Verde crud, asa simt, asa sunt... mi-e viata de un verde ursuz...

"Am ajuns tarziu asa ca abia am mai gasit un loc la o masa. Am inceput sa ma uit in jur dupa oricine mi-ar fi parut mai interesant. Sunt un tip superficial, dar nu vreau sa recunosc asta. Prin fumul gros si contururile sterse ale necunoscutilor care se perindau prin fata mea, mi s-a parut ca zaresc pe cineva cunoscut. Nu am stiut daca ea e sigur, nu o mai vazusem de cateva luni de zile, dar mi-o aminteam altfel. Parul ii crescuse si acum se lasa lenes peste umerii ei goi. Era imbracata in negru, o rochie simpla, dar care ii venea perfect. Nu o vazusem niciodata aratand asa. Am incercat sa ii recunosc ochii. Se machiase cu mult gri si negru. Buzele ii erau mai apetisante ca niciodata, iar la gat nu isi pusese nimic. Am vrut sa ma duc la ea, sa vad daca ea este, dar apoi am vazut ca nu era singura. Era cu un barbat, poate cu sapte-opt ani mai mare decat ea. Am ramas la masa. Nu ma puteam opri sa nu o privesc. De ce nu se imbracase si pentru mine asa? De ce nu se machiase asa, de ce nu isi dezgolise umerii, de ce acum era asa? Mai tarziu s-au ridicat si au inceput sa danseze. Se vedea clar ca el era indragostit. Ea nu il trata cu raceala, dar parea indiferenta. Cu toate acestea, avea grija de el, in felul ei ciudat pe care i l-am recunoscut. Ea era. Mi-am dat seama un an mai tarziu, dupa ce am revazut-o iar si iar, la fel de frumoasa si atragatoare, dupa ce mi-a vorbit de nenumarate ori, dupa ce ma indragostisem ca un nebun, ca nu am meritat-o niciodata. Se transformase pentru ca o ranisem. Mi-am dat seama ca sunt un dobitoc."