tu, octombrie. zâmbete şi frânturi de pian.

chiar şi aşa pe ploaie, hai să ne iubim. în ploaie, ce-ţi pasă dacă trecătorii ne vor privi şi ne vor judeca pentru sărutările noastre pline de patimă? se vor umple străzile cu şuvoaie de apă murdară, cutii de bere goale vor trece plutind şi se vor opri deasupra unor canale. şuvoaie de apă cu o spumă gri şi murdară, mai lipsesc broaştele strivite sub roţile maşinilor. aici nu ies râmele după ploaie, oamenii le-au zidit pentru totdeauna. şi o să plouă, o să plouă ca acum, uită-te numai cât de greu e cerul, parcă o să ne strivească sub toată mânia aceea pe care abia dacă o mai poate stăpâni. şi o să ascultăm muzică. atât de tare încât o să devină dureros şi vecinii vor anunţa poliţia, dar cum casa nu are uşi, nu vor avea pe unde să intre. suntem ca râmele, zidiţi într-o încăpere cu tavan din cer prin care plouă de când au anunţat că e octombrie.