Oh, creepy day...

We should all be jolly... doar e sarbatoare azi, nu? E si ziua numelui meu... Ce conteaza? Oricum nu stie nimeni. Si iata cum postul acesta tinde catre vechiul 360. :( Ce zile... Zile pline de soare in care imi imaginam cum va fi camera de anul viitor. Acum mi-o imaginez din nou, doar ca din verde a devenit alba... podeaua inchisa. Sus, pe tavan, un glob mare din hartie de orez. In stanga, langa fereastra, o masuta mica, inchisa la culoare si pictata cu irisi, lacrimi de clovn si flori de margaritar. Pe ea, in razele soarelui care strapung perdelele maron inchis, se odihneste un ceainic in care a mai ramas putin ceai de seara trecuta. Langa ceainic, cutia jocului de domino isi cauta din priviri piesele negre, sculptate frumos, si imprastiate peste tot in jurul ceainicului. Nu exista pat. Nu e decat o saltea mare, acoperita de asternuturi albe, rasucite si din cand in cand umflate de vantul care sufla incetisor prin fereastra intredeschisa. In fata saltelei, peretele e acoperit de rafturi. Ai in fata ta misterele unei vieti. Carti in franceza si in engleza, cele mai multe vechi, dar citite, desi o singura data. Mai jos, cutii din bambus ascund de ochii musafirilor alte secrete. In dreapta, cutii de tabla pentru ceai si biscuiti, iti atrag atentia prin desenele lor care iti amintesc de copertile unor reviste de moda de prin anii '20. Pe peretele din fata ferestrei, cateva tablouri coloreaza peretele. Cel mai mare, de aproape un metru lungime si latime, iti atrage imediat atentia. Doi oameni se imbratiseaza strans ca si cum ar dori sa devina unul singur. In spatele lor, prin fereastra deschisa, vuietul diminetii patrunde pana la ei.