care jumatati, ale cui?

nu-i om intreg cel care umbla cu jumatati de masura, nu-i. imi spun asta si ma-ntreb de cate ori umblat eu cu jumatati de masura. si-mi spun ca mereu am avut grija sa fiu sincera cu mine ca sa pot fi sincera cu altii si cand n-am mai fost am invatat o lectie cat sa-mi ajunga pentru o mie altele.

si-acum stiu. e totul negru pe alb. s-a intarit parca negrul acela care mai pastra inca o nuanta din griurile trecute. acum e insa negru taciune si nimic nu ar putea sterge decizia unei inimi care vede clar si simte si vrea si intelege si se iarta pentru ce n-a stiut sa se ierte in trecut.

daca-ti pui inima pe primul loc, o pui inevitabil undeva sus si-o salvezi de toate gurile rele. fiindca dintre toti oamenii gata sa-ti ofere inima, sunt putini cei care vor sa o imparta si nu doar sa se asigure ca a lor mai bate inca.

pe ultimul raft unde nu se mai aude nimic si unde e liniste si de unde poti privi cu siguranta in jos. nu stiu maine, insa azi sunt Moft si mi-e tare bine aici fiindca acolo, jos, trebuie mereu sa inot printre amintirile altora, sa ma feresc de experientele din trecut ale altor oameni. inot intr-un rau murdar si nu vreau. asa ca aici, la adapost, nu trebuie sa ma mai feresc de nimic fiindca aici nu poate ajunge nimeni daca nu intind eu o mana de ajutor.

iar mana asta momentan nu e intinsa si nici nu are de gand prea curand sa mai ia pe cineva sus pe dulap. si inot bine, inotam si la ora cinci de dimineata cand in mare, cat vedeai cu ochii, nu mai era nimeni. de ce sa fii silit sa inoti insa intr-un rau murdar? fiindca alti oameni se simt singuri? mi-am luat cu mine singuratatea dulce pe ultimul raft si momentan ne e bine, bine de tot.

in singuratate sa ai incredere si sa nu te temi fiindca e un lucru de pret atunci cand ti-o poti face cadou in mijlocul altor oameni. te pui la adapost fiindca asa ai chef, iti ridici inima in maini fiindca iti amintesti ca e ceva de pret si nu te lasi. negru inchis pe alb, juramant.