boundaries

nu prea le mai văd rostul. s-ar putea să avem o singură viaţă. s-o trăim, zic.

Today I send my love to

Kitten.

Mi-am dat seama că am multe de învăţat de la tine. Cum am mai spus, nu o să îmi pară rău după timpul în care nu ne-am văzut. E un nou început.

Cu drag.

fericirea stă într-o ceaşcă de ceai

mi-e bine şi nu mi-e bine. fericirea stă într-o ceaşcă de ceai şi în braţele lui.
a început noiembrie, luna mea preferată. a început să mi se facă dor şi să vreau să mă ascund sub pături cu o ceaşcă de ceai în mâini. să nu mai ies decât atunci când mi-ai spune că vrei să ne plimbăm în noapte, aiurea pe străzi. când nimic nu ar părea târziu, când nimic nu ar părea greşit. când totul ar fi, pur şi simplu. dar mă tem că o să înceapă să ningă în curând.
mi-e bine şi nu mi-e bine.

dezmăţ

într-o viaţă anterioară am fost mixer:

Brioşe ţigăneşti, cum bine a zis H.

cakes and bakes

Printre multe alte lucruri frumoase, ieri am primit de la D. şi A. cartea care mă va face să stau un picuţ mai mult prin preajma cuptorului:

Therefore, after having read at least 50 pages for my marketing class, o să mă duc să cumpăr ciocolată şi o să încep să fac brioşe. În toiul nopţii, dar mai contează?

sunt unii oameni

care sunt trişti fără un motiv anume, care sunt înconjuraţi de alţi oameni, dar continuă să nu fie mulţumiţi de ceea ce au. Problema e la ei şi nu ar trebui să se plângă fiindcă alţii nu au nici pe jumătate cât ei.

Mai sunt şi alţi oameni trişti cu adevărat, trişti din adâncul inimii, atât de trişti încât te întristezi şi tu când vezi cum zâmbetul le dispare uneori, iar privirile li se pierd în singurătatea propriilor gânduri. Pe ei doar unii oameni îi pot face fericiţi. Sunt acei oameni ca nişte raze de soare, de care ne îndrăgostim cu toţii dacă avem noroc să îi întâlnim. Ei sunt siguranţă, căldură, prietenie, dragoste, fericire. Sunt acei oameni care sfâşie ceva în noi când pleacă.

Şi mai sunt şi acei oameni care sunt trişti din când în când, iar în rest sunt mulţumiţi şi poate fericiţi în weekend-uri.

Voi cum sunteţi?

What I've been up to II

We had some sort of a dinner.

We went to see a Japanese contemporary art exhibition.

I was thinking how would one of those look on my wall.

I wonder what were they thinking.

On our way back, we found a poor three legged cat, one of the most beautiful cats nevertheless.

In the evening, we rediscovered the moon.

către nicăieri

Nimicul nu poate să conducă decât spre nimic.

în zorii vârstei

încercănaţi şi cu sufletul în bătaia vântului, găurit parcă de gloanţele unui război inexistent, am renunţat să ne mai ferim de ploi. am renunţat să mai încercăm, am renunţat să mai credem că se mai poate, că mai există, că încă suntem, că nu e încă imposibil. judecând numai după aparenţe, ne îmbrăţişăm strâns şi fals, cu zâmbete ipocrite în colţul gurii, cu zâmbete triste şi enervate, cu depresii ascunse şi priviri tulburate. alunecăm în jos, încet, dar sigur, fără să lăsăm impresia că ne pasă. şi uneori, mai presus de ceilalţi, ne imaginăm judecători ai unor vieţi pe care nu le înţelegem şi pe care le condamnăm. fără să ne putem abţine, începem să dispreţuim ceea ce am devenit. speriaţi, ni se pare cel mai la îndemână să ne ascundem în noi de cei care ne-au devenit fraţi gemeni şi oglinzi.

am călcat în picioare noiembrie

nopţile s-au adunat într-o nesfârşită călătorie către nicăieri. treptat, am început să alunecăm în întunericul rece al lui noiembrie, către noi, către nimic, îmbrăţişaţi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat vreodată, trişti şi obosiţi, ducând în spate propria existenţă, din zi în zi mai apăsătoare. cu zâmbete false, cu priviri care nu mai spun nimic, cu vorbe care încep să doară, îmbrăţişând noiembrie. nimic nu mai contează pentru noi, nimic nu mai contează pentru nimeni. înfriguraţi, privim cu teamă nesfârşită zecile de necunoscuţi. sunt ca noi, se plimbă călcând noiembrie în picioare, îmbrăcaţi doar cu propriile temeri, şi se face frig, din ce în ce mai frig.

Aurelie and Nina

I've been doing a lot of things lately, but mostly I just went out and wasted the enormous free time that I have... unfortunately, I guess. However, every day (or better said, every night) is really great and I spend almost all my time with my dear friend Suzee. So tonight I went to Yann Tiersen, I felt like everybody there was a little bit disappointed because Yann did not play not even one of the songs which made him well-known in Romania. But it was Yann nevertheless. :)
And then we went to a friend's birthday, brought him a chocolate b-day cake and then we left and ended up in Control which became some sort of a second home for us. I've seen my favourite couple there tonight (I already told you about them in a previous post). And only for tonight we were Nina from Sweden and Aurelie from Paris. It was fun fun fun... :)

offtopic: today I made ratatouille for the fifth time so I think it might become my favourite dish.

Să nu ai aşteptări. Nu am. Dar nici tu să nu ai.

Of, şi câte poveşti aş mai fi avut de spus.

Iubire, după cum spuneam. Dacă ar fi să îi dăm (încă) o definiţie, e ceea ce ne face uneori puternici şi e ceea ce ne face uneori slabi. Chiar şi cel mai puternic bărbat va deveni, la un moment dat, slab şi neajutorat în braţele celei care s-a oferit să îl ajute printr-o îmbrăţişare sinceră şi fără aşteptări. Mama răniţilor. Multe dintre noi devenim câteodată astfel de personaje, pentru perioade mai mari sau mai scurte de timp. Chiar şi aşa, în chip de „cele care alină”, cel mai bine e să ne retragem repede când simţim că nu nu ne putem hrăni doar din alinarea celuilalt. Să nu ai aşteptări. Nu am. Dar nici tu să nu ai. Şi tot de cele mai multe ori, această îmbrăţişare ne este răsplătită printr-o retragere sistematică şi bine pusă la punct. Pentru că până şi cel mai puternic bărbat, odată descoperit, dezbrăcat de rămăşiţele unei foste armuri purtate acum doar de nevoie în faţa societăţii, se va retrage stăpânit de o teamă pe care „cele care alină” nu şi-o vor justifica niciodată. Instinctul ne spune când e cazul să sperăm, să iubim, să luptăm sau când să ne retragem. Raţiunea nu face decât să deformeze totul prin argumente şi contra-argumente. Instinctul îmi spune că am luat decizia bună. Să nu ai aşteptări.

Duminica vine întotdeauna cu zâmbete

let's do it over

nu ştiu cui să promit, mi se întâmplă uneori să încalc promisiunile făcute mie însămi, aşa că o să promit blogului, aşa cum există el, cu scriitor şi cititori, că schimbarea aceea pe care mi-o doresc, că întoarcerea aceea de care am mai vorbit, va începe de luni. de luni pentru că luni are întotdeauna miros de nouă zi. pentru că nimic nu o să se schimbe cu adevărat dacă nu mă schimb şi eu. nu ştiu alţii cum sunt, dar eu de luni îmi iau veşminte noi.