(ne)linişti. drumul bun. neschimbare. încredere

treci prin nelinişti ca prin linişte, asta trebuie. ce ciudat că uităm, ce ciudat că o luăm de la început. de data asta însă, refuz. acesta nu e un început, aceasta este o continuare. aşa se construiesc lucrurile, iar aceste emoţii ghem pe care le simţi gata să-ţi iasă prin piept nu vin decât dintr-o neîncredere pe care azi trebuie să o refuzi. totul va continua aşa cum trebuie să continue. iar ceea ce te îngrozeşte azi trebuie să dispară. lucrurile vor fi construite, vor merge în direcţia potrivită, vei trece prin frică, vei ajunge pe partea cealaltă întreg, nu traversând zidul, nu căţărându-te pe el, ci trecând prin el. îmi amintesc în astfel de momente de toate cuvintele de care m-am lovit şi mai apoi n-am ştiut ce să fac cu ele, de-asta le ţin uneori pentru mine, oricât de dureroase, oricât şi-ar dori să se facă auzite. dar să ajungă unde? şi ce răni să provoace? nu vreau să aibă niciun efect, unele cuvinte trebuie să dispară şi atât. de ce să rosteşti un cuvânt care are toate şansele să dărâme şi nu să construiască?