Cum se face ca

...ne luam intotdeauna dupa ceilalti?! Ei bine, nu, refuz sa mai fac asta. Ba nu, crap, tot asta o sa fac atunci cand o sa predau proiectul la termen, atunci cand o sa imi dau examenele la timp, atunci cand o sa invat desi as vrea sa lenevesc in iarba si sa ma bata soarele in cap, asa o sa fac atunci cand nu o sa iti dau doua palme pentru ca nu te trezesti din lumea aia a ta ciudata in care eu nu am loc si toate astea in speranta ca va veni o zi in care voi intelege ce inseamna sa fii independent. A, sa nu uit. Vreau sa scriu cu diacritice, dar nu le am si nu stiu de unde sa le iau. Si de ce sa cred ca ne e mai bine in doi? De ce sa cred ca lumea asta e facuta pentru doi? Pentru ca bancile din parc sunt mari? Pentru ca mesele nu au niciodata un singur scaun? Pentru ca daca tu, reprezentanta a sexului frumos, te duci sa mananci singura, toti barbatii din restaurant vor crede ca el te-a lasat balta? Pentru ca si chelnerul te va intreba daca astepti pe cineva? Pentru ca iti va aduce inca de la inceput doua seturi de tacamuri? In schimb, daca un barbat mananca singur la restaurant, e considerat un tip enigmatic. Lumea nu e facuta pentru doi. E facuta asa cum o visezi tu dimineata. Nu esti in orasul cel mic si prafuit, esti in Paris, locuiesti singura intr-un apartament si te-ai indragostit de prietenul tau cel mai bun. Acum ploua si sunteti amandoi in fata televizorului. Iti spune ca nu ii place filmul, dar tie ti se pare frumos. Amandoi sunt frumosi, asa ca inchizi televizorul. O sa revin cu mai multe amanunte din micul meu Paris. Un Paris care nu e Bucuresti.
Si ca sa visati si voi frumos: Ludivine Sagnier-Je n'aime que toi