Vine o vreme

Când ştii că tot ce ai de făcut e să te ţii mai bine de treabă, să organizezi mai bine lucrurile, să faci acele conexiuni dintre realizările tale. Unde nu e ordine, aproape nimic nu e, iar asta are mai mult sens ca niciodată. Timpul, pus în sertare, răscolit de la prima oră, apreciat aşa cum trebuie. Au lucrurile mult mai mult sens aşa. Sentimentul de împlinire e cu atât mai mare şi tot ce ai de făcut e să-ţi reaminteşti constant că munca poate avea rezultatele dorite dacă depui un efort serios, nu doar dacă lucrezi la suprafaţa lucrurilor. Sau, mai exact, dacă te ţii de treabă, dacă eşti perseverent, chiar dacă uneori lucrurile nu ies de nota zece. Totul e să continui şi, în tot acest timp, să crezi.

Aproape un an

Şi nu chiar, de când am scris ultima oară aici. Am citit mult, dar nu suficient, cumva trăind cu impresia că prea puţin mai poţi îngrămădi între ore, zile şi şăptămâni discuţii despre cărţi şi, totodată, dorindu-mi să fac asta din ce în ce mai mult. Însă zilele trec, au un ritm al lor pe care îl cunoaştem cu toţii atât de bine, doar să te închizi într-o cameră, să tragi jaluzelele şi să te prefaci că-i toamnă, mereu toamnă, şi că tu eşti în concediu, mereu în concediu. Timpul preţios, destinat doar nouă, liber, cum ne place să-l îndulcim, trebuie extras, presat, stors întocmai ca o lămâie deasupra ceaiului fierbinte de roiniţă. Vor exista zile în care vom face atât de multe, vor exista şi zile în care nu vom face mai nimic. Însă ne formează cu adevărat numai zilele pe care le umplem nu cu nimicuri, ci cu lucrurile care ne sunt cele mai apropiate sufleteşte, diferite penru fiecare dintre noi. Zilele acestea trec între rândurile lui Ali Smith şi gândurile lui Saint-Exupery. Se simte că e toamnă şi nici n-a trebuit să trag jaluzelele.

călătorie spre adâncul inimii

cineva spunea că trebuie să păstrăm câteva procente. mi-a amintit de rezultatele slabe pe care le-am obţinut dintotdeauna la matematică. geometria, sigur, acolo era o altă poveste, fiindcă te ajuta să te orientezi în spaţiu, dar mai ales să te sprijini de lucruri în loc de oameni.
câteva zâmbete greu de egalat din care îşi ia fiecare procentul dorit. cu ele mergem mai departe, cât mai departe, călătorind către centrul pământului.

din hectarele pe care le cultivăm în neştiinţă, fiecare păstrează ce crede că poate salva pentru totdeauna. îl ascult pe omul acesta şi parcă vrea să zboare. dar pentru asta e util să cunoşti, din nou, puţină geometrie. să ştii când se termină lumea şi începe cerul.

Hanibal

Nimeni n-avea ceea ce el avea
superba lui trufie
şi elefanţii
şi labele lor sfărâmând vertebrele
acestor Alpi albiţi de spaimă.

Călca, de-abia să se audă, peste stânci
şi s-auzea în lună, şi
nimeni nu mai văzuse trâmbiţele
de piatră ondulândă ale acestor fiare.
Şi n-au învins.

Eugen Jebeleanu, "Hanibal"