27 May 2016

Zilele acestea



Cu cât scrii mai mult, cu atât gândurile tale sunt mai sincere cu tine. Cu condiția, desigur, să fii atent la fiecare cuvânt pe care îl pui pe hârtie, să știi că e al tău, că e un cuvânt care te salvează și nu te trădează. Fiindcă riști, la final de pagini, să descoperi că povestea nu e a ta, că e una scrisă pe de rost, învățată din alte cărți, din frici, scrisă cu greșeli. Fiecare cuvânt trebuie, așadar, să fie al tău și să fie sincer pentru a ajunge la finalul poveștii de care să fii mândru.

Zilele acestea sunt cele din urmă de primăvară. O primăvară falsă, una care ne-a făcut să credem că vom avea, până la urmă, parte de o lună de mai cu cireșe și tei înfloriți. Ne-a ocolit, iar noi am așteptat, cuminți, o minune.

Dar ce descoperiri mici nu se fac la adăpostul caselor, pe vreme ploioasă. Și ce plimbări nu poți face, totuși, când ultimele picături se scutură din nori. Și cum te poți întoarce spre tine, convins că vei putea, într-un final, să-ți scrii povestea.

25 January 2016

Cărți noi, idei noi, liste noi

Iar munca aceea care împlinește. Weekend lung și blând și bun. Și ore de lectură care n-au ajuns. Și munca pentru un interviu care trebuie terminat astăzi. Și nou articol aici. Și-un fel de plăcere de-a mă trezi din nou dimineața, de-a ajunge acolo unde trebuie să fiu.


24 January 2016

Colţ mic de bibliotecă mare, nu încă suficient de mare


Se reconstruiesc ideile. Se fac legături noi. Muncă, muncă, muncă, dar o împlinire pe măsură. Şi acum, înapoi la citit, înapoi la scris.

© verde ursuz/mic dejun de bucuresti 2016

19 January 2016

azi a murit michel tournier

și toate lucrurile par pe dos sau eu le fac așa. îmi imaginez că nici nu sunt aici, iar mendelssohn ajută. privesc de undeva din depărtare la un tournier veșnic, într-o realitate în care, ce să vezi, primise și nobelul pentru literatură.

nu știu ce e important azi pe lume. și tot spre micile chei mă îndrept. poate găsesc acolo un răspuns. lucrurile pe care le facem sunt mari. lucrurile pe care le facem sunt mici. iubirile noastre sunt așa și-așa, oricum am da-o, suntem nesiguri de ele.

nesiguri de noi, de ceea ce suntem, de ceea ce ne-ar face sau nu fericiți. azi nici nu sunt aici, dar totuși cobor pe pământ.

nici micul paris nu mai e ce-a fost. s-a destrămat totul în ultimul an, s-au fărâmițat și ultimele redute, alături de alte câteva firave prietenii. cine suntem și cum ne vom regăsi în orașul destrămat?
With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare