A la longue, trebuie sa stai doar tu cu tine. Fiindca cineva va dori intotdeauna ceva de la tine, ceva ce nu esti pregatit sa oferi. Mi-am dat ieri seama de asta, din cateva propozitii scurte. Am crezut ca pot, dar nu pot. Nu e o surpriza. Oriunde ai merge, orice ai face, pana nu se repara ce trebuie reparat, nimic nu va functiona cum trebuie. Iar altcineva, din afara, nu e si nici n-ar trebui sa-i cerem sa repare.
Asa ca mergem noi, singuri-singurei, sontac-sontac, invatam sa ne fie bine numai cu noi si sa ajungem acolo unde ne imaginam ca trebuie sa ajungem. Mintea e asa de usor de pacalit si de adormit totodata. Lucrez la ceva si scriu, si sterg. Ma framanta munca in sine, dar e buna. Sunt aspra cu ce scriu, aici am libertate deplina. Acolo trebuie sa am mintea limpede, aici dau frau liber neintelesurilor si neintelegerilor. Aici le scot la lumina zilei, acolo incerc sa le asez intr-o ordine din care sa inteleg si eu ceva.
Asta e ceva usor, aici mi-e usor sa scriu. Dincolo ma macina, ma prinde, imi striga ca singuratatea e cel mai bun remediu. Nu ma tem de singuratate, ma tem sa nu fiu prinsa in mijlocul unei lumi nepotrivite. Cautarea continua, nu-i asa?
Vom reveni cu amanunte.
No comments:
Post a Comment