mi-am promis multe la inceput de an si mi-am promis multe acum un an, acum doi ani. pe urma m-am indepartat, incet-incet, de tot ce mi-am promis ca o sa fac pentru mine. nu stiu cum sa fiu altfel desi poate ma apropii de cine imi doresc sa fiu fara sa-mi dau seama. prin aceste investitii zilnice pe care continui sa am convingerea ca nu le fac in zadar. si-mbratisez un soi de singuratate de care am ajuns sa fiu dependenta fiindca altfel nu stiu sa fiu organizata.
si-am ajuns sa vad uneori prin oameni si sa le refuz prezenta fiindca nu mai vad nimic acolo si fiindca atunci cand vine vorba de relationare, am ajuns sa cred ca nu mai pot invata nimic si ca nimeni nu imi poate oferi vreun raspuns. si in acest egoism completat de oboseala am ales sa fiu doar eu cu mine pana cand voi ajunge acolo unde imi doresc.
anul asta trebuie sa mi-l ofer mie fiindca am oferit prea mult, mult prea mult in ultimii doi ani si nu mie. nu ma pricep la oameni, mi se pare ca mereu e ceva bun in toti oamenii si ma entuziasmez peste masura. dar m-am inselat de atat de multe ori incat am sfarsit prin a deveni un om cinic. si sper ca neincrederea asta nu o sa dureze, ca gustul amar o sa dispara si ca e doar o perioada.
dar imi doresc sa nu dispara de tot, sa ramana pentru toata viata aceasta rezerva, sa se mentina pentru totdeauna aceasta mica distanta pe care s-o mentin la inceputul oricarei noi relatii fiindca altfel stiu ca voi sfarsi epuizata emotional si convinsa ca iau constant aceleasi decizii gresite.
am obosit sa mai cred in oameni si asta e o concluzie amara, dar adevarata. si m-am dezamagit si pe mine de mult prea multe ori fiindca n-ai cum sa crezi ca tu esti sanatos la cap si nevinovat in astfel de intamplari. vina se imparte de cele mai multe ori si-am obosit si nu mai vreau sa ofer peste masura, peste acea masura care ma face sa imi consum energia in prea multe directii.
mai multa intelepciune, mai multa liniste. tare-as vrea sa fiu luata de mana si condusa in directia buna. dar, cum bine a concluzionat cineva astazi, in multe privinte in vietile noastre, suntem singuri, suntem incredibil de singuri.
20 February 2014
see in the dark
bothered by our own mistakes, by our own impossibility to act to our own good. we're good at doing bad, we're good at damaging others and then we get upset and harm some more.
these are times of troubles and loneliness calls out because in loneliness there is escape and there's something sane there that no one can offer 'cause no one is sane.
these are times of troubles and loneliness calls out because in loneliness there is escape and there's something sane there that no one can offer 'cause no one is sane.
11 February 2014
09 February 2014
the strange case of a steppenwolf
nu toate lucrurile se schimbă. sau unele se schimbă prea puţin, ca şi oamenii. nu scapi mereu de senzaţia că prea puţine s-au schimbat, o regăseşti întâmplător, de exemplu, într-o seară când ieşi de la film. că lup ai fost şi lup vei rămâne, că o mare parte din tine va fi neschimbată pentru totdeauna. că o să ai aceleaşi gânduri, că poate vei fi urmărit toată viaţa de aceleaşi obiceiuri. poate că rămâi prizonier al încercărilor nesfârşite. sau poate asta e definiţia vieţii: unii aleg să încerce, alţii aleg să nu încerce. unii aleargă, alţii plutesc sau curg precum un râu. şi fiecare îşi alege propriul drum.
aceasta pare să fie cea mai frumoasă piesă din lume: https://soundcloud.com/michaela-hansen-1/sidsel-endresen-and-bugge
aceasta pare să fie cea mai frumoasă piesă din lume: https://soundcloud.com/michaela-hansen-1/sidsel-endresen-and-bugge
07 February 2014
Subscribe to:
Posts (Atom)
