30 April 2009

Showing Off

Nu mi-am imaginat vreodată că o să devină cunoscut atunci când l-am făcut, dar a crescut din ce în mai mult şi în curând se va face şi mai mare. A crescut într-un an cât alţii în zece şi a ajuns Blogul zilei la MTV Romania. :)

28 April 2009

Under My Skin

Lulu discovered this:

Gin Wigmore - Under My Skin


Gin Wigmore-Under My Skin

I truly fully love it.

Don't We All...

...miss someone we don’t even like?!
Suntem poate cele mai ciudate fiinţe, iar eu nu fac excepţie de la regulă.
Să revenim totuşi la domnişoara Nepriceputeanu. Când se îndrăgosteşte, uită de ea şi i se pare că lumea începe brusc să miroasă a ciocolată şi a portocale. Până acum nu a cunoscut pe nimeni care să o facă să şi iubească, aşa că se gândeşte uneori că e singura care ştie adevărul: iubirea nu e decât o prefăcătorie ieftină. Şi josnică. Şi comercială. Ştim cu toţii prea bine că domnişoara Nepriceputeanu face totul pe dos. Astfel, nu i-ar trece niciodată prin cap că poate ceilalţi chiar iubesc în timp ce ea îşi aşteaptă cuminte prinţul fermecat. Cum însă nu crede în partea cu broasca şi cu sărutul, îşi menţine standardele ridicate şi până acum nu a sărutat vreun broscoi, ci doar prinţi care îşi pierduseră regatele în războaie.
Va urma

27 April 2009

Două rânduri

A fost bine. Obositor, dar bine. Acum mă "relaxez" cu puţină literatură. Teorie, evident. De opere nu mai avem timp aşa că învăţăm cu mare drag despre nişte cărţi necitite.

26 April 2009

Don't

... do what I do. I haven't studied because I've been watching this pretty much superficial TV show for the last two hours or so and the weird part about this it's that I don't feel a bit scared or as if running out of time although I am. Well, I guess it's just the feeling of doing something unnecessary and totally unhelpful. If I'm taking a long night? Well, I might but I might as well take a good night sleep. Or both. After all, there aren't many weird girls like me out there. So if I'm messing this up tomorrow morning, I shall blame myself. OK, I give up, we all know I'll put the blame on the teacher and I suppose I'm entitled to it because he might prove to be exactly the person we have all suspected him to be. But there are still many hours until tomorrow morning so I'd better go and read it all for the last time. See you all tomorrow morning, looks like I'm no longer having that tea after all, but I'm waiting for a Prince Charming to invite me. Oh, and the five o'clock thing is not mandatory.
Yours faithfully,
Grumpy Green.

P.S.
Just wave if you've enjoyed this. I felt like playing a little bit this evening so this is what came out. I'm still the old me though and I'll be back as always with a new entry.

Ar trebui

... să învăţ. Oare ce o să fac mâine la examen? Şi ce zi lungă o să fie. Iarăşi emoţii, nervi, oboseală. Poate ar trebui să îmi fac totuşi timp pentru un ceai la Cărtureşti. Hmm, ştiam eu că o să am idei bune dacă scriu în loc să învăţ. Şi totuşi, mă văd nevoită să mă întorc la Baudelaire, la Valery, Cioran şi Nietzsche. Da, toţi la un loc. Ar fi chiar interesant dacă nu mi-ar sta mintea în alte locuri, dacă nu mi-ar mai fugi gândurile până la ziua mea, dacă nu m-aş gândi atât de mult la atât de multe.
O să îmi deschid o ceainărie. Mă gândesc însă că va trebui să muncesc mult până când voi putea face aşa ceva. Dar o să reuşesc într-o bună zi şi cred că nu va fi o zi atât de îndepărtată. Şi atunci, când se va deschide, veţi fi invitaţi cu toţii. Va fi pentru mine o a doua casă (a treia, dacă mă gândesc mai bine) aşa că vă voi invita la mine acasă. Îmi doresc atât de multe lucruri... şi simt că aş putea să le fac pe toate, doar că nu chiar acum, ci în curând. Ăsta e un lucru pe care va trebui să îl schimb la mine. Să nu mai amân. Să nu mai am impresia că nu sunt în stare să fac zece lucruri deodată. Pentru că pot, dar mi se pare mai comod să mă tem.
Datorită blogului, mi-am schimbat stilul de viaţă şi m-am schimbat şi eu. Cred că mulţi dintre cei care au blog păţesc asta. În primul rând, ajungi să te cunoşti mai bine. Vezi altfel lucrurile atunci când le ai în faţă, atunci când ai impresia că cineva îţi predă zilnic un raport sentimental. Am învăţat să iubesc ceaiul aşa cum merită, să îl asortez cu biscuiţi cu fulgi de ciocolată, am devenit aproape dependentă de jazz, am învăţat să mă văd altfel. Procesul de transformare nu este complet. Acum lucrez la exterior pentru a-l face să semene cu interiorul. Pentru că m-am schimbat mult. Am devenit, din păcate, mai sensibilă decât eram pentru că ţin şi mai mult la oameni. Am descoperit că viaţa are un farmec aparte dacă o simţi pe ritmuri de jazz. Pentru că nu vreau să mă întâlnesc cu oameni care nu m-au mai văzut de patru-cinci ani şi să îmi spună: "Vai, nu te-ai schimbat deloc". Nu-mi place. Avem puterea de a ne schimba, de a evolua, de a deveni mai buni şi mai frumoşi. Nu trebuie să ne plângem de propriile persoane şi să aşteptăm ca altcineva să înveţe pentru noi. Desigur, e nevoie de multă hotărâre şi stăpânire de sine. Dar şi acestea pot fi educate. Nu spun să încercăm să atingem perfecţiunea, ea nici măcar nu poate fi definită, e un concept pe care îl înţelegem greşit, ci spun doar că putem să ne transformăm aşa cum ne place pentru a atinge mulţumirea de sine.
Şi trebuie să încerc să îmi măresc cumva încrederea în propriile forţe. Simt că nu mai pot să învăţ, că mintea mea nu mai vrea atâtea informaţii, că îmi urlă că vrea doar ceai şi muzică, iar eu o îndop cu postmodernism, dar ştiu că se mai poate şi că e un ultim efort, după care ne vom retrage şi vom lua o binemeritată pauză.
Şi poate o să îmi cumpăr şi o carte. Mi-ar plăcea să citesc o carte despre iubire, despre gânduri şi ceai, despre lucruri frumoase, o carte scrisă ca un blog, o carte sinceră, o carte cu iz de vanilie.
Norii se văd minunat de aici. Sunt nori îmbufnaţi şi timizi. Ar fi frumos dacă ar începe să plouă.
Aduceţi-mi aminte, din când în când, că (mi-) am promis să deschid o ceainărie. Îmi uit adesea visele.

Aventurile domnişoarei Nepriceputeanu


Poate ar trebui să îi fac un blog separat, dar am deja şase, iar următorul va fi neapărat pe wordpress.
„Mie nu mi-e frică de nimic, spunea ea de fiecare dată când cineva o întreba de ce se teme cel mai mult. Într-o zi, s-a trezit îmbufnată. Rămăsese fără ceai. Se îndreptă spre oglindă, îşi ciufuli părul (trebuie să ştiţi că ea face mereu totul pe dos) şi spuse: « Doar de iubire ». Misterul era astfel dezlegat, iar toţi omuleţii care o interogau cu orice ocazie s-ar fi bucurat acum să audă că se teme de aşa ceva. Îşi luă rochia verde şi se încălţă cu pantofii ei preferaţi. În loc de geantă, îşi luă un săculeţ mic în care puse câţiva biscuiţi cu alune ca să îi ronţăie pe drum. Domnişoara Nepriceputeanu obişnuieşte să se oprească din când în când, pe stradă, şi să se uite la oameni. Îşi scoate câte o prăjiturică şi începe să o mănânce tacticos în timp ce se uită la chipurile celorlalţi. Vrea să vadă cum arată fericirea în ochii altora şi cum arată un om îndrăgostit. Apoi, când ajunge acasă, se duce iar în faţa oglinzii şi începe să facă fel de fel de feţe încercând să imite expresiile văzute în ziua respectivă. Nu face mereu asta. De cele mai multe ori nici nu se uită la ei şi pare preocupată de ceva important, dar ea se gândeşte la sortimentele de ceai pe care ar trebui să şi le mai cumpere. Ieri a găsit pe stradă o jumătate de inimă de carton. A luat-o acasă şi a asezat-o pe perete, lângă oglindă. „O să găsesc şi cealaltă jumătate. Oare cine o fi aruncat-o?” Se aşeză pe fotoliul preferat, îşi luă lângă ea cartea preferată, mai ronţăi nişte biscuiţi preferaţi şi sorbi din ceaiul preferat. „O să găsesc şi cealaltă jumătate.”
Photo source: heartit.

25 April 2009

How I forgot to love poetry

Doamna cea rea ne servea poezia în cantităţi uriaşe. Bucăţi mari, colorate, triste, pătate, răsucite, toate aşezate pe acelaşi platou. Uneori, când venea spre noi, se împiedica aşa că poeziile se amestecau şi mai mult, bieţii autori abia mai reuşeau să se agaţe de marginile alunecoase ale uriaşei farfurii. Când ajungea in dreptul nostru, ne spunea cu o voce monotonă şi rece, mereu aceeaşi: "Hai, gura maaaare!" şi ne turna pe gât câte o tavă plină de poezie. În stomacul nostru începea lupta. Prăjitura mâncată de dimineaţă nu ştia ce se întâmplă aşa că începea să se certe cu Whitman, Browning, chiar şi cu bietul Poe. Ei ridicau din umeri şi se uitau neajutoraţi către creaţiile lor care se luptau cu frişca şi cu nişte bomboane cu ciocolată. După câteva minute, poeziile se retrăgeau tăcute şi lingându-şi rănile. Pierduseră bătălia. Când doamna cea rea ne întreba ce s-a întâmplat cu corbul lui Poe, nu am reuşit să scoatem niciodată mai mult decât un croncănit slab. Ciocolata ni s-a părut întotdeauna mai dulce.

It's only been a week

Astăzi Cărtureştiul mi s-a părut mai frumos decât de obicei. Nu ştiu dacă ceştile zâmbeau mai mult decât în alte zile sau dacă ceainicul acela mic plin de un pojar colorat mi-a înseninat ziua. Cărtureştiul era azi plin de soare. Şi plin de oameni, dar nimeni nu vorbea mai tare decât s-ar fi cuvenit. Cred că cele mai sincere momente le-am trăit acolo. La un ceai nu mergi decât cu oamenii la care ţii şi care îţi zâmbesc din inimă printre aburii aromaţi.
Ceai negru cu aromă de vanilie.

Midnight songs: Royksopp-Remind me
Royksopp-She's so

Aş vrea să mi se întâmple ceva minunat, neaşteptat, frumos.

Aiurea-n tramvai. Fericirea nu te loveste niciodata la coltul strazii.

La urma urmei, cum ar fi să te lovească fericirea la colţul străzii? Li s-a întâmplat unora, deci nu e imposibil. Cum ar fi ca el să te vadă aşa cum te vezi tu în fiecare dimineaţă? Cu cearcăne, dar cu ochi frumoşi, cu buzele uscate, dar cu un zâmbet de care te-ai îndrăgosti. Cum e să iubeşti "ca la carte", "ca în poveşti"? Nu ar fi greu, dar fericirea trece uneori pe lângă tine în loc să te izbească aşa cum vezi în filme şi să îţi împrăştie pe trotuar conţinutul haotic al genţii. Clişeul ar continua cu tine cărând cartea lui preferată. Şi de aici, toată discuţia. În realitate însă nu se întâmplă niciodată aşa. Nu se va opri niciodată să îţi zâmbească pentru că tu eşti tristă. Nimănui nu-i plac oamenii trişti. Suntem prea ocupaţi pentru a-i mai compătimi pe cei din jurul nostru.
Şi în plus, trebuie să te potriveşti cu omul respectiv din atâtea puncte de vedere încât devine obositor. Aceeaşi statură, aceeaşi privire, acelaşi stil, acelaşi ceai, aceleaşi seriale. Acelaşi IQ.

The Queen of Rodeo

Mi-a spus cineva într-o zi, la un ceai, că atunci "când unui băiat îi place de o fată, o să îi dea de înţeles cumva". Nu creeeed asta! Suntem cei mai nepricepuţi şi cele mai nepricepute atunci când vine vorba de "trimis semnale". Chiar crezi că mă place? Nuuu, nu mi se pare. Nici nu se uită la mine. Dacă vă sună cunoscut, sunteţi rudele apropiate ale domnişoarei Nepriceputeanu. Deşi trebuie să recunosc, de fapt, să spun din nou că nu îmi place să las lucrurile în aer. Când simt ceva, îmi exprim sentimentele. Fără regrete şi fără teamă. Şi îmi asum consecinţele. Aşa se face că nu regret niciodată acţiunile, ci doar oamenii. Regret hotărârile pe care le iau alţii pentru că ei încă nu au învăţat cum să se poarte cu ceilalţi. A minţi nu a fost niciodată sinonim cu a proteja şi nici nu o să înceapă să fie de acum înainte. Nu am sfaturi, nici măcar nu încerc să exprim o idee coerentă, cred doar că încerc să mă asigur că nu am uitat să fiu şi serioasă. E obositor şi urât.

We're just too busy

Astăzi am terminat neoficial facultatea. Astăzi am avut ultimul curs. De astăzi sunt neoficial nestudentă. I-am promis Dianei că o să scriu despre ziua asta. Nu a fost o zi memorabilă, cred că cea după licenţă va fi. Azi eram prea obosită pentru a mă gândi că unii dintre oamenii pe care i-am văzut timp de trei ani aproape în fiecare zi vor dispărea pentru totdeauna. Dear Lord, pe unii dintre voi v-am văzut mai des decât îmi văd familia. „Facultatea asta e o mare minciună.” Parcă aşa spuneai că începe cartea aceea. Da, o minciună care acum se apropie de final. Iar noi vom fi mai sincere ca niciodată. Cine altcineva să îşi exprime mai răspicat părerea dacă nu noi? Sunt prea obosită pentru a fi coerentă şi serioasă. Nu mă pot gândi cum trei ani se sfârşesc aici. A fost frumos, sunt recunoscătoare pentru că v-am cunoscut.

23 April 2009

Să dăm cărţile pe faţă!

Nu am mai scris aşa cum se cuvine pentru că nu am mai avut timp, pentru că mintea îmi este împrăştiată în mult prea multe direcţii şi pentru că, deşi tânjesc după un ceai la Cărtu, nici măcar de atâta nu am mai avut timp. Nu ştiu cum aş putea să termin de citit atât de mult într-un timp atât de scurt, uneori am impresia că nu o să reuşesc, dar pe măsură ce orele trec, uit şi mă las cumva dusă de val. E un drum pe care merg clătinându-mă şi doar pentru că am noroc nu alunec în vreo groapă.
Nu-mi plac oamenii care nu ştiu să scrie în limba română, dar îşi dau talente de mari scriitori. Nu e sănătos, nici pentru noi, nici pentru limbă. Talentul e discutabil, doar tot românul s-a născut poet, dar de aici şi până la a scrie „vre-un” sau „dămi”, e cale lungă. Nu e ceva care îmi strică mie somnul, dar am simţit nevoia să o spun.
Să revenim. Azi am examen la portugheză şi e primul dintr-o serie lungă ce va urma. Şi totuşi, este ultimul examen la portugheză, iar mâine voi avea ultimul curs din toată facultatea. De mâine nu voi mai avea de povestit nimic din zilele de şcoală. De mâine se intră în sesiune... apoi în luna minunată în care va trebui să mă pregătesc pentru licenţă. Şi deşi mă plâng că nu am timp, am pierdut aici câteva minute bune făcându-mi ordine în gânduri. Dar cum bine a ghicit cineva, blogul acesta îl scriu pentru mine. E poate cel mai bun sfetnic atunci când îmi văd gândurile rânduite frumos, aşteptându-mă să iau o decizie. Nu s-a mai întâmplat nimic amuzant, nimic teribil (Doamne fereşte!), nimic interesant. E primăvară şi poate de-asta totul pare mai frumos.

Currently reading: Lolita-Nabokov
Portretul unei doamne-Henry James
The American-Henry James

21 April 2009

Jolly Merry Happy. I am my own hero-part II. some thrifted thingies.

:D Haaappy.
I am my own hero once again. Ieri am scris trei lucrări pentru minunata facultate, iar astăzi am terminat traducerile. După aproximativ 10 ore de scris continuu, m-am răsfăţat cu câteva ore bune de virtual vintage clothes-hunting. Şi poate tocmai pentru că aseară mă minunam pentru a nu ştiu câta oară cum în alte ţări poţi să îţi cumperi nişte pantofi de piele minunaţi cu doar un dolar şi jumătate:

Yes, I'm talking about those gorgeous shoes! (not to mention că a cumpărat şi pe negru, la acelaşi preţ).
However, azi am reuşit să cumpăr poate cel mai ieftin thrifted lucru din garderobă and I love it. Ladies (and gentlemen?!), I give you THE skirt:




And I call it THE skirt pentru că a costat numai 2 lei. Da, aţi auzit bine, se poate şi la noi. Din păcate, se cam golise deja, se pare că cei mai avizaţi trecuseră pe acolo şi luaseră deja rochiile şi eşarfele la exact acelaşi preţ. Oricum, I was darn lucky.

Şi încă ceva... since I have a thing for vintage necklaces, I did this a couple of days ago. It's more China-like (recunoaşteţi mărţişoarele în vogă cu mulţi ani în urmă), dar puse unele lângă altele they look like this:

And we're done, my dearest!

Aaah, ba nu, azi am găsit printre zeci de e-mailuri neinteresante, plictisitoare şi stupide, o invitaţie la o petrecere de aniversare this very weekend! Can't wait, can't wait! :)

A se observa că sunt cât se poate de jolly, rar o să mă mai prindeţi aşa, am avut o zi minunată şi cred că mi-a prins bine mini-vacanţa aceasta. :)

Later edit: Se pare că de ziua mea o să primesc, printre altele, şi Asasinul orb. ;)) De Atwood, bineînţeles. Nu, nu îmi fac listuţa cu cinci luni înainte, doar că i-am dat mamei indicaţii precise.

19 April 2009

Soko and a good feeling about some unknown future fact

Wednesday Outfit




Ignore the mess.

I almost forgot how much I love this song:


MusicPlaylistRingtones
Music Playlist at MixPod.com



by Soko:




Currently reading:
The American-Henry James
The Portrait of a Lady-Henry James

And so much for today.


Let's all say: Thank you!


Sunt recunoscătoare pentru familia mea. Pentru oamenii minunaţi pe care i-am descoperit în ultimii ani şi care mi-au devenit prieteni adevăraţi. Pentru că sunt ceea ce sunt şi pentru că am posibilitatea de a mă schimba în bine în fiecare zi. Pentru că soarele răsare în fiecare dimineaţă. Pentru că am ajuns până aici. Pentru că viaţa e frumoasă dacă ştim cum să o privim: zâmbind.

17 April 2009

Acasă

Am slăbit luna aceasta 3 kilograme. Doar că acum sunt acasă. Şi mama a cumpărat deja îngheţată. :-s
Wish me luck.

Cântecul din ploile de demult

"Scoase din context, ideile dvs. sunt absurde."
Tocmai din cauza asta vă rog să citiţi şi contextul.

Ce-ar fi să fie iarnă şi noi să ne ţinem de mână?

Mai ştii când ascultam atâta Emeric Imre încât am uitat să mai plecăm acasă?

"La noapte ne certăm definitiv,
Ne despărţim în mici felii de pâine,
Şi ne urâm acum, fără motiv,
Să ne-mpăcăm fără motive mâine."
(Bună varianta rea-Emeric Imre)
Mai ştii când mi-am agăţat rochia când am lăsat-o pe bătrâna aceea să treacă în faţă?
Sau când ţi-ai pierdut cheile şi agenda în aceeaşi zi?
Mai ştii când te-am trimis după îngheţată deşi afară ploua şi tu mi-ai adus şi o crenguţă înflorită de tei?
Mai ştii când m-am dus în toiul nopţii să îţi cumpăr pastile deşi era iarnă, întuneric şi locuiam în cartierul acela sinistru?

Mai ştii când mi-ai spus prima dată că mă iubeşti?

Mai ştii ziua în care nu m-am mai întors?

Mai ştii ziua în care ai hotărât să dispari?

Mai ştii?

"Când ai să te-ntorci într-o vară, mult prea mult frig voi avea în priviri. Am meritat toată răzbunarea, însă mult prea mult te-ai răzbunat."

Îmi doresc

...casa mea/apartamentul meu/garsoniera mea/camera mea. O pisică. Să termin cu bine. Să mă trezesc într-o dimineaţă măcar la 9 şi nu la 7. A sleeping mask. O bibliotecă mare cât un perete sau un perete plin de cărţi. O fereastră la fel de mare. Îngheţată care nu îngraşă. Să stau o zi numai pe iarbă şi să citesc. Să mă îndrăgostesc de un ceai. Încă nu am un ceai preferat. Să cumpăr tot ce a scris Atwood. Un pick-up. Mai multă Alexandrina şi Au Revoir Simone. Să am din nou curajul să înot la cinci dimineaţa. Numai oameni sinceri şi frumoşi. Frumoşi în interior şi sinceri. Să fim toţi sănătoşi, buni şi fericiţi. Să aveţi un Paşte fericit alături de cei dragi, dragilor!

Dacă... !!!

Dacă totul se va termina cu bine, o să răspund toată ziua la toate întrebările care vă vor trece prin cap. Nu o să pot prezice vremea, aşa că va trebui să vă limitaţi la unele la care să vă pot da un răspuns coerent şi sincer. Şi pentru că mai e până pe 1 iulie, aveţi timp să vă gândiţi... :)

15 April 2009

Ieri


Fericită. Fericită. Am impresia că aşa miroase fericirea. A primăvară şi a rochii. Mi-am şifonat rochia înainte de a ieşi din casă. Nu ştiu dacă mai găsesc bilete la Parov, dar poate o să am totuşi noroc, măcar de data asta. Mint, nu sunt fericită, dar încă mai sper că voi fi. Nimeni nu e niciodată cu adevărat fericit. Nu am suporta atâta fericire. Ştim doar să suportăm prea multă suferinţă. Dar nu-i nimic, să zâmbim în continuare.

Vreau o carte, un ceai şi o privire.

Ieri buzele tale erau ale altuia şi se dăruiau unei necunoscute.
P.S. Părul meu sfidează gravitaţia într-un mod absolut revoltător.

13 April 2009

Am luat 8,50 la prezentare. Nu că ar interesa pe cineva, dar am luat 8,50.

Because we were bored.

Sometimes paper just grows out of my head.

Now you'll have to keep up 'cause I'm back

Deja 13 aprilie? Înspăimântător.
Nu o să vă mai povestesc despre ceea ce ar trebui să fac în viitorul apropiat pentru că pur şi simplu nu se mai împlineşte. Mereu păţesc aşa şi niciodată nu mă învăţ minte pentru că îmi place să vorbesc mult.
Aseară am visat un om înalt, chel şi slab. Parcă era spânul din Povestea lui Harap-Alb. It waaaaas creeepy. Iar o să întârzii pentru că încă nu am mâncat, încă nu ştiu dacă să plec în pijamale sau nu şi încă nu m-am trezit bine. Ieri am mâncat ciocolată. Dar era diet, aşa că mă consider doar pe jumătate vinovată. Nu am chef de cursuri, nu am chef să vorbesc azi despre Plath, nu am chef să citesc, de fapt, am chef, dar nu am timp, m-am uitat la un serial superficial, dar gata, nu mă mai uit, ieri am primit iarăşi frezii albe, nici nu am chef să ies din casă, m-aş duce la Cărtu, dar nu mai am nici bani, nici timp. Pauză. Povestiţi-mi ce-aţi visat.

12 April 2009

I wrote a poem to myself

I am a fool. I pick up tears
From Sadness valley once a year.
You thought you knew me;
I stopped and stared. I smiled
And cried-you fool!
Your words were spoken.
What to do? To do something
Has never been more difficult.
I fell. That fall!
I am a fool. I pick up words
From Liars’ valley once a year.
I stop and stare and smile and hope
That this is it and I can rest.
I trouble trouble every day,
This is my poise, my restless quest
For love, for love, for rest.

Recunosc, I was bored stiff.

Later later edit

"Checul e cocă inutilă."-said by Lulu five minutes ago.

Later edit

Mă simt mai bine şi mănânc chec. Şi am scris două pagini despre Sylvia's poem.

Nu v-am zis?!

Nu v-am zis. De la anul (din toamnă, mai exact) mă întorc în lumea hand-made. Pentru că mi-e dor de târguri şi de oamenii care zâmbesc atunci când îţi cumpără lucrurile făcute chiar de tine. Şi o să pictez din nou. De data aceasta ca la carte. Pentru că o să am timp şi pentru că o să locuiesc singură, pentru că o să pot să stau zece ore în faţa unui tablou ascultând Alexandrina. Şi o să ducem VLP mai departe. La un nivel mai înalt, de fapt. O să vedeţi, deocamdată eu îmi ţin colaboratorii pe loc fiindcă nu am timp. Ştiu însă că lucrurile vor fi făcute la momentul potrivit. Am de analizat o poezie de Sylvia Plath, dar mi-e rău-rău şi lene-lene. Şi mai încolo o să ies cu Dana la o plimbare de Florii (pentru că suntem şi noi două flori, evident) şi va trebui să mă fac bine până atunci. Aaa, ieri am mâncat sos de hrean. E absolut îngrozitor!
La anul o să îmi plantez în jardiniere mărar, pătrunjel, cimbru şi poate şi salvie şi nişte trandafiri pitici. Şi toţi se vor uita prin fereastra bucătăriei ca să vadă ce le pregătesc în ziua respectivă. O să fie mi-nu-nat! Minunat. Şi încă nu am renunţat la pisică. Pe de altă parte, sunt conştientă că se pot ivi multe lucruri până atunci, dar orice vis există pentru a fi împlinit.
Zilele trecute... de fapt, a doua zi dupa incidentul care acum e oosh all gone şinumaivreausăvorbescdespre, aproape ca un cadou-surpriză de alinare, ca o bucurie măruntă făcută unui copil care încă mai are ochii roşii de plâns, am găsit la Cărtu... Povestirea Cameristei! Cele patru cărţi scrise de Atwood stau acum unele lângă altele şi îsi dau coate. Crezi că o să mai cumpere? Trebuie, am auzit-o când a spus că o să înfiinţeze raftul Margaret Atwood.
Ah, dragele mele.
Mă duc să mai iau o pastilă şi să termin de analizat poezia.
Apoi o să mai citesc puţin din Lolita. Cartea bate filmul şi de data aceasta, dar nu cu mult, aşa că vi le recomand pe amândouă.
Have a lovely day in this lovely city!



Alexandrina Hristov-Un,Deux,Trois
Asculta mai multe audio Muzica »

Sa vie est tout a fait fascinante

Missed me? I did.


Up and down, down and up. Acum sunt bine şi am tot entuziasmul necesar pentru a o lua de la capăt. Să nu îi lăsaţi niciodată pe oamenii de nimic să vă dărâme. Nu merită, iar noi suntem mai puternici decât ei prin simplul fapt că avem inimă.


Şi uitaţi ce am descoperit şi vreau să împart cu voi:
(click pentru mărire)



You'll find her here.

08 April 2009

Încă un post ţie, domnişoară super minunată :)

Poate ar trebui să îţi fac o etichetă. Mulţumesc că ai fost lângă mine în seara asta, pentru că mi-ai suportat isteria şi plânsul şi toată nebunia şi pentru că până la urmă ai reuşit să mă faci să mă simt mai bine. Ce bine că s-au deschis Motoarele, nu ?
Nu o să îmi vărs aici nervii… Dimineaţa o să vină cu un nou început, nu-i aşa ? Aşa e, mi-ai tot spus asta în seara asta. O să scriu pe urmă cum mi-au fost năruite toate speranţele şi toate planurile, cum am simţit că nu mi se poate întâmpla tocmai mie aşa ceva. Deocamdată o să aştept să treacă noaptea aceasta infernală mai repede şi let’s hope for the best ! Pray for me, will you? You know it'll make me feel better.

07 April 2009

No Regrets

"Each day had a tranquility, a timelessness, about it, so that you wished it would never end. But then the dark skin of night would peel off and there would be a fresh day waiting for us, glossy and colourful as a child's transfer and with the same tinge of unreality."
(My Family and Other Animals-Gerald Durrell)


Pentru că toate dimineţile mele nu au voie să fie altfel decât perfecte. Pentru că nimeni nu are voie să le strice. Pentru că fiecare zi trebuie să fie minunată. Pentru că totul ţine numai de noi. Pentru că acum e primăvară şi în curând o să fie ziua mea. Pentru că apoi o să fie vară şi o să ne îngropăm iarăşi degetele în nisipul rece al plajei. Pentru că o să fie cea mai frumoasă vară. Pentru că vom fi crescut într-un an cât alţii în zece. Pentru că vom fi liberi să înfruntăm lumea. Pentru că vom putea în sfârşit să ne certăm cu superiorii. Pentru că o să luăm prânzul în oraş şi o să bem vin. Pentru că nu o să ne mai pese de nimic. Pentru că o să ne simţim deodată mult mai mari. Pentru că abia în curând vom începe să trăim cu adevărat. Pentru că deocamdată suntem încă nişte copii. Pentru că o să vizităm toate ţările pe care până acum nu am avut timp să le vedem. Pentru că se anunţă schimbări mari. Pentru că vom deveni mai puternici peste noapte. Pentru că o să ne zâmbim în oglindă şi o să vedem un copil în hainele unui adult. Pentru că o să râdem, o să le aruncăm şi o să ne îmbrăcăm la fel de ciudat ca înainte. Pentru că de data asta o să avem şi un papion galben. Pentru că vom învăţa să nu trăim în trecut. Pentru că nu o să ne temem să spunem ceea ce gândim. Pentru că, în sfârşit, vom răsufla uşuraţi şi liberi.






Edith Piaf - No Regrets (Non Je Ne Regrette Rien)
Asculta mai multe audio Muzica »


Photo source

Everything's fine, except you got that look in your eyes




Memories of a sunny day.

06 April 2009

Kyte

Nu mai am nimic de spus, mă întreb doar unde mi s-a dus inspiraţia în ultima vreme şi despre ce scriam când scriam.

Kyte-"Sunlight"

05 April 2009

E...

...trist că vă plac nişte lucruri atât de lipsite de importanţă, urâte şi plictisitoare, deşi în mintea ta au sens. Hello there... când o să mori nu vor mai conta! Trăie

It's been six days since my last unhealthy dinner

So I give you my today lunch:

04 April 2009

Schuyler Fisk-From Where I'm standing



I guess I'll be fine...

iavezighicesti?

incaosambatapierdutapeapasambetei.sieabiadimineata.shameonme.
maibinemafaceaminghetatadeciocolata.asfiplacuttuturor.
domnuleestiundobitoc.
unulmare.

I hate you

Sometimes I fall. It takes me only a moment to get up again. I always forget that it was painful. So I make the same mistake again and again.

O să vină şi ziua în care o să rămân acolo jos şi o să aştept ca cineva să mă ridice. Asta înseamnă doar că o să aştept mult şi bine. Nimănui nu-i plac oamenii care îşi plâng de milă. Şi totuşi, uneori, cerşeşti compătimire, înţelegere, o îmbrăţişare. Nu mai vreau să simt că pot să urăsc, e cel mai nesănătos şi obositor sentiment. Nu mai vreau să simt atât de mult. Nimeni nu merită atât de mult. Nu cred că aş putea să trăiesc fără familie şi fără prieteni. Sunt aproape dependentă de prezenţa lor. Omul nu e făcut să trăiască singur. I hate you and I don’t want to. I’m turning into something I detest. A hypocrite. A shallow person. A weak girl. An idiot. Just like you.

03 April 2009

mă enervează ideea de somn

mă enervează ideea de somn. atât de rău încât mă doare capul. sau poate e din cauză că nu prea dorm. vedeţi? e un cerc vicios.




photo

02 April 2009

O să fie soare în curând

Colegelor mele care îmi citesc blogul din când în când: Danei cu care am stat ore în şir la poveşti (vom continua şi la anul, zâmbind), Alexandrei care la 2 dimineaţa mi-a spus că aşteaptă să postez, Dianei care într-o noapte nu a dormit din cauza unui post citit aici, lui Sylvie pentru că e un model demn de urmat, lui Suki pentru că nu trebuie să se dea bătută şi tuturor celor pe care îi aşteaptă în curând un hop peste care vor trece cu siguranţă, dar care, pentru moment, le taie tot elanul şi nu îi lasă să doarmă noaptea. Fruntea sus, trecem noi şi peste asta!

O să fie soare în curând, nu înţeleg de ce mai plouă. Din cauza asta nu-mi place primăvara. Mereu plouă de ziua mea. O să fie soare, vor înflori teii, se vor ivi după colţ tonetele de îngheţată, oamenii se vor topi în tramvaie, iar noi ne vom îndrepta zâmbind spre Cinematecă. A trecut şi asta, vezi? Toate trec. Cum de uităm însă de fiecare dată că suntem mai puternici decât credem? De ce avem tendinţa de a renunţa înainte de bătălie? Eu sunt inconştientă în cea mai mare parte a timpului şi mi se pare că sunt şi leneşă, dar poate e doar ritmul meu mai încetinit. Să nu uit însă de noi. Ne vom uita apoi cum trec norii, unul câte unul. Vom citi în sfârşit Lolita pentru că vrem, nu pentru că trebuie. O să ne uităm la toţi oamenii care vor trece pe lângă noi şi poate o să îi salutăm, deşi nu îi cunoaştem. O să avem tot timpul o carte la noi şi o să zâmbim atât de mult! A trecut şi asta, vezi? Aşa cum au trecut şi alte lucruri, care poate înainte păreau la fel de înfricoşătoare. Înainte de ultima probă a bacalaureatului, mi se făcuse frică. Eram convinsă că nu o să trec de proba de istorie, că nu am învăţat suficient, că nu mai ştiu nimic. Am avut însă noroc. Istoria nu mi-a plăcut niciodată, dar am luat 9,80. Nu a fost îngâmfare şi nu este nici acum. Nu au fost nici măcar prea multe cunoştinţe. A fost pur şi simplu noroc şi cu siguranţă şi ajutorul divin pe care acum simt că nu îl mai merit la fel de mult, dar îl cerşesc în continuare. Şi atât. Credeam că am obosit să tot spun că o să fie bine, dar m-am înşelat. Atâta vreme cât voi mai fi în stare de optimism (poate uneori prostesc şi nefondat), o să îl împart cu ceilalţi. Altfel, m-ar înghiţi şi pe mine marea de feţe triste pe care le întâlnesc în fiecare zi când ies din casă.
Totul este minunat, trebuie doar să credem.

1-2 aprilie


2 aprilie 2009

Poate pentru prima dată, am trăit un 1 aprilie fără păcăleli. Nimeni nu s-a mai gândit la asta, nimeni nu a glumit, nimeni nu a păcălit pe nimeni. Mai bine, unii oameni oricum nu fac diferenţa între minciună şi glumă.
Ieri m-am luptat cu sistemul bancar şi am învins. De fapt, au uitat să mă anunţe că mi-au blocat cardul deoarece fusese folosit la un bancomat „posibil fraudat”. E minunat când te sună imediat dacă întârzii o zi cu plata unei rate, dar e şi mai frumos când nu te sună deloc. „În zece zile veţi primi un card identic. Fără comision, desigur”. Oh, plecăciuni, plecăciuni...!
Şi în rest nimic notabil. Poate doar faptul că sunt iar într-o perioadă în care nu mai mănănc dulciuri, iar raftul din frigider seamănă izbitor de mult cu cel al unui vegetarian. Ce e şi mai ciudat e că începe să îmi placă să mănânc mai sănătos.
Aş vrea să vă pot povesti mai multe, să mai trăiesc clipe minunate, ciudate sau amuzante, dar de câteva zile totul e la fel, iar rutina, după cum bine ştiţi, mă enervează la culme. Aşa că... are cineva ceva interesant de povestit?
Photo: aici.

01 April 2009

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare