grădina de sticlă. tatiana ţîbuleac

cioburile. am terminat de citit "grădina de sticlă". trăiesc încă acolo, în carte, printre cioburile scriiturii. ce scriitură şi ce scriitoare. nu se aseamănă nici cu adameşteanu, nici cu m. cărtărescu. şi e acolo, sus, deasupra lor, venind dintr-o altă lume, din toate lumile. să poţi să scrii aşa. şi ea e atât de senină. un înger. un scriitor adevărat. de unde vin visele, de unde vin, mai ales, visele despre care ştim că sunt adevărate - lumi ascunse luminii din timpul zilei, dar lumi care colcăie la suprafaţa pleoapelor şi care zgârie sub piele să iasă afară, să ne tragă spre ele definitiv? sunt trează şi, totuşi, dorm. îmi duc existenţa cu urme de somn fragmentat. cu ce fel de somn să compari somnul fragmentat? nu ştii cum te schimbă, ce jocuri ale minţii îţi lasă în dar la miezul nopţii, nu ştii dacă eşti tot tu dimineaţă şi, cum se va vedea după mai multe capitole, surpriză, nu mai eşti tot tu, deşi tu trăieşti cu impresia că eşti acelaşi. somnul e o vrajă, trebuie să-l dormi ca să nu te păcălească, să nu-ţi dea drumul în lumea viselor pline de drumuri întortocheate şi case cu multe camere în care te pierzi, camere în care n-ai fost niciodată şi pe care le recunoşti.

da, am vrut un pic să mă joc cu textul, să mai trag puţin de influenţa unei cărţi extraordinare. grea, dureroasă, tăioasă, un ciob de sticlă într-o grădină de sticle, oh, îţi vine să spui, oh, copilul meu, te voi strânge în braţe întotdeauna, te voi iubi mereu, te voi proteja cât voi putea, pentru totdeauna. vrei să-i protejezi pe toţi. să-i iei pe toţi de mână. toţi sunt copii. de ce lumea aşa cum e. şi uite că, totuşi, este. şi dumnezeul care apară şi de care ne agăţăm şi care nu îi apără pe toţi? sau oamenii nu ştiu să se apere unii de alţii. lupi şi alţi lupi. oh, şi tot aici mă duc, tot spre carte, ce carte! câte lecţii, câte cuvinte, câte fraze de purtat pentru totdeauna cu tine, câte momente în care ai fi vrut să plângi şi n-ai plâns, doar ai mărit ochii şi ai ciulit urechile şi-ai recitit şi-ai încercat să memorezi şi deşi ţi-a fost prea lene să notezi (sau frică), ţi-ai promis să reciteşti, să extragi lecţiile, secretele.

a şasea carte citită anul ăsta. recuperez intens după ianuarie-februarie în care nu am citit nimic. am început şi "Disco Titanic". mă aştept la lucruri bune. dar tot "Noapte bună, copii" rămâne printre preferate. oh, şi-am citit si The Immortalists. cu greu m-am îndurat să-i dau două steluţe, cumva simţeam că fac un rău, dar parcă mai rău făceam dăcă-i dădeam trei.

în rest, mai nimic. dimineaţă băut o cafea decofeinizată (mare mirare) la o minipizzerie de cartier cu aere de centru şi cu pizza foarte, foarte bună. am mâncat o felie şi am citit câteva pagini din jurnalul lui m.c. în timp ce mi-am băut minicafeluţa (nu suport minicafeluţele).

şi acum somn binemeritat după atâta lectură.

noapte bună, copii!