06 September 2019

a treia carte


dimineţile mele în care veneam să scriu la cafenea se cam apropie de sfârşit. deşi cred că voi mai veni tocmai pentru partea de cercetare care necesită multă răsfoire şi multă lectură. şi pe care mi-ar fi greu să o fac acasă, mai ales că serile nu mai sunt tocmai timp de lectură ca în "tinereţile" în care stăteam până la trei sau patru dimineaţa ca să citesc. n-am să uit niciodată noaptea în care mi-am propus să-l citesc pe Ulise (James Joyce). ajungi sincer să te mai întrebi pentru ce ai mai făcut trei ani de facultate în care nu ai avut timp de calitate ca să citeşti cum ar trebui o carte cap-coadă. însă recuperez. citesc jurnalul lui gabriel brebenar, nu mă dă pe spate, motivele sunt multiple, dar face un lucru: îmi animă pofta de citit.
 
trec în categoria aproape bifate şi cartea aceasta care, cred şi sper, va ajunge pe la aproape 300 de pagini. merg să ridic 3,5 kilograme şi jumătate de cărţi de la Târgul cărţii. exact aşa, trei kilograme şi jumătate de cărţi, 14 cărţi pe care le-am găsit la nişte preţuri mult prea bune, toate tiluri pe care mi le doream, pe unele cu ardoare.

am descoperit, odată cu cartea asta, că abia acum încep să mă cunosc, abia acum fac nişte paşi care s-mi spună cu adevărat despre ce ar trebui să fac mai departe în calitate de noul sine. ştiu, pe de o parte, ştiu prea bine că îmi doresc ca parcursul meu ca scriitor să fie apropiat de al unora precum Elena Ferrante, nu mă refer aici la succes, ci la volumul de muncă, acela care, în fond, i-a făcut pe astfel de oameni (a se vedea şi parcursul lui Elizabeth Gilbert) să fie azi unde sunt. sigur că poţi să cazi în plasa cu "nu m-am născut în ţara în care trebuia", însă asta e o scuză care te poate ţine frumuşel pe loc când ai, în fond, libertatea de a părăsi inclusiv ţara.

mă îndepărtez însă de la subiect. de puţin timp simt ca m-am reîntors la mine, dar la un mine care e conştient că se schimbă, e ca şi cum am făcut cunoştinţă pentru prima oară. şi lucrul acesta mă fascinează, mă entuziasmează, e ceea ce a hrănit această carte, dincolo de faptul că am ştiut cât de multă nevoie e pentru o astfel de carte. o nevoie pe care am simţit-o eu, în primul rqnd, şi pe care am identificat-o mai apoi la alte femei.

învăţ să accept diferente, puncte de vedere diferite, să înţeleg cum călătoria vietii în sine e întotdeauna cu suişuri şi coborâşuri, dar că e un parcurs firesc, vreau să mă concentrez mai mult pe muncă, sigur că maternitatea cere de la tine timp şi atenţie, dar îţi şi oferă foarte mult în schimb şi, e adevărat, deşi am simţit asta abia un an mai târziu, te face mai puternic, mult mai puternic.

îmi dau seama în încheiere că mi-a fost dor să scriu aici, deşi am început să ţin în paralel şi un jurnal (al câtălea?!).

mai am de terminat cartea neliniştirii a lui pessoa (dar mi-e o carte atât de dragă pe care am abandonat-o tocmai fiindcă ştiam că nu-i pot dărui atenţie suficientă), jurnalul zen al lui cărtărescu (sunt în căutarea celorlalte volume, dar nu mă grăbesc), apoi aş mai vrea şi toate cărţile lui Dolto, dar nici aici nu mă grăbesc, mai ales că acestea chiar sunt greu de găsit.

nu vreau să mă gândesc la muntele de cărţi de acasă, cele mai multe vechiuţe, preţioase, dar mai greu de citit, te solicită numai hârtia aceea îngălbenită şi cerneala aproape ştearsă.

ieri l-am citit pe Gide cu Paludes si Prometeu rău înlănţuit. ce satiră, ce joc fermecător. ce dor mi-a fost să citesc felul acela de scriere, mi-a amintit si de Moliere, ce dor, ce dor.

şi cam atât, mă duc să-mi car kilogramele de cărţi.

21 June 2019

zâmbeşti, zâmbesc

Chopin, Chopin. e butonul meu de transformat cuvintele, e liniştea mea pe care vreau să o regăsesc atunci când scriu. sunt notele, sunt clapele, sunt sunetele inconfundabile pe care le-aş putea reproduce oricând dacă aş şti să când la pian. bine, recunosc, am învăţat jingle bells iarna trecută la un pian de jucărie. Nocturnele sunt, pentru mine, cântul nesfârşit al unei nopţi de iarnă. o noapte plină de stele, zăpadă şi ger. o noapte infinită în care nu se clinteşte nimic, în care nu se întâmplă nimic, în care suntem adormiţi şi ascultăm, prin somn, Chopin, Chopin.

Hai. Să valsăm neîncetat pe muzica asta compusă pentru sufletele din alt veac. Să ne dumirim inimile asupra unei lumi care nu mai există. Să le spunem, să le arătăm, că a existat o vreme în care toamna era toamnă şi iarna era iarnă. Iar noi eram, cu toţii, nişte oameni pe care astăzi îi mai regăseşti doar în fotografii vechi, roase de vreme sau înmuiate de lacrimi. Am cunoscut şi oameni care nu mai îndrăgesc nimic din trecut, nici chiar din cel pe care nu l-au cunoscut. Îmi spun că n-au cum să îndrăgească prea multe nici din prezent şi nici din viitor.

Scriu. Pentru un spaţiu care nu mai e al nimănui, un virtual din care n-a mai rămas prea mare lucru, dar în care am încredere că va şti să-şi recompună paginile.

Intermezzo în care am exilat pisoiul în bucătărie pentru că mieuna teribil şi risca să trezească din nou copilul.

Şi cam atât.

16 June 2019

duminici mici

e aproape zece dimineata si ne pregatim sa plecam la ikea. dar, mai intai, trebuie sa te adorm. asta daca o sa vrei. afara pare tare frumos. va fi, probabil, si foarte cald. se aud tot felul de pasari. uneori pare ca locuim in mijlocul unui parc, atat de frumos canta. insa e doar o parcare in care inca mai rezista cativa copaci. ti-as promite ca vom avea o casa cu o curte plina de copaci, dar mai sigur e sa-ti promit ca vom planta hortensii. multe. lucrez la asta. si va fi o casa cu muuulta lumina, cu ferestre mari. un vis concret, de la care nu trebuie sa ma mai abat. incepem de azi, cu pasi marunti. sa nu crezi ca nu sunt cu urechile ciulite. caut oferte, fac calcule. dar inca nu apare. o voi simti, o sa simt casa aceea asa cum am simtit multe altele, asa cum am stiut raspunsul si nu m-am inselat.

acum inca pare racoare. am terminat de citit "Poveste pentru Maria", ultima carte scrisa de Ioana Baldea Constantinescu. e a treia, sper ca-i vor urma si altele. e atat de frumoasa cartea. nu seamana cu nimic din ce am mai citit pana acum. o voi reciti, trebuie s-o recitesc, sa imbrac parti din ea ca pe propria-mi piele. sa raman macar cu un buzunar de invataminte. de linisti. de momente senine. e tare frumoasa, ti-o voi citi si tie cand mai cresti. e un dar minunat pe care Ioana l-a facut fetitei sale si izvoraste dintr-o iubire tare frumoasa. 

voi va jucati in dormitor, nu prea ademeniti somnul. va jucati cu baloane, eu am terminat cele cateva pagini din carte pe care mi le pastrasem ca pe un desert bun in dimineata aceasta, la cafea. doar ca mi-am baut cafeaua impreuna cu tine, cu banana, iaurtul si feliile de orez expandat care, printr-o minune si mirare, tie iti plac foarte mult (nu au niciun gust, sunt ca apa). dar bebelusii trebuie sa manance si multe cereale asa ca rontai cand expandate de orez (si integral), cand de quinoa, cand de multicereale. dar divaghez.

inca beau cafea fara cofeina. m-am obisnuit asa. ocazional, Flat White, rar de tot Caramel Macchiato. de cand ne-am intors de la Roma, dormi toata noaptea. rar te mai trezesti, doar daca auzi parchetul scartaind prea tare sau motanul dand concerte ocazionale si fara sa i le fi cerut nimeni. ce frumos a fost la Roma. si cate stradute pietruite am strabatut. si cate cafele am baut dimineata si cate plimbari am facut. ai dormit exemplar in carucior, dimineata la 10 si amiaza la 14, asta la un an si trei luni, ceva care ma ingrijorase, ca poate nu o sa dormi, ca poate o sa te plimbam toata ziua prin orasul etern si nu vei putea adormi. dar ai dormit... ca un bebelus. inclusiv in autobuzele (am luat doar doua, sunt mai vechi decat cele de la noi) in care geamurile zbarnaiau din toate incheiturile. ce aventura!

ma apropii de finalul textului si vin sa te adorm. ceva imi spune insa ca nu vei adormi prea curand. poate in masina, caci la ikea sigur nu o sa ti se mai faca somn. prea multe de vazut. faci cu mana trecatorilor, dar nu tuturor. alegi chipuri din multime, adesea sunt fete tinere. le zambesti si le faci cu mana, iar ele iti zambesc si iti fac cu mana. un an si patru luni.

spui mama, tata, apa, pa-pa si, de ieri, "da", dupa ce arati cu degetul catre obiectul pe care il vrei si eu te intreb daca asta vrei. un an si cinci luni.

dimineata te ador (si-n fiecare minut dupa) cand esti lipicioasa si ma pupi si scoti limba in semn de salut universal si apoi incerci sa ne trezesti pe fiecare cu cate o palma zdravana pe frunte sau unde nimeresti. vin acum sa te adorm. ai trei baloane in patut, inca nu ai spart niciunul desi iti place sa faci pe monstruletul si sa-ti infigi dintii si nasul in ele. ai un fel haios de a fi si imi pare ca esti constienta de asta. dintotdeauna ai stiut sa ma faci sa rad, poate chiar mai bine decat am stiut eu sa te amuz pe tine. abia astept urmatoarea noastra calatorie impreuna, inclusiv asta stii, cand plecam in vacanta. si-ti place sa calatoresti cu noi. si noua, cu tine.

24 April 2019

just your regular Tuesday


zic că-i marţi, dar poate nu-i marţi. sâmbăta trecută eram convinsă că e vineri şi când am aflat am avut nevoie de câteva minute bune ca să-mi resetez starea. da, ştiţi voi, starea aia de sâmbătă. când ştii că e weekend şi parcă sunt copacii mai verzi şi cerul mai albastru. chiar dacă sunt încă în concediu de maternitate, weekendurile îşi păstrează farmecul de weekend. azi, marţi sau nemarţi, am curăţat toată casa, am deschis larg ferestrele, am şters praful, am spălat podelele, am scos haine din maşina de spălat, am băgat altele, l-am oprit pe rumba care pare că se porneşte singur în cele mai nepotrivite momente sau n-am eu chef niciodată să-i aud zumzetul (oricum ideal e să aspire când nu e nimeni pe acasă). am băut o cafea, aştept să sosească un stoc nou de decofeinizată. n-am citit nicio pagină, citesc "istoria iubirii" de nicole krauss şi-mi place mult. mi se pare că mereu ai nevoie de o vacanţă înainte de sărbători şi de încă una de după, ca să te odihneşti.

mai am câteva colţuri prin care trebuie să mai ordonez lucrurile. deşi continuăm să dăm (din haine, cărţi şi alte obiecte nenecesare), tot par foarte multe, tot încerc să le mut de colo-colo şi să le îndes în cutii. din cărţi am dat cel mai mult, dar continui să cumpăr, mai ales din târg. oricum, cu ceva trebuie să umplu şi viitoarea bibliotecă pe întreg peretele, nu? asta când ne vom muta. şi abia aştept!

până atunci însă, decorez pe aici cu drag şi spor. nu pot sta fără să mai schimb câte ceva, fără să găsesc noi şi noi soluţii de amenajare. ştiu că sun ca o reclamă la hornbach (deşi, nu, alea au mai mult umor), dar acum că a venit primăvara chiar mă loveşte dorinţa asta de mutat obiecte dintr-un loc în altul.

cumva sper să vă facă poftă de făcut curăţenie postaea asta. eu am fost pe repede înainte fiindcă deja trebuie hrănit copilul de prânz, timp în care cred că reuşesc să mai citesc câteva pagini din carte. dacă nu acum, atunci în timp ce doarme de după-amiază.

vă las fiindcă tocmai am mai ochit un colţ în care vreau să mai fac puţină ordine.

dacă nu ne mai auzim până duminică, Paşte fericit să aveţi! cu mult cozonac şi pască!

16 April 2019

ziua în care a imitat că vorbeşte la telefon

sigur că mi-e dragă mai ceva ca ochii din cap. şi încerc, în acelaşi timp, să fiu obiectivă, ca să pot să o ajut, cel puţin când va mai creşte, acolo unde va fi nevoie. însă, până atunci, eu sunt cioara şi ea e puiul şi azi, la un an şi două luni, m-a imitat când vorbeam la telefon: tocmai răspunsesem, iar ea a luat telefonul ei galben de jucărie, şi l-a dus la ureche şi a început să strige: "daaaa, daaa!". pe un ton serios, ai fi zis că e chiar enervată că interlocutorul nu-i răspunde. ne-am amuzat teribil şi, în acelaşi timp, m-am bucurat să văd că se prinde deja de astfel de lucruri. asta ca doar câteva minute mai târziu, când se plimba prin casă (musai să se plimbe cu câte un obiect în mână), a luat balsamul de buze şi a început să se dea cu el (avea capacul pus) fiindcă mă văzuse pe mine dându-mă cu el, dar cu zile în urmă, nici nu ştiu când. înregistrează tot, nici nu-mi dau seama. cred că abia acum încep să-mi dau seama. sigur că trimite pupici, face cu mâna în semne de la revedere, dar cred că deja sunt fireşti pentru vârsta aceasta, deşi fragedă, ştiu. tot sunt uimită şi bucuroasă şi tot mi se par cele mai frumoase gesturi şi bezelele ei cele mai dulci.

in other news, de dimineaţă am condus până la kaufland, ne-am luat ciocolată faină pentru paşte, am mers la poştă, s-a dormit de prânz căci somn de dimineaţă n-a fost să fie din motive de food shopping, iar la amiază am făcut pâine cu leurdă. trei pâini, ca să fiu mai exactă. bună, cred că-i nemaipomenită cu unt. cel mai mult mi-a plăcut că a ieşit exact consistenţa potrivită, crustă crocantă şi nu foarte groasă, rumenită bine, culoare faină, aerată, crescută şi făcută şi la mijloc. a mâncat şi ea, iar asta e mereu o mare bucurie.

am început să citesc "În spatele blocului" de Mara Wagner (vă invit să-i citiţi şi blogul, scrie minunat). eu am găsit cartea în format fizic la librăria Eminescu (au şi site), pe alte librării online nu am reuşit să o mai găsesc. e o carte tare faină, sunt la jumătate, dar am îndrăgit-o de la primele pagini. am aşteptat mult să o citesc, era pe un wishlist care se prelungea la infinit, dar cred că şi cărţile, la fel ca şi oamenii, ajung la tine la momentul potrivit. m-a dus înapoi în copilărie, pe când aveam vreo 12-14 ani, în tot acel interval în care eşti încă un copil şi, totuşi, simţi că te îndrepţi spre ceva mai serios, spre un tărâm necunoscut care te sperie şi te atrage în egală măsură. fermecătoare momente în carte, emoţii pe care aproape că le uitasem sau nu mi le mai aminteam ca atunci, iar Mara reuşeşte cu o precizie de invidiat să repună în scenă totul, să te facă să simţi că ai din nou vârsta aceea şi nu, nu e obligatoriu să fi crescut în comunism ca să rezonezi cu romanul. o să vă placă, e pur şi simplu fermecătoare.

închei fiindcă se apropie miezul nopţii şi tare-aş vrea să mai strecor puţin netflix până când voi auzi că mă strigă cineva "mama".
With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare