How do we know?

Nu cred în suflete pereche. În acelaşi timp, nu cred nici în relaţiile construite treptat şi bazate pe compromisuri. Cred că ar trebui să fie totul perfect, de la început şi până la sfârşit. Fără minciuni, fără lacrimi, fără suspiciuni, fără niciun fel de "ce-ar fi fost dacă" sau "poate că". Poate că totul ar putea să fie pur şi simplu aşa cum ar trebui. Poate că nu e atât de greu să dai peste acel cineva care ar fi "the right one". Reţeta ar fi să ne ascultăm inima. Să facem abstracţie de raţiune şi, pentru prima oară în viaţă, când vine vorba de iubire, să ne comportăm ca nişte animale în sălbăticie. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit aşa că o să vă întreb un singur lucru: aţi văzut vreodată un animal sălbatic alegându-şi partenerul nepotrivit? Am avut şi noi astfel de instincte, însă le-am pierdut undeva între descoperirea focului şi maşina de făcut espresso. Iar azi, ne întoarcem din nou la Mama Natură, sperând că o să ne înveţe cum să fim eco. Oare nu am putea să învăţăm şi cum să iubim eco? Fără să facem risipă de energie, fără să mai lăsăm în urmă cuvinte toxice care se degradează în 100 de ani.
Nu pot să nu mă gândesc că ar trebui să ţinem cont de instinct atunci când credem că el/ea ar putea fi acel element lipsă. Orice aţi spune, toţi oamenii vor să fie iubiţi. Pe de altă parte, aşa cum spunea Mark Twain, orice generalizare este greşită. Inclusiv aceasta. Să însemne oare că s-ar putea să am dreptate măcar un pic?
Partenerul potrivit nu are nimic special. Nu are ochi mov, nu are puteri supranaturale şi s-ar putea să nu ştie să pregătească nici măcar micul dejun. Şi nu, nu poartă un tricou cu inscripţia "I'm the right guy/chick for you" (if you ever see that, run!). Dar atunci, cum îl mai găsim noi pe acest individ aparent atât de şters şi ascuns în mulţimea altor oameni la fel de nesemnificativi? Oricât de clişeic va suna, if it's the right one, you'll know it. Nu mai credem în poveştile frumoase de iubire pentru că nu ni s-au întâmplat nouă. Suntem mult mai dispuşi să bârfim pe seama unor relaţii ideale, dar care "cu siguranţă nu sunt atât de solide pe cât par!". Există, desigur, relaţii de ambele tipuri: unele abia se mai ţin pe picioare, iar altele câştigă maratonul de 10 km. Privind lucrurile din afară, tindem să credem că doar prima categorie există cu adevărat. Cine a spus că suntem prea mari ca să mai credem în Ilene Cosânzene şi prinţi pe cai albi?
Nu cred în sufletul pereche. Cred în mai multe. Ne potrivim cu un om, zece, o sută. Uneori nouă din zece s-ar putea să fie pe un alt continent, dar cel de-al zecelea va fi prin preajmă. Şi mai cred un lucru: există o vreme pentru absolut orice. Undeva, într-un catastif mare cât luna de pe cer, cineva a scris la începutul lumii că fiecare dintre noi este iubirea vieţii cuiva.