am uitat ce zi era azi

mi-am dat seama că e o idee foarte, foarte bună să scriu aici, să am un fel de jurnal al plimbărilor mele cu ea prin parc, pe străzi, să povestim câte şi mai câte. să-mi amintesc, să-i amintesc, să-i arăt, când o mai creşte, cum era şi ce făcea. azi, de exemplu, am fost în Tineretului. aici, iertat să-mi fie, dar altă floră şi faună decât în Carol. şi nu ştiu ce avea, dar a mers cu o mână ridicată tot drumul, ca un fel de "tot înainte, mami, tot înainte!" (ea fiind în cărucior), iar la întoarcere la fel, doar că mai schimba mâinile, probabil dreapta îi amorţise. ne-am plimbat, ea a mers şi pe picioarele ei, am urcat trepte, am admirat privelişti, dar cel mai mult ne-am ferit de biciclişti, de şanţuri (se schimbă bordurile în TOT parcul în condiţiile în care aleile sunt pline de gropi, crăpate şi denivelate - e o distracţie să plimbi bebele în căruţ). multă lume, copaci puţini. mulţumim, dar rămânem peste drum, în mult iubitul Carol pe care acum îl îndrăgesc de zece ori mai mult. acolo ne-am petrecut anul trecut primele dimineţi de primăvară, eu cu podcastul mame în urechi, ea dormind în cărucior. acum cu greu se mai doarme pe afară, doar să fie obosită-obosită. în rest, acasă, în linişte, la orele noastre fixe.
în rest, dimineaţă ne-am înseninat puţin garderoba şi ne-am pregătit de primăvară-vară. a fost duminică, dar cumva, cu tot parcul plin şi cu toate maşinile pe stradă, parcă s-a simţit un fel de marţi. tot dimineţile sunt preferatele mele.
am început să ascult din nou muzică. ştiu cum sună asta, dar am avut o perioadă lungă (de aproape un an) în care nu mai făceam asta, îmi ieşise din obişnuinţă. păcat, dar se întâmplă. şi acum o savurez şi mai mult, nu cred să mai am vreodată timp de scotocit-scormonit cu orele şi nici nu-mi mai doresc asta căci, deh, alte priorităţi şi alte bucurii, dar e tare plăcut să ştiu că e din nou colţişorul acesta, adesea nocturn şi muzical.
recitesc marguerite duras - amantul. nu-mi amintesc nimic, cred că prin facultate am citit cartea, dar ce era în facultate cu greu se putea numi citit. nu cred că-mi place, ca stil îmi aminteşte un pic de patti smith, sigur că e altceva. foarte interesant ca structură, dar e ceva acolo care mă oboseşte cumplit. o fi doar o nesincronizare, dar nu cred, căci poftă de citit am. deci o fi duras.
şi cu asta închei şi încă vă aştept cu un prim comentariu.
să ştiţi că-mi era tare dor să scriu şi cred că nici nu ştiam.
şi e tare-tare-tare bine să scriu aici din nou.


şi, cu alte cuvinte, adică tot cu cele de ieri: noapte bună, copii!