mai ştii?

povesteam acum cuiva despre cum îmi imaginez că va trăi într-o bună zi. e un om fantastic şi merită tot ce-i mai frumos şi bun pe lume. văd în jur cum mulţi oameni caută să găsească echilibrul, cum uneori le scapă printre degete. sunt unul dintre ei, caut, încerc, fac linişte, o iau de la capăt. cert e că azi, povestind cu acest om, mi-am dat seama că am uitat de o imagine foarte puternică pe care am văzut-o acum câţiva ani, când vârsta de 30 de ani părea ceva foarte îndepărtat. cred că mulţi se simt copii încă până la vârsta asta. probabil că eu n-o să mă desprind niciodată de copilul din mine. nici n-aş vrea. poate doar să fie un pic mai curajos, uneori. dar doar uneori. în rest, nu ştiu. multe par un vis. nu îmi dau seama cum acelaşi copil încă mă iartă. dar îl iubesc pentru asta.

şi încă mai vreau ca acea imagine să se împlinească, dar cu inima deschisă şi fără niciun compromis. ce bine era aici. uitasem să-mi spun adevărul.