13 April 2015

the noise of it all

cred ca e greu, odata ce te lovesti de cum ar trebui sa fie lucrurile, odata ce inspiri o alta realitate, sa traiesti ca propria-ti dublura, sa te prefaci ca uiti, ca nu intelegi, ca o situatie poate sa fie si asa si-asa. dar nu poate. e imposibil ca, odata ce ai descoperit un alt inteles in fiecare zi, sa te intorci la ceea ce nu pare sa mai insemne nimic, la ceea ce anii au destramat lasand urme adanci, la ceea ce obisnuintele au daramat, la ceea ce lipsa alegerilor, de-a lungul anilor, a facut sa existe astazi. asa ca te fortezi sa ajungi din nou la ceea ce crezi ca ar trebui sa fie. tragi de tine sa umpli ceea ce nu pare sa fie un gol, ci doar o uriasa distanta intre doua realitati care incearca, neobosit si totusi in zadar, sa se reuneasca sau macar sa convietuiasca zi dupa zi.

nimic nu va mai putea insa sa fie ca la inceput, nu dupa ce intelegi, nu dupa ce ajungi sa vezi, nu dupa ce ai mai adaugat o cheie la acele intrebari care te fac sa fii astazi atat de nefericit. si-ti accepti deciziile, contextul, doar uneori poleiesti cu zambetul si cu gandul ceea ce inca nu e definitiv. sunt momente si momente, iti spui, fiindca stii ca totul e tranzitoriu.

exista norme. exista norme de care nu scapam, dar de care incerci sa scapi. sunt invechite, sunt bine impamantenite, sunt sapate adanc in cine stie cate generatii trecute si viitoare. stii ca va mai trece timp. dar nu poti sa nu te uiti in urma la ceea ce ar fi putut sa fie. nu poti sa nu privesti prin ferestrele cu vitralii, sa vezi dincolo de luminile calde din hol, sa incerci sa stergi momentele de care nu esti sigur ca iti apartin si sa spui, cat se poate de sincer, ca ai uitat sa mai existi cu adevarat.

ai indoieli. indoieli ca ai un rol al tau, de-adevaratelea. nu unul aparent distribuit, nu unul suficient de semnificativ. evident, sunt indoieli gresite, eronate, ti-ar spune oricine, indoit de propria-i temere. si tu, ce faci? pe cine intrebi mai departe daca tot ceea ce te framanta in prezent va capata, la randul sau, o cheie?

vezi cum ceea ce a existat cu certitudine dispare si-atunci inveti sa nu te increzi niciodata in certitudini. vezi cum de pe ziduri dispare iedera in loc sa creasca si sa acopere totul.

No comments:

Post a Comment

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare