de an nou

revenim la lucruri concrete, lucruri care rămân aici, nu dispar în niciun feed, nu se distrug sub  imanenta propăşire a unor gânduri fără absolut nicio însemnătate. cuz that's feizbuc, u know. plăcerea de a te juca după pofta inimii cu literele, de a schimba şi reaşeza ordinea cuvintelor. un joc de cuburi, jocul preferat de cuburi. singurul ceas pe care-l privim e cel din colţul ecranului - ştii tu, ceasul ăla care-ţi arată ora exactă doar din patruşcinci în patruşcinci de minute. era să spun citeam, dar de fapt auzeam zilele trecute cum cineva spunea că anul nou începe din februarie şi aşa şi la mine, de data asta, îmi zic că, da, anul nou începe din februarie, de-aia nici nu mi-am mai făcut liste, rezoluţii, aştept, zâmbesc. şi, pe lângă asta, feisbuc nu mai ce era, ce ar fi putut să fie sau ce n-a fost, de fapt, niciodată. un loc pe care să-l croieşti după chipul şi asemănarea ta când, în VR - virtual reality - era această oglindă care te păcălea, ştii tu, oglindă, oglinjoară şi like, like, like. şi nici nu e un spaţiu cu perdele de mătase şi draperii de catifea, ori eu asta vreau, perdele de mătase şi draperii de catifea şi o lumină aurie, galbenă ca mierea, dulce ca o gutuie cu adevărat coaptă. am terminat în sfârşit de citit "Lucrări în verde", spun în sfârşit, dar am citit-o în trei zile, sper că Pepe Oscu e mândră de mine chiar dacă m-a uitat.