despre inimi

in unele zile parca am doua inimi. una puternica, singuratica, invatata sa isi asculte propriile dorinte. alta slaba, mica, a unei fete care a obosit, care nu mai vrea decat ca el sa o ia de mana si sa o lase se isi odihneasca fruntea pe umarul lui. atat. gestul asta atat de simplu care ar spune atat de multe.

iar inima cealalta, de lup, de om singuratic care a ajuns sa poarte fara sa vrea acest stigmat, se simte sfasiata in doua. de cele mai multe ori simte cum pulseaza in ea acelasi instinct: de fuga. si pentru ce sa ramai? pentru priviri aruncate de la distanta, pentru cuvinte care pana la finalul serii nu vor mai insemna nimic?

asa sunt toti oamenii cu doua inimi. nehotarati de parca ar trebui sa ia intotdeauna alegeri pe viata si pe moarte. si nu e vorba decat despre iubire.