and that's okay".

08 April 2013

lights out! - wayfaring [live session]



mi-am comandat o carte despre cum sa duci lucrurile pana la capat. fara gluma. e scrisa de david allen si cred ca e una dintre cele mai vandute carti. cu atata reclama pentru procrastinare, nici nu e de mirare. am invatat cum sa fac lucrurile fiindca asa simt, insa fac doar jumatate din ceea ce ar trebui sa fac. si fiindca stiu ca totusi m-am schimbat, continui sa cred ca pot face mult mai mult, mai bine, mai repede. si trebuie sa am energie pana la cer si inapoi pentru ceea ce vreau sa indeplinesc. si voi reusi.


lucrurile sunt inca intr-o zona tulbure. mi-am dat seama de asta si aseara cand am avut constiinta acelui lucru care nu e inca palpabil. e greu, cand ai ceva in minte, cand vezi un punct fix spre care tintesti, sa crezi ca ceea ce ai facut pana acum e cu adevarat o parte din acel ceva. nu e vorba de calatoria in sine (e oricum numai pe jumatate), ci fix despre modul in care reusesti sa vezi ceva in ansamblu.

momentan trec peste orice stari, le las sa se intample si sa treaca, asa cum ultima oara cand am urat tot ceea ce facusem stiam ca e doar o stare si ca trebuie sa lucrez si mai bine. si, ca dovada, chiar asta am si facut. cred doar ca m-am saturat un picut de planuri, de lucrurile concrete care depind de bani (si nici prin gand sa ma plang de asta, cred ca daca momentan e un aspect care ingreuneaza lucrurile, inseamna doar ca asa trebuie sa se intample).

am nevoie de cadru. am nevoie de o constructie in care eu sa fiu eu. sa fie acel palpabil. sa simti ca esti in acel mediu in care te-ai imaginat dintotdeauna. si sunt, pe jumatate, sunt. nu pot sa neg asta sau sa fiu atat de nerecunoscatoare si sa minimalizez ceea ce exista deja. doar ca nu stiu cum sa ma impac tot timpul cu mersul asta al lucrurilor.

02 April 2013

[iubire etc.]

am uitat. am uitat cat de bine e sa privesti de-aproape bratul celui la care tii, sa te joci cu degetele lui, sa te bucuri si sa te minunezi ca e langa tine, sa-l privesti dormind, sa astepti sa se trezeasca. am uitat cum e sa-i admiri zambetul, cum se simte pielea ta pe pielea lui, cum te simti cand te strange in brate. iubirea, pentru o mare bucata de timp, n-a mai existat. am inchis-o bine sau am dat-o la o parte, nici eu nu stiu. am pus deoparte ce stiam ca pot simti, am pus la pastrare, pentru cand va sa fie, pentru cand o sa simt din nou. mult timp am simtit ca e bine asa. si a fost bine asa. multe luni. multe luni in care nu stiam ce alte explicatii sa dau. multe luni in care nu am simtit nimic, luni in care singurele momente in care inima parea sa bata mai tare erau cele in care cineva imi spunea niste lucruri de care uitasem. luni in care am vrut sa ascult prea putin, luni in care am fost incapabila sa mai simt ceva. si asa trebuia sa fie.

mi-a fost teama, recent, ca poate ceva a disparut pentru totdeauna. ca poate, asa cum unii oameni isi pierd memoria, mi-am pierdut abilitatea care mi-a fost draga intotdeauna, aceea de a iubi enorm. si e un lucru atat de frumos, e un lucru prin care iti straluceste parca toata viata incat nici nu stiu cum de luni de zile l-am facut sa fie uitat, inchis, atat de bine pus deoparte. dar era ceea ce trebuia sa fie. si lunile acelea, lunile in care un gol imens ramanea ascuns, ca si cum poti trai fara un plaman, au fost ceea ce trebuiau sa fie.

nu poti fi pe jumatate cine stii ca esti. dar poti sa ai rabdare cu tine, poti sa te increzi in continuare in cine stii ca esti. n-as spune ca am in brate o grea incercare. dar am din nou in piept o inima mare, mare.

play this whenever: http://hypem.com/track/1f9je

01 April 2013

you are

Heart - in its place -
You are cherry blossom
Cherry blossom tree.




once I thought I was chaos

and chaos I was
and then I learned
you learned me 
I am alive

this a short story about happiness



WOLF 25 has been featured in All Hollow magazine. It's a small part of such a big project and you can only be proud and feel honoured and grateful. And everything is where it's supposed to be. And Reptile Youth is such a great band and, boy oh boy, my heart is still racing.
With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare