la hala traian

la hala traian timpul a stat in loc, parca doar cineva a plantat masini pe strada dupa ce a taiat in prealabil toti copacii. ma-ntreb daca au existat inainte, inainte sa fi cimentuit totul, apoi imi amintesc de stradutele reci din bruxelles, la fel de reci, poate nu la fel de triste, dar cu o cantitate semnificativa de praf.

ma indrept spre hala traian in plin soare, un soare de dimineata, racoros, ca de martie. parca ma intorc in timp, cand negustorii ieseau in fata caselor, cand poate la colt exista o brutarie buna, cand trotuarele erau mai curate, cand in locul vuietului care se aude dinspre un garaj de vulcanizare auzeai la rastimpuri cate-o trasura si copitele cailor pe caldaram.

straluceste soarele acesta si inunda strada intr-un galben-portocaliu, lucind in portiunile de trotuar proaspat spalate. degeaba, imi zic, si simt ca am praf in par, in nas si pe limba. miroase a motorina si miroase a orice mai putin a Bucuresti interbelic, in curti nu mai sunt nici flori si nici copaci si ma-ntreb daca locul asta a fost vreodata mai pitoresc.

e frumoasa hala, atat cat pot vedea, fiindca eu am treaba pe vasile lucaci, o strada mult mai inghesuita, mult mai la nelalocul ei. intru intr-o curte, in curtea unor depozite mici si aflu, dupa ce dau un telefon, unde se afla cladirea cu firma la care trebuie sa ajung. am de ridicat un colet si gasesc biroul in ceea ce pare sa fie un subsol. sunt sigura ca n-am nimerit bine si ciocan cu o usoara strangere de inima la usa din spatele careia ma astept sa iasa mai intai un burdihan zdravan ascuns sub un maiou soios si abia pe urma si omul. imi raspunde insa o voce de femeie care ma pofteste inauntru.

doua birouri curate si chiar frumoase, cand eu ma asteptam sa nimeresc o bucatarie insalubra sau vreun dormitor care adaposteste o familie cu zece copii.

ies, dar nu la aer curat, ci la acel miros greu de care abia astept sa scap. merg spre centru, urmarita de privirile unor oameni care parca stiu ca e prima oara cand treci pe-acolo. la numai zece minute de piata unirii, canta cocosii in curti si timpul pare ca a stat in loc.