05 November 2015

necuvinte II

tot o casă e şi aceasta. una virtuală în care n-am pus piciorul în ultimele zile. nu ştiu ce a contat mai mult în aceste zile. să fii la spital, să te rogi, să donezi bani, să donezi sânge, să ieşi în stradă. am mers, cinci ore, prin mulţime. nu singură, ci în mijlocul a treisprezece mii de oameni. abia după trei ore mi-am regăsit alţi prieteni. mergeam pe linia aceea care desparte benzile de circulaţie. priveam spre balcoane şi îndemnan oamenii să iasă din case. am trecut prin frică fiindcă alţii înduraseră groaza. şi-n amintirea celor care au pierit, care s-au dus, doar ei ştiu unde, ca nişte eroi şi nişte suflete cărora le datorăm mult mai mult curaj de acum înainte şi mult mai multă responsabilitate. şi s-au cernut şi relaţiile în aceste zile. am văzut priviri plecate. am ascultat replici, am descifrat necuvinte. am strigat demisia până am rămas fără glas. am stat acolo cinci ore care au zburat pe lângă noi. ne-am aşezat pe calea victoriei. protestul de 13.000 de oameni de marţi, 3 noiembrie, a fost unul in memoriam. cel de pe 4 a fost tot un protest, dar parţial in memoriam. şi mulţi au înţeles cât sunt de prisos uneori cuvintele. şi cât de mult rost au în alte împrejurări.

No comments:

Post a Comment

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare