Povestirea Cameristei- Margaret Atwood

Va aduceti poate aminte postul despre cartea Ochi-de-pisica scrisa de Atwood. Stiu ca nu va aduceti aminte, dar asa incep cateodata articolele acelea dragute si lungi pe care le cititi uneori in reviste sau ziare. O prietena mi-a imprumutat aceasta carte stiind cat de mult mi-a placut cealalta. Azi am avut o fereastra de 4h asa ca in loc sa vin acasa am preferat sa beau un M83 la Carturesti. Va recomand si ceaiul (Roiboos Cream and Chocolate), si cartea. Povestirea Cameristei m-a fascinat inca de la primele randuri. Treptat, Ea incepe sa povesteasca mai mult. Aflam cum era inainte, aflam ca a avut un sot, aflam ca a avut o fetita. Are un fel de a scrie care pe mine m-a fermecat inca din anul I de facultate cand am citit prima data un fragment din Atwood. Trebuia sa il traduc si imi amintesc si acum cat de mult mi-a placut felul ei de a scrie. Acum placerea de a o citi s-a amestecat si cu un interes ciudat de a analiza aceasta joaca intre personaj, narator si autor. Incepe mai tarziu sa vorbeasca si despre Ea. Despre o Ea inchisa, constienta de libertatea pe care a avut-o candva si aparent singura care isi mai aduce aminte.
"Ma scufund in propriul meu corp ca intr-o mocirla, o mlastina in care numai eu stiu sa pun piciorul."

"Nimic nu se schimba intr-o clipa: intr-o cada de baie care e infierbantata treptat, ai muri prin fierbere, fara sa-ti dai seama."

Scoase din context, aceste fraze isi pierd din stralucire. Nu si pentru mine, eu mi le imaginez acolo, la locul lor, dand nastere povestirii.

Ma fascineaza atat de mult incat nici nu am avut rabdare sa o termin pentru a scrie despre ea. Mi-am regasit aici o muza pe care o pierdusem dupa "Vrajitoarea din Portobello" (unii dintre voi stiu la ce ma refer). Nu-mi mai amintesc totusi daca v-am zis cat de mult mi-a placut sa citesc "Gemenii" a lui Cartarescu. Poate ca atentia pentru detalii si parfumul atat de autentic al amintirilor ma vor face sa imi placa si Proust. De dimineata am terminat Litera Stacojie. Nu va pot spune decat ca e o carte simpatica si ca voi avea de facut o prezentare legata de "closed spaces and obsessive introspection". Quite nice.

Nu vreau sa sune geeky, call me a bookworm daca vreti. Nu va recomand "Litera stacojie" pentru ca e compulsory pentru mine, dar celelalte trei imi sunt dragi din mii de alte motive. Daca aveti posibilitatea, cititi-le in engleza pe cele de Atwood, eu am citit Ochi-de-pisica in romana si traducerea nu a fost tocmai pe placul meu. "Povestirea Cameristei" este insa tradusa mult mai bine si nu s-a mai pierdut atat de mult din stilu-i caracteristic.

Postul cel "mai altfel" se termina acum, puteti rasufla usurati.

Si acum e momentul acela stanjenitor in care eu spun "la revedere" si ies pe usa din spate, ca un umil actor. Rolul meu din aceasta seara s-a terminat.