planuri

 

dar din aproape-n aproape. nu prea îmi mai place să-mi fac planuri pe perioade îndelungate de timp, e ceva ce ține de oboseală, de mintea care funcționează doar dacă iau lucrurile pe rând, pas cu pas. amân, de multe ori, zile în șir, să dau un telefon, doar pentru că simt că nu am dispoziția necesară, un strop extra de energie și concentrare pentru a purta o conversație care nu va însemna nimic. ca atunci când suni pe cineva din obligație sau un prieten care, odată cu pandemia, a devenit o simplă cunoștință. să vorbim doar despre temperaturile de afară și cam atât. 

cert e că am totuși planuri pentru noul an. doar că n-am luat nicio pauză pentru a mă gândi la ele, pentru a-mi da seama cum să le organizez mai bine. și azi am avut revelația faptului că va trebui să încep să le îndeplinesc încă din ianuarie, să îmi gestionez timpul și mintea în așa măsură încât să nu mai amân până când am dispoziția necesară, cum fac cu telefoanele. 

sigur că sunt zile și zile, dar cred că pentru cei care au lucrat de acasă în pandemie și care mai cresc și 1, 2, 3, 7 copii atunci lucrurile devin cu atât mai năucitoare pentru mintea ta. lucrurile alea care te inspiră, o plimbare, un film la cinema, o cafea băută în mers cu muzica în căști sunt rare, dispar în pandemie, se risipesc odată cu grijile aproape zilnice, firești, ale maturității. 

firește că nu voi scrie nimic concret despre planurile sau, mai degrabă, despre planul pe care îl am în minte. în ciuda cronicilor de carte pe care le scriu pe laptop, rămân un om dedicat scrisului tipărit, hârtiei, lumii compuse din analog și emoții nedigitalizate. 

am citit peste o sută de cărți anul acesta, cu săptămâni în care nu am citit nimic. scopul e să citesc o sută cincizeci, să vedem dacă pot recupera la capitolul poezie. printre volumele de anul acesta, mi-au rămas în minte "scrum" de veronica ștefăneț, "berlin" de berta szocs, "dactilografa de noapte" de nora iuga și încă un volum de nicolae coande. la capitolul roman au fost mult mai multe care mi-au rămas în minte, printre preferate se numără "clovnul" de iulian ciocan, "hortensia papadat-bengescu: străina" de ana maria sandu, "în umbra ei" de simona antonescu, "din cer au căzut trei mere" de narine abgarian și "big sur" de jack kerouac. ar mai fi câteva, dar ar fi pe locul doi. jurnalul lui matei călinescu, din nou, un preferat. mi-am pregătit stocuri de cărți pe care să le citesc după ce am terminat programul obișnuit de muncă, doar că între cronici e greu să mai strecori și pentru tine un titlu preferat, rămas în așteptare (matei călinescu, javier marias, virginia woolf, ca să dau doar câteva nume). 

mi-e dor de firescul întâlnirilor cu alți oameni, fără grija pandemiei. ce dor, ce dor nebun, par să fi fost într-o altă lume. când ești extrem de sensibil la schimbările mediului, o astfel de izolare te curbează și pe tine un pic, te apleacă întocmai ca pe o salcie care așteaptă cuminte să treacă furtuna. sigur că vor fi mereu unii aventuroși pentru care nimic nu va părea să se schimbe, spre care vei privi cu admirație și ușoară invidie în egală măsură, mix firesc, uman și neutru. 

până la urmă, a vorbi despre unele lucruri înseamnă a le face să se întâmple, nu-i așa?