N-am avut cea mai bună zi. M-am înfuriat cumplit, dar a fost interesant să văd cum furia se risipeşte încet pe măsură ce vorbeam cu oameni complet necunoscuţi. Le zâmbeam şi mă linişteam. Am găsit apoi acest cap de Buddha într-un magazin, aproape de casă, şi l-am luat cu mine. S-a potrivit perfect şi se potriveşte atmosferei din casă, cum bine a remarcat o prietenă dragă. E al treilea Buddha care umple acum spaţiul, poate şi de-asta. Şi, mai apoi, lângă un pahar de vin şi-un telefon închis, am făcut nişte paşi importanţi pentru WOLF 25. Mi se pare chiar amuzant cum suntem împinşi de circumstanţe aparent nefavorabile pentru a face, în definitiv, lucruri care ne sunt favorabile. Been a good day in the end, I suppose.
mă doare capul. în dreapta vakulovski şi-n stânga robbe-grillet. am ales prost, două cărţi în aceeaşi zi.
apartamentul ăsta e ca o beţie continuă. primul gând dimineaţa e un status pe feisbuc. da' nu te prinzi. bong bong bong. de ce-oi fi ales/cumpărat cartea? de curiozitate, de-aia. acum am o concluzie în plus. pe care nu o să ţi-o zic niciodată dacă nu ai citit cartea. acum te miri doar de ce scriu aşa. pentru că pot.
şi-o să le termin şi pe astea două, că aşa fac eu. mergea nişte vin. de ce am cumpărat atâta orez şi am uitat să cumpăr vin? parcă am o armată de chinezi de hrănit. dar cred că românii încep să mănânce mai mult orez decât chinezii. şi soia. şi tăiţei tot de orez. şi copiii noştri vor avea nume de chinezi. bong bong. e o ceaţă-n mintea ta, o văd cum intră pe fereastră.
a fost cald azi. cald. dar nu ştii, ai stat în casă. eu am stat în parc:
şi-acum unii dintre voi se răsucesc în scaun. nu vă place. ce e asta? ce e asta? ştiu, nici mie nu-mi place cartea aia, dar o s-o termin. ca să nu dau din gură degeaba. aşa cum fac mulţi dintre noi, în fiecare zi. dar vezi, nu mă mai interesează.
"şi n-ai să vezi că mă plâng, n-ai să vezi că m-ascund."
arăţi bine. ai mai slăbit?
nu. mi-a crescut părul.
de ce am eu nevoie de o carte care să-mi spună tot ce încerc să uit? toate lucrurile cu care încerc să mă împac? da, există aurolaci. da, bucureştiul ăsta miroase urât. da' chiar nu vreau să miroasă urât şi cartea. se poate?
da' nu poţi să zici asta în public. eşti limitat. n-ai citit destul. mai citeşte. mai învaţă. n-ai perspectivă. frustrări. se înghesuie clişeele ca pe sârmă. mai vrei? mai am. nu-mi pasă. crezi ce vrei.
aştept să fiu zen. zenzen. da' n-o să fiu niciodată. că fericirea ori e aici, acum, pentru că vrei, ori nu e. că dacă zici că o să fie peste zece zile, nu o să fie niciodată. şi ştii de ce nu o să fiu zen? că şi atunci când te trezeşti dimineaţa şi eşti ok cu tine şi nu te mai deranjează soarele ăla, îţi trânteşte cineva o uşă-n nas. şi-atunci te cari şi-njuri că tu nu meriţi asta. da' poate meriţi. da' poate nu. eu zic că nu. aşa că nu sunt zen. şi nici nu-mi mai propun asta.
I'm a tea person. And by definition, a tea person never yells at other people, never shouts, never tells bad words to the others. And so if you say about yourself that you're a tea person, yet you get mad and make others feel bad, then you're not a tea person.
Earlier I got upset a little bit because of people. Of people shouting at each other. For reasons I cannot understand, for reasons I don't want to hear anymore. I had no music to make it all go away, I had no you to tell me I'm making the right choice. All I know is that I can do THAT thing, a thing which now only has contours, blurry lines. But I know what I like, I learn from the others how one should not act, how one should talk to people while asking for something. That even money makes the world go round, who cares about that if you feel your heart stopped?
What's your reason for being unhappy? Mine, I can solve and replace. Now tell me yours.
sa zicem ca mi s-a pus un nod in stomac. asta ti se intampla uneori intr-o zi de lucru. but then you say fuck'em oricat de urat ar suna. stii ca poti sa faci cam ce vrei tu pana la urma.
respira adanc. pacat ca nu fumezi. ti-ar fi prins bine o tigara si sa le sufli fumul in nas. dar e greu cand te-ai obisnuit sa analizezi oameni. cum sa nu-ti pese de niste cuvinte aruncate atat de la neintamplare?
fuck'em. tragi aer in piept, iti oxigenezi creierul cat poti de bine si nu te mai gandesti la asta. pana la urma nu ti-ai batut capul prea mult si stii asta. asa ca acum faci pe copilul rasfatat caruia cineva i-a luat jucaria. poate ai putea sa faci ceva mai mult de acum inainte. ce spui?
spui ca nu prea simti. si mai spui ca asta vine din inima.
tu nu ştii ce durere mă macină. şi-o să mor. o să înghită din mine câte puţin, în fiecare seară, până o să dispar. tu nu ştii câte lacrimi vărs. cât dispreţ amestecat cu tristeţe se ascunde în mine. şi, doamne, ce om slab şi netrebnic sunt. nu vreau milă, nici compasiune. nu vreau să vă văd. pe niciunul. ca să uit iarăşi nedreptăţile? ca să redevin omul bun în care e cel mai uşor să loveşti?
cât aş vrea să urlu. să lovesc. să strig că nu mai pot. că nu pot merge mai departe. că vreau să mă opresc aici, cu nebunia mea cu tot. câtă durere de care nu pot să scap. câtă durere, din ce în ce mai mare, care o să mă înghită fără să ştiţi. şi-o să dispar şi-o să fiu în sfârşit un om liniştit. n-o să mai am lacrimi şi poate o să uit totul. poate nu o să mai simt nimic.
numar nori. nu fac nimic, dar nici nu-mi pare rau. e un soi de amorteala. un soi de dezgust. si spleen. stiti voi, cei care ati citit in viata asta ceva mai mult decat o eticheta. vicious today? cu siguranta. nelamuriri? ca intotdeauna. cel care crede ca le stie pe toate nu poate sa fie decat cineva care in realitate stie foarte putin. lost? slightly. sad? every now and then. happy? yes, thanks to the wonderful people I have in my life. micul Paris? dezamagitor. viena? third time's a charm. I hope this time I won't come back.
http://pizmas.blogspot.com/ Ma gandesc sa inchid blogul. Mi-am gasit una dintre postari aici, intreaga, furata cu tot cu diacritice. E trist si ma intristeaza. Ca nu exista nici macar farama asta de respect pentru textul altcuiva.
a decis totusi sa modifice doua cuvinte de la final, deci nu i-a placut in intregime.
am jazz pe listă, dar nu mai ajung, am diacritice pe tastatură, dar nu-mi mai trebuie, am termos, ba n-am, e acasă, am ceai verde, dar nu mai am ceai negru, am o singură iubire, adică n-o mai am, am dimineţi devreme, dar mă roagă să ajung târziu, am o singură casă, dar o să am alta, am o singură teamă, iar asta mă stăpâneşte mereu, am un drum nou dimineaţa, dar se lucrează cu pickhummerul, am cărţi, dar nu am când să le citesc, am planuri, dar nu mă ţin de ele, am spaime şi le îngrijesc cu grijă, n-am regrete, dar poate ar trebui, am un nou zâmbet, dar încă nu m-am obişnuit cu el, am multă dezamăgire în ceaiul de dimineaţă, dar aştept să treacă, am tăiat zilele de pe calendar, dar timpul trece greu, am duminică să îmi trag puţin sufletul, dar vine luni, am doi ochi pe care să-i privesc din inimă, dar ei mă privesc doar atunci când dorm, am şi n-am, dar n-am şi cu siguranţă am.
eşti un laş, eşti un mare laş aşa cum îţi trăieşti viaţa acum, zi după zi după zi după zi, nu, mai mult te târăşti prin viaţă, tragi aer în piept cu o frică care te paralizează, până şi atunci când ieşi din casă te temi, te temi că o să calci pe lângă linia asta subţire şi că o să cazi, o să te prăbuşeşti ca cerşetorii pe care îi vezi în fiecare zi şi de care ţi se face milă şi greaţă în acelaşi timp când îi vezi atât de murdari, când tu îţi oglindeşti sufletul în hainele lor. şi-i mai îmbolnăveşti şi pe alţii cu ritmul ăsta al tău, cu golul ăsta adânc din tine care se măreşte şi care te face să emani depresie şi disperare. tradiţiile sunt bune, să ştii, tradiţiile alea în care iubeşti până la moarte sau tradiţiile alea în care te bucuri că e primăvară şi te duci şi stai ca un om nebun în grădină şi priveşti cireşii în floare şi te aşezi pe iarbă şi numerii norii albi, primii nori de primăvară. tradiţiile sunt bune, dar tu ai ales un drum care trece şi dincolo de modern, dincolo de ce înseamnă a-ţi trăi viaţa, chiar şi aşa, departe de natură. şi-i mai îmbolnăveşti şi pe alţii. şi gata. ceva trebuie făcut. şi n-am de gând să reinventez roata, aşa că-mi rămâne altceva de făcut (cum bine-a spus cineva cu un post mai jos).
aviz celor care s-au obişnuit să creadă că scriu foarte mult despre mine: acest text nu este despre mine.
cel mai greu îmi e să închid ochii şi să rabd atunci când ar trebui să nu fac asta. n-am mai scris. jumătatea lui martie a venit cu prima răceală din iarna aceasta şi poate cu cea mai puternică din ultimii doi-trei ani. cu nopţi de nesomn, cu nopţi de la care doar asta aşteptam şi pentru care părăsisem Bucureştiul. n-a fost să fie. cel mai greu îmi e să nu devin arţăgoasă atunci când îmi sunt încălcate drepturile. aşa că devin arţăgoasă. şi folosesc cuvinte dure, dar fără să jignesc. şi totuşi, cuvintele acelea au mai multă încărcătură negativă decât înjurăturile pe care unii le aruncă pentru a se descărca. la mine nevoia de libertate răbufneşte odată cu aceste scrâşniri din dinţi şi demonstraţii pe care mai târziu regret chiar eu că le-am făcut. şi urăsc şi asta. să-mi fie creată impresia că celălalt habar nu are de zbaterile tale, că ceea ce pretinzi nu există, că în realitate nimic nu s-a întâmplat. cel mai greu îmi e să găsesc oameni sinceri. oameni care să nu stea în faţa mea şi să îmi vorbească privind în jos, ca şi cum eu nu aş şti că incapacitatea lor de a mă privi în ochi se datorează minciunii. cel mai greu îmi e, câteodată, să nu-i judec pe unii oameni. şi îi judec. şi privesc golul imens al vieţii lor, îl compar cu golul vieţii mele şi mă aşez pe o treaptă mai înaltă. şi cu atât rămân. cel mai greu îmi e, uneori, să îmi păstrez cumpătul. să nu mă închid în mine şi să nu mă uit. cel mai greu îmi e, adesea, să am credinţa că totul va fi bine. cel mai greu îmi e să îmi mai păstrez credinţa în ceva. dar, în disperarea noastră, trebuie să ne agăţăm de o şansă.
la mine nu se mai aplică principiul "fie şi-un lup mâncat de-o oaie". aşa se face că situaţii care altădată m-ar fi făcut să cred că totul s-a rezolvat şi că o să fie bine, azi nu mă mai mulţumesc nici măcar un pic. mai mult, mă uimesc acei oameni care se comportă ca şi cum nu s-a-ntâmplat, chiar dacă tu fierbi în clocote de câteva zile bune. şi ştiu că nu mai fac astfel de compromisuri fiindcă unii oameni nu se schimbă niciodată. aşa că nu pot să mai acord nici iertare, nici înţelegere, nici răbdare. azi am cumpărat "Exuvii", romanul Simonei Popescu, iar zilele trecute Anton Holban cu "O moarte care nu dovedeşte nimic". şi azi-noapte am terminat "Viaţa pe un peron" care mi-a ridicat nenumărate semne de întrebare, dar mi-a dat şi foarte multe răspunsuri. Doar e Paler, nici n-ar trebui să mai spun eu ce şi cum. şi câteva fotografii făcute azi, inspiraţie nu prea am azi, după cum e lesne de observat. sunt încă supărată şi aştept ca lucrurile să se rezolve cumva.
ca omul matur şi megaresponsabil şi înţelept la care lucrez de ceva vreme, am decis să-mi potolesc nervii de primăvară şi să nu mă încrunt, să nu îmi las impulsivitatea să dea năvală şi să nu fac lucrurile să meargă şi mai rău. cel mai înţelept ar fi, aşadar, să stau deoparte şi să-mi văd de viaţa mea. pentru că (şi asta tot înţeleptul din mine a priceput-o de-a lungul timpului) pe unii oameni nu trebuie să încerci să îi ajuţi, cu unii oameni nu ai ce discuta şi, în fine, pe unii oameni trebuie să îi laşi să ia singuri deciziile greşite (pe care le-ar lua oricum, dar dacă te-ai amesteca şi tu, ar fi pe urmă vina ta). aşa că stau deoparte, privesc şi iau notiţe: aşa nu. şi aştept. şi ştiu că o să fie bine.
1. I'm pretty good at screwing things up because I'm quite a shy person and I talk too much. 2. This day seems to me pretty fucked up. 3. Now you know I do use the f word. 4.These past few months had their ups and downs, mostly downs. 5. It even bothers me that I know what bothers me. 6. I have my own demons to deal with. 7. Sadness seems to overwhelm me lately. 8. Routine is my worst enemy and it's winning. 9. I don't like French, not one bit. 10. I hate that I have to leave the house and pretend to be happy.
I shouldn't write these things here, but it's my way of dealing with them. So if today you've come here searching for a smile, you've come to the wrong blog.
