mici mici mici mici de tot

©Cornelia Gaie (verde ursuz si suzee)

atâţia paşi am făcut către mine însămi încât drumul a devenit dintr-o dată ceţos şi ambiguu. dar nu mi-a luat mult să-mi regăsesc urmele pe străzile încinse ale unei veri care nu pare să se mai termine. cer ajutorul unui dumnezeu în care nu m-am hotărât dacă să cred din nou sau nu şi-l rog să-mi ofere ce ştie că simt, dar nu pot defini. şi-i mai mulţumesc, aceluiaşi simţământ care există în tot şi pe care-l simţim şi mai puternic atunci când privim răsăritul, pentru ceea ce mi-a oferit până acum. sunt eu, mă regăsesc, sunt linii clare peste care nu am călcat. conturul meu e limpede, altfel înnebuneam.

un pic mai mare, cu un pic de îndoială în suflet, un pic de amar pe vârful limbii pe care ţi-l lasă un sărut la o oră nepotrivită. un pic de teamă trezită de curajul de a mă fi aruncat spre gol. dar acum liniştea revine treptat. cu urme mici, zgârieturi, inima vrea să se îndepărteze şi mai mult de oraşul în care n-a mai rămas nimic din oameni.