just your regular Tuesday

zic că-i marţi, dar poate nu-i marţi. sâmbăta trecută eram convinsă că e vineri şi când am aflat am avut nevoie de câteva minute bune ca să-mi resetez starea. da, ştiţi voi, starea aia de sâmbătă. când ştii că e weekend şi parcă sunt copacii mai verzi şi cerul mai albastru. chiar dacă sunt încă în concediu de maternitate, weekendurile îşi păstrează farmecul de weekend. azi, marţi sau nemarţi, am curăţat toată casa, am deschis larg ferestrele, am şters praful, am spălat podelele, am scos haine din maşina de spălat, am băgat altele, l-am oprit pe rumba care pare că se porneşte singur în cele mai nepotrivite momente sau n-am eu chef niciodată să-i aud zumzetul (oricum ideal e să aspire când nu e nimeni pe acasă). am băut o cafea, aştept să sosească un stoc nou de decofeinizată. n-am citit nicio pagină, citesc "istoria iubirii" de nicole krauss şi-mi place mult. mi se pare că mereu ai nevoie de o vacanţă înainte de sărbători şi de încă una de după, ca să te odihneşti.

mai am câteva colţuri prin care trebuie să mai ordonez lucrurile. deşi continuăm să dăm (din haine, cărţi şi alte obiecte nenecesare), tot par foarte multe, tot încerc să le mut de colo-colo şi să le îndes în cutii. din cărţi am dat cel mai mult, dar continui să cumpăr, mai ales din târg. oricum, cu ceva trebuie să umplu şi viitoarea bibliotecă pe întreg peretele, nu? asta când ne vom muta. şi abia aştept!

până atunci însă, decorez pe aici cu drag şi spor. nu pot sta fără să mai schimb câte ceva, fără să găsesc noi şi noi soluţii de amenajare. ştiu că sun ca o reclamă la hornbach (deşi, nu, alea au mai mult umor), dar acum că a venit primăvara chiar mă loveşte dorinţa asta de mutat obiecte dintr-un loc în altul.

cumva sper să vă facă poftă de făcut curăţenie postaea asta. eu am fost pe repede înainte fiindcă deja trebuie hrănit copilul de prânz, timp în care cred că reuşesc să mai citesc câteva pagini din carte. dacă nu acum, atunci în timp ce doarme de după-amiază.

vă las fiindcă tocmai am mai ochit un colţ în care vreau să mai fac puţină ordine.

dacă nu ne mai auzim până duminică, Paşte fericit să aveţi! cu mult cozonac şi pască!

ziua în care a imitat că vorbeşte la telefon

sigur că mi-e dragă mai ceva ca ochii din cap. şi încerc, în acelaşi timp, să fiu obiectivă, ca să pot să o ajut, cel puţin când va mai creşte, acolo unde va fi nevoie. însă, până atunci, eu sunt cioara şi ea e puiul şi azi, la un an şi două luni, m-a imitat când vorbeam la telefon: tocmai răspunsesem, iar ea a luat telefonul ei galben de jucărie, şi l-a dus la ureche şi a început să strige: "daaaa, daaa!". pe un ton serios, ai fi zis că e chiar enervată că interlocutorul nu-i răspunde. ne-am amuzat teribil şi, în acelaşi timp, m-am bucurat să văd că se prinde deja de astfel de lucruri. asta ca doar câteva minute mai târziu, când se plimba prin casă (musai să se plimbe cu câte un obiect în mână), a luat balsamul de buze şi a început să se dea cu el (avea capacul pus) fiindcă mă văzuse pe mine dându-mă cu el, dar cu zile în urmă, nici nu ştiu când. înregistrează tot, nici nu-mi dau seama. cred că abia acum încep să-mi dau seama. sigur că trimite pupici, face cu mâna în semne de la revedere, dar cred că deja sunt fireşti pentru vârsta aceasta, deşi fragedă, ştiu. tot sunt uimită şi bucuroasă şi tot mi se par cele mai frumoase gesturi şi bezelele ei cele mai dulci.

in other news, de dimineaţă am condus până la kaufland, ne-am luat ciocolată faină pentru paşte, am mers la poştă, s-a dormit de prânz căci somn de dimineaţă n-a fost să fie din motive de food shopping, iar la amiază am făcut pâine cu leurdă. trei pâini, ca să fiu mai exactă. bună, cred că-i nemaipomenită cu unt. cel mai mult mi-a plăcut că a ieşit exact consistenţa potrivită, crustă crocantă şi nu foarte groasă, rumenită bine, culoare faină, aerată, crescută şi făcută şi la mijloc. a mâncat şi ea, iar asta e mereu o mare bucurie.

am început să citesc "În spatele blocului" de Mara Wagner (vă invit să-i citiţi şi blogul, scrie minunat). eu am găsit cartea în format fizic la librăria Eminescu (au şi site), pe alte librării online nu am reuşit să o mai găsesc. e o carte tare faină, sunt la jumătate, dar am îndrăgit-o de la primele pagini. am aşteptat mult să o citesc, era pe un wishlist care se prelungea la infinit, dar cred că şi cărţile, la fel ca şi oamenii, ajung la tine la momentul potrivit. m-a dus înapoi în copilărie, pe când aveam vreo 12-14 ani, în tot acel interval în care eşti încă un copil şi, totuşi, simţi că te îndrepţi spre ceva mai serios, spre un tărâm necunoscut care te sperie şi te atrage în egală măsură. fermecătoare momente în carte, emoţii pe care aproape că le uitasem sau nu mi le mai aminteam ca atunci, iar Mara reuşeşte cu o precizie de invidiat să repună în scenă totul, să te facă să simţi că ai din nou vârsta aceea şi nu, nu e obligatoriu să fi crescut în comunism ca să rezonezi cu romanul. o să vă placă, e pur şi simplu fermecătoare.

închei fiindcă se apropie miezul nopţii şi tare-aş vrea să mai strecor puţin netflix până când voi auzi că mă strigă cineva "mama".

Ne-am plimbat, ne-am întors, a fost frumos

De spus înainte de toate că poza e cu o clădire din București. O clădire în care m-aș muta cu ai mei și acum, chiar dacă de-abia am despachetat. Deși poate-poate aș face ferestrele mai mari. Da, clar vreau ferestrele mai mari. După niște tortellini cu ricotta și spanac, sos de iaurt grecesc și usturoi, ne-am retrasfiecare cu munca lui. Am adormit bebele, acum scriu și mă gândesc la lista pe care am făcut-o azi, în mașină, pe drum. Cu tot ce vreau anul ăsta, cu tot ce ține de muncă. E o fărâmă de om. E mare, pentru un an și două luni, dar eu o văd mică-mică. Bebe mic. Și de-asta uneori iese la iveală din mine o mamă care vrea să-și protejeze puiul de orice, cu orice preț. Chiar și de plânsul care o podidește când dă de cimeva care nu-i place. Deși e super prietenoasă, sunt unii oameni care nu îi plac. În general unii bătrâni sau oamenii (bărbații) care nu știu să îi vorbească. Sau poate e ceva legat de chipurile lor. Sigur există o explicație clară, n-am căutat. Mă gândesc că o atrag, ca pe noi, chipurile luminoase, tinere, zâmbitoare.
Spuneam de muncă. Proiecte și proiecțele și tot îmi vin tot felul de noi planuri în minte și trebuie să mă bat singură peste mână ca să nu mai notez nimic până nu le fac pe astea fiindcă pe urmă nu o să mai fac nimic. Și oricum mi se pare că timpul zboară. Dar momentul potrivit e acum. Peste câțiva ani cred că o să mi se pară că acum aveam timp. Și am, vreo 3 ore pe zi în care stau lângă ea, după ce p adorm, e timpul meu în liniște, e foarte, foarte bine. Citesc, cel mai adesea e-book-uri. Acum am recompus raftul de necitite, iar în weekend am făcut cadou 10 cărți, organizând un mic “Blind date with a book” în cadrul unui eveniment despre cu totul altceva. Dar a fost fain.
Am umblat zilele acestea prin SH-uri (și cu ce minuni m-am ales!) și am început două cărți noi (dar vechi, luate din târg cu 1 sau 2 lei): “Corigent la limba română” de Ion Minulescu (așa și-așa) și “Ce e nou în femeie” de Dr. Milcoveanu Șerban, până acum, stranie și interesantă, mai ales ca structură. Multe trimiteri la alte opere din literatură, micro-eseuri, spune subtitlul. Vom vedea.

Visez la o baie cu spumă deși sper să rabd mai mult de 10 minute și să nu mi se maopară că pierd din timpul. Să mă relaxez fără ceas. Și nici nu fac cât aș vrea, cred că mai mult îmi învhipui că sunt tare ocupată. Se anunță weekend plin, sper că fără ploaie.

E aproape 5, cana de ceai e pe sfârșite.
Noapte bună, copii!

jurnal in zigzag, geta bratescu, mansarda, carturesti verona, vaccin

e aproape 1 după-amiaza şi în curând o să ieşim din casă spre vaccin. oricum, drumul e fun, iau marsupi, ajung uşor. apoi un plâns scurt (sărăcuţa, mereu mi-e milă de ea, dar îi trece repede şi uită imediat). am rămas cumva în urmă cu ce mi-aş fi dorit să rămână pe aici în amintire.

luni ne-am dus la cărtureşti verona în mansardă, ea încă dormind, eu, cu vreo patru cărţi după mine, citind. n-a stat mult în marsupi şi s-a trezit aşa că am făcut ture prin mansarda mochetată, ea cu portcard-ul meu în mână, eu cu o carte, făcând pauze din când în când ca să dau pagina. a fost foarte simpatică ieşirea, plus o plimbare lungă pe calea victoriei şi-un flat white to go.

azi we're on a mission aşa că ne plimbăm mai puţin. mi-e sincer cam lene să rezolv chestiuni administrative de când a dat căldura asta, deşi cred că e şi dezobişnuinţa care se instalează rapid în firea omului.

în orice caz, citit "cele mai mici proze" de doina ioanid şi "jurnal în zigzag" de geta brătescu (mai multe note, însemnări, reflecţii). fain tare cel din urmă.

mi-a revenit pofta de citit, ceea ce e foarte, foarte bine. a revenit şi cea de scris, dar nu mă pot organiza prea bine. aseară aveam plan mare de stat până mai târziu, de mâncat îngheţată, de văzut şi ceva pe netflix, de înfrumuseţat şi nişte perdele (chestiuni administrative, cum spuneam). şi numai bine că la opt seara am adormit încercând să o adorm. şi m-am trezit din somnul cel profund abia pe la 22.30 când soţul a vrut să verifice dacă dormim cât de cât omeneşte şi nu riscă vreuna să cadă din pat. îngheţată n-aveam, de cusut perdele nu mai putea fi vorba. puţin netflix şi înapoi la culcare. deci cam aşa cu scrisul.

şi acum vă las fiindcă deşi îmi este teribil de lene să mă organizez şi să ne punem în mişcare, ştiu că odată ieşite la aer o să ne scuturăm de moleşeală.

p.s. nu ştiu dacă să revin pe fb sau nu. de pe instagram lipsesc evenimentele, lipseşte doza de cultură, dar lipsesc şi ştirile rele şi conflictele sharuite infinit, a la fb. deci? to fb or not to fb?