recompunere

mă descompun zilele acestea doar pentru a analiza fiecare bucăţică în parte. îmi dau doar aşa seama de cât de multe îmi datorez. simt că totul trebuie făcut dintr-o dată pentru mine, că există toate aceste lucruri pe care nu le-am făcut pentru mine şi acum trebuie să reiau şirul anilor şi să văd exact unde anume m-am lăsat de izbelişte, în ce momente concrete m-am prefăcut că nici nu exist. şi-n câte secvenţe nu am rostit niciun cuvânt, convinsă, de spaimă, că nu am dreptul la replică sau că, odată spus vreun cuvânt, s-ar fi dezlănţuit sfârşitul lumii. sigur că schimbarea se poate vedea peste ani şi cred că nici nu am avea cum să avansăm în afară de acest ritm propriu. nu există compuneri, există descompuneri. doar aşa vei şti să te regrupezi, să te reorganizezi, să te regăseşti în mijlocul a tot ceea ce ai dat la o parte, a tot ce ai desprins ca pe nişte haine care nu-ţi mai foloseau la nimic, dar pe care continuai să le porţi, indiferent de anotimp, în caz că cineva ar fi vrut să te descopere, să încerce să vadă dincolo de această armătură de textile ponosite şi variate, învechite de timp.

nu există o reţetă a mea, a ta, un fel corect în care tu vei merge mai bine decât mine, un mod cinstit de a spune "aşa ar trebui să facem cu toţii dacă vrem să fie bine pentru toată lumea". îmi vine să mă închid acum din ce în ce mai mult în casă sau să ridic acest zid doar pentru a reuşi, mai apoi, din interior, să-l străbat spre ieşire. nu există nici măcar în asta o cale sigură că vei reuşi până la urmă să ieşi.

aproape că toate aceste lucruri pline de înţeles îşi pierd magia când le pun pe hârtie. şi, în acelaşi timp, ar fi imposibil să nu le scriu, să nu le cobor din acel ceva care mi s-a părut mereu mai presus de mine, poate pentru totdeauna de neînţeles. să faci loc altor lucruri, să faci loc altor oameni, dar mai ales să-ţi faci loc ţie în lume, să poţi să respiri, să treci prin acest strat al lumii, să desfaci învelişul acela de haine pe care mulţi alţi oameni îl poartă, ca şi tine.

nu pot scrie alte poveşti în afară de cele care mă reprezintă, în afară de cele care se nasc din micile existenţe pe care uneori le visăm fără să ne dăm seama. s-a creat o distanţă enormă peste ani între oameni şi totul ca să revii la tine. şi numai zbuciumul cumplit al unei lumi întregi te face uneori, din păcate, să îţi dai seama că întreaga viaţa te-ai raportat greşit la cine habar nu aveai că eşti.

şi uite cum iarăşi nu pot să scriu totul, scriu codificat, sigur că scriu codificat, dar asta dintr-o înţelegere a unui fel în care momentan nu poţi exista altfel.